KorAP: Find »[drukola/base=mongol & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...43 44 45 ...55 >

1,372 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628

bărbatul, În chineză, răspunzând salutului. - Oaspetele nostru se numește Oan-san, spuse Liu Huang, și nu cunoaște limba chineză. Vorbește Însă japoneza și mongola. - Bine ai venit, străine, spuse bărbatul, de această dată În mongolă. Prefer să folosesc mongola, chiar dacă Împotriva mongolilor a trebuit să ridicăm Marele Zid. Japoneza este limba unor dușmani mult mai sălbatici decât vechile armate ale dinastiei Yuan, fondată la noi de nepotul lui Gingis han. Casa noastră este casa ta. - Mulțumesc, răspunse Oan-san, fără a mai adăuga

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
aibă viziunea primejdiilor viitoare. Se răsuci spre semicercul format de Însoțitorii săi și, spre mirarea lor, o luă la fugă. Sări În șa fără să mai pună piciorul În scări și strigă un singur cuvânt: -Samarkand! Cei o sută de mongoli Îl urmară, iar copitele cailor ridicară praful deșertului. Pentru prima oară după luni de călătorie, știau unde trebuie să ajungă. 20 octombrie 1475, Tabăra de pe dealul Tudorei, Moldova - Cei doisprezece sunt pregătiți, spuse căpitanul Petru Ilaș. Ai văzut toate exercițiile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
văzuse. - Ar fi putut, oare, să părăsească Drumul Mătăsii? Întrebă unul din luptători. -Da, răspunse Moussa, dar am fi aflat imediat de la oamenii noștri care păzesc toate celelalte drumuri pe teritoriul Ak Koynlu. Nimeni n-a semnalat nimic. Doar goana mongolilor spre Samarkand. - Nici un negustor nu avea semnalmentele celui căutat, spuse alt luptător. Nici măcar pe aproape. Nimeni cu acea Îmbrăcăminte chineză, nimeni cu ochi albaștri, nimeni cu doi cai. - M-am săturat de cuvântul „nimeni”, spuse Moussa, gânditor. Parcă omul nostru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
adică nimic care să semene măcar cu ceea ce căutăm. Chiar dacă s-ar fi ascuns, nu s-ar fi putut ascunde atât de bine. L-am fi găsit. - Și atunci? Întrebă primul luptător. - N-avem decât o soluție. Să urmărim călătoria mongolilor spre Samarkand. Dacă nici acolo nu găsim nimic, va trebui să transmitem Apărătorilor vestea proastă. Tânărul a dispărut sau a fost ucis și Îngropat undeva În timpul nopții. -Mongolii sunt cu două zile Înaintea noastră, spuse același luptător. -Atunci să ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
simțită o asemenea liniște dincolo de care sufletul singur putea auzi foșnetul egal al timpului. Mausoleul de pe aleea mărginașă, nu departe de mormântul „regelui nemuritor” Amir Temur, conducătorul care Înnobilase orașul cu zeci de victorii și de moschei, Îi apăru tânărului mongol la fel de părăsit și de modest ca prima oară. Își aminti felul În care Nogodar reușise să deschidă ușa de piatră care se ridica doar prin apăsarea unei pietre din interior și se Întrebă cum va proceda de data asta. Atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
omul din portretul de la Samarkand. Era el, micul Nimeni, devenit Andà, fratele lui de sânge. Era el și În același timp era altul. Un bărbat puternic, sigur pe el, care nu părea deloc impresionat de puterile neomenești ale Celor Patru. Mongolul Începuse să respire tot mai greu, dar amână ieșirea. Era ca paralizat. Cei Patru Îl priviră și ei, așteptându-se, poate, să facă ceva. Un gest de solidaritate sau o Încercare de salvare. Căci raportul de forțe era limpede: Cei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
trupurile celor doi. O clipă mai târziu, sabia era Înapoi În teacă, iar ultimii Cuceritori zăceau despicați de la gât până la pântece. Amir Își aminti cadavrele găsite În deșert. Aceeași lovitură de tăiere. Invizibilă. Imparabilă. Rămăseseră acum doar ei doi, iar mongolul nu știa ce ar trebui să facă. Apoi Își spuse că singurul lucru limpede din tot ce se Întâmplase era acela că Andà preluase puterea. Se aplecă și luă de pe jos sabia Cuceritorilor, care căzuse din panoplia de pe perete. Sabia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
războinici Bordjighin În fața palatului Ak Sarai provocă o nouă aglomerare atât În piață cât și pe străduțele care duceau spre ea. O patrulă de ieniceri sosi de la palatul Topkapî pentru a vedea ce se Întâmplă. Patrula fu oprită Însă de mongoli, iar semnul șarpelui și al săgeții, pe care aceștia Îl purtau În colțul din dreapta al platoșelor de piele, impunea suficient respect pentru ca patrula să se retragă. Dar rumoarea cu privire la un atac asupra palatului se răspândi cu repeziciune. Fără nici un ordin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
care duceau spre chei. Urmau să se oprească la douăzeci de pași de vas, suficient ca să poată Înțelege ce se discută și care e gradul de pericol. Aproape de Alexandru, unul din Cuceritorii abia sosiți Întrebă pe cineva din linia de mongoli care apărau palatul: -Cine e Înăuntru? -Amir Baian! răspunse unul din războinicii Bordjighin. Răspunsul păru să-i mulțumească pe cei care veniseră, căci strănepotul lui Gingis han avea demult reputația unui luptător destoinic și a unui conducător luminat. Cu excepția Veneției

