1,553 matches
-
fi destul de mare. Se întoarse la barca de salvare. Avu un moment de îndoială dacă ființele acelea misterioase o să-i îngăduie s-o miște din loc. Totul depindea de ce vroiau ei de la el. Îndoielile luară sfîrșît cînd micul lui aparat lunecă ușor înainte, trecu prin ușă avînd suficient spațiu de manevră și ateriză cîteva minute mai târziu la periferia orașului. Găsindu-se astfel în siguranță la sol, se așeză acolo lăsînd fiorul neplăcut să-i gîdile nervii, dîndu-și seama că asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
în parte uscate de căldură, foșneau tainic și îmbietor. Am găsit o adâncitură și acolo Laura și-a dezbrăcat halatul. Apoi, tăvăliți între mirosurile grele, de bălării cu sucuri amare și iuți, am uitat de toate în beția plăcerii. Mai lunecam încă în această beție când am auzit un zgomot în spate. Am sărit ca ars în picioare. Apăruseră din bălării ― sau se uitau de mai multă vreme la noi? ― Profetul și băiețandrul care nu se deslipea niciodată de el. Profetul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ploaia se întețea și această ultimă frază rostită în mijlocul unei liniști absolute, adâncită încă și mai mult de zgomotul aversei pe vitralii, a răsunat cu un asemenea accent, încât câțiva ascultători, după o clipă de ezitare, s-au lăsat să lunece de pe scaun în genunchi. Alții au crezut că trebuie să le urmeze exemplul încât, din om în om, fără alt zgomot decât pârâitul câtorva scaune, întreg auditoriul s-a pomenit curând în genunchi. Paneloux s-a îndreptat atunci, și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
și-a dat seama că interlocutorul său adormise adânc în fundul fotoliului. Și, înaintea acestui chip pe care de obicei un aer de blândețe și ironie așternea o expresie de veșnică tinerețe și care, brusc relaxat, cu un firișor de salivă lunecând printre buzele întredeschise, lăsa să se vadă uzura și bătrânețea, Rieux simți cum i se urcă un nod în gât. Numai după asemenea slăbiciuni putea Rieux să-și dea seama cât era de obosit. Sensibilitatea îi scăpa de sub control. Ferecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Rambert s-a apropiat de pat, lângă Castel, care a închis cartea rămasă deschisă pe genunchi. Paneloux s-a uitat la această gură de copil, pângărită de boală, plină de acest țipăt al tuturor vârstelor. Și s-a lăsat să lunece în genunchi, și toți cei de acolo au găsit firesc să-l audă zicând cu o voce puțin înăbușită, dar distinctă, în mijlocul plânsetului fără nume care nu contenea: "Doamne, scapă acest copil". Dar copilul continua să strige și, jur împrejurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
amenajate dinainte și fostele vestiare ale jucătorilor care fuseseră transformate în birouri și infirmerii. Cea mai mare parte dintre internați stăteau în tribune. Alții rătăceau pe tușă. Unii stăteau pe vine la intrarea corturilor lor și-și lăsau ochii să lunece peste toate, cu o privire nedeslușită. În tribune, mulți stăteau prăbușiți și păreau că așteaptă. CE FAC TOATĂ ZIUA ? L-A ÎNTREBAT TARROU PE RAMBERT. ― Nimic. Aproape toți, într-adevăr, stăteau cu brațele spânzurând și cu mâinile goale. Această uriașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
un sentiment de prietenie. Dar până acum ne-a lipsit timpul. \ Bine, asta mă liniștește. Vrei ca ora asta să fie ora prieteniei ? Drept orice răspuns, Rieux i-a zâmbit. \ Ei bine, iată... La câteva străzi mai încolo, o mașină luneca prelung pe pavajul ud. S-a îndepărtat și, în urma ei, exclamații confuze, venind de departe, au rupt din nou tăcerea. Apoi, aceeași tăcere s-a lăsat asupra celor doi bărbați, cu toată greutatea ei de cer și de stele. Tarrou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
doua oară, i se alătură tot ansamblul și în timp ce se balansau, atârnau, se smuceau și pluteau zâmbitori, cântau cu entuziasm despre succesul ce trebuia negreșit să urmeze. — O, Cerule! strigă Ignatius, incapabil să se mai abțină. Floricelele de porumb îi lunecară pe cămașă și se adunară în faldurile pantalonilor. Ce degenerat a putut să producă acest avorton? — Taci din gură, îl admonestă cineva din spatele lui. — Ia privește numai la cretinii aceștia zâmbăreți! Ce bine ar fi să se rupă toate sârmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
