1,902 matches
-
sferei umanului: „Ptru! aici!...sai binișor pe ici, pe crucea căruței. Ho...pa! Ia acum să te văd și eu că ești voinică.” (I. Creangă) Dacă termenii afectivi și volitivi aparțin stilului dialogal, termenii onomatopeici caracterizează cu preponderență stilul narativ; locutorul „descrie”, prin imitație lingvistică, manifestări sonore ale lumii despre care comunică: „Pupăza, sbârr! pe-o dugheană.” (I. Creangă) „Și cum îmi spuneau ei îngrijiți, numai ce și auzim cântând în tei: -Pu-pu-pup! pu-pu-pup! pu-pu-pup!” (I. Creangă) Prin apartenența lor la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ce și auzim cântând în tei: -Pu-pu-pup! pu-pu-pup! pu-pu-pup!” (I. Creangă) Prin apartenența lor la componenta narativă a comunicării, termenii onomatopeici funcționează ca semne lingvistice (cu esența lor specifică) deopotrivă în varianta orală (ca „reproducere” vocală a sonorității lumii exterioare locutorului) și în varianta scrisă (ca reproducere „scrisă”, printr-un sistem de semne de gradul II, a sonorității limbii - „traducere” a sonorității lumii). Termenii afectivi s-au impus, prin convenție, devenită, într-un anume sens, însăși natura lor, ca semne lingvistice
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
grafice. În același mod funcționează, în procesul de comunicare (orală ® scrisă) și termenii volitivi, cu deosebirea că aceștia au la origine o legătură mai slabă (sau nu lasă deloc sesizată o astfel de legătură cu „realul”) față de legătura cu „stările locutorului” în cazul termenilor afectivi, cu manifestarea sonoră a lumii obiective, în cazul termenilor onomatopeici: „- Ei, amu, ce-i de făcut? Hai să intrăm ici în ograda asta, zise Zaharia lui Gâtlan.” (I. Creangă) Prin modul specific de constituire și manifestare
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
poate, eu zvârrr! chibriturile din mână, țuști! la spatele lui Zaharia, și-ncepem a horăi...” (I. Creangă) Interjecțiile volitive (între ele, cele prezentative, însoțitoare ale unor gesturi: iată, poftim, na, uite) își au ele înseși un punct de plecare în locutor; planul lor semantic, însă, nu se caracterizează prin „gramaticalizarea” acestei „origini”; în consecință, nu cer și nu admit un subiect sintactic. Specificul planului lor semantic, însă, impune, asemeni verbelor tranzitive, intrarea în relație sintactică cu un complement direct: „Dar deodat
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin iarnă. 2. • singular: în, din, prin • plural: între, dintre, printre așezat între doi brazi iese dintre brazi trece printre brazi 3. • static: în Stă în casă. • dinamic: din, în Iese din casă., Intră în casă. Exterioritate 1. dinamic sens: locutor ® spre, către, asupra, la; spre castel (primăvară), asupra noastră destinație: locutor ¬ dinspre, de la: dinspre castel 2. static pe verticală: sub, dedesubtul etc.: pe, peste, deasupra etc. pe orizontală: lângă etc.; lângă stejar după etc. după stejar (Crăciun) Prin prepoziția de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
așezat între doi brazi iese dintre brazi trece printre brazi 3. • static: în Stă în casă. • dinamic: din, în Iese din casă., Intră în casă. Exterioritate 1. dinamic sens: locutor ® spre, către, asupra, la; spre castel (primăvară), asupra noastră destinație: locutor ¬ dinspre, de la: dinspre castel 2. static pe verticală: sub, dedesubtul etc.: pe, peste, deasupra etc. pe orizontală: lângă etc.; lângă stejar după etc. după stejar (Crăciun) Prin prepoziția de sau după ca prim element al unor prepoziții compuse, componenta semantică
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
primește, la acest al doilea nivel, al frazei, un alt strat semantic, corespunzător funcției sintactice realizate propozițional: Vreau să plec la Veneția. Expresie lingvistică a interpretării și a reacției la realitatea extralingvistică, pe care se întemeiază „obiectul” comunicării sau atitudinea locutorului față de interlocutor, enunțul este dezvoltarea sintagmatică în care se realizează concret, prin includerea nivelului lexical, funcțiile sintactice, existente ca atare, cu identitate abstractă, în planul paradigmatic al limbii. Existența „abstractă” - în planul langue - a funcțiilor sintactice - ca identități distincte - se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Să știi adevărul și să nu-l spui nu este corect.”).” Din formularea Mioarei Avram ar rezulta că subiectul vorbitor poate, în enunțul dat, să întrebuințeze verbul-predicat din „regentă” (=propoziția-predicat), sau la singular sau la plural. În realitate, această libertate locutorul nu o are. Verbul-predicat primește formă de plural sau formă de singular, în funcție de tipul de subiect (cu dezvoltare propozițională). Planul semantic al enunțului cu subiective pronominale (=subiect multiplu cu dezvoltare propozițională) prin care se ilustrează „libertatea” locutorului în privința acordului impune
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
