1,578 matches
-
lent al limbilor istorice. Istoria probează mari cicluri neliniare, de formare a nomenclaturilor. În medicină, a dominat întotdeauna limba latină, care a rezistat "asemenea unei "mame abuzive" (J.C. Sournia) până în secolul al XVII-lea" (DM, V. Rusu, 2007). Prin intermediul cărților latinești medievale, perioada Renașterii a adus cu sine elenizarea limbajului medical, îmbogățindu-l cu teme și afixoide care au universalizat terminologia de specialitate. Secolul al XVI-lea continuă acest proces, împrumuturile producându-se direct din limba greacă (apatic, apofiză, diafiză, epifiză
Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele specializate by Doina Butiurcă () [Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
în formațiunile care conțin elemente de origine greacă: rinofima (fr. rhinophyma, en. rhinophyma: cf. gr. ρινο, ρις "nas"); eo- de început, primitiv, preistoric (fr. éo-: cf. gr ήώς -, auroră, zori). Termeni panlatini formați din prefixoid și conjugarea interfixelor grecești și latinești + termenul-bază: ro. card (io) megalie (fr. cardiomégalie; en. cardiomegaly: cf. lat. cardiomegalia, gr. καρδι-; καρδία "inimă"+ μεγα-, μεγαλσ-, μέγας "mare"). Fenomenul este explicabil prin latinizarea prefixoidelor grecești, care în structurile complexe revendică juxtapunerea interfixului latin-i și a vocalei grecești
Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele specializate by Doina Butiurcă () [Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
de fenomene anormale, fizice sau psihice, provocate la un subiect, de una sau mai multe cauze endogene sau exogene, circula în medicina românească practicată de călugări, forma bolnițe (sl. veche boli), cu sensul de durere. Farmacistul din Transilvania purta numele latinesc de apothicarius (prima farmacie publică a fost înființată la Sibiu, atestată documentar din 1494), iar în Muntenia și Moldova circulau sinonimele spiciar (consemnat în 1651, în timpul domniei lui Matei Basarab) și spicer (termenul datează din vremea lui Constantin Brâncoveanu); termenii
Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele specializate by Doina Butiurcă () [Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
tipuri specifice de similitudine între unitățile terminologice și/ sau de inventar etc. Este un tip de sinonimie multidimensională, non-uniformă. (3) Variabilitatea etimologică impune concurența dintre sursa lingvistică primară și împrumutul din limba engleză și/sau engleza americană: termenii grecești și latinești conservă conceptele fundamentale, unitățile neologice actualizează trăsăturile conceptuale adiționale. (4) Există un tip de sinonimie specifică termenilor alcătuiți prin autocombinarea afixoidelor: angiocardiografie-cardioangiografie. În particular, dubletele morfematice și lexico-semantice grecești și latine nu se elimină reciproc. Practica medicală atestă egala circulație
Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele specializate by Doina Butiurcă () [Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
politicii, teologiei), au supraviețuit termenii ce delimitează cadrul general comportamental, în desfășurarea proceselor. 3. Metafora terminologică pe care se fundamentează scenariul "Resurse" este "moneda". În terminologia internațională circula dubletul moneda/moneta - primul având etimon grecesc, cel de-al doilea, etimon latinesc. Ambele forme au dus la același concept metaforic - instrument de plată. Latinescul moneta este un derivat semantic al verbului moneo, ere, ui, itum (a recomanda, a avertiza). În mitologia latină, moneta era utilizat ca epitet cu accepțiunea de "sfătuitoarea" pentru
Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele specializate by Doina Butiurcă () [Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
proceselor. 3. Metafora terminologică pe care se fundamentează scenariul "Resurse" este "moneda". În terminologia internațională circula dubletul moneda/moneta - primul având etimon grecesc, cel de-al doilea, etimon latinesc. Ambele forme au dus la același concept metaforic - instrument de plată. Latinescul moneta este un derivat semantic al verbului moneo, ere, ui, itum (a recomanda, a avertiza). În mitologia latină, moneta era utilizat ca epitet cu accepțiunea de "sfătuitoarea" pentru a defini unul dintre atributele zeiței Iunona (monetăria Romei se afla în
Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele specializate by Doina Butiurcă () [Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
cu standardele morale reglementate social poate constitui un motiv întemeiat pentru pierderea credibilității față de grupurile cointeresate de afacere. Credibilitatea a fost dintotdeauna considerată una din investițiile sociale majore. Deși intangibilă, "a avea pe cineva/ceva la inimă" (unul din sensurile latinescului "creditum"), este considerat de cei mai mulți dintre noi ca fiind mai important decât banii. Pentru organizația de afaceri, credibilitatea are semnificația de reputație. Cu toate că între credibilitate și reputație nu există o demarcație netă, din punctul meu de vedere, reputația conduce la
Globalizare etică. Responsabilitate socială corporativă by AURICA BRIŞCARU [Corola-publishinghouse/Science/951_a_2459]
-
