3,668 matches
-
veșnicie”), apoi tensiunea dramatică (conștiința tragică, sentimentul unei crize profunde) din care s-ar putea naște „pesimismul eroic”. Mai sunt menționate în acest tablou de generație „activismul prin disperare”, „misticismul ortodox”, „agonia”, umanismul neoclasic, negativismul, naționalismul integral și chiar „comunismul marxist”. În fine, cum este un constructor spiritual, un pedagog, autorul Dimensiunii românești a existenței stabilește și rosturile generației tinere în istoria românească, în număr de patru: „să asigure unitatea sufletească a românilor”, „să exprime în forme universale acest suflet românesc
VULCANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
Maiorescu, Istoria contemporană a României, București, 1926, p. 192 și urm. </ref>, În dreptul celei de-a doua. Multă vreme o atare controversă nu a putut fi elucidată, fapt ce a Înlesnit ușurința, ca să nu spunem chiar dezinvoltura cu care „istoriografia marxistă” a putut denatura sensul și semnificațiile Regatului de la 1881. Un act ce a implicat inerente scăderi omenești din partea celor ce au jucat rolul esențial la Înfăptuirea sa, dar care, privit În Întreaga sa cuprindere istorică, ni se dezvăluie ca unul
ANII 1866 ŞI 1881 LA ROMÂNI. NOTE ISTORIOGRAFICE. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by GH. CLIVETI () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1246]
-
Maniu. La fel, din comentariile despre estetician și filosof lipsesc chestiuni care i-ar fi întregit portretul, cum ar fi prezentarea ideilor lui despre exportarea în lumea liberă a ideologiei sovietice, despre condiția scriitorului sub regimul dictaturii proletariatului, despre dogmatismul marxist, idei pe care Fundoianu ar fi voit să le facă publice, însă a fost împiedicat să le exprime într-o cuvântare ce urma să o rostească la Congresul pentru Apărarea Culturii, instrumentat de sovietici la Paris în 1935, după cum nu
STOLERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289961_a_291290]
-
un proces de dezvoltare prin modernizare, teoria modernizării a ajuns să fie aspru criticată, mai ales în „teoria dependenței”. Immanuel Wallerstein a lansat, pe această linie, „teoria sistemului mondial” (The Modern World-System): centrul (țările capitaliste bogate), periferia și semiperiferia. Teoriile marxiste au avut o influență enormă asupra sociologiei dezvoltării, mai ales asupra analizei statului colonial și postcolonial (vezi capitolul 3 și Robbins, apud Forsyth, 2005). La sfârșitul secolului al XIX-lea și în secolul XX mișcarea comunistă a formulat un program
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
clasei boierești în boierii mari și cei mici (boiernași) și emergența burgheziei române ca clasă stratificată în grupul agrarienilor comercializați, grupul cămătarilor, birocrația și oligarhia politică. Teza pe care o susține și o validează Zeletin se referă nu la aserțiunea marxistă a luptei de clasă dintre boierime și burghezie, ci la transformarea vechii clase stăpânitoare prin sciziunea acesteia și prefacerea micii boierimi comercializate în burghezie. În esență, este vorba despre legitimarea eforturilor de modernizare a societății românești de către burghezia încă minoră
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
fenomenelor sociale, prima reprezentare fiind susținută de mecanisme de schimbare spontane, naturale, în vreme ce în al doilea caz era vorba despre o ordine construită prin procese de convenționalizare și clasificare înfăptuite cu sprijinul statului. Proiectul neoiobăgiei Cel mai de seamă sociolog marxist din țara noastră de la finele veacului trecut și începutul secolului nostru, Constantin Dobrogeanu-Gherea, a întreprins o analiză aprofundată, materialist-istorică a structurii agrare a societății românești din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, articulată în faimoasa teorie asupra neoiobăgiei
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
