2,874 matches
-
trei colaboratori cărora le auzi pantofii scârțâind În zăpadă, dovadă a gerului cumplit ce prevestea o iarnă nu tocmai ușoară. Scoase batista ștergându-și fruntea, grumazul și subțiorile de transpirație; Se simțea slăbit, ar fi preferat să se lungească pe luciul gheții să gândească la liniștea Înghețată a mediului Înconjurător, la starea sănătății lui! Simțindu-se fără putere, făcu un deosebit efort de voință pentru a continua drumul, mai ales pentru a putea menține pe verticală echilibrul corpului ce la fiecare
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
reflectată juca pe perete, În spatele patului. Mâinile lui Elya erau Întinse de-a lungul corpului cu palmele În jos, ca și cum se aranjase simetric Înainte să Îl fure somnul. Mâinile păroase erau curate, puternice, venoase, cu unghii lustruite. Unghiile aveau același luciu ca păhăruțul din care Gruner Își sorbise uleiul mineral. Sticla de Nujol era și ea acolo și lângă ea, ultimul Wall Street Journal. Demnitate pleșuvă. Firul aparatului de ras electric era băgat În priză deasupra. Totdeauna era proaspăt ras. Preoții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
ireproșabile. Intră În oraș la Strada 125, pe sub podul de cale ferată ridicat la mare Înălțime care traversa cartierul angrosiștilor de carne. Sammler simțea o oarecare afecțiune pentru acest pod complicat și umbrele pe care le arunca. Reflectându-se În luciul camioanelor de carne. Hălcile de vită și de porc, Învelite În tifon, pătate de sânge. Lucrurile comestibile vor fi mereu respectate de un om care aproape că murise de foame. Muncitorii, și ei, În halate albe, lați În umeri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
-se în jurul unor obstacole invizibile, urcând împotriva lui însuși ca un trup care încearcă să se încălzească singur. Apa are nevoie de un partener. În cel mai bun caz, Lorelei n-a ținut seamă de bărbații care i-au călărit luciul urlând sau râzând, iar, în cel mai rău caz, i-a înecat. Acum abandonată, încorsetată și singură, Lorelei a găsit acel unic suflet demn de atenția ei: un bărbat care o iubea la fel de mult pe cât ea iubea oceanul. Așa că a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
cu mâini sigure. Jina a văzut canalul îngust din dreapta către care se îndreptau deja. Numai un pic la stânga, i-a strigat Zach peste umăr. De data asta, Jina n-a mai cufundat vâsla în apă și abia i-a atins luciul tumultuos, iar gabara s-a repoziționat cu eleganță. Au prins un curent blând, care trecea prin stânga unui vârtej uriaș, dar, ca prin minune, ei au depășit vâltoarea fără nici o zdruncinătură. Jina a scos un chiot. Zach a lăsat vâsla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
să detești ceea ce-am făcut, a spus ea, dar nu-ți permit să mă tratezi în felul ăsta. Naji nici n-a clipit. S-a uitat la ea de parcă soția lui ar fi fost un pește mort, care strica luciul râului. N-ar fi trebuit să vin, a spus el. Bărbatul a rămas pe loc, cu brațele în lungul trupului, drept, enigmatic. Cu ani în urmă, când băieții cu care se culcase făceau schimb de impresii și așa-zisele prietene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
curaj și pasiune, a cerut ceva mai stabil și mai de lungă durată decât capricioasele ei dorințe - poate o șansă de-a îndeplini dorințele altcuiva. Apoi Mary a proiectat piatra la rasul apei și-a privit cum aceasta a atins luciul o dată, de două ori, de trei ori. Când Drew a venit înapoi ca s-o anunțe că agenții FBI veneau cu elicopterul dinspre Boise și că nu avea încă nici o veste despre tatăl lui, Mary a refuzat să mai iasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
aduce aproape, din sumbra ...depărtare. Clipa Întrezăresc, prin răsărituri senine cioburi risipite de nori în a timpului clară oglindă, cu sclipiri de smarald din verdele vieții. Clipa, a rămas suspendată de marginea cerului, pe purpuriul îndepărtat al orizontului, tivită în luciul unei raze de soare. ... clipa, o rotundă boabă de rouă, imperceptibilă, o primă și subtilă atingere, a timpului rupt din nemărginirea vremii uitate. Acum, o prind în căușul mâinii, ca pe o mică nestemată, ieșită din cufărul vremii, și pentru
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
i se tăinuiască iubirea de toți care voiau să îi despartă... el însă nu părea să aibă ochi și pentru ea, iar ea era prea mândră să se arate interesată de o iubire neîmpărtășită. Oftă a neputință, lung, plimbând pe luciul apei o frunză ce semăna cu o corabie pierdută în ocean. Oare nu am trăit destul ca să pot ști ce e iubirea? Oare fericirea ajunge să se împartă la toți? Toamna de anul ăsta părea mai specială. Avea atâta timp
