1,582 matches
-
limpezime ca de lacrimă, care te duce cu gândul la ce a scris Ion Creangă al nostru despre Ozana... „cea limpede și frumos curgătoare”. Deși zona Brive nu e una muntoasă, se văd pietrele pe fundul apei și... „Pești alburii lunecau lângă genele mele”, cum scria poetul Nicolae Labiș. Altul are în vedere malurile zidite cu piatră sănătoasă, pe porțiuni importante. Se înțelege că întâmplări de felul celei descrise în capitolul „Alarmă la Pompieri” sunt astfel evitate. Dar cel mai spectaculos
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]
-
Aur. Țiganii încing dansul în jurul nostru, se rotesc neîncetat. De alături se aude un puști strigând fără rost: Ia tiribomba, neamule, tiribomba cu norocul, ca să-ți potolească focul. Fum și acordeoane. O, viața mea. Maneaua se re varsă de peste tot, lunecând peste tăcerile noastre îmbrățișate, înghițindu-ne. O, viața mea. Privirea mi se agață de ceasul din hol, acum atât de departe: 12.02. Nu mai văd limbile mișcând, o fi ceață, o fi fum, cald, lacrimi. O, Doamne, raiul tău
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
printre tufele înzăpezite de la marginea pădurii purta o barbă blondă potrivită după moda italiană, avea ochiul stâng acoperit cu o panglică neagră și emana prestanța agresivă a unui tânăr lup de mare. Ridică luneta la ochi și privi atent. Discul luneca ușor. O lua când la dreapta, când la stânga. Revenea, oscila nehotărât, apropiind sau îndepărtând de el cortina de ninsoare. Un fulg gâdilă nara calului, făcându-l să-și scuture nervos capul. Călărețul se grăbi să îl liniștească, după care își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
doua oară, i se alătură tot ansamblul și în timp ce se balansau, atârnau, se smuceau și pluteau zâmbitori, cântau cu entuziasm despre succesul ce trebuia negreșit să urmeze. — O, Cerule! strigă Ignatius, incapabil să se mai abțină. Floricelele de porumb îi lunecară pe cămașă și se adunară în faldurile pantalonilor. Ce degenerat a putut să producă acest avorton? — Taci din gură, îl admonestă cineva din spatele lui. — Ia privește numai la cretinii aceștia zâmbăreți! Ce bine ar fi să se rupă toate sârmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
sau patru alături de biroul ei și nedestăinuind nimănui ce scop sau ce destinație aveau. — Bună dimineața, domnișoară Trixie, strigă domnul Gonzalez cu vocea lui clocotitoare de tenor. Cum ne mai simțim azi-dimineață? — Cine? O, bună, Gomez, spuse slab domnișoara Trixie, lunecând mai departe spre toaletă, de parcă ar fi fost împinsă de vânt. Poziția domnișoarei Trixie nu era niciodată perfect verticală; ea și podeaua se întâlneau întotdeauna într-un unghi mai mic de nouăzeci de grade. Domnul Gonzalez profită de dispariția ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Scoase cu zel vârful pixului pe care scria Levy Pants, dar vârful nu se cuplă la prima apăsare și intră din nou în cilindrul de plastic. Ignatius apăsă mai cu putere, dar din nou vârful nu-i dădu ascultare și lunecă înapoi. Se înfurie și-l rupse de marginea mesei de lucru, ridicând apoi de jos, de pe podea, un altul pe care scria Venus Medalist. Scormonindu-și cu pixul ceara din ureche, încercă să se concentreze. Ascultă zgomotele pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
extremitățile, reuși să se așeze pe marginea mesei. Observând că picioarele i se legănau doar la vreo zece centimetri de podea, se hotărî să riște un salt. Pe când se desprindea de masă și ateriza pe dușumea, aparatul de filmat îi lunecă de pe umăr și se lovi de ciment cu un zgomot surd, de obiect care se sparge, iar din măruntaiele lui ieși filmul, întinzându-se pe podea ca niște intestine. Ignatius ridică aparatul și apăsă butonul destinat să-l pună în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Te-am văzut de-o mulțime de ori în centru’, cu băiatu’ și totdeauna m-am gândit ce băiat mare și arătos ai. Îți sare-n ochi, știi? — Îmi dau toată silința. Îi spun: „Fii atent, fiule. Vezi să nu luneci și să-ți spargi capu’ sau să-ți rupi un braț!“ Doamna Reilly tăcu un timp, sugând un cub de gheață. Ignatius a-nvățat de când stătea pe genunchii mei să fie prudent. Mi-a fost todeauna recunoscător pentru asta. — E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de o clădire și strivit. Fă cum vrei, grăsanule. Aceasta este ultima șansă pe care o ai. Cicatricea domnului Clyde începu să se albească din nou. — Chiar așa? Bine! Vezi să nu te apuce altă criză. S-ar putea să luneci în cazanul cu cremvurști și să te opărești. Dacă insiști, presupun că voi fi nevoit să-mi rostogolesc cârnații acolo prin Sodoma și Gomora. — E în regulă. Deci am hotărât. Vino mâine dimineață și am să-ți dau și câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
