2,956 matches
-
hypostasin, sau kata physin, sau kat’ousian, trei expresii echivalente care, așa cum explică Chiril însuși când o amintește pe prima pentru a apăra anatematismele de atacurile lui Teodoret, nu înseamnă nimic altceva decât că „natura sau substanța (physis egoun hypostasis) Logosului, adică Logosul însuși, s-a unit în mod real cu natura umană, fără să se schimbe sau să se confunde cu aceasta (synchysis)”. Dacă Cristos e doar unul, în același timp Dumnezeu și ființă umană, e absolut firesc să o
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
kata physin, sau kat’ousian, trei expresii echivalente care, așa cum explică Chiril însuși când o amintește pe prima pentru a apăra anatematismele de atacurile lui Teodoret, nu înseamnă nimic altceva decât că „natura sau substanța (physis egoun hypostasis) Logosului, adică Logosul însuși, s-a unit în mod real cu natura umană, fără să se schimbe sau să se confunde cu aceasta (synchysis)”. Dacă Cristos e doar unul, în același timp Dumnezeu și ființă umană, e absolut firesc să o numim pe
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
e doar unul, în același timp Dumnezeu și ființă umană, e absolut firesc să o numim pe Maria Theotokos; respingerea acestui termen este pentru Chiril un semn de erezie pentru că duce la conceperea unui Isus ca o ființă diferită alături de Logos, astfel încât opera de mântuire a lui Cristos nu se mai naște din Logosul divin însuși. Această preocupare fundamentală și soluția găsită respectă linia tradiției alexandrine și, mai mult chiar, sunt în spiritul teologiei lui Apolinarie din Laodiceea (cf. aici, pp.
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
să o numim pe Maria Theotokos; respingerea acestui termen este pentru Chiril un semn de erezie pentru că duce la conceperea unui Isus ca o ființă diferită alături de Logos, astfel încât opera de mântuire a lui Cristos nu se mai naște din Logosul divin însuși. Această preocupare fundamentală și soluția găsită respectă linia tradiției alexandrine și, mai mult chiar, sunt în spiritul teologiei lui Apolinarie din Laodiceea (cf. aici, pp. ???-???) a cărui formulă „o singură natură a Logosului întrupată” este adoptată de Chiril
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
nu se mai naște din Logosul divin însuși. Această preocupare fundamentală și soluția găsită respectă linia tradiției alexandrine și, mai mult chiar, sunt în spiritul teologiei lui Apolinarie din Laodiceea (cf. aici, pp. ???-???) a cărui formulă „o singură natură a Logosului întrupată” este adoptată de Chiril fără rezerve pentru că el crede că vine de la Atanasie. Pentru soteriologia lui Chiril este esențial ca Logosul să devină ființă umană (și nu să se pogoare într-o ființă umană), dar fără a înceta să
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sunt în spiritul teologiei lui Apolinarie din Laodiceea (cf. aici, pp. ???-???) a cărui formulă „o singură natură a Logosului întrupată” este adoptată de Chiril fără rezerve pentru că el crede că vine de la Atanasie. Pentru soteriologia lui Chiril este esențial ca Logosul să devină ființă umană (și nu să se pogoare într-o ființă umană), dar fără a înceta să fie Logos; concepția sa ontologică despre mântuire presupune o identitate de natură între Cristos, Dumnezeu și ființele umane. Doar această condiție permite
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
este adoptată de Chiril fără rezerve pentru că el crede că vine de la Atanasie. Pentru soteriologia lui Chiril este esențial ca Logosul să devină ființă umană (și nu să se pogoare într-o ființă umană), dar fără a înceta să fie Logos; concepția sa ontologică despre mântuire presupune o identitate de natură între Cristos, Dumnezeu și ființele umane. Doar această condiție permite Logosului să-și exercite funcția sa sacerdotală atât de prețuită de Chiril; în timp ce, din perspectivă antiohiană, sacerdoțiul cade în seama
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
să devină ființă umană (și nu să se pogoare într-o ființă umană), dar fără a înceta să fie Logos; concepția sa ontologică despre mântuire presupune o identitate de natură între Cristos, Dumnezeu și ființele umane. Doar această condiție permite Logosului să-și exercite funcția sa sacerdotală atât de prețuită de Chiril; în timp ce, din perspectivă antiohiană, sacerdoțiul cade în seama ființei umane asumate de către Logos. Sigur, în raport cu forma pe care cristologia logos/sarx o avea la Apolinarie unde Logosul, în cadrul compusului
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
mântuire presupune o identitate de natură între Cristos, Dumnezeu și ființele umane. Doar această condiție permite Logosului să-și exercite funcția sa sacerdotală atât de prețuită de Chiril; în timp ce, din perspectivă antiohiană, sacerdoțiul cade în seama ființei umane asumate de către Logos. Sigur, în raport cu forma pe care cristologia logos/sarx o avea la Apolinarie unde Logosul, în cadrul compusului uman, exercită funcția de suflet, Chiril afirmă în mod constant că omul Isus este complet, dotat cu trup și suflet. Totuși, nu se grăbește