revoluționară (Lovinescu, 1924/1972, p. 314-315); „sus” instituțiile democratice ale burgheziei capitaliste, „jos” viața economică a vechiului regim (Zeletin, 1922, p. 19). O critică incisivă a perspectivei sociologice de factură romantic-agrariană poporanistă și țărănistă a venit și din orizontul gândirii marxiste. Constantin Dobrogeanu-Gherea, C. Racovscki, Lucrețiu Pătrășcau și L. Rădăceanu au subliniat erorile de diagnoză și prognoză ale structurii și devenirii societății românești de pe pozițiile poporaniste și țărăniste, aducând clarificări în ceea ce privește caracterul fundamental capitalist al acesteia, procesele de diferențiere, concentrare și
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
sapiens dezvoltat armonios. Mult mai aproape de acest ideal este viața țăranului care „în adevăr are toate elementele unei vieți pline, omenești: el muncește, simte, cugetă, la el lucrează deopotrivă trupul, inima, capul” (Stere, 1921, pp. 43-46). dezvoltând ideea, de inspirație marxistă, privind prioritatea cauzelor economice în existența claselor sociale, M.D. Ralea a formulat, în teza sa de doctorat, o tipologie care deviază de la modelul poporanist-țărănist, de o deosebită relevanță pentru analiza transformărilor structurale ale societății: este vorba despre încorporarea ideii sale
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
puterii de către clasa respectivă. Sunt relevatoare precizările pe care le face Ralea cu privire la „constituirea proletariatului sub formă de clasă revoluționară”, capabilă să impună grupului întreg un nou etalon de valori (1930), considerente ce se înscriu în orizontul teoretic al gândirii marxiste, de care a fost influențat autorul atunci când și-a elaborat teza de doctorat la Sorbona; o altă idee importantă pentru concepția dezvoltării sociale a fost dezvoltată de Ralea în termenii unor mecanisme de transformare a claselor sociale (1926, p. 133
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
indivizilor care transformă sectele în clase sociale; creșterea cantității tinde să împartă o clasă în noi formațiuni, ca, de pildă, „elita uvrieră”; lupta de clasă - factor de transformare a claselor; sociologia poporanistă a constituit „prima critică radicală a evoluționismului sociologic marxist” și cea dintâi afirmare a „rolului evoluționar al clasei mijlocii” (Bădescu, Dungaciu, Baltasiu, 1996, p. 82). Ca alternativă la sociologia marxistă, observa Ilie Bădescu, sociologia poporanistă a formulat două teze fundamentale: 1) întreaga organizare socială ierarhică a omenirii s-a
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
uvrieră”; lupta de clasă - factor de transformare a claselor; sociologia poporanistă a constituit „prima critică radicală a evoluționismului sociologic marxist” și cea dintâi afirmare a „rolului evoluționar al clasei mijlocii” (Bădescu, Dungaciu, Baltasiu, 1996, p. 82). Ca alternativă la sociologia marxistă, observa Ilie Bădescu, sociologia poporanistă a formulat două teze fundamentale: 1) întreaga organizare socială ierarhică a omenirii s-a născut prin superpunere; peste „elementul țărănesc nediferențiat social, conservator s-au superpus pe rând, în istorie, feluritele rânduieli ierarhice, de clasă
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
neglijat în frenezia industrializării și rezultatul a fost o acută criză a balanței de plăți, țară după țară”. (A J So, 1990, p 94). La această stare de lucruri s-au produs următoarele tipuri de reacții: apariția unei Școli neomarxiste - „Marxiștii clasici priveau imperialismul din perspectiva metropolei (a «centrului»), ca stadiu al capitalismului monopolist”, „neomarxiștii văd imperialismul d.p.d.v. «periferial», centrându-se pe acuzarea imperialismului privitor la dezvoltarea lumii a treia” (So, 1990, p. 94). „Neomarxiștii percep burghezia ca incapabilă să îndeplinească
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
