1,533 matches
-
spre echipa de doi oameni de pe partea stîngă, completînd-o. Muncă de rahat. Bați la ușă și ceri permisiunea să cercetezi atelierul auto. Trei sferturi din băștinași l-au luat pe „Nu știu“ În brațe. Înapoi la atelier. Deschide ușa, taie lacătul. Echipa de pe dreapta nici nu mai cerea voie. Mai Întîi pătrundeau cu ajutorul gurilor-de-lup, cercetau locul fără mare grabă și apoi Își fluturau armamentul În fața de puștilor cu biciclete. Copiii de pe stînga Încercau să facă și ei pe grozavii. Unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
glasul lupilor ieșiți în haite din pădure. Se sculau dimineața îndeplinind, toate trei, obligațiile unei case mari, ca într-un ritual, măturând zăpada viscolită în timpul nopții peste treptele urcând în cerdacul înalt, îngrijind păsările ce cotcodăceau în porumbarul încuiat cu lacăt uriaș, apărate de câini negri și imenși, crescuți de mici să fie răi, controlând vârtoșenia îngrăditurii și a porților înalte pe care le-ar fi putut zdruncina vreo sălbăticiune mai mare a muntelui, spărgând lemne pentru plita cuhnei curând dogoritoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
strânși ciorchine la vitrina cu lozuri, bilete de pronosport și afișe cu pariurile pentru concursul de trap de la Ploiești, care nici nu cred că se mai ține pe vremea asta, librăreasa trage obloanele foarte devreme și încuie ușa cu un lacăt imens - toate se petrec de dimineață până când nici lumina felinarelor nu mai reușește să alunge umbrele, iar ferestrele birourilor de deasupra sunt de mult doar niște hăuri negre. Nu știu ce-o fi urmărind. M-am uitat și eu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pe domnul Mundy la fereastră, urmărindu-l cum o șterge. Așa că o luă prin spate, prin bucătărie și afară, trecu de toaletă și ajunse În capătul curții, și numai cînd ajunse la ușă, Își aminti că era Încuiată cu un lacăt. Știa unde era cheia și s-ar fi Întors În fugă s-o ia, dar nu suporta să se Întoarcă, nici măcar pînă la sertarul din debara. Trase cîteva lăzi, le puse una peste alta și se cățără pe ele, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
intrat și am ieșit din jumătate dintre casele de aici. Marylebone nu mai are secrete pentru mine. Ai crede că oamenii s-au obișnuit să mă vadă scotocind prin jur - dar, nu. Cineva m-a văzut războindu-mă cu un lacăt, și a chemat poliția. A zis că o femeie care „arăta evident a străină“ Încearcă să intre cu forța Într-o casă. Nu știu dacă nu m-a confundat cu o nazistă sau cu un refugiat vagabond. Poliția s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
-i așa. Nimeni nu te poate confunda cu altceva - arăți a Aliată. Iată-ne. Locul la care vrem să ajungem este acolo. O duse pe Helen la ușa unei clădiri Înalte, mohorîte și căzute, și potrivi una dintre chei În lacăt. Se stîrni un nor de praf din pervaz cînd Împinse ușa ca s-o deschidă, iar Helen intră cu multă precauție Înăuntru. Fu Întîmpinată de un miros amar, de mucegai, ca acela al hainelor puse pentru spălat de multă vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
prost, dar Îmi dădeam seama că plângea. Pentru o clipă am crezut că mama... și am simțit un gol imens În stomac, dar nu era asta. Fabrica pentru care lucra Julie dăduse faliment. Directorul o ștersese, administratorii judiciari veniseră. Puneau lacăte la uși. Toate femeile care lucrau Încă la mașinile de cusut erau acum În curte, tremurând. Aș putea să vin acolo? Nu, am spus. Ben n-a mâncat de prânz și, În plus, nu știu cu ce-aș putea eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
are perdeluță ce fusese odată albă, dar acum, decolorată, bate către ruginiul frunzelor de toamnă. Holul strâmt, în penumbră, îl întâmpină cu aer răcoros în care se simte miros de busuioc și mentă. Remarcă patru uși, din care două etalează lacăte mari de fier. Ezită un moment, apoi apasă clanța celei din spatele căreia răzbate un murmur neclar de voci și râsete puternice. Așezat confortabil în spatele unui birou ros de vreme, șeful de post, un plutonier în vârstă, se întreține mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
sa Maria. De-a lungul căsniciei, între cei doi au avut loc mai multe certuri și chiar violențe. În 26 iulie 2005, profitând de fapul că nevasta și fiica sa, Teodora, erau plecate de acasă, a legat cu lanțuri și lacăte intrarea în imobilul comun. Când femeile s-au întors acasă, între cei doi soți a izbucnit o nouă ceartă. La un moment dat, bărbatul a pus mâna pe o pilă metalică, cu care a lovit-o pe Maria. Fiica Teodora