și începu să caute deasupra unui biblioteci, răscolind niște vrafuri vechi de lucrări, dări de seamă, teze semestriale. În timp ce aranja din nou teancurile răvășite, o coală veche de hârtie liniată, împăturită în formă de avion, căzu dintr-un dosar și lunecă pe podea. Talc nu observă avionul, era doar unul din multele care intraseră plutind prin fereastra lui cu câțiva ani în urmă. În timp ce ateriza, fata îl ridică și văzând ceva scris pe coala gălbuie, îl despături: Talc: Ai fost găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
-i nicidecum marinar. — Cum? răcni Ignatius. Vrei să spui că-i numai costumat ca membru al forțelor armate din această țară? — Nu-i singura lui costumație! — Iată un lucru extrem de grav. Ignatius se încruntă și eșarfa roșie de satin îi lunecă peste șapca de vânătoare. Fiecare soldat și marinar pe care îl vedem poate fi doar un decadent nebun deghizat. Doamne Sfinte! Am putea fi prinși cu toții în capcana unei conspirații oribile. Știam cu că așa ceva urma să se întâmple! Statele Unite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
militarii“ noștri nu sunt decât niște tipi ca prietenul tău. Prostituați travestiți. Cine știe? Aș dori să fie toți. — Firește, continuă Ignatius, gânditor, cu o voce serioasă. Ar putea să fie o înșelătorie de nivel mondial. Eșarfa de satin roșu luneca în sus și în jos. Următorul război ar putea să se prefacă într-o uriașă orgie. Pe cinstea mea! Câți dintre conducătorii militari ai lumii n-or fi decât simpli sodomiți bătrâni și sonați, jucând vreun rol imaginar? De fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
vine să vomit. Hei, cel din sala de proiecție! Aprinde lumina, te rog Bătu cu sabia în latura scaunului. O plasatoare bătrână coborî pe culoarul dintre scaune și încercă să i-o ia, dar Ignatius se împotrivi, făcând-o să lunece jos pe covor. Plasatoarea se ridică și plecă poticnindu-se. Eroina, speriată că îi este în joc onoarea, avu o serie de halucinații, în care se vedea culcată lângă bătrânul libidinos. Patul în care se afla părea târât în lungul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
halatului scoase afară ilustrata lucitoare. Ignatius! — Dă-mi-o imediat înapoi, tună Ignatius. Cum îndrăznești să mânjești imaginea aceasta minunată cu mâinile tale de precupeață? Doamna Reilly mai aruncă o privire spre ilustrată și apoi închise ochii. De sub pleoapele plecate lunecă o lacrimă. — Am știut de când te-ai apucat să vinzi cârnați c-ai să te-nhăitezi cu oameni ca ăștia. — Ce vrei să spui prin „oameni ca ăștia“? întrebă furios Ignatius, băgând fotografia în buzunar. E o femeie cultivată, căzută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
O’Hara. Un bătrân de la una dintre mese bătu anemic din palme. Ignatius se iți pe deasupra marginii scenei și văzu că patroana plecase. În locul ei era un stativ împodobit cu inele. Ce avea de gând domnișoara O’Hara? Pe scenă lunecă apoi Darlene, într-o rochie de bal, cu o trenă lungă din plasă de nylon. Pe cap purta o pălărie monstruoasă de epocă și pe braț o pasăre la fel de monstruoasă. Încă cineva aplaudă. — Mira, plătești acu’ sau e vai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
pompă ca tine...“ Pentru Înmormîntarea Marietei au fost pustiite nu știu cîte sere de flori și devastate grădinile mahalalelor, că toată noaptea lătraseră cîinii, tot chemîndu-se Între ei dobermani cu cîini-lupi, Îndîrjiți În zgardele lor aidoma unor coroane de spini; lunecau verigile grele ale lanțului pe sîrma de oțel temeinic Întinsă, răsunînd precum lanțurile sclavilor din negura istoriei, fără ca nimănui să-i treacă prin cap, chiar nici bătrînilor grădinari osteniți, În a căror oase istovite zăcea istoria bolilor, veșnică precum istoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
va mistui de Îndată. Fetița n-are cum desluși toate astea, așa cum nu deslușește că ziua-i În cumpănă și că Încet se lasă noaptea. Ea e prinsă cu altceva: urmărește cu privirea salturile amețitoare ale veveriței, a cărei coadă lunecă dibaci de-a lungul trunchiului, Încît ai impresia că o iau la fugă două vietăți, la fel de sprintene, și totuși atît de diferite: o veveriță cu blană scurtă și roșcată, și o alta care se tîrăște după ea, cu blană mițoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
