2,476 matches
-
Alan considerase întotdeauna locuința ca aparținând socrului său. Era o clădire mare, tencuită, una dintre cele mai frumoase case din Victoria Park, cu bovindouri, ferestre gotice, o scară interioară largă și grațios arcuită și un turn. Dar în ciuda vopselei albe, lucioase, imaculate, care acoperea fiecare piesă de lemn din interior și din exterior, casa era posomorâtă și încărcată de propriile-i gânduri mohorâte. Alex le simțea vibrând. Era doar un cadru comun în care ea și Ruby pășeau fiecare pe cărări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
În timp ce Brian obișnuia să facă ochii mari și să se holbeze.) Își farda discret pleoapele dar nu folosea niciodată ruj de buze. Avea o gură prelungă, conștient mobilă. Părul bogat, neted, frumos tuns, era de un blond ușor argintat, încă lucios și strălucitor, deși nu-l vopsea. Nu se preocupa niciodată de îmbrăcăminte când era vorba de întâlnirile cu familia lui Brian. În această seară purta un taior vechi, de culoare închisă, bine croit, dar uzat, și o bluză oarecare, albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
a ordinii și a bunului-simț. Nu existase între ele nici un gest de afecțiune sau de recunoaștere care ar fi putut media o asemenea transformare. Era cu neputință. Alex avea să se împotrivească până la ultima-i suflare. Înspăimântată de ferestrele întunecate, lucioase, ale Papucului, prin care făpturi străine puteau furișa priviri din afară înăuntru, Alex începu să tragă toate storurile pe care, cu multă vreme în urmă, tânărul artist ennistonian Ned Larkin, o descoperire a lui Geoffrey Stillowen, pictase scene de grădină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
între ei, plantați într-un arc larg, îi dădeau un aer franc, băiețesc, când zâmbea. Purta costume cadrilate, gri-deschis, cu vestă, și putea fi deseori văzut (ca în momentul de față) fără haină, numai în vesta cu spate din satin lucios. Acest obicei îi făcuse pe oameni să spună că arăta ca un jucător de pocher. O remarcă făcută de Brian, anume că jocul care i se potrivea lui George ar fi „biliardul de cafenea“, dovedise mai curând răutate decât intuiție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Locul avea un miros caracteristic, excitant pentru devotații lui, un iz de căldură și apă și chimicale și frunziș verde, ud și sănătos. Lui Adam îi plăcea mirosul. Nu se apropie de bazin, ci se strecură printre plante. Atinse frunzele lucioase, robuste, tari. Fetele îl observaseră, iar Anthea și Nesta îi făcură semne cu mâna. Adam le răspunse și el printr-un semn. Nu-l jena la jeunesse dorée, pentru că știa că, din tact sau din indiferența tinereții, nu vor căuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Greg și Ju era un lăcaș de lux și de plăcere (Judy avea mania băilor), cu o cadă de dimensiuni uriașe îngropată în podeaua acoperită cu dale, o chiuvetă și un bideu asortate la culoare, toate dintr-un porțelan roșu, lucios și voluptuos curbat. Dalele de pe jos erau negre. Robinetele și suporturile de prosoape, dintr-un metal auriu. Prosoape groase, pufoase, negre, tivite cu roșu, atârnau pe suporturi. Pe un raft negru, strălucitor, se înșirau borcănașe și sticle conținând (Tom nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Atât Greg cât și Judy aveau orgoliul îmbrăcăminții; erau o pereche frumoasă și le plăcea eleganța vestimentară. Tom își desfătă privirea cu numeroasele costume, bine croite, ale lui Greg (nu purta niciodată pantaloni „de gata“ sau blugi), hainele de seară, lucioase, cămășile fantezi, unele cu dantelă. Și o mie de cravate de mătase. Și rochiile lui Ju erau frumoase și miroseau bine. Purta modele foarte feminine, cu volane, pliseuri, gulerașe, fronseuri și alte farafastâcuri, cu jupe lungi, pe care le ridica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să fie invitată, Alex își scoase mantoul de blană și-l aruncă pe un scaun. Măsură dintr-o privire încăperea, atât de mică, cu un șemineu strâmt, afumat și un grătar negru, subțire, două fotolii jerpelite și un bufet scund, lucios, ornat cu un milieu din dantelă șifonată. Se mai găsea în cameră și un pupitru școlăresc, cu capacul deschis, ticsit de hârtii, precum și o puzderie de bibelouri de porțelan, căței, balerine și altele asemenea, adunate cu multă vreme în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
