2,054 matches
-
Umbra mărește poveștile. Steaua te-atinge cu genele. Mult tălmăcești toate semnele. Ah, pentru tine sunt largile vremi? Pentru tine catargele? O, aventura, și apele! Inimă, strânge pleoapele! [1937] * ESTORIL Casele cresc în pădurea de pini albe sau ca șofranul, lucind pe coline. Mai potolit oceanul mângâie locul sorin. Largul priește nălucilor line. Cu crestele-n arc, doar bătrânii palmieri se mai leagănă încă întîrziați în furtuna de ieri. Îmbrăcată în zâmbet și aur Cora brodează subt oleandri, subt alungitele foi
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
Până noaptea-avânt își ia; Și-animalele pădurii Precum bufnița ori cerbul Fredonează-n cor doar teama! Rotaru Elena - Robertina Clasa a IX-a Lebedele -fabulă Era odat’ un lac frumos La margine de sat în jos. Și pe apa ce lucea O rățușcă se juca, Iar trei lebede-au venit, Pe rățușcă-au fugărit... Mica rață a-ntrebat: De ce voi m-ați speriat?! -...de ce noi te-am speriat?! E lacul nostru...ai uitat? În timp ce rațele se certau, Trei vânători s-apropiau. Hei
Reflexii de lumină, inocenţă şi magie by Petronela Angheluţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91757_a_92397]
-
ea, De o copilărie ca a mea! Altam Bianca Clasa a IX-a Dis-de-dimineață este dimineță eu mă joc c-o rază e la geamul meu ca să mă trezească este firea mea de a ma juca dis-de-dimineață, pe la fereastră. soarele lucește și mă încălzește ziua e frumoasă și e călduroasă. iată c-a venit și această zi ziua așteptată de mult planificată. Altam Bianca Clasa a IX-a Înspre viitor Timpul trece greu, Și sufăr... Ce durere simt!... În sufletu-mi
Reflexii de lumină, inocenţă şi magie by Petronela Angheluţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91757_a_92397]
-
nu mai pleci, să stai pân-ai să dispari; ...din inima, din sufletul meu, care greu uită de tine copilul ce te oglindești în mine! Altam Bianca Clasa a IX-a Durerea mării Valul dansează pe marea albastră Și luna lucește pe bolta cerească; Curcubeul din mine adoarme în ploaie Și marea pustie e în visare... Gândesc la nisipul ce plânge pe maluri; Aș vrea să-l ajut, însă-mi piere curajul. Mă mișc ca o pană pustie și rece, Aștept
Reflexii de lumină, inocenţă şi magie by Petronela Angheluţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91757_a_92397]
-
roua dimineții. Ai grijă să nu te îndepărtezi prea mult, iar dacă e ceva, fluieri. Cele mai frumoase flori. Abia ieșeau. Erau și copacii înfloriți, iar unii te desfătau cu florile lor galbene, alții doar cu frunzele crude pe care lucea roua de dimineață. Am adunat repede cât am putut și ne-am întors la tractor. Florile miroseau a Dumnezeu, iar parfumul lor umplea văzduhul. - Crezi că o să le placă... - Da, de ce nu? - ‘Poi știu eu, poate e prea puțin... - Cum
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
pălărie fără pană, panglică ori alte podoabe. De sub masca ascunzându-i toată fața ieșea doar vârful unei bărbi negre și dese. Purta haine Întunecate, de calitate, cu manșete și guler din dantele fine flamande, iar sub capa ținută pe umeri luceau un lanț de aur și pomoul aurit al unei spade. Vorbea ca omul obișnuit să poruncească și să i se dea ascultare numaidecât, iar asta se vădea și din respectul arătat de Însoțitorul său: un bărbat de statură mijlocie, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
că și asta mi-a influențat hotărârea de a le cruța viața englezilor. — Primiseși bani buni ca să nu le-o cruți. — Așa-i. Căpitanul duse mâna la centură. Iată-i. Monedele de aur se rostogoliră pe masă și rămaseră să lucească În lumina candelabrului. Fray Emilio Bocanegra nici nu se uită la ele, considerându-le parcă blestemate. Însă mascatul Întinse mâna și le numără una câte una, așezându-le În două grămăjoare lângă călimară. — Lipsesc patru dubloni, zise. — Da. I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ochiului am văzut alți doi care se desprindeau din colțurile piațetei. Și pe când eu, cu spada căpitanului În mâna stângă, ridicam dreapta Înarmată cu pistolul, am mai văzut că Diego Alatriste se oprise În mijlocul piațetei și că În mâna lui lucea metalic tăișul scurt al inutilului său cuțit de măcelar. Atunci am mai făcut doi pași Înainte. Stăteam, practic vorbind, cu țeava pistolului lipită de spatele bărbatului care mergea Înaintea mea, când acesta mi-a simțit pașii și s-a Întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