expansiune. Aceasta poate fi legată, eventual, de faptul că au fost produse prea multe materii prime, astfel că oferta depășește cererea. Expansiunea externă diminuează; și, întrucât sunt importate tot mai puține materii prime, producția în „centru” stagnează. Dinamica de tip marxist predomină acum pe plan intern. (Randall, 1988, p. 96) Întreprinderile mai slabe dau faliment sau sunt preluate de competitori; mondializarea crește și capitalizarea este centralizată, pregătind calea pentru o nouă expansiune. În plus, stagnarea producției în „centru” diminuează condițiile favorabile
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
2.2. Cele zece „provincii curriculare” postmodernetc "15.2.2. Cele zece „provincii curriculare” postmoderne" Pedagogia critică a luat naștere din prelungirea reconstrucționismului și progresivismului în anii ’70, când a devenit o pedagogie politică. Reprezentanții acestui curent au adoptat idei marxiste și neomarxiste pentru a interpreta curriculumul modern ca un „text politic”. Cei mai mulți cercetători s-au aflat sub influența teoriei reproducției sociale, edificată de sociologii francezi Bourdieu și Passeron și de teoreticianul britanic Basil Bernstein. Alții au opus teoriei reproducției o
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
teoreticianul britanic Basil Bernstein. Alții au opus teoriei reproducției o teorie a rezistenței curriculare. Marele vis al pedagogiei critice din anii ’80 a fost acela de a construi și a implementa în școala americană curricula fundamentate politic, pe baza ideilor marxiste și neomarxiste. Acest vis nu s-a realizat și probabil nici nu se va realiza vreodată. În anii ’90, ideile curriculare politice au fost parțial abandonate în favoarea criticismului postmodernist „pur”. Cele mai reprezentative personalități ale curentului pot fi considerate: Michael
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
s-a dovedit a fi critica demolatoare. Aceasta pare tipul cel mai păgubos de orientare ulterioară a curriculumului. Încă din anii ’70 s-a încercat „postmodernizarea” curriculumului prin ideologizarea sa. Promotorii curentelor și teoriilor curriculare politice au fost în general marxiști și neomarxiști. În SUA, influențele au venit mai ales din Marea Britanie, unde își făcuseră cunoscute ideile utopice teoreticieni precum Bernstein (1977)19, Whitty și Young (1976)20, Willis (1977/1981)21. În anii ’80 au enunțat teorii politico-ideologice ale curriculumului
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
de a aborda ideologia în termenii fenomenologiei husserliene și de a folosi metoda fenomenologică drept fundament pentru construirea curriculumului. Apple (1990)32 și Giroux (1981)33 au dezvoltat teorii critice ale curriculumului centrat pe cultura clasei dominante, insistând pe marota marxistă și neomarxistă a „falsificării conștiinței celor care învață” în capitalism. Școala de la Frankfurt și-a găsit acoliți și printre teoreticienii curriculumului, dintre care cel mai proeminent a fost Philip Wexler (1987)34. Teoria curriculumului centrat pe „analiza frankfurtiană a culturii
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
postmoderniste. O ciudățenie a anilor ’80-’90 poate fi considerată interpretarea politică a fenomenului descoperit de Philip Jackson (1968)35: hidden curriculum. Însuși descoperitorul a dat tonul. În 1990, l-a reanalizat și l-a rebotezat, în termenii materialismului dialectic marxist, „substructură curriculară” (curricular substructure; Jackson, Boostrom și Hansen, 199036, 199337). În aceeași manieră au procedat Dreeben (1976)38, Apple (1975)39, Giroux (1983)40 și McLaren (1989)41, care, analizând structuri curriculare, au descoperit o întreagă „faună” de hidden curricula
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
susținea că fiii de proletari opun „rezistență” pe parcursul școlarizării atât curriculumului oficial, cât și curriculumului ascuns. Bowles și Gintis (1976)54 au dedus de aici că teoria reproducerii sociale este contestabilă și că se bazează pe preluarea necritică a ideilor marxiste. Teoria rezistenței a dat naștere unor dispute aprinse. S-au antrenat în aceste dezbateri: Anyon (1988, 1992)55, Apple (1982)56, Apple și Weis (1983)57 și Giroux (1981, 1983)58. S-au format două tabere: conservatorii și radicalii. Conservatorii