grădinii Belmont. Dincolo de zidul îngrăditor, se putea vedea forma înaltă, greoaie, dramatică, a salcâmului, și acoperișul scund, verde, al Papucului, strălucind sub stropii ploii ușoare care tocmai căzuse. Zidul era întrerupt de un gard de lemn, proaspăt vopsit în negru lucios. John Robert aruncă o privire spre casa de vară, apoi spre gard. — Spune-mi, acest Hristos al dumitale face ceva pentru dumneata? — Mă oprește pe mine să fac anumite lucruri. Asta făcea și daimonul lui Socrate. — Dar... nu-i un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
suferi o prefacere - ca pâinea și vinul. — Ce, de exemplu? Copacii? — O, copacii, da - copacul ăsta... Treceau tocmai pe lângă un tufiș de păducel, care nu putea fi numit copac și care-și etala mugurii verzi, pulsând de viață, printre spinii lucioși, robuști. — Frumusețea naturii! comentă John Robert. Din nefericire, eu sunt insensibil la ea. Deși ar putea avea importanță, alcătuind un contrast al artei. Arta este, cu siguranță, făcătura diavolului, magia care îmbină binele și răul, locul magic unde binele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Cu câtă degajare ar fi trăncănit mama ei în asemenea ocazie, îmboldind-o pe servitoare, înveselind-o. Alex se uită la pat, un pat simplu, trainic, de o singură persoană, cu stâlpii terminați într-o ghiulea, confecționat dintr-un lemn lucios, frumos striat, de culoarea nucii, o piesă valoroasă, relicvă a altor timpuri. În mijlocul tăbliei de la căpătâi era gravat un desen oval, reprezentând poate o sămânță sau poate cosmosul. Gravura aceasta îi punea imaginația la încercare lui Alex în copilărie. Aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
una din cărți peste hârtia scrisă. Camera lui John Robert mai păstra câte ceva din splendoarea apusă, sub forma unei pretențiozități greoaie, fară noimă, care-ți sugera un club de noapte abandonat. Trei dintre pereți erau tapetați cu un material negru, lucios, plesnit pe alocuri. Tapetul zidului din fața ușii reprezenta un desen zigzagat, verde cu argintiu. Un scrin înalt, îngust, de un negru lucios, care nu părea a fi nici de lemn, nici de metal, și un garderob înalt și îngust, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
noimă, care-ți sugera un club de noapte abandonat. Trei dintre pereți erau tapetați cu un material negru, lucios, plesnit pe alocuri. Tapetul zidului din fața ușii reprezenta un desen zigzagat, verde cu argintiu. Un scrin înalt, îngust, de un negru lucios, care nu părea a fi nici de lemn, nici de metal, și un garderob înalt și îngust, de aceeași culoare, cu o oglindă înaltă și îngustă, elipsoidală, își făceau, cu stângăcie, datoria de uriașe ornamente. Covorul relua modelul verde argintiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
uitară una la cealaltă cu mirare, alarmate. Cine poate fi la ora asta? Du-te tu, Pearlie. Pearl se năpusti pe scări în papucii de casă. Hattie o urmă în picioarele goale, tălpile ei calde lăsând urme lipicioase pe parchetul lucios, frecat cu atâta zel de Ruby. Vocea lui Pearl se auzi în hol: — Da. Da. Și apoi: Hattie, e pentru tine. — Cine e? — Nu știu, un bărbat. Hattie luă telefonul: — Alo! — Domnișoara Meynell? Aici e părintele Bernard Jacoby. — O! — Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fulgarinul negru. Purta unul dintre costumele lui ușoare, cadrilate, cu vestă, și astăzi își pusese o cravată și își pieptănase părul. Capul lui avea din nou înfățișarea lucitoare, briantinată. Își scoase haina și rămase în vesta cu spatele din satin lucios, uitându-se la Alex și arătându-și dinții pătrați, distanțați. Era mai curând un rânjet decât un zâmbet. Alex își spunea: „E schimbat; e același și totuși schimbat și miroase altfel, are un miros acru“. Pe urmă se gândi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
jos, în hol, lângă ușă. Ochii sinceri, lăcrimoși, ai lui Gabriel o fixau pe Hattie cu o simpatie neîncrezătoare. Astăzi, Gabriel avusese nefericita idee de a-și lega la spate, cu o panglică, părul pleoștit. Fața îi era încordată și lucioasă, iar nasul înroșit de vântul de aprilie. Când de abia veniseră, se simțea jenată și încurcată și refuzase cu stângăcie invitația lui Hattie de a intra în casă. Acum își regreta refuzul, dar nu vedea în ce fel și-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Robert. Atunci ce doriți? Doresc să te căsătorești cu ea. John Robert se ridică în picioare, iar Tom, când forma uriașă a filozofului ajunse să obtureze lumina ferestrei, sări de pe scaun și se retrase câțiva pași, rezemându-se de bufetul lucios, instabil. Rămaseră în această