boccea, și Își Înfruntă ultimul dușman, Încercând să-și recapete suflarea. Norii se Îndepărtaseră suficient pentru ca, la lumina lunii, să-l recunoască pe italian. — Acum suntem la egalitate - zise căpitanul, cu suflarea Întretăiată. — Asta-mi place - replică acela, și Îi luci pe față scânteierea albă a unui surâs. Dar nici nu-și terminase spusele când lansă o lovitură joasă și rapidă, tot atât de fulgerătoare ca atacul unei năpârci. Căpitanul, care Îi studiase bine tehnica În noaptea celor doi englezi și se aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
cu o bărbuță neagră și scurtă și cu mustăți falnice și lungi, răsucite În sus peste obraji. Purta veșminte de mătase albastră-Închis cu discrete broderii negre, această ultimă culoare fiind și aceea a pantofilor și ciorapilor; iar pe piept Îi lucea roșia cruce de Calatrava, care Împreună cu jaboul alb și un fin lănțug de aur erau singurele contraste ale unei Îmbrăcăminți atât de sobre. Deși Gaspar de Guzmán, al treilea conte de Olivares, nu avea să fie ridicat la rangul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Până la urmă, tot Singurătatea îi era cea mai bună prietenă. Făceau pace și pentru câteva zile, totul reintra în normal. Doar nopțile erau greu de suportat. Avea, foarte des, coșmaruri în care ea lua forma unui șarpe negru, cu ochii lucind în întuneric. Încerca să nu se miște, dar de fiecare dată, reptila se lipea de el, mușcându-l până la sânge. Se trezea cu trupul plin de răni. Vindecabile. Doar sufletul îi supura, indiferent ce ar fi făcut. Atunci se întorcea
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
aceea, mașinile negre lunecau huruind unele după altele. Soldații ședeau țepeni deasupra, strânși pachet, cu armele-n mâini și fețele-mpietrite. Mergeau să omoare și să fie omorâți. Aveau căștile turtite, trase pe ochi. Mâinile încleștate pe arme, și armele luceau rece în mâinile lor aspre, clătinându-se în același ritm, odată cu camionul și cu prelata de camuflaj strânsă deasupra. Unii cântau, dar pe fețele lor palide nu se vedea nimic: erau la fel de goale, și cântecul ieșea scrâșnit și metalic ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
nu te mai chinui. Tot nu-ți place ție la câmp și nu te pricepi. De ce să te mai târâi după mine degeaba. Ia traista și du-te acasă. Mă descurc singură. Vorbea încet și ochii ei se umeziseră și luceau de plăcere, duioșie și bunătate. Răsuflă liniștită, ridică fața, împăcată în gândurile ei și, întorcându-le spatele, păși hotărâtă spre poartă cu pas cumpănit și măsurat. Zăpăcită și speriată de schimbarea bătrânei, Cerboaica se repezi pășind hotărâtă după soacră-sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
în fabrica morții, și de-atunci... Vocea bătrânei era uscată și aspră. Se împrăștia și se sfărâma în aer ca o țărână: Hai odată, ce faci? Cerboaica descoperi în traistă ulciorul. Rănitul scoase un sunet moale din gât. Ochii îi luciră. Bău hulpav, cu sorbituri mari. Apa i se revărsa din gură, șiroindu-i pe bărbie și piept. Dinții îi clănțăneau pe gura vasului. Ochii-i creșteau în cap, alburii. Se mișcau repede, lucitori și sălbateci în orbitele negre. Destul! O să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
de-a auzi bufnitura cerbului în ușă. Călărea un căluț huțul cu pielea mătăsoasă de căprioară spălat în fiecare zi mai la vale de "bulboana lui Tudor", în râul în care se spăla și cerbul, frecat cu peria până-i lucea părul ca zăpada-n soare. Îi plăcea, să-i simtă coastele umflându-se sub apăsarea pulpelor ei, călărind pe deșelate, aplecată pe coama lui stufoasă, fără frâu și fără bici, dirijându-l numai din strânsoarea palmelor și a picioarelor. O dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
printre oameni binevoitori, în cea mai frumoasă dintre lumile posibile, iar o doamnă - după ce ne-a somat scurt să nu cumva să-l mișcăm - l-a întrebat cum îl cheamă și în ce zi a anului suntem. Ca să-i verifice luci ditatea. (Am rămas interzis de admirație.) Numele nu l-am înțeles prea bine, dar ne-am liniștit când, după 1900 și 1912, a venit și 2011. A doua mirare a venit dinspre Tania, pe care au auzit-o apelând cu
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
vînător de vidre din Tulcea trece Dunărea pe o vreme năprasnică, dar rătăcește drumul, nu găsește adăpostul căutat, scapă cu greu dintr-o copcă și cade istovit la pămînt, afundîndu-se într-un somn plin de vise ciudate. Pe întinderea înghețată, lucind ca oglinda, apar sute și mii de copci, iar din fiecare copcă răsare cîte o vidră neasemuit de frumoasă, cu blana de argint, cu labele de aur și cu ochii strălucind ca două pietre nestemate. "O trosnitură neașteptată îl grăbi
