5,961 matches
-
a coborât din dulăpiorul atârnat pe perete o sticlă și două pahare. Le-a așezat pe masă și le-a umplut. A luat unul, invitându-l și pe Dumitru: ― Te rog să iei paharul și să ciocnim. A urmat îndemnul locotenentului și nici nu și-a dat seama când deja a dat de dușcă conținutul paharului... Nu-și amintea măcar dacă a răspuns la urarea ofițerului. Fapt era că rachiul băut începea deja să-i dea o stare de bine și
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
nu și-a dat seama când deja a dat de dușcă conținutul paharului... Nu-și amintea măcar dacă a răspuns la urarea ofițerului. Fapt era că rachiul băut începea deja să-i dea o stare de bine și de curaj. Locotenentul l-a lăsat anume câteva minute pentru ca rachiul să-și facă treaba... Umplând din nou paharele, l-a îndemnat: ― Hai! Povestește! ― Nu știu de unde să încep povestea... Păi, eu cred că e cel mai bine să pornești din momentul când
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
împins la tun, cu ultimele puteri ne-am văzut în cealaltă margine a pădurii, unde trebuia să punem tunurile pe poziție de tragere. Ploaia a contenit tot atât de pe neașteptate cum a început. ― Caii mai aveau vlagă să tragă? - a întrebat locotenentul. ― Da’ artileristul ce are alta de făcut decât să împingă la tun? Și am împins... ― După atâta „osteneală”, se cade să mai guști din paharul cela de pe masă, că altfel nu mai ai putere să instalezi tunul pe poziția de
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
la ofițerul de serviciu. Nu știam cine poate să fie și am așteptat cu inima în gât. ― Cum adică cu inima în gât? ― Îmi era frică. ― De ce? ― Păiii... - a încercat Dumitru să lungească vorba, fiindcă nu știa cum poate reacționa locotenentul la cele ce ar fi vrut el să spună. ― Hai, spune. De ce te-ai oprit? ― Mă gândeam că până să termin eu de raportat cum s-au petrecut lucrurile s-ar putea să primesc destule înjurături și zile bune de
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
ud ce eram, flămând și vlăguit peste poate. ― Ei? Cine era ofițer de serviciu și cum ai fost primit? ― Când l-am văzut în fața mea, era cât pe ce să leșin... ― De ce? ― Fiindcă era tocmai comandantul nostru de acum. Domnul locotenent colonel! Știam că este un om înțelegător și te lasă să raportezi pe îndelete. ― Nu mai spune? Ce grad avea atunci? ― Căpitan. ― Și cum te-a primit? ― S-a oprit la doi pași de mine. Eu am luat poziția de
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
am răspuns plin de bucurie că am scăpat atât de ieftin. „Executarea!” - am mai apucat să aud, fiindcă s-a întors să plece... Abia își putea ține râsul. ― Acum aș vrea să aud povestea „dezertorului”, cum l-a numit domnul locotenent colonel pe omul de la cai. Nu înainte, însă, de a mai întreba de sănătate cel pahar. Dumitru a ridicat paharul, dar de această dată a luat doar o înghițitură. ― Spune-mi, cu ce te ocupi acolo, acasă? ― Apoi eu sunt
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
altul și îi țineam,să n-o ia la fugă cumva... Toate au mers până când un trăsnet - de parcă s-ar fi despicat cerul - a lovit tocmai copacul din fața noastră. Și era la un pas de noi”. ― Fantastic! - s-a minunat locotenentul. ― Săracul Traistă, a fost martor la un zbucium de neimaginat al cailor. Parcă îl aud: „Atunci a izbucnit o pălălaie ca din gurile iadului. Caii au sărit în două picioare, nechezând ca în fața unui balaur. Până să-i strunesc eu
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
domnului căpitan. Cum a fost? ― Să nu credeți că nu aveam emoții. ― De ce? ― Mă aflam totuși în fața unui superior și nu unul oarecare. Cu firea mea, mai ușor aș fi suportat asprimea unui dur decât dojana unui om ca domnul locotenent colonel, comandantul nostru de astăzi... ― Să știi că ai dreptate - a comentat locotenentul, după ce prin minte i-a trecut fulgerător aprecierea: „Țăran, țăran, da’ cu multă minte”. Dumitru a simțit că ofițerul a făcut această scurtă pauză pentru a judeca
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Mă aflam totuși în fața unui superior și nu unul oarecare. Cu firea mea, mai ușor aș fi suportat asprimea unui dur decât dojana unui om ca domnul locotenent colonel, comandantul nostru de astăzi... ― Să știi că ai dreptate - a comentat locotenentul, după ce prin minte i-a trecut fulgerător aprecierea: „Țăran, țăran, da’ cu multă minte”. Dumitru a simțit că ofițerul a făcut această scurtă pauză pentru a judeca cele spuse de el și aștepta reacția. ― Până la urmă, ai reușit să prezinți
