KorAP: Find »[drukola/base=lipi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...43 44 45 ...474 >

11,844 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232

fie rușine? Zi mulțumesc, iubitule. Zi cu plăcere, iubitule. Zi că-ți pare rău, Alex. Zi că-ți pare rău! Cere-ți scuze! Ăhă, da’ pen’ ce, mă rog frumos? Ce-am mai făcut? Hei, mă bag sub pat, mă lipesc cu spatele de perete și refuz să să spun că-mi pare rău și, în plus, refuz să ies și suport consecințele. Refuz! Iar ea dă cu mătura după mine, încearcă să-mi măture hoitul putrezit, să mi-l scoată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
jos, eu i-o trag pe sus, iar tu fă cumva și întoarce-te așa, pe jumătate... și, uite-așa am ținut-o, doctore, până când am ejaculat pentru a treia și ultima oară. La faza asta, Maimuța era cu spatele lipit de pat, iar eu cel cu curul la lustră (și la aparatele de filmat, mi-am zis eu în treacăt) - iar la mijloc, cu țâțele vârâte în gura Maimuței mele, era curva noastră. În a cui gaură, în ce fel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
așa de rău, însă în față, acolo unde aveam buza de sus, nu se mai află decât dinții și gingia. Grozav goi! Parcă-s Bugs Bunny! Decupez câteva bucăți din cartoanele băgate în cămășile aduse de la spălătorie și mi le lipesc cu scotch, restaurând astfel, în profil, frumoasa arcuire în sus a năsucului pe care o afișasem în toată copilăria mea... dar care acum s-a dus! De fapt, pare-se că această înmugurire a ciocului meu datează exact din momentul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
cu mașina la Lacul Champlain și, pe drum, am oprit de câteva ori, pentru ca Maimuța să facă poze cu aparatul ei Minox; spre seară am tăiat-o, spre Woodstock, cu ochii mari, cu exclamații și suspine de admirație, cu Maimuța lipindu-se toată de mine. Dimineața, într-un rând, am ținut o ședință de lucru (într-un lan mănos de lângă malul lacului) pe probleme de sex, iar apoi, în după-amiaza aceea, pe un drum de țară, undeva în munții din centrul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
am bâiguit eu de parcă aș fi fost beat, de parcă m-aș fi crezut cel mai tare din parcare, și am de gând să ți-o recit. Ea era cuibărită în poala mea, cu ochii încă închiși, cu mădularul meu înmuiat lipit de obraz, ca un puișor ieșit din găoace. — Ei, hai, a mormăit ea, nu acum, știi că nu le am pe-astea cu poeziile. — Pe-asta ai s-o înțelegi. E despre cordeală. Despre o lebădă care fute o fată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
da, da! Și-acum, îmi dai voie să te fut? — Of, iubitule, scumpule, strigă Maimuța, alege-ți o gaură, pe care-o vrei tu, sunt a ta! După micul dejun ne-am plimbat prin Woodstock cu obrazul sulemenit al Maimuței lipit de brațul sacoului meu. Știi ceva, mi-a zis ea, cred că nu te mai urăsc. Am pornit spre casă după-amiază târziu și am mers cu mașina până la New York, ca să ne prelungim weekend-ul. După numai o oră de drum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
zi, eu o asaltam și ea capitula, iar căldura generată pe patul ei din mahon, cu baldachin (o moștenire de familie a clanului Maulsby) era considerabilă. Singura noastră plăcere colaterală era oglinda ce placa întreaga ușă din baie. Acolo, stând lipiți coapsă lângă coapsă, îi șopteam: — Uită-te, Sarah, uită-te! La început era sfioasă, lăsa privitul în seama mea, la început era timidă și supusă numai fiindcă așa o doream eu, dar, cu timpul, și-a făcut și ea o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
geniștilor din Marină. Ia zi, Spielvogel, la ce armă ai făcut armata, și-ți cânt cântecul acelei arme! Te rog, dă-mi voie - e punctul meu forte. Țin minte că ne așezam pe paltoane, pe dușumeaua de ciment, cu spinările lipite de pereții solizi ai coridoarelor din subsolul școlii, și cântam la unison, pentru menținerea moralului, până când sirenele ne dădeau de știre că a trecut orice primejdie - „Johnny Zero“. „Înălțați laudă Domnului și Aduceți Muniția.“ „Așa a zis pilotul pe cer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
