1,400 matches
-
garda, a zis, pornind spre un telefon montat pe un stîlp. I-am smuls telefonul din mînă și l-am Împins Înspre bar cu atîta putere, că și-a pierdut echilibrul. Mi-a zîmbit. Avea dinții acoperiți de o peliculă maronie. S-a-ntors cu spatele, l-a strigat pe barman și i-a arătat bucata de hop. Am ieșit și-am luat un taxi. Mi-amintesc că m-am Întors acasă și-am luat altă armă - un revolver de calibru mare. Eram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
treburile lui. Mama, Țepelica , stătea acasă și avea grija de cei doi puișori pe care ii aveau. Erau tare drăgălași cei doi copii numai că, unul dintre ei, Țepeluș, un arici rotunjor, cu mii de tepe ascuțite pe blănița-i maronie, cu niște ochișori iscoditori, si urechiușele ascuțite, era tare neastâmpărat. Nu stătea locului o clipă. Alerga, sarea, zburda tot timpul. Îl necăjea pe frățiorul lui, se lega de toate animăluțele din poiana. Din această cauză, Țepeluș nu prea avea prieteni
CREANGĂ ŞI COPIII by POPA M. RODICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/631_a_1267]
-
ce spusese Fănuș Neagu, dar numai un grăunte. În stu denție,într-adevăr, cu alți colegi, nu lăsaserăm chiar necercetate prestigioase instituții de cultură precum Dunărea, Berlin, Rustica, Albina (cea dinaintea neinspiratei renovări, cu pereții căptușiți, până la jumătate, cu lemn maroniu și fru moasele oglinzi ovale), Pescarul, Mercur și altele din zona Universității, mai făcând și câte o incursiune la Carul cu bere sau câte un popas, în drumul spre cămin, la Izvorul rece sau la bufetul Agricultori în Mătăsari. Până în
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
redusă, va deveni oxidată, neagră, cedând sub formă chimică energia primită peste zi. De asta, prima expunere la soare ne Înroșește și numai la hrană nu ne mai gândim. Și tot din acest motiv, chiar motanul meu negru devenea vara maroniu. Expunerea prelungită stimulează producerea de noi cantități de melanină care, neagră fiind, va masca Înroșirea diurnă. Cu alte cuvinte, protecția conferită de melanină nu este fizică, Întrucât cu cât suntem mai negri cu atât absorbim mai multă energie, ci chimică
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
restauratorul angajat de regele Carol I, a decis dărâmarea aceluia. Una înfățișează doborârea unui leu roșu de către un dragon verde, iar cealaltă - dragonul încălecat împuns de un mamifer cu corn/coarne, probabil un bovideu sau un cervideu vopsit în roșu - maroniu, culoare obținută prin oxidare. Cea de-a doua imagine a fost reprodusă după revista lui B.P.Hașdeu, „Columna lui Traian”, de către Romulus Vulcănescu, în volumul „Mitologie română” . La Muzeul Municipal din Curtea-de-Argeș, copiile celor două exponate sunt însoțite de următoarele
Supoziţii pe colţul unui blazon. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Luminiţa Crihană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1429]
-
nu-mi mai cară Miruna pumni în spinare să mă convingă de necesitatea cafelei. - Iar faci pregătire? zice Rodica, insinuant, când ne ciocnim pe hol. - Da, de toți banii. - Aha, așa se zice acuma! Nu fierbe cafeaua mai repede, bulbuci maronii, temători, și ea mă ține de vorbă. Mirunei îi place să se converseze cu Rodica, mă rog, mai mult o distrează tot ce-i povestește despre nu știu care doamnă, unde Rodica face curat ca să scoată un ban. Nu știe de unde o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
l-ar preocupa noile modele de haine ori de pantofi, apoi obligatoriu poposește la cofetărie, se așază într-un colț, discret, și fixează cu ochi mari, umezi pe cei care înfulecă prăjituri și beau suc la mesele acoperite cu mușamalele maronii. De aici se duce prin parc, face un tur pe aleile cu pietriș, ajunge pe malul Dunării, latră, un lătrat ca un fel de salut către șlepurile care se întâmplă să treacă pe Dunăre, bea apă și se întoarce ostenit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
a unui carusel zburător. Globii oculari, parcă un pic ieșiți în afara frunții și răciți de curentul de aer, erau prea mari pentru găvanele lor. Respirația mi-era lâncedă, pielea de pe brațe și picioare jegoasă, plină de julituri, unghiile verzui și maronii. Cerul văii era un gunoi mare albastru, izlazul un gunoi mare verde, iar eu însămi, la mijloc, un mic gunoi fără însemnătate. În dialectul satului nu exista cuvântul „einsam“ șsinguratic, însinguratț, ci numai cuvântul „allein“ șsingurț. Acesta se pronunța „alleenig
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