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
așteptarea comandantului. Iată-l! Și el avea pe chip semne ale trudei. Cu doi ofițeri străini alături, a înaintat spre mijlocul platoului. După ce a primit raportul de la șeful Statului Major, i s-a auzit glasul: ― Bună ziua, ostași! ― Să trăiți, domnule locotenent colonel! - a răspuns trupa ca un singur om. ― Pe loc repaus! - a comandat el, rămânând într-o stare de așteptare nedefinită. Parcă îi zburase din minte tot ce avea să spună. În cele din urmă, privind spre cei doi ofițeri
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
fi răspuns cu glas sugrumat de emoția trăirii momentului... În acea clipă, s-a auzit comanda: ― Drepți! Pentru onor, prezentați arm’! Un singur țăcănit a adus armele în cea mai frumoasă poziție „pentru onor”. ― Drum bun, ostași! ― Să trăiți, domnule locotenent colonel!!! - a bubuit ca niciodată răspunsul celor concentrați... Comandantul a rămas pentru câteva clipe cu privirea asupra lor. Parcă n-ar fi vrut să plece pur și simplu... Îi deveniseră dragi acești oameni, care străbătuseră deja o bună parte din
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
sau plutonul avea nevoie de cine știe ce materiale, eu trăgeam toate ponoasele. Se lega de fiecare cifră sau literă din borderoul întocmit în acest scop. Asta până într-o zi, când n-am mai putut răbda și i-am raportat domnului locotenent Coasă. În ziua aceea, domnul locotenent m-a trimis pe mine, ca de obicei. Pe când „majurul” striga la mine că: „Ești un idiot! Nu știi să scrii citeț! Și cine-i ăla care ți-a semnat asemenea porcărie?...” în acea
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
materiale, eu trăgeam toate ponoasele. Se lega de fiecare cifră sau literă din borderoul întocmit în acest scop. Asta până într-o zi, când n-am mai putut răbda și i-am raportat domnului locotenent Coasă. În ziua aceea, domnul locotenent m-a trimis pe mine, ca de obicei. Pe când „majurul” striga la mine că: „Ești un idiot! Nu știi să scrii citeț! Și cine-i ăla care ți-a semnat asemenea porcărie?...” în acea clipă a intrat domnul locotenent. „Eu
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
domnul locotenent m-a trimis pe mine, ca de obicei. Pe când „majurul” striga la mine că: „Ești un idiot! Nu știi să scrii citeț! Și cine-i ăla care ți-a semnat asemenea porcărie?...” în acea clipă a intrat domnul locotenent. „Eu am semnat, plutonier!” Când l-a văzut - cât îi majurul de stacojiu la față - s-a făcut alb ca varul. Nici nu știu când a dus mâna la chipiu, și-a aruncat bârdâhanul în față și a rostit un
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
a aruncat bârdâhanul în față și a rostit un „Să trăiți!” de au zăngănit geamurile. „Ce-i, plutonier? Nu știi cum arată arestul garnizoanei? După ce vei asigura materialele necesare tuturor unităților pe ziua de azi, te vei prezenta la domnul locotenent colonel. Vei raporta că ți-am dat cinci zile de arest. Eu voi merge chiar acum și îi voi explica comportamentul dumitale față de sergentul Dumitru Dinsus, ajutorul comandantului plutonului doi. Și expresia jignitoare la adresa mea. S-a înțeles?” De l-
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
față de sergentul Dumitru Dinsus, ajutorul comandantului plutonului doi. Și expresia jignitoare la adresa mea. S-a înțeles?” De l-ar fi lovit cu ciomagul în moalele capului, majurul n-ar fi rămas așa înlemnit. Aproape plângând, a răspuns: „Ammm... înțeles, domnule locotenent”. ― Și a executat cele cinci zile de arest? - a întrebat un camarad. ― Sigur că da. Ce? Voi nu-l știți pe domnul locotenent Coasă? Când spune ceva, spus rămâne! ― De ce nu ne-ai zis și nouă, ca să râdem puțin? - a
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
în moalele capului, majurul n-ar fi rămas așa înlemnit. Aproape plângând, a răspuns: „Ammm... înțeles, domnule locotenent”. ― Și a executat cele cinci zile de arest? - a întrebat un camarad. ― Sigur că da. Ce? Voi nu-l știți pe domnul locotenent Coasă? Când spune ceva, spus rămâne! ― De ce nu ne-ai zis și nouă, ca să râdem puțin? - a întrebat Todiriță. ― Da’ ce, voiai să fac și eu cunoștință cu arestul garnizoanei? ― Nu-ți strica. Te mai odihneai și tu câteva zile