unu, într-o combinație perfectă de măscărici și luptător, de chibiț șmecheraș și jucător la bătaie superpericulos. Unde? Când îmi vin toate astea în minte? În timp ce căpitanul Meyerson face ultimul viraj lin deasupra aeroportului din Tel Aviv. Stau cu fața lipită de hublou. Da, cred că aș putea să dispar, să-mi schimb numele și să nu se mai audă de mine în veci - apoi Meyerson înclină aripa de pe partea mea și, pentru prima oară, îmi ațintesc privirea asupra continentului asiatic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
în cea mai mare măsură, din cauză că nu aveam nici un fel de simptome. Evident, n-aveam nici pe naiba și n-aveam nevoie de nici un doctor. Și totuși, când am invitat-o la hotel, mi-am reprimat impulsul de a-mi lipi buzele de gura ei socialistă, neîntinată. — Societatea americană, spuse ea trântindu-și pe jos rucsacul și sacul de dormit și continuându-și prelegerea începută în mașină, în timp ce ocoleam golful în drum spre Haifa, societatea americană nu numai că permite relațiile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
gâtul nespălat, mi-am înfipt dinții în cosițele ei răsucite... și-apoi, exact în clipa când rezistența ei poate că se și înmuiase în urma asaltului meu viguros, m-am rostogolit de pe ea și-am rămas să-mi trag sufletul, înfrânt, lipit de perete - pe spate. — N-are nici un rost, am zis eu, aici nu mi se scoală. Ea s-a ridicat în picioare. S-a oprit deasupra mea. Și-a recăpătat suflul. A privit în jos. Mi-a trecut prin minte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

trenul lui purta o neobișnuită și crudă povară. Dar Myatt cunoștea prea bine ruta pentru a se lăsa păcălit. Grupul, ghici el după aerul acela de hărțuiți cultural, aparținea vagonului de dormit pentru Atena. Când dublă bacșișul, conductorul cedă și lipi pe geamul compartimentului o etichetă cu „Rezervat“. Cu un suspin de ușurare, Myatt se văzu singur. Privi fețele care Înotau ca Într-un acvariu, despărțit de acestea printr-un perete sigur de sticlă. Chiar și prin haina lui de blană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
cum spune un băiat că-l cheamă. Nu-i numele după care-i cunoscut la poștă. Lui Myatt Îi păru că percepe o anumită răbdare și un gen de curaj În modul În care ea Își accepta duplicitatea. Tânăra Își lipi de geam o față puțin albăstruie din cauza frigului. Ar fi putut fi un băiat care studiază cu aviditate tot ce se află Într-un magazin: briceagul, gadgeturile, resorturile ce-ți răsturnau farfuria, bombele care răspândesc mirosuri, brioșele care chițcăie. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
se tot clătina prin fața compartimentelor de clasa Întâi, triumful de pe față Îi dădea un aer ciudat, ca o coroană pusă strâmb. Norocul o favoriză. Un bărbat ieși dintr-un compartiment și Își făcu drum spre toaletă, iar ea, În timp ce se lipi cu spinarea de-o fereastră ca să-i facă loc, Îl zări pe omul În balonzaid moțăind Într-un colț, deocamdată singur. El ridică privirile și-o văzu pe domnișoara Warren În ușă, clătinându-se puțin Înainte și Înapoi. — Pot să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
doctorul Czinner nu priviră În urmă. Alergă dizgrațios, lovindu-se când de un perete al culoarului, când de celălalt, În mișcarea trenului, zdrelindu-și chiar o Încheietură a mâinii și un genunchi. Pasagerii care se Întorceau de la micul dejun se lipeau de ferestre ca s-o lase să treacă, iar câțiva se plânseră de ea În nemțește, știind că-i englezoaică și Închipuindu-și că nu-i poate Înțelege. Ea le rânji cu malițiozitate, dezvelindu-și dinții mari din față, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
trimite acolo un om care să-l intervieveze pe administratorul școlii. Acolo se putea ascunde un subiect bun. Ghidul părea să fi fost cumpărat la mâna a doua. Coperta era foarte uzată și pe pagina de gardă a cărții era lipită eticheta unui librar de pe Charing Cross Road. Reveni la Belgrad. Acolo era o planșă cu o hartă, care se desprinsese, dar nu era numerotată ca filă. Mabel examină fiecare pagină care trata despre Belgrad și apoi fiecare pagină despre Serbia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
naivitatea ei, Îi strigă cu ferocitate: — Taci sau Îți sucesc gâtul! Pentru moment se lăsă liniștea, flacăra crescu, ușa seifului trecu de la o incandescență roșie la una albă, apoi Anna strigă destul de tare: — Știu ce faci acolo, Anton! Josef Își lipi buzele de tub și nu-i dădu nici o atenție, dar următorul țipăt al Annei Îl făcu să tresară: — Ești la seif, Anton! Ea Începu să zdrăngăne iar clanța, până când nu avu Încotro și lăsă flacăra să scadă din nou, ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