Agenda2006-13-06-politie () [Corola-journal/Journalistic/284904_a_286233]
-
m-am urcat să văd ce e acolo... N-avea capacul încuiat, în sfârșit... o mizerie... colecții de ziare foarte vechi, roase de șoareci, cutii pline cu pantofi scâlciați și descompletați, nasturi de toate mărimile și culorile, rufărie zdrențuită, broaște, lacăte, sârme ruginite, toate în lăzi și cutii... Era clar pentru mine, le adusese de la București când se mutase, nu le putuse strânge aici într-un an... Mă întrebam cum trăise Petrică toată copilăria și adolescența lângă acest tată sordid și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
atins de două-trei ori în primele cinci luni. Căminul Feliciei arăta ca viața ei. Discret, alburiu, ascuns de priviri. În plus, mirosea a varză și-avea atașat la intrare vreo 60 de cutii poștale: turtite, crăpate sau încuiate cu două lacăte, sparte și ele. Pe lift, un vizitator lipise o etichetă: „VÎND GARSOMIERĂ“. Șirul stătea strâmb, cineva proiectase greșit ansamblul sau poate cutiile se descentraseră, ca urmare a loviturilor încasate. Unele uși erau strivite, altele făceau unghiuri, majoritatea atârnau despicate. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
stăteau atârnați Brebeleac, Fernolendo, Bratosin și Cimponărescu - figuri din specia rară, dar tenace, a pensionarului înrăit. Prin cine știe ce ironie a soartei sau a repartițiilor locative, nimeriseră împreună: împărțeau apa, liftul și uscătorul de rufe din pod. Pe ultimul, puseseră trei lacăte, unul de fiecare. Ca să umbli la ușă, îți trebuiau toate cheile și-o aprobare. Când nu se supravegheau între ei, vecinii jucau o tablă, în șlapi și pijamale; nevestele îi alimentau periodic cu semințe și cartofi prăjiți. Inevitabil, ajungeau afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o mulțime. Mi-am privit din nou ceasul. N-aș putea spune ce oră arăta, dar trebuie să fi trecut de două. Ora la care bucureștenii fugeau cu miile în bistrouri. La cinci, muzeele se închideau; Cotroceniul făcea excepție, punea lacătele la patru. „E-adevărat că te controlează la sânge când intri?“, am întrebat, cu gura pe jumătate plină. Combinam patriotic friptura cu mititeii. „Da. E ca la aeroport. Pui toate obiectele metalice în tavă, chei, mobil, monede, orice. Pe urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Ultima oară când am văzut-o, era într-o seară de toamnă. Ne adunasem pe bordură, strategic, de partea ailaltă a piațetei. Căscam și noi gura, așteptând să închidă magazinul. Tanti Leana întorcea pancarta mare cu „ÎNCHIS“, după care punea lacătul și controla clanța. Atunci se apleca puțin, dacă bătea lumina cum trebuie și încuia din profil, i se zăreau țâțele mișcându-se frumos pe ecranul ușii, ca-n filmele indiene de la „Floreasca“. În seara aia, Leana nu s-a mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
câteva milioane; vândute la negru, poate chiar zeci de milioane. Cineva le pasase bandiților pontul, iar doctorul Leordeanu, după unii liber, după alții încă ținut la răcoare în carcera lui din Târgoviște, conducea detașat pe lista suspecților. Înainte să rupă lacătele din spate, bandiții ar fi produs iar o chestie memorabilă, amenințând mulțimea cu pistoalele: „Primul care gâfâie încalță doi plumbi!“ Neinspirat sau poate doar tâmpit, primarul a căutat să răspundă, în timp ce încerca să facă și-un pas în față, și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în pod (spațiul arăta ca-n Escher și Heinlein: se împacheta și dispărea după colț, tocmai când credeai că ai dat de el), și-am cotit spre camera cu surprize de la etajul 3. Încăperea necunoscută era permanent încuiată. Ușa avea lacăt și-un capitonaj roșu, de fotoliu de piele, pe care nimeni nu îndrăznise să-l zgârie. Mi-am reglat lanterna (întotdeauna veneam seara la ore cu ea) și-am plimbat fascicolul peste capitonaj. Lacătul încremenise în belciugele ruginite, dar parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
necunoscută era permanent încuiată. Ușa avea lacăt și-un capitonaj roșu, de fotoliu de piele, pe care nimeni nu îndrăznise să-l zgârie. Mi-am reglat lanterna (întotdeauna veneam seara la ore cu ea) și-am plimbat fascicolul peste capitonaj. Lacătul încremenise în belciugele ruginite, dar parcă ceva nu se potrivea. Am tras de el, apoi de ușă; nimic. M-am apropiat cu lumina de cheder. Cineva rașchetase ipsosul și-l înlocuise cu chit. Mirosea proaspăt, umed, a lucrare recentă. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