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
marginea satului, ș-am coborât spre apă, în apropierea liniei. Rețeaua albă a podului de fier se întindea până departe, dincolo, peste mlaștină. În bălți pline de țipirig stăteau până la piept cai, mestecând leneș verdeața care plutea în mănunchiuri pe luciu. Pe urmă, după bălțile acestea scăzute, se deschideau deodată marile lunci de sălcii bătrâne, incluzând ochiuri largi și adânci de apă. Mergeam cu pușca în mână, cu ochii ațintiți asupra acestor păduri umede, pline de întuneric și sălbătăciuni, cu urechea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ale lișiților, dar eram prea departe de ele. Înțelegeam că am nevoie de un tovarăș, de un vânător din partea locului, de o luntre care să mă ducă la băteliști și ascunzișuri - și lăsam vânatul în liniște să se strecoare pe luciu, să se ridice în unghiuri lungi pe roșeața asfințitului, și, cu sufletul plin de frumusețea locurilor, de miile de glasuri ciudate ale amurgului în bălți, de minunatele colorații ale apei sub bătaia celor din urmă raze, rătăcii mult, la întâmplare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a apei. Ramurile, împreunându-se, deschideau arcade negre, sub care treceam într-o liniște nețărmurită, lăsând o cărare de solzi de oțel în urma luntrii. Și ne oprirăm între două sălcii scorburoase, adăpostiți de ramuri dese, care curgeau de sus până la luciul bălții. În față aveam o oglindă uriașă, în care soarele se învolbura într-un cuibar de foc, între două ziduri de trestii, ce-și clătinau ușor vârfurile subt o boare de-abia simțită. Marin scăpără și-și aprinse pipa, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vârfuri ale soarelui se șterseseră. Pădurea avea în răstimpuri înfiorări rare, după care urmau alinări, liniști ca din alte lumi. Și căprioara sta singură; și sângele i se scurgea în iarba moale a țărmului. Își plecă o dată botul uscat spre luciu, apoi iar rămase neclintită. Din nesfârșite depărtări răzbăteau vibrările melancolice ale cornului, tot mai strânse; bătaia copoilor amuțise; sara venea, și prin bradul de pe pisc trecu o oftare. În liniște, pe cerul întunecos din fundul apei, începu să tremure lacrima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
jumătate deschiși, sticloși. Barba și mustățile atârnau în jos, în hlei, îngreuiate de apă. Moșneagul puse cangea deoparte, apoi făcu semn cu capul. — Hai, apucați de ici... Flăcăii se apropiară. Coborî și grădinarul malul. Cu luare-aminte cuprinseră trupul moale și luciu și-l aduseră pe năsipiș neted; îl așezară prăvălit pe o coastă; un pârăuaș începu a curge prin barba încâlcită, amestecându-se cu două dungi de sânge, care însemnau linioare roșii de la nări, în jos, pe obraz. —Trebuie să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cine știe unde îi ducea!... Moș Gheorghe tăcu. Flăcăuașii așteptară un timp, apoi unul trase de mânică pe celălalt, îi făcu semn de îndemnare cu capul și plecară. Așa stăturăm o vreme. Soarele asfințea departe, deasupra Siretului, luminând pâcla zării, împrăștiind pe luciu și înaintea noastră ca o pulbere aurie. Podarul se sculă, scuipă într-o parte, apoi se dezbrăcă de suman. Cu luare-aminte se plecă spre înecat, îl întoarse pe spate și-i îndreptă capul cu fața spre cer. Ochii stăteau închiși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
când. Bătrânul întoarse o clipă capul peste umăr, fără să se uite la noi, sau fără să ne vadă, apoi se scociorî la brâu și trase punga. O deschise și scoase un gologan. Făcu câțiva pași prin holdă. Întinse banul luciu babei. Abia-i auzeam glasul: —Babă hăi, iaca, să bei desară un pahar de rachiu cu undelemn... Are să-ți facă bine... Se întoarse cu fața-i tristă la carul lui; băiatul se alătură nepăsător de boi. Doctorul zise scurt: —Mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