realitate, această libertate locutorul nu o are. Verbul-predicat primește formă de plural sau formă de singular, în funcție de tipul de subiect (cu dezvoltare propozițională). Planul semantic al enunțului cu subiective pronominale (=subiect multiplu cu dezvoltare propozițională) prin care se ilustrează „libertatea” locutorului în privința acordului impune cu necesitate acordul în plural al verbului-predicat în „regentă”: „Cine a vândut tabloul și cine l-a cumpărat vor avea de suferit.” Enunțul formulat de Mioara Avram se înscrie, ca model semantico-sintactic, în cel de-al doilea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în contextul extralingvistic al enunțului. În enunțul „- Dar unde-ai fost până acum de nu te-am văzut?” sfera subiectelor incluse este identificabilă în interiorul raportului, de suprapunere, între tu (ai fost) și eu (nu te-am văzut), realitate lingvistică, și locutorul, respectiv, interlocutorul enunțului verbal, realitate extralingvistică. b. subiect nedeterminat; sfera lui semantică nu se înscrie sau nu se lasă înscrisă în contururi închise, precis delimitate sau delimitabile în contextul extralingvistic. Subiectul nedeterminat prezintă două variante: - subiect general; identitatea lui semantică
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cel puțin două propoziții principale coordonate. 14. Otto Jespersen (op. cit., p. 431) consideră enunțurile imperativ și interogativ două variante ale unei aceleiași structuri sintactice, prin care subiectul vorbitor vrea să influențeze voința interlocutorului; enunțul interogativ ar reprezenta „ordinul” dat de locutor interlocutorului de „a-i spune ceva, a-i da o informație”. Chiar dacă un enunț precum „Unde pleci?” poate fi înțeles și cu subînțelegerea unui verb la imperativ: „Spune... unde pleci!”, natura specifică a enunțului - înscris într-un act de comunicare
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pare firesc având în vedere caracterul de confesiune al întregului roman. Narațiunea este homodiegetică în stil direct, de tip special, care combină perspectiva limitată a naratorului martor cu una mai largă, care se apropie de omnisciență, dat fiind că eul locutor este în același timp actor și spectator al propriei aventuri. Relatarea propriu-zisă a visului este urmată de un comentariu privind semnificația celor întâmplate în vis, corelarea lor cu elemente din realitate, precum și considerații asupra stării pe care visul a provocat
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
vorbește, această manifestare a enunțării, este pur și simplu "vorbirea"? - Trebuie să avem în vedere o condiție specifică enunțării: ea reprezintă actul însuși de producere a unui enunț, nu textul enunțului, care face obiectul cercetării noastre. Acest act este opera locutorului care mobilizează limba pentru sine. (2002, vol. II: 68) Pe de altă parte, el reduce discursul la frază: "Comunicăm prin fraze, fie ele și trunchiate, embrionare, incomplete, dar întotdeauna prin fraze" (2000: 192). Ducînd fraza dincolo de ultimul nivel pe scara
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
și un blam în loc de un compliment (decalajul dintre enunț și context o stîngăcie enormă sau o gafă, de exemplu face posibilă o astfel de interpretare). Asumarea enunțiativă sau punctul de vedere (PdV) ne permite să arătăm dedublarea polifonică proprie ironiei: locutorul (L) se disociază de un PdV1 (felicitare) al unui enunțător E1 pus în scenă de propria sa vorbire, în timp ce se asociază unui PdV2 (reproș) al unui enunțător E2. Faptul de a situa valoarea descriptivă a oricărui enunț în partea [A
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
nu implică decuplarea sa de la celelalte componente. Este vorba doar de a formula, la acest prim nivel, un anumit număr de fapte. După ce vom fi definit orice act de referință ca pe o construcție operată în și prin discursul unui locutor și ca pe o (re)construcție a unui interpretant, vom vorbi despre reprezentarea discursivă (Rd) sau schematizare 3. Vom localiza în [A] problema evaluării valorii de adevăr a enunțurilor în funcție de două regimuri pragmatice: cel al vericondiționalității care se sprijină pe
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
nivelul enunțiativ [B], combinația unei Rd cu un PdV se suprapune cu alternativa vericondiționalitate/ficționalitate. La nivelul [B] se pune, într-adevăr, problema validității mai mult decît cea a adevărului enunțurilor: un enunț (o Rd) este dat ca valid în funcție de locutor (EU-valid), în funcție de intorlocutorul sau interlocutorii săi (VOI-valid), în funcție de ceilalți (delocutivi EL/EI/EA/ELE-valid), de toți (NOI-valid) sau în funcție de opinia comună, doxa maximelor, proverbelor și dictoanelor (SE-valid)5. Greutatea validității enunțurilor care leagă o Rd [ A] și un PdV
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
punct de vedere enunțiativ [B], frazele-propoziții P1-e1 și P2-e2 din fiecare din cele două texte sînt asemănătoare, chiar dacă timpurile de conjugare diferă (perfect compus în T9 și imperfect în T10). În ambele cazuri, conform genului informativ al unei depeșe nesemnate, locutorul se distanțează atît de mult de ceea ce relatează (Rd1 și Rd2) încît informația pare a fi relatată fără să vorbească nimeni. O informație scurtă apropiată de depeșă este dată ca o aserțiune (dimensiune ilocuționară [C2]) al cărei adevăr este garantat