sau patru alături de biroul ei și nedestăinuind nimănui ce scop sau ce destinație aveau. — Bună dimineața, domnișoară Trixie, strigă domnul Gonzalez cu vocea lui clocotitoare de tenor. Cum ne mai simțim azi-dimineață? — Cine? O, bună, Gomez, spuse slab domnișoara Trixie, lunecând mai departe spre toaletă, de parcă ar fi fost împinsă de vânt. Poziția domnișoarei Trixie nu era niciodată perfect verticală; ea și podeaua se întâlneau întotdeauna într-un unghi mai mic de nouăzeci de grade. Domnul Gonzalez profită de dispariția ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Scoase cu zel vârful pixului pe care scria Levy Pants, dar vârful nu se cuplă la prima apăsare și intră din nou în cilindrul de plastic. Ignatius apăsă mai cu putere, dar din nou vârful nu-i dădu ascultare și lunecă înapoi. Se înfurie și-l rupse de marginea mesei de lucru, ridicând apoi de jos, de pe podea, un altul pe care scria Venus Medalist. Scormonindu-și cu pixul ceara din ureche, încercă să se concentreze. Ascultă zgomotele pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
extremitățile, reuși să se așeze pe marginea mesei. Observând că picioarele i se legănau doar la vreo zece centimetri de podea, se hotărî să riște un salt. Pe când se desprindea de masă și ateriza pe dușumea, aparatul de filmat îi lunecă de pe umăr și se lovi de ciment cu un zgomot surd, de obiect care se sparge, iar din măruntaiele lui ieși filmul, întinzându-se pe podea ca niște intestine. Ignatius ridică aparatul și apăsă butonul destinat să-l pună în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Te-am văzut de-o mulțime de ori în centru’, cu băiatu’ și totdeauna m-am gândit ce băiat mare și arătos ai. Îți sare-n ochi, știi? — Îmi dau toată silința. Îi spun: „Fii atent, fiule. Vezi să nu luneci și să-ți spargi capu’ sau să-ți rupi un braț!“ Doamna Reilly tăcu un timp, sugând un cub de gheață. Ignatius a-nvățat de când stătea pe genunchii mei să fie prudent. Mi-a fost todeauna recunoscător pentru asta. — E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de o clădire și strivit. Fă cum vrei, grăsanule. Aceasta este ultima șansă pe care o ai. Cicatricea domnului Clyde începu să se albească din nou. — Chiar așa? Bine! Vezi să nu te apuce altă criză. S-ar putea să luneci în cazanul cu cremvurști și să te opărești. Dacă insiști, presupun că voi fi nevoit să-mi rostogolesc cârnații acolo prin Sodoma și Gomora. — E în regulă. Deci am hotărât. Vino mâine dimineață și am să-ți dau și câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
și începu să caute deasupra unui biblioteci, răscolind niște vrafuri vechi de lucrări, dări de seamă, teze semestriale. În timp ce aranja din nou teancurile răvășite, o coală veche de hârtie liniată, împăturită în formă de avion, căzu dintr-un dosar și lunecă pe podea. Talc nu observă avionul, era doar unul din multele care intraseră plutind prin fereastra lui cu câțiva ani în urmă. În timp ce ateriza, fata îl ridică și văzând ceva scris pe coala gălbuie, îl despături: Talc: Ai fost găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
-i nicidecum marinar. — Cum? răcni Ignatius. Vrei să spui că-i numai costumat ca membru al forțelor armate din această țară? — Nu-i singura lui costumație! — Iată un lucru extrem de grav. Ignatius se încruntă și eșarfa roșie de satin îi lunecă peste șapca de vânătoare. Fiecare soldat și marinar pe care îl vedem poate fi doar un decadent nebun deghizat. Doamne Sfinte! Am putea fi prinși cu toții în capcana unei conspirații oribile. Știam cu că așa ceva urma să se întâmple! Statele Unite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
militarii“ noștri nu sunt decât niște tipi ca prietenul tău. Prostituați travestiți. Cine știe? Aș dori să fie toți. — Firește, continuă Ignatius, gânditor, cu o voce serioasă. Ar putea să fie o înșelătorie de nivel mondial. Eșarfa de satin roșu luneca în sus și în jos. Următorul război ar putea să se prefacă într-o uriașă orgie. Pe cinstea mea! Câți dintre conducătorii militari ai lumii n-or fi decât simpli sodomiți bătrâni și sonați, jucând vreun rol imaginar? De fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
vine să vomit. Hei, cel din sala de proiecție! Aprinde lumina, te rog Bătu cu sabia în latura scaunului. O plasatoare bătrână coborî pe culoarul dintre scaune și încercă să i-o ia, dar Ignatius se împotrivi, făcând-o să lunece jos pe covor. Plasatoarea se ridică și plecă poticnindu-se. Eroina, speriată că îi este în joc onoarea, avu o serie de halucinații, în care se vedea culcată lângă bătrânul libidinos. Patul în care se afla părea târât în lungul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