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
soluție proprie: „curriculumul pentru competență comunicativă” (curriculum for communicative competence)68. Philip Wexler s-a afirmat mai ales datorită limbajului său caustic și talentului aproape voltairian. În anii ’70, se implicase în dezbaterile privind „ideologia”, „hegemonia”, „baza și suprastructura” - concepte marxiste cu care pedagogia politică spera să realizeze întemeierea ideologică a curriculumului. În anii ’80, „uraganul Wexler” s-a abătut asupra așa-numitei „noi sociologii” în Social Analysis of Education: After the New Sociology (1987)69. După el, reprezentanții noii sociologii
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
lui Apple, Leslie Roman, a urmat exemplul maestrului său, care, în anii ’80, criticase virulent teoria reproducției sociale. Roman și Christian-Smith (1988)78 au arătat că noțiunea de rezistență (resistance) este o metaforă menită să adauge romantism la ceea ce ideologii marxiști și neomarxiști numeau „potențialul specific al clasei muncitoare de a determina transformări sociale”79. Critici precum Aggleton (1987)80 și Whitty (1985)81 descriseseră o teorie a rezistenței care avansa conceptul de gramatică a provocării (grammar of challenge). Aceasta ar
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
o tipologie esențială, botezată modernist „gramatica provocării”83. După Roman și Christian-Smith (1988), toți teoreticienii rezistenței nu sunt decât epigoni care aduc omagii logicii productiviste a lui Marx. Conform acestei logici, ei se simt obligați moralicește să „traducă” în termeni marxiști realități aflate departe de cele pe care le studiase cândva Marx, astfel încât „rezistențiștii” încearcă să găsească mereu structuri de dominație inexistente: dominația bărbaților asupra femeilor, dominația bogaților asupra săracilor, exploatarea muncitorilor (prezumați ca bărbați) ș.a.84. Aceste încercări disperate de
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
pe care le studiase cândva Marx, astfel încât „rezistențiștii” încearcă să găsească mereu structuri de dominație inexistente: dominația bărbaților asupra femeilor, dominația bogaților asupra săracilor, exploatarea muncitorilor (prezumați ca bărbați) ș.a.84. Aceste încercări disperate de a ține în viață criticismul marxist s-au răsfrânt și asupra curriculumului educațional. În 1991, Barry Kanpol a încercat să edifice o teorie a rezistenței profesorilor 85. Investigațiile sale vizau găsirea unei solidarități educaționale de grup care s-ar opune ideologiei dominante. A constatat că profesorii
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
postmodernismului o sarcină nouă, menită să-i canalizeze „pornirile satanice” spre fapte bune în folosul societății și al oamenilor. Era o sarcină politică. Desigur, noua misiune nu mai putea fi una „de stânga”. Kincheloe a fost puternic influențat de ideile marxiste, leniniste (și chiar hrușcioviste) ale lui Henry Giroux și Peter McLaren 99 din anii ’60-’70. Dar acum acestea erau defuncte. Noua misiune politică dată postmodernismului nu mai putea fi cea a socialismului utopic sau a comunismului totalitar. Visul pedagogic
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
1992, 1994)157 ș.a. 15.3.7. Cherryholmes și utopia curriculumului poststructuralisttc "15.3.7. Cherryholmes și utopia curriculumului poststructuralist" Cine și-ar mai fi închipuit că, într-o vreme când eșecul celei mai bine teoretizate utopii a lumii - cea marxistă - devenise evident, se vor mai găsi visători care să creadă că în omenire s-ar putea edifica o nouă Civitas solis cu ajutorul educației? Și totuși, în preajma anilor ’90, Cleo Cherryholmes a supus „curriculumul tradițional” (citește „modern”) unei critici devastatoare, de pe
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]