clanța, până când nu avu Încotro și lăsă flacăra să scadă din nou, ca să strige la ea: — Taci! Nu glumesc! Îți sucesc gâtul, japiță bătrână ce ești! Vocea ei scăzu, dar o putu auzi totuși cu destulă claritate. Probabil că Își lipise buzele de gaura cheii. — Nu, să nu spui asta, Anton! Ascultă. Lasă-mă să ies de aici. Trebuie să-ți zic ceva, să te previn! Nu-i răspunse. Suflă În flacără, făcând oțelul să devină iarăși alb incandescent. — Te-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
răspunsul: proprietari de dugheană ieșiți la distracție, mergând la Budapesta cu agenția Cook pentru că era totuși ceva mai departe decât Ostende și pentru că se puteau lăuda apoi acasă c-au călătorit și ca să-și arate etichetele colorate ale hotelurilor ieftine lipite pe geamantane. Odinioară ar fi fost ea Însăși impresionată, dar Învățase să ia lucrurile mai ușor, să nu-și recunoască niciodată ignoranța, să știe despre ce-i vorba. — Cu cine crezi că stai de vorbă? Nu sunt una din vânzătoarele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Ai sosit prea târziu. Privirile Îi erau Încă ațintite asupra crucii de argint, care se bălăngănea Încoace și-ncolo, În ritmul mișcărilor omului. S-ar fi putut legăna așa, În ritmul pașilor săi, și, pentru un moment, dr. Czinner se lipi de zid pe-o stradă povârnită ca să le facă loc să treacă bărbaților cu armuri, lănci și cai și bărbatului torturat și obosit. Acesta nu murise pentru a-i face pe săraci fericiți, să strângă lanțurile și mai tare. Cuvintele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
emoție și ochii speriați. Părea că nu știe dacă să râdă sau să plângă. Se strânseră unul În celălalt destul de ușor În spațiul Îngust dintre locuri. — Mi-ar plăcea ca lumina să se stingă pur și simplu, spuse fata. Stătea lipită de el, iar el o atingea cu mâinile și amândoi se legănau ușor În mișcarea trenului. Nu, spuse el. — Ar fi mai potrivit, spuse ea și Începu să râdă ușor, ca pentru sine. Râsul ei dăinui ca o oază sonoră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
o să fie cumva iarăși război, nu? Du-te la cazarmă, vino la gară... N-avem când afla ce se petrece. Punct, punct, punct, liniuță - telegraful continua să sune. Lukici tăie pachetul de cărți În trei părți egale. Uneori cărțile se lipeau una de alta și Își umezea degetele ca să le despartă. Aranjă cele trei teancuri unul lângă altul, În fața lui. — Probabil că-i soția șefului de gară, explică el. Când pleacă undeva pentru o săptămână, Îi trimite telegrame zilnic, la orele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
unei mări mohorâte. Se smulse repede din pat și se Îmbrăcă. Era grăbită și agitată și Încurca lucrurile. Începu să cânte În surdină, cu inima ușoară: Sunt atât de fericită, fără griji și fericită. Mișcarea trenului o făcu să se lipească de fereastră, dar nu-i aruncă dimineții cenușii decât o privire grăbită. Din când În când apăreau, una după alta, câteva lumini dar nu era Încă destul de dimineață să poți vedea casele. Un pod peste Dunăre, mărginit de lumini, străluci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
În Belgrad - Opera, Royal Orfeum, Tabarin și Jardin de Paris. Își aminti cum comentase adesea tatăl lui În salonul acela Întunecat de la parter, din spatele atelierului său: „Lumea se distrează la Buda“. Tatăl lui se distrase și el cândva În oraș, lipindu-și fața de geamurile restaurantelor, urmărind fără invidie mâncarea purtată spre mese și cântăreții din vioară ce treceau de la un grup la altul, bucurându-se și el Într-un mod simplu și indirect. Czinner fusese Înfuriat de satisfacția nepretențioasă a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
au fost ultimele care s-au aprins și el suflă În flacără ca s-o ațâțe. Când harta arse aproape complet, aruncă cenușa sub banchetă, Își puse o pastilă amăruie pe limbă și Încercă să adoarmă. Dar somnul nu se lipea de el. Era un om fără umor, altminteri ar fi zâmbit la ideea că-și simte brusc inima ușoară, recunoscând, la șaptesprezece kilometri după Buda, monotonia câmpiei dunărene, Întreruptă brusc de o colină de forma unui degetar, cu brazi zbârliți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]