să se imagineze doar ca un băiețel neadaptat, care se strecura iute pe coridoare, zeflemisit de colegii săi Înverșunați, nebuni de prea mult bun-simț. Capitolul 2 GARGUIE ȘI TURLE La Început Amory n-a observat decât bogata lumină solară ce luneca peste lungile peluze verzi, dansând pe geamurile vitraliilor și unduind În jurul turnulețelor și fleșelor și al zidurilor crenelate. Încetul cu Încetul, a realizat că pășește pe University Place, conștient de valiza din mână și amplificându-și noua tendință de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
față de complexitățile sistemului social. Îi plăcea Însă foarte mult de Amory, care-l interesa și distra În același timp. Burne, bălai, tăcut și preocupat, Își făcea apariția În casă numai ca un fel de vedenie cu multe treburi pe cap, lunecând tăcut Înăuntru seara și afară dis-de-dimineață, când se ducea să citească la bibliotecă. Dorea să câștige premiul The Princetonian și concura cu alți patruzeci de Îndârjiți care râvneau la premiul Întâi. În decembrie a căzut la pat cu difterie, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
antologia Poeme și balade, pînă când Kerry și Amory le-au Învățat aproape la fel de bine ca el. Amory a Început să scrie versuri În după-amiezile de primăvară, În parcurile marilor domenii din proximitatea Universității, unde lebedele creau o atmosferă propice, lunecând pe lacurile artificiale, și nori lenți navigau armonios peste vârfurile sălciilor. Luna mai a sosit prea repede și, brusc, nemaiputând suporta zidurile, Amory a Început să colinde campusul la orice oră, În ploaie sau la lumina stelelor. UN INTERLUDIU UMED
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
are un dans neangajat. Amory a fost Încântat când Isabelle i-a propus să lipsească o vreme de la petrecere și să dea niște ture În mașina ei. Timp de o oră delicioasă, care s-a scurs mult prea repede, au lunecat pe drumurile tăcute din jurul Princetonului, vorbind, În culmea unei exaltări timide, despre tot ce le dădea inima ghes să spună. În mod bizar, Amory se simțea cu totul inocent și n-a făcut nici o Încercare de a o săruta pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
am fi putut atinge, Tunuri și granițe păzite, Mănuși - dar nu de aruncat, Mii de emoții vechi. O platitudine pentru fiecare, Cântece În vremuri de ordine, Și limbi, ca să le cântăm .“ SFÂRȘITUL MULTOR LUCRURI Prima jumătate a lui aprilie a lunecat pe lângă ei ca o pâclă - o pâclă de seri lungi pe veranda clubului, cu gramofonul cântând Înăuntru Sărmane fluture... căci Sărmane fluture fusese melodia de succes din ultimul an. Războiul nu părea să-i afecteze și dacă n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
tulpini risipește. Cu vechile-ți nădejdi, frunze și iubiri moarte iară... Vagă ca visele, palidă de-atâtea ceasuri de drum (Șoaptele se furișează În Întunecata seară, Tumultul din pomi o să moară.) Noaptea, acum, Sfâșie la pieptu-i ud bluza-mproșcată A zilei, lunecă În jos pe dealurile visătoare, cu luciu de lacrimă, S-acopere verdele straniu cu coama-i roșcată... Iubirea de ce vine după, iubirea de asfințit... Copacii, tăcuți până la ultimul vârf... fără patimă... Vânturi subțiri și, departe, un râset pierit...“ CAPITOLUL 4
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
umplut parcă de ele, briza sărată și umedă i-a udat părul, iar briciul lunii a tăiat bolta, făcând draperiile să ia o Înfățișare Întunecată, spectrală. A adormit. Când s-a trezit, era foarte târziu și domnea liniștea. Pătura Îi lunecase parțial de pe umăr și când și-a atins pielea cu mâna, a constatat că era umedă și rece. Apoi a auzit niște șoapte Încordate la nici trei metri de el. - Să nu faci nici un zgomot! Era glasul lui Alec. — Jill
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
fac să remarci ce nu e în regulă. Începură să cânte: pianul lansă o melodie, apoi o predă trompetei, după care veniră tobele și saxofonul lui Healy văitându-se, văicărindu-se, alunecând de la refrenul de bază spre variațiuni pasionale. Muzica lunecă în hărmălaie. Danny remarcă o serie de telefoane publice în dreptul toaletelor și se întoarse la munca de polițist. Prima fisă îl duse la ofițerul de gardă de la secția de pe Strada 77. Danny îi aduse la cunoștință că el era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]