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
mic. Și chiar de va spune ceva, nimeni să nu scoată un cuvânt - și-a spus părerea caporalul. ― De fapt, nu va spune nimic, fiindcă noi plecăm, iar el rămâne cu dragii noștri comandanți, între care se află și domnul locotenent - mâine-poimâine căpitan - Coasă - și-a spus părerea Dumitru. ― Ai dreptate. Mă tem, însă, că mai degrabă se gândește ce l-ar putea aștepta dacă - cine știe - într-o zi ar da nas în nas cu vreunul din noi... - a presupus
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
le-a spus: „Mă fraților! Întâmplarea face ca eu să fiu ajutorul comandantului de pluton. Putea fi oricine dintre voi și atunci eu îl ascultam fără nici un cuvânt în plus, fiindcă așa-i în armată. Și mai este ceva. Domnul locotenent colonel, comandantul nostru - pe care eu îl știu de când am făcut armata de drept - este un om peste măsură de bun. Ține la oameni. Să nu-l supărăm... Ei, ce ziceți?” Și, prin comportamentul lor, nu l-au supărat!... Când
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
putea citi cu ușurință ce gândea: „Adică ce? Voi vă credeți <buricul pământului?> Aveți noroc că plecați acasă, că altfel...” Fără nici o comandă, cei care cu cinci minute în urmă încă erau oșteni, au ieșit în liniște. Tocmai atunci trecea locotenent colonelul, însoțit de șeful Statului Major. Când i-au văzut pe foștii lor comandanți - fără nici un ordin - au intrat în formație de pluton... Dumitru, cu o alură de ofițer, a dat comanda: ― Cu onor, spre dreapta, înainteee, marș!!!” Cei doi
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Oprirea a fost fără cusur. Cu zâmbetul pe buze, ofițerii s-au îndreptat spre ei. Dumitru a ordonat: ― Plutooon, drepți! Apoi, cu pas apăsat, a pornit în întâmpinarea lor. S-a oprit la doi pași și a prezentat raportul: ― Domnule locotenent colonel, foștii concentrați din plutonul doi și-au predat efectele militare și sunt gata de plecare spre casele lor. Raportează sergentul Dumitru Dinsus! Comandantul, emoționat, s-a apropiat de formație și, privind la ei cu duioșie, a prins să vorbească
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Întreabă-mă, să te întreb. Cine știe de ce? Poate că așa trebuie, ca să nu uităm de cătănie. Eu, însă, să fiu în locul tău, mi-aș pune oleacă mintea la treabă... ―Adică? ― Tu nu-ți mai aduci aminte ce spunea domnul locotenent colonel atunci... În cealaltă concentrare? ― Bine-bine, măi Dumitre, da’ nu au pe alții mai tineri? Trebuie să ne căznească tot pe noi, moșnegii? - a insistat Todiriță. ― Fie ce-o fi, da’ încaltea să ne ducă tot la unitatea noastră, că
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
doarmă și să viseze: Kathy Hudgens, Buddy Jastrow, casa pătată de sânge de pe aleea din Kern County. Ieșind pe rampa de preluare a morgii, privi înapoi. Ralph Carter împărțea banii de mită cu doctorul, în pălărioara de revelion CAPITOLUL DOI Locotenentul Mal Considine se uita la o fotografie înfățișându-i pe soția și fiul săi, încercând să nu se gândească la Buchenwald. Tocmai trecuse de 8:00 A.M.; Mal era în biroul lui de la Oficiul de Investigații Criminale al Procuraturii, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
un separeu intim preferat de oficialitățile orașului. Mal se întoarse și bătu la ușă; se deschise o fracțiune de secundă mai târziu, iar „celălalt gentleman” apăru acolo zâmbitor. „Boc, boc, cine-i acolo? Dudley Smith, spaima bolșevicilor. Te rog intră, locotenente. Avem aici o întrunire de bun augur a inteligenței polițienești, așa că trebuie să marcăm momentul cu tratația cuvenită”. Mal strânse mâna celuilalt, recunoscându-i numele, stilul, vocea de tenor cu accent irlandez, deseori imitată. Locotenentul Dudley Smith de la Departamentul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
spaima bolșevicilor. Te rog intră, locotenente. Avem aici o întrunire de bun augur a inteligenței polițienești, așa că trebuie să marcăm momentul cu tratația cuvenită”. Mal strânse mâna celuilalt, recunoscându-i numele, stilul, vocea de tenor cu accent irlandez, deseori imitată. Locotenentul Dudley Smith de la Departamentul de Poliție din Los Angeles (LAPD), Omucideri. Înalt, spătos, cu fața roșie; născut la Dublin, crescut în L.A., școlit într-un colegiu al iezuiților. Omul de atac în momente de criză pentru fiecare șef al poliției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]