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Cristos, Dumnezeu și ființele umane. Doar această condiție permite Logosului să-și exercite funcția sa sacerdotală atât de prețuită de Chiril; în timp ce, din perspectivă antiohiană, sacerdoțiul cade în seama ființei umane asumate de către Logos. Sigur, în raport cu forma pe care cristologia logos/sarx o avea la Apolinarie unde Logosul, în cadrul compusului uman, exercită funcția de suflet, Chiril afirmă în mod constant că omul Isus este complet, dotat cu trup și suflet. Totuși, nu se grăbește să vorbească de natura umană a lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
condiție permite Logosului să-și exercite funcția sa sacerdotală atât de prețuită de Chiril; în timp ce, din perspectivă antiohiană, sacerdoțiul cade în seama ființei umane asumate de către Logos. Sigur, în raport cu forma pe care cristologia logos/sarx o avea la Apolinarie unde Logosul, în cadrul compusului uman, exercită funcția de suflet, Chiril afirmă în mod constant că omul Isus este complet, dotat cu trup și suflet. Totuși, nu se grăbește să vorbească de natura umană a lui Cristos (așa cum am văzut, preferă sarx), sau
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
menită să evite acuzația de dualism cristologic pentru că, în Cristos, Dumnezeu nu și-a asumat un prosôpon al altcuiva, ci chiar pe al său care, însă, în același timp, e propriu și umanității sale; nu există aici o ființă divină (Logosul) care se unește cu o ființă umană, amândouă fiind preexistente și autonome, așa cum Chiril pretindea că afirmă Nestorios, ci o umanitate completă constituită tocmai pentru a avea ca prosôpon pe acela al Fiului. În acest mod, Nestorios vrea să evite
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de papa Leon. Confruntarea sa cu Chiril se concentrează în special asupra strădaniei de a defini ce anume constituie unitatea subiectului în Cristos; potrivit lui Chiril, aceasta e asigurată de unica physis, pentru el sinonimă cu hypostasis. Însă „unica physis a Logosului întrupată” este inacceptabilă pentru Nestorios pentru care termenul Logos desemnează natura divină a celei de-a doua persoane a Sfintei Treimi; în consecință, această formulă strivește, în opinia sa, umanitatea lui Cristos. Pentru Nestorios, termenul potrivit să desemneze persoana (prosôpon
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în special asupra strădaniei de a defini ce anume constituie unitatea subiectului în Cristos; potrivit lui Chiril, aceasta e asigurată de unica physis, pentru el sinonimă cu hypostasis. Însă „unica physis a Logosului întrupată” este inacceptabilă pentru Nestorios pentru care termenul Logos desemnează natura divină a celei de-a doua persoane a Sfintei Treimi; în consecință, această formulă strivește, în opinia sa, umanitatea lui Cristos. Pentru Nestorios, termenul potrivit să desemneze persoana (prosôpon) este Fiu: deci această persoană este Logos prin natura
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
care termenul Logos desemnează natura divină a celei de-a doua persoane a Sfintei Treimi; în consecință, această formulă strivește, în opinia sa, umanitatea lui Cristos. Pentru Nestorios, termenul potrivit să desemneze persoana (prosôpon) este Fiu: deci această persoană este Logos prin natura sa divină și Cristos pentru că e întrupată. Chiril nu admitea această teză pentru că el considera Cristos ca o pură denumire comună care, tocmai din acest motiv, nu putea să asigure unirea celor două naturi. Formulei lui Chiril pentru
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și din cele ale celorlalți polemiști din epocă, fiecare grupare își declara fidelitatea față de moștenirea lăsată de Chiril din Alexandria a cărui perspectivă fundamentală, de altfel, pare mai apropiată de cea a monofiziților, fiind axată pe caracterul predominant absolut al Logosului divin. Oricum, în prima jumătate a secolului al VI-lea, calcedonienilor li se părea că există un spațiu pentru o reconciliere care să nu fie impusă de sus așa cum se întâmplase cu Henotikon-ul, ci să fie obținută prin consensul teologilor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lăsa în seama monofiziților. Neocalcedonienii se deosebesc net de calcedonieni pentru că acceptă formula pe care Chiril credea că a împrumutat-o de la Atanasie (în realitate, era a lui Apolinarie din Laodiceea; cf. aici, p. ???) și anume „o singură natură a Logosului întrupat”, ca și formula „unul din Sfânta Treime a pătimit”, propovăduită, așa cum vom vedea imediat, de către călugării sciți. Era susținută, astfel, în același timp, dualitatea și unitatea lui Cristos, astfel încât influența cristologiei alexandrine a devenit dominantă, și în consecință, tradiția