Epistolă către Odobescu (VII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7978_a_9303]
-
îngerului și soției. - Foarte bine, spuse Ioanide, dar unde e acum mormântul soției dumitale? Hagienuș clipi din ochi, rușinat, încurcat. - Păi, deocamdată aici. Și cu mâna arătă spre un dulap cu cărți. Acolo, între tomuri, pe postamentul rafturilor de jos, lucea un chivot de metal, pe care Ioanide nu-l luase în seamă, ca o cutie de bani portativă Fichet. - Dar statuia? - Am și statuia, adăugă Hagienuș, de astă dată înviorat,cu un gest de șiretenie. La te uită! Și-l
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
din camion și s-o iau pe jos spre casă. — Ești mult prea serios. Camionul o luă pe străzi largi, între grădini năpădite de buruieni, apoi intră pe o alee care cotea printre tufărișuri. în lumina farurilor pelice de promoroacă luceau prin frunzișul întunecat. McPake claxonă, apoi opri în fața unui conac impunător și toți coborîră. Conacul era o clădire pătrată cu două etaje, cu acareturi și o seră pe laturi. Tufișurile de zahă, ilice și rododendroni care o înconjurau îi dădeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
să moarte. Există ceva mai distins decît un muribund? Vocea lui moale se transformase într-un murmur slab. Domnule! spuse Lanark aprins. Sper să nu mori! Bărbatul zîmbi și murmură: — îți mulțumesc, fiule. Peste cîteva clipe broboane de sudoare îi luciră pe părțile vizibile. înșfăcă cuvertura cu ambele mîini și se ridică de pe pernă spunînd pe un ton de comandă: — Iar acum mi-e foarte frig și oarecum frică! Veioza se stinse. Lanark sări pe podeaua lustruită, alunecă, se părbuși și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
punctul de a-i da un picior, cînd observă peisajul de la fereastră. Privea în jos, la o stradă liniștită, acoperită cu o pojghiță de gheață și, în depărtare, se vedea o casă cu două etaje, placată cu gresie roșie. Ferestrele luceau de curățenie în lumina soarelui matinal; fumul de la cîteva coșuri se ridica palid spre cerul iernatic. Un băiat de șase-șapte ani, cu o pelerină albastru-închis, o bonetă din lînă și un ghiozdan coborî cîteva trepte dintr-un gang, și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pe scaune, dinaintea lentilei de observație, pălăvrăgind și sorbind ceva din pahare. — Aha, ai ajuns la timp! A fost o pană de curent și ne-am temut ca nu cumva să întîrzii. Dar, dragul meu, îți sîngerează fruntea! în lentilă lucea o siluetă argintie, iar aerul tremura ușor deasupra ciocului căscat. întorcîndu-și privirea de la ea la grupul acela intim, Lanark fu cuprins de furie. Traversă repede atelierul, trecu printre Ozenfant și violoncelistă, își ridică piciorul drept și lovi mijlocul lentilei cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de a fi îmbrățișat și mîngîiat era atît de voluptuos, că se simțea aurit pe dinăuntru. încîntîndu-l, se lăsa încîntată și asta se reflecta în încîntări multiple care străluceau și-i înconjurau ca o aură. Trupul ei frumos și curat lucea, chiar transpirat fiind, de parcă însăși armura de argint care o învelise cîndva respira sub piele. Cînd îi spuse asta, ea zîmbi cu tristețe și spuse: Da, presupun că nurii și banii seamănă. Ne dau încredere în noi, dar tindem să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
colorate, cu ferme de-a lungul țărmului, și un golf în care nisipul de sub apa deloc adîncă era galben ca lămîia, brăzdat de petice roșiatice de ierburi de mare. Mai departe, apa era încrețită de talazuri și de valuri care luceau în soare. Trecu deasupra unui triunghi verde-pal în care spuma se aduna încet; era lăsat de siajul unui petrolier lung, care se deplasa înainte, în vîrful lui. Apoi auzi sunetele unei conversații în interiorul vulturului-mașină, și-și trase capul de la soare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
la aripile îngerilor, la ciudatul Omega melancolic dintre sprâncenele Maicii Domnului, la chipul venerabil, negricios, cu plete și barbă albă, al severului Dumnezeu... Treceam pe celălalt perete, unde, sub aceleași ștergare cusute în tinerețe de mama și de surorile ei, luceau sub sticlă alte imagini, de data aceasta în ciudate rame roz de sticlă pisată. Erau poze cafenii, galbene, sepia, cenușii, aproape șterse, cu țărani și țărănci înțepeniți sub căciuli și broboade, cu vreo două nunți - a lui mama și a
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]