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
al cărei adevăr este garantat implicit de către ziarul însuși. În schimb, propoziția P3 din T10 este mai complexă enunțiativ și mai interesantă. Predicația nominală monoremă Niște nebuni, care recategorizează subiectele din P1 și P2, este atribuită unui enunțător al cărui locutor se distanțează net prin formula impersonală: se pare. Ne aflăm în prezența unei enunțări relatate dintr-un punct de vedere anonim (PdV al lui SE) și a unei judecăți. Axiologizarea [C1] descalifică actele judecate drept deviante social, atribuindu-le unor
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
raza părții observabile a Universului). [P3] Rezultatul acestei observații diferă de previziunile teoretice cu peste 60 ordine de mărime! Marca după și modalizarea prin condițional (ar putea fi) semnalează că porțiunea de text corespunzătoare frazei P1 nu este asumată de locutor. Ea este atribuită unui PdV al unui alt enunțător și al unei alte surse de cunoaștere: teoria relativității generalizate. Conectorul concesiv Cu toate-acestea, situat în deschiderea porțiunii de text P2, semnalează finalul influenței lui după și introducerea unui nou PdV
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
cunoaștere: teoria relativității generalizate. Conectorul concesiv Cu toate-acestea, situat în deschiderea porțiunii de text P2, semnalează finalul influenței lui după și introducerea unui nou PdV sau schimbarea de cadru (PdV2). Purtător de valoare restrictivă, cu toate-acestea marchează rezerva asumată de locutor. P3 tranșează radical în sensul respingerii lui P1, dînd astfel textului o orientare argumentativă refutativă, subliniată prin modalitatea exclamativă. Această modalizare arată prezența enunțătorului și deci a propriului său PdV. Aserțiunea finală (P3) respinge PdV1. Textele literare pot proceda în
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
îndreptare; are o scuză, cum să priceapă oare, în primul ceas al digestiei, că pe undeva se poate muri de foame? (1966: 282-283) Întrebarea retorică finală intră în conflict cu aserțiunea are o scuză. Se distinge o dublă enunțare și locutorul, ironic, nu pare să asume aserțiunea formulată sub întrebarea retorică. Ironia, ca dedublare a unui PdV, reiese din caracterul excesiv al explicației. Gradul de asumare enunțiativă a unei propoziții poate fi marcat printr-un număr foarte mare de unități ale
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
fiecare reprezentare discursivă în parte (Rd1 și Rd2) este inseparabilă de asumarea lor enunțiativă. Pentru ca unul și același segment textual să poată avea două sensuri contradictorii, trebuie ca cele două propoziții să fie asumate de enunțători diferiți (PdV1 și PdV2). Locutorul recunoaște o logică inițială care opune cosmopolitismului identitatea elvețiană (PdV1), dar nu se oprește asupra ei, ci propune o altă reprezentare care, în timp ce comportă o normă negativă, îi păstrează orașului Zurich proprietatea "tipic elvețiană" (transformare în normă pozitivă, PdV2). Această
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
pe proprietatea păzită de cîine. Amenințarea este prezicerea unei stări de lucruri nedorite pe care o suscită (Damblon 1997) o emoție legată de reprezentarea evenimentului nedorit: să fii mușcat. Totuși, un alt aspect al strategiei discursive rezidă în faptul că locutorul se prezintă ca protector al trecătorului, hoț și/sau victimă potențială: el prezice ce se poate întîmpla și-l avertizează pe cititorul pancartei. În 1973, Barthes a comentat trei pancarte aparent similare care se găseau pe porțile unor vile dintr-
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
în zadar la același comportament al trecătorului care, simțindu-se amenințat, își vede de drum, căci nici unul din cele patru enunțuri nu este același fapt de discurs. De la Austin și Searle încoace, trebuie să recunoaștem că "actele ilocuționare pe care locutorii încearcă să la înfăptuiască prin vorbire fac parte din ceea ce vor să spună și să comunice interlocutorilor lor în timpul fiecărei enunțări". Așa cum a arătat-o exemplul ales, atribuirea unei valori ilocuționare fluctuante 15 unui enunț (prezicere, recomandare, ordin, avertisment și
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
persoanei sau personajului. M.-E. Conte a mers și mai departe cu observațiile și a subliniat influența enunțării asupra alegerii pronumelor anaforice: În alegerea unei forme anaforice, un rol important este jucat de punctul de vedere, de atitudinile și sentimentele locutorului, pe care interpretul, la rîndul său, le poate infera din forma anaforică. Altfel spus, pronumele anaforice nu sînt doar niște semnale de continuitate. (1990: 219) Ea a propus să se introducă noțiunea de anaforă empatică pe care o definește astfel
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]