halatului scoase afară ilustrata lucitoare. Ignatius! — Dă-mi-o imediat înapoi, tună Ignatius. Cum îndrăznești să mânjești imaginea aceasta minunată cu mâinile tale de precupeață? Doamna Reilly mai aruncă o privire spre ilustrată și apoi închise ochii. De sub pleoapele plecate lunecă o lacrimă. — Am știut de când te-ai apucat să vinzi cârnați c-ai să te-nhăitezi cu oameni ca ăștia. — Ce vrei să spui prin „oameni ca ăștia“? întrebă furios Ignatius, băgând fotografia în buzunar. E o femeie cultivată, căzută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
O’Hara. Un bătrân de la una dintre mese bătu anemic din palme. Ignatius se iți pe deasupra marginii scenei și văzu că patroana plecase. În locul ei era un stativ împodobit cu inele. Ce avea de gând domnișoara O’Hara? Pe scenă lunecă apoi Darlene, într-o rochie de bal, cu o trenă lungă din plasă de nylon. Pe cap purta o pălărie monstruoasă de epocă și pe braț o pasăre la fel de monstruoasă. Încă cineva aplaudă. — Mira, plătești acu’ sau e vai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
bine acasă. Virginski căzu de pe taburet și se avântă înainte, prinzându-se de cărucior pentru sprijin. ă Pot să merg acasă și singur. Nu am nevoie de niciun ajutor din partea voastră. Dădu căruciorului o împinsătură. Pe cărucior, cele două capete lunecară, se învârtiră și apoi se opriră odată cu acesta. Vă mulțumesc că mi-ați arătat asta, astea... Arătându-mi-le, mi-ați arătat cine sunt. ă Mă urăști în clipa asta. Ai face mai bine să îl urăști pe cel care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
în parte uscate de căldură, foșneau tainic și îmbietor. Am găsit o adâncitură și acolo Laura și-a dezbrăcat halatul. Apoi, tăvăliți între mirosurile grele, de bălării cu sucuri amare și iuți, am uitat de toate în beția plăcerii. Mai lunecam încă în această beție când am auzit un zgomot în spate. Am sărit ca ars în picioare. Apăruseră din bălării - sau se uitau de mai multă vreme la noi? - Profetul și băiețandrul care nu se deslipea niciodată de el. Profetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
urmărind licăririle felinarelor În biserică, alternarea periodică a luminilor, momentele de intensitate mai mare sau mai mică. Calculam cu cât se depărtau de statuia Libertății și cât putea ea să rămână În umbră. La un moment dat am riscat, am lunecat prin partea stângă a lui Gramme, strivindu-mă cu greutate de perete și contractându-mi mușchii abdominali. Noroc că eram slab ca un cui. Lia... M-am aruncat lunecând iute În gheretă. Ca să mă fac cât mai puțin vizibil, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
să rămână În umbră. La un moment dat am riscat, am lunecat prin partea stângă a lui Gramme, strivindu-mă cu greutate de perete și contractându-mi mușchii abdominali. Noroc că eram slab ca un cui. Lia... M-am aruncat lunecând iute În gheretă. Ca să mă fac cât mai puțin vizibil, m-am lăsat să cad la pământ, obligat să mă chircesc În poziție aproape fetală. Bătăile inimii și clănțănitul dinților mi s-au Întețit. Trebuia să mă destind. Am respirat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
prin talpa subțire a pantofilor lui lucioși, vibrațiile curenților și să-și miște mâinile după logica sferei, iar după aceea a pământului căruia sfera Îi corespundea. Însoțitorii lui. Acum Îi vedeam și pe ei. Se mișcau printre automobilele din naos, lunecau pe lângă draisiniennes și motocicluri, mai că se dădeau de-a dura prin umbră, unii purtând un jilț și o masă acoperită cu pânză roșie În spațiul larg de trecere din fund, alții punând ici-colo alte felinare. Mici, nocturni, pițigăiați, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
sânge. Pierre, În aceeași clipă, se aruncase asupra Lorenzei și, În timp ce se arunca, trăsese din teacă pumnalul care-i atârna pe piept: eu acum Îl vedeam din spate, n-am Înțeles imediat ce se petrecuse, dar am văzut-o pe Lorenza lunecând la picioarele lui Belbo cu fața ca de ceară, iar Pierre ridica În sus lama urlând: „Enfin, le sacrifice humain! Și apoi, Întorcându-se către naos, În gura mare: „I’a Cthulhu! Fa S’ha-t’n!“ Ca la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]