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
de cinci taleri de aur pentru bunătatea lui. Și că, după primirea banilor, se cuvine să uite tot ce văzuse pe acel sul de hârtie, spuse Ștefănel. Amir traduse, iar omul scoase din sân un sul pe care Îl Întinse mongolului. - Iată banii, spuse Amir. Ești liber. Negustorul se retrase cu fața mereu spre cei doi, ca să nu-i ofenseze. După ce ieși, Amir Îi Întinse sulul Marelui Maestru, care Îl deschise. Îi arătă fratelui său de sânge, fără să spună nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
sută de Cuceritori la marginea deșertului Gobi. Poruncile Marelui Maestru sunt clare. Toți prizonierii noștri sunt eliberați. Nu mai are loc nici un asasinat și nici o tortură. Spahii care ne-au Însoțit până aici au plecat deja spre Istanbul. Marele luptător mongol Amir Baian a poruncit tuturor Cuceritorilor să-l găsească pe tatăl lui Ștefan Oană. Iată că l-au găsit. Cosmin Oană rămase mut. Nu era cu putință. Poate era un basm, sau un vis, poate cineva Își bătea joc de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
crestele munților, ca niște Îngeri ai morții, În fața spahiilor care căutau salvarea. Nu știu nimic despre al treilea val. Vom avea doar un zid de scuturi, până voi Înțelege ce vrea al treilea val. Mă neliniștește doar un lucru. Viteza mongolilor. Este, În viteza asta, o disperare. Sau un ordin. Înaintarea lor este aproape de limita rezistenței oamenilor și a cailor. Vor să ajungă la noi cât se poate de repede. Și, din experiența mea de luptător bătrân, această goană peste puteri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
spada din teacă. Ajuns În fața lui, spuse doar atât: - Jură. Tătarul nu schiță nici un gest. - Jură, repetă Alexandru. Jură că tot ce ai spus e adevărat. Jură pe ce ai mai scump. Pe Tengri, Eternul Cer Albastru, divinitatea voastră, a mongolilor de dincolo de munții Altai. Jură pe spiritele munților și pe cercul pe care sunt construite iurtele voastre. Nici de această dată tătarul nu răspunse. Dar, cu un gest lent, ca să nu fie suspectat de Apărători, duse mâna la piept și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
ca să intrăm În dispozitiv. Apoi dădu pinteni calului și dispăru În vale, ridicând În urma lui un val de zăpadă. Adevărata bătălie abia Începea. Observatorul semnaliză eliminarea silențioasă e ienicerilor de pe flancul drept. Strecurați fără zgomot pe cărările nebătute ale munților, mongolii Își găsiseră pozițile cele mai puțin expuse și cele mai eficiente ca să surprindă ienicerii În plină desfășurare. Săgețile experților lui Amir nu greșiseră țintele. Fără nici o ciocnire directă și fără nici un zgomot, peste cinci sute de ieniceri căzură sub săgețile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
mai largă. „Înainte!” se auzi și trâmbița care traducea sonor ordinele generalului Mihaloglu. - Semnal către Francisco! ordonă Angelo. Tragere cu douăzeci de grade mai sus, dincolo de creastă, la semnalul meu! Linie de archebuzieri În avans constant pe centru! Sper că mongolii au intrat pe pozițiile indicate, dincolo de lizieră... Observatorul duse ambele brațe orizontal spre est. Războinicii lui Amir se aflau la posturi și urmăreau deschiderea lui Angelo. Pe creasta din față, cei o sută de lăncieri Îi ocoliră pe ceilalți trei sute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
mici găleți de lemn umplute cu petrol. Cascada continua să crească. Ajunși la limita liniei de confruntare, noii veniți balansară gălețile cu capac, nu mai grele de cinci litri fiecare, aruncându-le spre liniile de mijloc ale ienicerilor. - Sper că mongolii au Înțeles... murmură Angelo, privind neliniștit spre est. În mai puțin de trei secunde, o linie perfectă de săgeți aprinse se ridică În văzduh, traversă valea și coborî exact În locul În care Apărătorii aruncaseră petrolul. O succesiune de vâlvătăi se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
de nebunie și de talent care răsturna totul. Flancul drept al lui Angelo avea nevoie de ajutor, iar Amir simțise asta și se năpustea, Într-un galop care atingea o viteză incredibilă, În ajutorul Apărătorilor. Caii mici, extrem de iuți, ai mongolilor, abia reușeau să țină pasul cu armăsarul murg al lui Amir, care aproape zbura spre dușmani. Sub ochii măriți de uimire ai lui Alexandru, Amir sări peste primii ieniceri, lăsându-i În mâinile luptătorilor săi, scoase iataganul cu o mișcare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
E chiar lupta mea. Nu Înțelegi limba mongolă, de aceea te iert. Omul acela legat de șa este cel care l-a torturat pe tatăl meu. Și doar cineva de același sânge Îl poate răzbuna. E Yassa, legea sfântă a mongolilor, lăsată de Gingis han! - Alexandru! se auzi vocea Erinei, care alergase spre el. Ce se Întâmplă?! Nu Înțeleg nimic! Cine e omul acela, legat? De ce e Înconjurat de făclii? - Erina... spuse Alexandru, privind țintă spre Ogodai, acela e omul care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Acela e omul care l-a torturat. Erina Încremeni. Simțea că se Întâmplă lucruri pe care nu le putea controla. Asasinul se afla acolo, În fața ei. Dar nu fusese prins de ea și nici de Apărători. Ci de tânărul războinic mongol cu plete negre, care tocmai se apleca asupra lui Oană. Cuvintele lui, rostite În limba turcă, erau deja Înțelese de toată lumea. - Căpitane... În fața ta e cel care a Încercat să-l ucidă pe Alessandro Frassetti, la Veneția. Cel care a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
lui Angelo, luminat de făcliile Apărătorilor. Bătrânul comandant Înclină ușor fruntea, În semn de aprobare. Oană Întoarse privirile spre războinicul mongol, căutând În sufletul lui răspunsul la aceeași Întrebare care Îl obsedase În ultimii șaptesprezece ani: trăia, oare, Ștefănel? Chipul mongolului era deschis, ochii Îi erau sinceri. Nu era primejdie În prezența lui, ci forță și căință. Iar dincolo de toate acestea, rănitul simțea vibrația unui răspuns pe care Încă nu putea să-l creadă. „Da, Ștefănel trăiește, iar eu sunt trimisul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
moldoveni și cei italieni aproape că Își țineau respirația, ca și cum cel mai mic zgomot ar fi putut rupe vraja acelui moment Încărcat de dramatism. Ogodai era un luptător sălbatic. Va fi sacrificat oare Alexandru? Va fi oare lăsat să lupte mongolul care Încercase să ucidă Întreaga familie Frassetti? Mai putea, oare, căpitanul Oană să se ridice și să țină În mână faimoasa lui spadă de Toledo? Încet, aproape neobservat, mâna stângă a căpitanului urcă spre umăr și strânse mâna lui Amir