auzea vorbele; dar mânile Reizei ș-ale Haiei se zbăteau, se încâlceau, parcă erau purtate de un vânt năprasnic. Și li se alăturau capete, și le lunecau ochii în aceeași parte... Într-o zi, Haia sosi gâfâind, gătită, cu părul luciu mirosind ușor a gaz, ca totdeauna. Era cu fundă roșie la gât și cu bluză nouă, trandafirie. Tudorița cosea la o bluză, cu luare-aminte, și își ridică domol ochii spre prietina ei. — De ce te-ai gătit așa? zise ea încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și pândind cu ochii altceva - acea odraslă din Laz, fata Serafinei văduva. Cum se ducea la vale, îi venea să întârzie și să ocolească în altă parte. Se opri un timp, ca să urmărească în lumina poienii zborul rândunelelor; privi pe luciul pârăului Preluncilor, ca în argint viu, săgetarea păstrăvilor după muște. Cântau în otavă miliardele de tomniți, și pădurea până în adâncurile ei fremăta de beția vieții. Culi primi de la pământ și de la brazi mireasmă până în fundul sufletului. Deodată văzu venind spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
am cotit pe sub maluri nalte. Eram departe de sforul Dunării; s-auzeau din când în când dintr-acolo mugete de sirenă. Treceau din când în când într-acolo convoiuri de paseri sălbatice, prin văzduhul proaspăt al dimineții. După ce ieșirăm lângă luciul larg al unui lac, intrarăm în alt canal. Acolo ne-am înșirat și am zvârlit undițele. Eram în preajma unui gard, care închidea limanul după ce crapii intraseră, odată cu începutul verii, la boiștea lor. Erau locuri cu bun renume, unde tovarășii mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
înșir undițile pe marginea luntrii, ci ca să mă ardă și să mă curețe de iarnă soarele biruitor. Mi-am trezit luntrașul turtucăian, care dormita cu fruntea pe genunchi, și am pornit domol, prin florile de lumină presărate de sălcii pe luciul lacului. Îmi strânsesem sculele. Nu mai aveam nici putere, nici dorință să prind cu vechile viclenii crapii Dunării. Mă simțeam însă atras de ascunzișurile necontenit înoite, în cotloanele și printre ostroavele apei. Cu mult înainte de asfințit eram singur, cu totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
malurile ușor înclinate. Volburi se răsuceau pe trestii, iriși galbeni deschideau cărări, boschete de tamarix își atârnau strugurii dulce mirositori. După sălcii urmau pâlcuri de salcâmi înfloriți încă, al căror parfum părea că se târăște nevăzut și nesimțit pe oglinda luciului. Înainte de a ajunge la salcâmi, m-am oprit între papuri nalte, căci dincolo, în acea grădină ascunsă a liniștii, se zbenguiau cu glasuri, cârcâiri, clămpăniri de plisc și bătăi de aripi toate neamurile de sălbătăciuni aripate - de la lișiță până la lopătari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
personale. Nu mai puțin surprins am fost când, întorcându-se, a comunicat, oarecum indiferent, că acele necesități au fost satisfăcute. Barcagiul meu plecase; soarele se înclina la orizont aprinzând un pârjol imens în pădurile de sălcii. La treizeci de pași, luciul bălții tresărea în goana vresperilor lacomi, care se țeseau după albitură măruntă. Fluiera o mierlă nu departe; doi granguri îi răspundeau din desimea sălciei celei bătrâne. Mierla își repeta frântura de viers cu statornicie; grangurii bolboroseau și gângăveau, mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și Ilie gângăveau în salcie; din când în când răspundeau și mierlei. Cucoșii trâmbițau în satul rudarilor; zarea de ziuă zbucnise în înaltul răsăritului. M-am spălat pe ochi cu apă uncropită din baltă. După ce adierea dimineții a mânat de pe luciu aburii, mi-am căutat locul cel mai potrivit la gârlă, acolo unde apele Lintiții scapătă printre gard și curg spre Dunăre. Toate păreau liniștite, deși toate erau tresăriri și fierberi, zboruri și chemări, amestec al vieții și morții. Mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe întăiul. Măritul împărat i-a cuprins tâmplele: —Alină-te, iubirea mea, a zis el grav. Trist sunt și totuși mă faci fericit. Fi-vom pururi amândoi și în cealaltă viață. Ochii ei erau o mare adâncă și liniștită, sub luciul căreia se pregătesc dezastre. VItc "VI" Iată că, într-o zi, unul din slujitorii credincioși ai sultanei-doamne a găsit, din întâmplare, pe calea de la Scutari, în Anatolia, un călăreț de olac ucis și jefuit de lotri. Îi lipseau calul, armele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
rugându-l pe Aidan să-mi dea un semn pentru a ști la care să apelez. —A fost o urgență. — Te ocupi de produse cosmetice, cum putea să fie o urgență? Evident, tu nu ai plecat niciodată de acasă fără luciu de buze. Oh, înțeleg... oricum, uite! Am venit să-ți vorbesc personal, a zis. Pentru că se pare că nu pricepi nimic din ce-ți spun la telefon. În sensul emoțional, apropo. Ca și cum aș fi putut să înțeleg altceva. —Știu, știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]