are ca sursă de inspirație și de concepție modelul unor autori antici, în special Cicero, cel care elaborase operele Lelius sau despre amiciție, Brutus ne spune despre oratorii cetății. Împărțirea pe ,,cărți”a volumului Emile s-a realizat după modelul latinesc sau franțuzesc al scrierilor. Ideea principală din prefața acestei cărți este axată pe dezvoltarea unui memoriu adresat unei mame în legătură cu educația copilului, în schimb autorul se va îndepărta de această idee propunând dezvoltări care nu-i mai fac unitate volumului
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
fost elaborată în scopul conștientizării tuturor românilor asupra originii și vechimii lor ca neam. Petru Maior, înregimentat în mișcarea culturală ardeleană în direcția demonstrării latinității poporului și limbii române, considera că limba română poate fi evaluată drept ,,mama limbii celor latinești”. Sursa sa de inspirație o identifica întotdeauna în folclorul românesc, din care își formula argumente în cărțile sale adresate părinților și preoților în vederea îndrumării și educării copiilor. Tipărește în acest scop lucrările Didahiile și Provedaniile, în care își exprima convingerile
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
început, încercarea cognitivă la adresa societății, se numea fizica socială. Comte intră în conflict cu Adolphe Quetelet, care utiliza aceeași sintagmă, dar cu altă încărcătură semantică. Atunci hotărăște că este nevoie de un nou termen și-l construiește din două cuvinte, latinescul socius și grecescul logos împreună formând sociologia, termen pe care l-a folosit pentru prima dată în volumul al IV-lea al Cursului de filozofie pozitivă apărut în anul 1839-1840. În volumul al VI-lea (1842), sintagma fizică socială nu
Deschideri spre o istorie a sociologiei by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]
-
gramaticale și lexicale din limbile indo-europene și s-a observat că, de la una la alta, există potriviri sau dezvoltări de fenomene asemănătoare, cu caracter de regulă, în sensul că, unui anumit sunet grecesc, de exemplu, îi corespunde un anumit sunet latinesc, un anumit sunet gotic etc., și nu numai într-un cuvînt, ci în toate cuvintele în care se găsește sunetul respectiv în aceleași condiții (de vecinătate, de accentuare etc.). La fel se prezintă situația în cazul formelor gramaticale (precum flexiunea
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
lor, dar și prin receptarea de la ele a unor elemente, îndeosebi de vocabular. Datorită superiorității culturale pe care o reprezenta în raport cu alte limbi, latina s-a impus uneori chiar în fața unor popoare necucerite, care au preluat în propriile limbi cuvinte latinești, uneori destul de numeroase, așa cum s-a întîmplat în cazul populațiilor germanice. Fiind altceva decît latina literară (clasică) și fiind numai vorbită, latina populară nu a fost consemnată în scris și, ca atare, nu se poate cunoaște din texte, ci numai
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
la radicali latini, precum derivatele de la nume proprii de persoană: humianus, kantianus etc. Acestea au fost premisele ca, o dată cu apariția și dezvoltarea unor științe ca biologia și paleontologia, în secolul al XVIII-lea, speciile vegetale și animale să primească denumiri latinești de identificare, deși deseori asemenea denumiri porneau de la nume topice sau de la antroponime care nu erau cunoscute lumii romane. Modelul creat atunci a rămas funcțional pînă astăzi, încît orice nouă specie identificată primește o denumire latină, care devine emblema internațională
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
chiar stadii diferite ale latinei înseși. Limba sardă, cu aproximativ un milion de vorbitori (în insula Sardinia), este cea mai arhaică dintre limbile romanice, relevînd fenomene caracteristice unei faze vechi a latinei. Articolul hotărît continuă în această limbă pronumele demonstrativ latinesc ipse, ipsa, ipsum, iar nu pe ille ca celelalte limbi din familie. Aspecte conservatoare atestă și dalmata (vorbită în trecut pe coasta Mării Adriatice), atestată în scris în secolul al XIV-lea și dispărută în veacul al XIX-lea, limbă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
slavi care s-au stabilit în vecinătate sau care au dislocat-o din unele teritorii. Cît privește elementul latin moștenit, româna se remarcă printr-un caracter mai arhaic, în raport cu celelalte limbi romanice, deoarece păstrează în mai mare măsură unele ele-mente latinești originare. Sub aspect fonetic, se constată o mai accentuată conservare a scheletului consonantic latinesc, fiind apropiată în acest sens de italiană. Pe lîngă menținerea genului neutru la substantive, în declinarea acestei părți de vorbire în română, se mențin încă la
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
teritorii. Cît privește elementul latin moștenit, româna se remarcă printr-un caracter mai arhaic, în raport cu celelalte limbi romanice, deoarece păstrează în mai mare măsură unele ele-mente latinești originare. Sub aspect fonetic, se constată o mai accentuată conservare a scheletului consonantic latinesc, fiind apropiată în acest sens de italiană. Pe lîngă menținerea genului neutru la substantive, în declinarea acestei părți de vorbire în română, se mențin încă la feminin singular două forme cazuale. La fel ca spaniola, româna folosește o prepoziție specială
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