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Amir răspunse strângerii de mână și spuse, privindu-l În ochi pe căpitan. - În fața lui Tengri m-ai iertat și m-ai recunoscut drept fiu. Îți mulțumesc pentru iertare. Din această clipă orice dușman al tău este și dușmanul meu. Mongolul se Întoarse Încet spre Ogodai și spuse: - Vom lupta după legile cele vechi ale Asiei. - Nu!! strigă Ogodai, smucindu-și mâinile legate. Legile Asiei nu sunt valabile aici! Nu e drept! Ești cel mai mare arcaș al lumii de la Răsărit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
ia În seamă pregătirile adversarului. Își lăsase arcul la spate, la fel ca și tolba În care se afla singura lui săgeată. Mâinile țineau frâul calului, lejer, fără nici o Încordare. Angelo, care privea atent fiecare detaliu al luptei, Înțelese că mongolul se lasă În voia calului și că privirea lui e Întoarsă spre interior, unde vibrațiile oricărei mișcări a dușmanului se transformau instantaneu În decizii. Era stilul de luptă din Asia Îndepărtată, un stil pe care foarte puțini Îl puteau stăpâni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
deja strategia ieșirii din cleștele lui Vlad, prin lansare de săgeți și apoi prin șarjă directă, la iatagan. Prima săgeată avea să-l ucidă pe Vlad. Ceilalți Însoțitori aveau să moară În următoarele trei secunde. Până la sosirea armatei de pe creste, mongolii aveau timp să dispară. Dar nu singuri. Zece dintre ei se postaseră, parcă Întâmplător, În jurul căpitanului Oană. - Ajunge! spuse Angelo, pe un ton mai ridicat. Știu cine ești, știi cine sunt. Am ucis patru mii de ieniceri și achingii ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
spus că va face tot ce Îi stă În putință. Și iată că asta face. Cu ajutorul vărului său Vlad. - Se pare, spuse Angelo, că un Întreg continent se află pe urmele căpitanului Oană. - Poate chiar două... murmură Vlad, privind grupul mongolilor. Veniți. Drumul spre Dunăre e deschis. Vom trece pe la Mohacs, vom ajunge la Buda și vom traversa Pesta ungară până la granița cu Ardealul. Vă pot duce până În munții Carpați. De acolo vă va prelua un corp de vânători domnești ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]