piele roșie, Bolintineanu, Robur sau căpitanul Anton Lupan se odihnesc în cabină, după o binemeritată victorie, pregătindu-se să umble împreună sub fustele literaturii și ale preafrumoasei Adnana. Sigur că mult mai probabil era ca, în spatele ușilor duble, ferecate cu lacăt pe exterior, să se ascundă securistul Facultății. Cablurile pe care le observasem, și care atârnau în colaci prinși de perete ca magistralele IT pe stâlpii de telefon, se desfăceau pe toată lungimea zidurilor, coborau printre cărămizi la etajele inferioare, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
care se deschidea într-un pasaj la etajul patru. Prin el traversai ca din pod, direct în sala 405. După unii, acolo ar fi fost chiar podul, suspendat între cele două facultăți: mai mult o poveste, ferită cu grilaje și lacăte de ochii lumii și de studenții curioși. Era o beznă normală, economică, ne luminam drumul cocoșați, cu lanterna lipită de ciment. N-aveai timp nici să descrii ce vezi. „De unde-ncepem?“, s-a interesat Mihnea. „La catedră!“, l-am anunțat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
frații «Brothers»...“ L-am ignorat. Încuietoarea părea șubredă, n-avea nici yală, nici mecanism de blocare. Doar un zăvor, prins într-o pereche de nituri. Le-am spart imediat, scobindu-le cu cheia de la catedră. Apoi am smucit zăvorul, cu tot cu lacăt: a culisat pe loc, eliberând ușa. Când am tras de ea, după un clănțănit, au sărit bucăți de praf și moloz, pe care Mihnea s-a repezit să le prindă în brațe. Cu grijă, am crăpat ușa, doar cât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
tipografiilor scufundate într-o atmosferă solemnă, de acvariu amorțit: Acum în tipografii mașinile dorm ca niște pești uriași Prin ferestrele înalte noaptea își scutură sacii cu făină albastră Și curelele stau nemișcate ca niște panglici ale tăcerii Noaptea a pus lacătul ei nevăzut peste roțile care au vânturat glasul veacului Noaptea a neclintit aceste batoze ale gândului A legat în căpițe grâul pentru legănarea ochiului A oprit împreunarea literelor fulgerând ca solzii Și toată sala mașinilor e un muzeu cu monștri
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
cu gândul chiar la coșmarul suprarealist, ca aceste strofe de tulburătoare viziune din Pregătiri de plecare: ... și totuși fluviile Vor muri ca niște orătănii Din pădurile mari miresmele Vor porni o dată cu arborii spre fierăstraie, Noaptea va încerca ferestrele Va pune lacăte de ploaie Vor fi vânturi mai mari decât țările, Păsări își vor ciuguli hohotele. ......................................... Dar numai glasul va rămâne Ca o sare a mării ucise. În general însă, Patmos e poemul elevației și miracolului existențial, al purității și seninătății contemplative
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
Fără mâna care să se frângă în curelele de transmisiune ale aventurii / Fără izbucnirea de o clipă numai, a farului răscolit din lumina adâncului” (XX). Iar seria recurențelor continuă, în spațiul aceluiași poem, cu „noaptea șcareț ca un paznic încearcă lacătele tristeții”, cu „glasul care nu mai poate scăpa din ocna obicinuinții”, ori cu imaginea omului care „astupă cu bancnote ocheanul prin care ar putea privi în veșnicie”, și chiar a „lanțurilor sângelui” zăngănind “în închisorile vinelor” ... În ce privește suita corespondentă de
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
mă cuprinzi ca-n trestii te-adun ca un năvod cu frunțile-n descreșteri și membrele în sare dar trupu-ntreg spre tine e-ntins precum un pod te-apleci și-ntrebi privirea și degetu-n licoare mă-ncerci ca pe un lacăt bă bați ca-n lăicer genunchiul ca o ușă mă umple de răcoare și sângele-n desfaceri se reazimă de cer... Jocul dintre simultaneismul pluriperspectivic, deschis spre panorama vieții moderne, în care - după expresia lui Octav Șuluțiu - „imaginile sunt răsturnate
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
Tipografii, / Cutii pentru bijuteriile visului / Evantalii de ape / Glastre pentru buruiana inimii sălbatecă / Oglinzi în care imaginea sufletului se adună /.../ Cărțile sunt încă umede de sărutul mașinelor /.../ Cărțile vin pe buzele mele ca toate șipotele / Ca toate păsările / Cărțile: câte lacăte la poarta de stejar a solitudinii / Cărțile: câte trepte spre ferestruica deschisă nevăzutului”... Urmând imediat Brățării nopților, Zodiac indică deja - deși menținând încă multe „barochisme” de până acum, începutul unei anumite degajări de supraâncărcarea imagistică, odată cu accentuarea notei de discursivitate
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]