imperativul negativ de persoana a doua singular preia infinitivul (non andare !), ca în limba română. În domeniul lexicului, italiana se caracterizează, la fel ca toate limbile romanice sudice, printr-o mare productivitate a sufixelor diminutivale, augmentative și peiorative. Unele cuvinte latinești au fost moștenite numai de italiană, iar, la nivelul adstratului, există elemente de origine germanică, pătrunse în epoci diferite (bando, fiasco, rocca etc.), de origine arabă (ammiraglio, azzuro, dogana, limone etc.) și de origine greacă bizantină (ancona, gondola). Primele texte
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
influențată, mult mai mult decît spaniola, de dialectul mozarab, vorbit de creștinii care locuiau în teritoriile ocupate de arabi, încît s-a păstrat diferența dintre v și b (în spaniolă cele două sunete avînd o redare unică), iar secvențele finale latinești care aveau în componență pe n au evoluat la ăo. În fonetică, portugheza se remarcă printr-un sistem vocalic bogat, alcătuit din vocale orale și nazale, cu mai multe grade de apertură. Există, ca în celelalte limbi romanice iberice, pronume
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
originare sau o dezvoltare a unor situații care pentru limba-bază erau nespecifice. Astfel, în flexiunea nominală, se constată reducerea accentuată a cazurilor și dispariția genului neutru (cu excepția românei). A apărut o nouă categorie morfologică, a articolului, dezvoltat din pronumele demonstrativ latinesc ille (în sardă din demonstrativul ipse), cînd este hotărît 41, și din numeralul unus, dacă este nehotărît. Gradele de comparație ale adjectivelor și ale adverbelor (ale celor care cunosc această categorie) se realizează cu ajutorul unor adverbe de comparație (existînd în
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
și din numeralul unus, dacă este nehotărît. Gradele de comparație ale adjectivelor și ale adverbelor (ale celor care cunosc această categorie) se realizează cu ajutorul unor adverbe de comparație (existînd în unele limbi și forme sintetice, moștenite sau împrumutate). Flexiunea verbală latinească s-a conservat în mai mare măsură, dar și aici uneori numai ca chestiune de principiu, căci desinențele personale, de exemplu, nu s-au preluat ca atare, ci sistemul a fost refăcut de fiecare limbă romanică altfel. A apărut un
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
conceptul de "omonimie gramaticală", operabil, la nivelul morfologiei istorice, atunci cînd din forme diferite ale limbii-bază s-a ajuns la forme identice, menținîndu-se însă diferențierea paradigmatică și funcțională. Astfel, prin căderea consoanelor finale, fenomen obișnuit în latina populară tîrzie, forma latinească sunt de la persoana a treia plural a verbului esse s-a redus la s, păstrat în limba română în forma conjunctă -s, care poate primi și un î protetic (aceștia-s elevi; aceștia îs elevi). Același rezultat l-a avut
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
sp. la grana "sămînță". Există unele situații în care fenomenul lexicalizării atestă mutații ce sînt o mărturie a profunzimii transformărilor produse prin trecerea de la latină la limbile romanice, nu numai sub aspect fonetic, ci și sub aspect semantic. Astfel, pronumele latinesc nemo, -inis, care s-a păstrat în română (nimeni) și în unele graiuri italiene, a fost concurat și înlocuit în spaniolă de nadie, prin lexicalizarea lat. natus "născut" (deci, "cineva", "om"), care a primit în construcțiile negative semnificația "nimeni". În
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ceea ce a condus, printre altele, la creșterea numărului de verbe auxiliare, existînd situații în care asemenea evoluții au fost însoțite și de părăsirea unor structuri flexionare în favoarea obținerii unui statut de element lexical independent. Din forma populară *eo voleo a latinescului ego vollo a rezultat, prin evoluție fonetică, rom. eu voi, iar din forma de imperfect ego volebam rom. eu vream, însă pe terenul limbii române nu s-a menținut un singur verb cu flexiune supletivă, ci s-au completat paradigmele
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ouă < lat. ova, plural de la ovum > rom. ou. De fapt, în româna veche și în graiuri pluralul în -ă la neutre este frecvent (lat. adjutoria > v.rom. ajutoară > ajutoare). În română și în italiană, există și relicve ale declinării imparisilabice latinești în opoziția dintre singular și plural: lat. homo homines > rom. om oameni, it. uomo uomini. Româna cunoaște în multe cazuri (de obicei la substantivele care fac pluralul în -i) și alternanțe fonetice, care dublează, printr-o flexiune internă, marcarea desinențială
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
atunci, cînd substantivul începe cu o vocală, se pronunță -s final al articolului sau al altui determinant, prin manifestarea unui fenomen de fonetică sintactică. Desinența de plural -s întîlnită în limbile romanice vestice (sigmatice) provine din pluralul masculinelor și femininelor latinești de declinarea a treia, care se realiza la nominativ și la acuzativ cu desinența -es (civis cives, pars,-tis partes), dar a fost susținută și de acuzativul plural de la declinările întîia și a doua, care uzau de desinențele -as (casas
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]