cât și a celor ierboase ale pământului. Aici, panopticul zilelor de deces ți se-nfățișa sub formă de material bine lustruit și cu canturi. O claritate în culori mate - de la un alb-murdar la un galben ca mierea și până la un maroniu întunecat -, culori care nu mai migrau, cel mult se colorau în sinea lor cu o idee mai închis, în loc să zburătăcească în chip de peisaj și să se irosească. Sicriele erau de o alcătuire mută, de o calmă determinare. Nu mă
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
naștere sadea, apoi expulza fătul sub forma unei picături de ploaie care străbătuse victorioasă toate obstacolele din hăt, înaltul cerului, prin acoperișul de paie, prin tavan, lățindu-se în cele din urmă într-o farfurie prozaică sub formă de lichid maroniu, murdar. Nu după mult timp, porțiunea respectivă din tavan se desprindea și cădea peste farfurie, umplând de terciuială și de apăraie țolicile din odaie. Vă imaginați ce plăcere, ce surpriză și încântare simțeam când fenomenul se petrecea noaptea, în timpul somnului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
cusut „de picior“, care ne transforma în fiecare an garderoba. Bucățile de pânză albastră, decolorate, prinse în cuiuțe la geamuri în toropeala verilor moldovenești. Soba construită cândva, pe la jumătatea anilor ’80, cu cahle luate de la demolări. Vată cu câlți și maroniul murdar de hârtie igienică aspră. * În gura mea, cele mai grele trei silabe din viața unui om au o dezamăgitoare ușurătate de a fi. Teiubesc nu știu să spun și poate nici n-aș vrea, dar, habar n-am cum
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
la grea încercare pe artiștii plastici care, oricât s-ar strădui, nu ar reuși să-i întreacă măiestria. Deși bruma nu a căzut încă, frunzele copacilor oferă o gamă cromatică de o captivantă frumusețe care merge de la verdele tânăr până la maroniul brun. Nuanțele intermediare dau livezilor, văilor, parcurilor și pădurilor un aspect autumnal încântător. Este pentru prima oară, de mai mulți ani încoace, când nu mi-am dat întâlnire cu Toamna, în colțul de rai în care a trăit, a visat
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
mănânc cu poftă. La un moment dat s-a apropiat de mine un cerșetor, șchiop, cu cârje, la vreo 45 de ani. Avea piciorul stâng tăiat pe sub genunchi, și avea acolo un bandaj alb, destul de curat. Avea o haină lungă maronie, jegoasă și nespălată de câțiva ani, un fel de bască în cap, la care nu am reușit să-i identific culoarea. Îmi place să studiez acești oameni ai străzii, deoarece mă inspiră în tablourile mele, apropos de tematica în pictura
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
cântând mergeam la cantină pentru a lua prânzul. De pe colina din fața cantinei admiram întinderea nemărginită a Mării Negre. De ce oare se spune „Marea Neagră?” Eu am văzut-o în multe culori, numai neagră nu, de exemplu: verde aproape zilnic, albastră, roșu și maronie dimineața, cenușie în zile ploioase. Masa la cantina la care am fost repartizați se servea în două serii. În timp ce așteptam să ne vină rândul, admiram marea, povesteam vrute și nevrute, care mai de care. Fiecare încerca să impresioneze grupul adunat
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
e posibil?! exclamă, uitîndu-se lung la mine. Cum e posibil așa ceva?! Fața Cristinei, aprinsă, pare o floare de magnolie, peste care surîsul ei, trist, trece ca un vînt rece. Privirile, golite de orice lumină, îi lunecă în jos, peste mocheta maronie, în căutarea unui punct de sprijin. Mîinile, lipsite de vlagă, stau pe lîngă corp, îndoite, cu degetele încleștate în cuvertura așternută pe pat. Abia acum, privind-o atent, observ că e îmbrăcată într-o bluză bleu, care îi lasă pieptul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în procesul de preparare a lichidului magic ayahusca. Și pentru a fi atrase spiritele bune, pisarea plantelor se face cu cântec sau fluierat ușor, melodic. „După aproape o zi de fiert au rezultat mai puțin de doi litri de licoare maronie groasă, nu foarte atractivă, pe care Alfonso a pus-o cu grijă într-un flacon de plastic”. Mai apoi, șamanul toarnă licoarea în cupe și este oferită celor dornici de senzații ciudate, nu înainte ca starea „pacienților” să fie testată
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