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
când origeniștii s-au împărțit în isocriști (care afirmau că în momentul apocatastazei toți oamenii vor deveni asemenea lui Cristos) și protoctiști (care susțineau că în apocatastază numai sufletul lui Cristos, prima dintre creaturi [prôton ktisma], va rămâne unit cu Logosul). Protoctiștii, renunțând la doctrina preexistenței sufletelor, s-au aliat cu antiorigeniștii și, printr-un memoriu prezentat de starețul de la Marea Laură, Conon, s-au adresat împăratului într-un moment când Justinian era supărat din cauza tulburărilor produse la Ierusalim o dată cu alegerea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Calcedon altfel decât prin trimiteri la tradiția Sfinților Părinți. Aceste florilegii s-au pierdut din diverse motive: au fost depășite de evoluția dezbaterii cristologice; au fost înlocuite de vastele florilegii ulterioare, adevărate enciclopedii, așa cum era Doctrina Sfinților Părinți despre întruparea Logosului, din secolul al VII-lea; și, în general, un florilegiu se păstrează mai bine dacă e unit cu un tratat, cum e cazul autorilor din secolul al VI-lea, ca Leonțiu din Bizanț, care au utilizat astfel de florilegii. Pentru
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o prefigurare a celui Nou, iar în cel Nou o împlinire a celui Vechi. De aici și necesitatea unei exegeze alegorice. Pe de altă parte, pentru Macarie, exegeza literală corespunde excesivei insistențe asupra umanității lui Cristos, în sensul schemei antiohiene Logos/anthropos, el preferând, prin opoziție, schema Logos/sarx; refuză totuși să atribuie Logosului enunțurile referitoare la suferințele și la moartea lui Cristos, pentru că vede în ele „economii” legate de carnea lui Isus căreia Macarie nu îi atribuie un rol mântuitor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cel Nou o împlinire a celui Vechi. De aici și necesitatea unei exegeze alegorice. Pe de altă parte, pentru Macarie, exegeza literală corespunde excesivei insistențe asupra umanității lui Cristos, în sensul schemei antiohiene Logos/anthropos, el preferând, prin opoziție, schema Logos/sarx; refuză totuși să atribuie Logosului enunțurile referitoare la suferințele și la moartea lui Cristos, pentru că vede în ele „economii” legate de carnea lui Isus căreia Macarie nu îi atribuie un rol mântuitor decisiv. Totodată, stilul și chiar forma citatelor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Vechi. De aici și necesitatea unei exegeze alegorice. Pe de altă parte, pentru Macarie, exegeza literală corespunde excesivei insistențe asupra umanității lui Cristos, în sensul schemei antiohiene Logos/anthropos, el preferând, prin opoziție, schema Logos/sarx; refuză totuși să atribuie Logosului enunțurile referitoare la suferințele și la moartea lui Cristos, pentru că vede în ele „economii” legate de carnea lui Isus căreia Macarie nu îi atribuie un rol mântuitor decisiv. Totodată, stilul și chiar forma citatelor biblice din secvențele atribuite celor doi
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din Biblioteca Vaticana unele fragmente exegetice despre Facere. Însă G. Schalkhausser a demonstrat că trebuie considerat autentic doar un alt fragment care apare în Vat. Gr. 2022. Acesta e introdus în manuscris cu mențiunea că e extras „din al 170 logos (=omilie?) care vorbește despre Facere”: această expresie nu semnifică neapărat că autorul manuscrisului ar cunoaște cel puțin 17 omilii ale lui Macarie dedicate Facerii, ci vrea să spună că, dintr-o serie de omilii de care avea cunoștință, el considera
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Colecția Palatină a Actelor de la Efes), autorul ei este Euteriu; editorul textului grec complet a intitulat-o Antilogia. După un prolog dedicat unui anume Eustațiu, autorul respinge în 22 de capitole cristologia partidei chiriliene și în special afirmația conform căreia Logosul întrupat a pătimit: Euteriu, care nu acceptă communicatio idiomatum, crede că se poate spune doar că Isus Cristos a pătimit. Bibliografie. Toate textele lui Euteriu sunt ușor accesibile în M. Tetz, Eine Antilogie des Eutherios von Tyana (PTS 1), de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a speranței și a carității, superioare celor patru virtuți prețuite de păgâni (dreptatea, prudența, cumpătarea, tăria morală), Proclus trece la expunerea cristologică. El reamintește că expresia lui Ioan „Și Cuvântul S-a făcut trup” (Ioan 1, 14) nu înseamnă că Logosul a pătruns într-un om perfect (teză antiohiană), însă nu înseamnă, pe de altă parte, nici că s-a transformat în carne, lucru care ar echivala cu o alterare a imuabilității naturii divine; pentru a sublinia acest punct, Scriptura spune
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]