poziție, John Robert, cu gura deschisă, fixându-l pe Tom, iar Tom holbându-se la imaginea tulbure a capului filozofului, îndărătul căruia soarele rece, radios, sclipea pe ramurile frământate ale mărului. După aceea, ca și cum n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ce ești! Plângând acum de bucurie, Diane se duse acasă. După ce și-a schimbat rochia, Diane s-a întins pe canapea, luându-și poza elegantă (deși nu prea confortabilă) care-i plăcea lui George. Își îmbrăcase rochia neagră de mătase lucioasă și colierul strălucitor de metal, cu dinți lungi, pe care i-l dăruise George și pe care-l numeau „jugul sclavului“. George, în pantalonii lui cadrilați, gri deschis și în cămașa bleu pal cu dungulițe bleumarin, care-i rămăsese încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se îndreptă spre stâncă și începu să caute fără tragere de inimă, scormonind nisipul zgrunțuros cu vârful piciorului. După un timp, se așeză pe marginea stâncii și începu să se uite la marea de un albastru închis, cu o crustă lucioasă de parcă ar fi fost emailată. Crestele valurilor erau albe, tivite cu spuma spulberată de vântul care se întețise și se răcise. Cerul însorit, pe care pluteau acum câteva fuioare de nori aurii, căpătase o tentă de albastru nordic, care lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mâinile mici, pătate de nicotină. Purta una dintre rochiile ei negre care îi plăceau lui George, o rochie de cocktail demodată, pe care o cumpărase de ocazie; avea un decolteu în formă de V, corsajul era brodat cu mărgeluțe negre, lucioase, iar poalele se terminau cu niște franjuri lungi, de mătase, prin care i se vedeau cizmele negre de lac, cu tocuri foarte înalte și vârfuri ascuțite. Picioarele, ca și mâinile, îi erau foarte mici. Gâtul subțire îi era înconjurat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pe care se găsea acum. Se prinse de balustradă, își trecu un picior peste ea, îl ridică și pe celălalt, începu să alunece în jos și apoi, incapabil să-și mențină echilibrul sau să-și pună o frână pe metalul lucios și umed, căzu, mai curând decât sări, la nivelul de jos, unde se prăbuși în genunchi. Mai coborî câteva trepte, șchiopătând, și dădu brusc de o podea de beton. Tom privi în jur, alergă înainte și înapoi. Se afla pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și ochi mari, frumoși. Încă nu reușise să-și trădeze vârsta mijlocie; părea foarte tânără și întotdeauna prefera să șadă pe podea sau pe un taburet scund, expunându-și gambele perfecte, în ciorapi de mătase, și gleznele fine, în pantofii lucioși cu tocuri înalte. Între Mary Scarlett Taylor (născută Gordon) și fiul ei exista întotdeauna o stare de ușoară tensiune, tristă, dar nu neplăcută. Mama era preocupată, cu nervozitate, să nu-l agaseze cu iubirea ei, iar fiul era iritat, cuprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
obraznic cu care îl fixa pe Nestor în timp ce se îndepărta cu pas leneș, nu doar cu capul întors spre el, ci întors la un moment dat cu tot corpul, astfel că ajunsese să facă cu spatele pași târșâți pe mozaicul lucios al pasajului. Privirea batjocoritoare a micului vagabond părea să spună fără pic de jenă: Tot nu te-ai lăsat de chestiile astea? Tot te mai ții de dame, chiar și la vârsta ta? Dar fiindcă nu întâmpină nicio reacție, încetă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
să se înfățișeze privirilor așa șleampătă și dezgustător de îngălată cum se statornicise obiceiul în ultimii ani. BULEVARDUL REGINA ELISABETA În fiecare an au schimbat sala de clasă. 1945, 1946, 1947... Toate clasele dădeau în holul central, cu pardoseala lui lucioasă de mozaic, toată numai careuri albe și negre, ca o tablă de șah. Holul era mare poate cât toate cele cinci săli de clasă la un loc. Uneori, în recreația mare, în rarele zile când nu ieșeau în curte din cauza
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
o felie de cașcaval cu puțin piper?... Afară, dincolo de fereastra înaltă, unde se vede înălțându-se coroana unui copac, vrăbiile zburătăcesc tot mutându-se de pe o creangă pe alta și ciripesc asurzitor. Aplecat servil către domnul Panciu, Chițu observă jegul lucios de la îndoitura reverelor. Profesorul poartă un costum bleumarin cu dungulițe albe, la două rânduri. Se gândește că le va spune celorlalți amănuntul ăsta. Și o să mai adauge: La fel de slinoasă e și cravata. Se vede că n-o dezleagă niciodată. Doar
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]