bagaj în Quito și plec doar cu rucsacul de zi nu cred să am nevoie de prea multe haine într-un sat pierdut în mijlocul junglei! Autobuzul străbate lanțul sinuos al munților Anzi, pe de-o parte pare lipit de stânca maronie iar de cealaltă parte drumul se termină brusc într-o vale enormă, pictată cu câteva pete verzui, conturate vag în ceața dimineții. Drumul îngust șerpuiește periculos printre stâncile amenințătoare și în ciuda hăului plin cu ceață, care pare să pornească chiar
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
între lovituri de pietroi, privită de doi căței curioși. Momentul ceremoniei. Suntem patru: eu, Mari, Sonia și Jose, alt ecuadorian prieten de-al lui Alfonso. După aproape o zi de fiert au rezultat mai puțin de doi litri de licoare maronie, groasă, nu foarte atractivă, pe care Alfonso a pus-o cu grijă într-un flacon de plastic. Alfonso îmi explică cum după fierbere rămâne cam a zecea parte din cantitatea inițială. Din punct de vedere al rețetei, doar Yage și
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
o cupă cam cât un pumn mai mare făcută dintr o nucă de pădure, o umple cu lichid, și ne invită pe rând să bem. Iau cupa cu ambele mâini, simt un miros acrișor și beau dintr-o sorbitură substanța maronie. Gândesc într-o secundă că drumul către Rai o fi într-adevăr pavat cu multe încercări: deși am mâncat la viața mea melci, viermi și cobai, gustul de ayahuasca este unul dintre cele mai revoltătoare pe care le-am încercat
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
acoperișul din stuf sprijinit de un par mai gros central plus câțiva pari de jur împrejur, ceva mai subțiri în diametru. În centrul casei ceremoniale, pe jos, câteva mucuri de țigară și o sticlă de plastic cu o substanță groasă maronie ayahuasca, gândesc, cu o zvâcnitură de stomac. Don Julio este un bătrân impunător, arată poate de vreo 80 de ani dar este în plină putere deoarece se întrerupe din grădinărit ca să vină să vorbească cu noi. Este destul de înalt pentru
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
un gând foarte clar de „pentru ce iau porcăria asta”. Las gândul să treacă, beau cât de mult dintr-o înghițitură, cantitatea e prea mare trebuie să mi trag sufletul, respir și reușesc să golesc paharul. Licoarea are aceeași culoare maronie și miros respingător din amintirile mele, însă gustul amar îmi pare îndoit cu apă și pe fundul paharului rămân câteva bucăți mai mari de ceva neidentificat. Cred eu, gustul este și mai oribil față de ce mă așteptam și cu toată
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
rând să bem ayahuasca. Mă ridic după Chris, Jorge îmi întinde o cupă mică cu câteva degete de licoare, o iau cu ambele mâini, o duc la buze și am o senzație neașteptată de „abia aștept să beau”. Înghit lichidul maroniu și rămân surprinsă de gustul cu nuanțe de ciocolată amară care nu mi se pare în nici un caz respingător. Mă uit o secundă șocată la Jorge care îmi zâmbește liniștitor, apoi mă întorc la salteaua mea. Rămânem relaxați și după
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
dar suficient de inconfortabil ca să nu putem adormi, deci ne recomandă să nu ne întindem complet. Urmează atingerea cu uleiul deja cunoscut apoi Jorge se retrage și el pe rogojina lui, umple prima cupă cu ayahuasca, sufla ușor deasupra lichidului maroniu și îl trimite pe Iles în direcția mea. Beau, simt gustul familiar și aștept ca toți ceilalți să termine. Suntem cufundați în întuneric și nu după multă vreme muzica lui Jorge umple camera cu valuri ireale. Mă las în voia
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
din loc în loc, pe pământ. Ce-o să spună oare, Liviu când mă va vedea? Și așa tunsă cum sunt, ca un băiețoi (gras)... Un loc verde. S-au terminat munții. De-acum sate, parcele colorate - diferite nuanțe de verde și maroniu, acoperișuri roșii. Un lac îngust și negru, cu o insuliță. Ce armonie...! Ce tablou... Oare Liviu a văzut când a venit acum două luni și jumătate? Cred că am trecut în altă țară. Sudul Franței? În orice caz, deasupra unei
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
În fundul părții „noi“ a parcului de către muncitori calificați aduși din Polonia În acest scop. Un gard lung din plasă de sârmă Îl despărțea de pajiștea cu flori care Încadra pământul lui roșiatic. După o noapte umedă, terenul căpăta un luciu maroniu și liniile albe erau revopsite cu cretă lichidă, dintr-o găleată verde, de către Dmitri, cel mai scund și mai bătrân grădinar al nostru, un pitic blajin, cu cizme negre și rubașcă roșie, care se retrăgea Încet, Încovoiat de spate, În timp ce
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]