2,922 matches
-
care A Lady's Maid de Mansfield, Travel Is So Boring de Sinclair Lewis sau Lady with a Lamp de Dorothy Parker pot sevi ca exemple. Dacă mergem mai departe de-a lungul cercului tipologic, ajungem la monologul interior propriu-zis ("monologul interior direct")515. Eul monologului nu își scrie propriile gînduri și experiențe, nici nu-și dorește comunicare verbală cu un corespondent (fie o altă persoană, fie propriul eul, ca în majoritatea romanelor-jurnal), ci mai degrabă își dezvăluie conținutul conștiinței involuntar
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de Mansfield, Travel Is So Boring de Sinclair Lewis sau Lady with a Lamp de Dorothy Parker pot sevi ca exemple. Dacă mergem mai departe de-a lungul cercului tipologic, ajungem la monologul interior propriu-zis ("monologul interior direct")515. Eul monologului nu își scrie propriile gînduri și experiențe, nici nu-și dorește comunicare verbală cu un corespondent (fie o altă persoană, fie propriul eul, ca în majoritatea romanelor-jurnal), ci mai degrabă își dezvăluie conținutul conștiinței involuntar. Prin urmare, în timp ce eul unui
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
dorește comunicare verbală cu un corespondent (fie o altă persoană, fie propriul eul, ca în majoritatea romanelor-jurnal), ci mai degrabă își dezvăluie conținutul conștiinței involuntar. Prin urmare, în timp ce eul unui roman-jurnal (Roquentin din Greața) este încă un personaj-narator, eul unui monolog interior (Gustl din Lieutnant Gustl de Schnitzler) este cel mai bine înțeles ca un personaj-reflector. Granița dintre spațiul naratorului și cel al reflectorului pe cercul tipologic se află între aceste două forme narative de partea persoanei întîi a cercului. Acestă
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
și cel al reflectorului pe cercul tipologic se află între aceste două forme narative de partea persoanei întîi a cercului. Acestă graniță este de asemenea deschisă. "Eul" din Malone Dies de Beckett, de exemplu, este un personaj-reflector, atît timp cît monologul interior se referă la starea prezentă a conștiinței lui Malone, care stă întins în pat, așteptîndu-și moartea. Acest "eu" se transformă iarăși și iarăși într-un personaj-narator, pentru ca timpul să poată trece mai ușor, pînă la extincția completă a funcțiilor
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Acest "eu" se transformă iarăși și iarăși într-un personaj-narator, pentru ca timpul să poată trece mai ușor, pînă la extincția completă a funcțiilor vieții lui, spunînd povești de Saposcat, Macmann și alții. Aceste povestiri sînt narate la timpul trecut, în timp ce monologul interior al romanului este la timpul prezent. Chiar și această împărțire nu este absolută. Amintirile din propria viață se insinuează în monologul interior al lui Malone și sînt relatate consecvent la timpul trecut. Prin urmare, este evident faptul că monologul
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
funcțiilor vieții lui, spunînd povești de Saposcat, Macmann și alții. Aceste povestiri sînt narate la timpul trecut, în timp ce monologul interior al romanului este la timpul prezent. Chiar și această împărțire nu este absolută. Amintirile din propria viață se insinuează în monologul interior al lui Malone și sînt relatate consecvent la timpul trecut. Prin urmare, este evident faptul că monologul interior este de asemenea o formă deschisă 516. Sînt posibile multe modificări ale acestei forme și acestea pot fi adoptate în sectorul
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
monologul interior al romanului este la timpul prezent. Chiar și această împărțire nu este absolută. Amintirile din propria viață se insinuează în monologul interior al lui Malone și sînt relatate consecvent la timpul trecut. Prin urmare, este evident faptul că monologul interior este de asemenea o formă deschisă 516. Sînt posibile multe modificări ale acestei forme și acestea pot fi adoptate în sectorul corespunzător destul de larg al cercului tipologic. În afară de "profunzimea" redării conștiinței în monologul interior individual, care este un criteriu
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Prin urmare, este evident faptul că monologul interior este de asemenea o formă deschisă 516. Sînt posibile multe modificări ale acestei forme și acestea pot fi adoptate în sectorul corespunzător destul de larg al cercului tipologic. În afară de "profunzimea" redării conștiinței în monologul interior individual, care este un criteriu al conținutului și prin urmare nu poate fi luat în considere în sistemul meu, există cîteva grade de eliberare de modelul persoanei întîi al transmiterii narative. Două dintre nivelurile cele mai importante sînt marcate
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
persoanei. Înlocuirea referinței pronominale la persoana întîi facilitează tranziția de la spațiul situației narative personale la persoana întîi către cel al situației narative personale în care domină referința pronominală la persoana a treia. În operele narative mai lungi în care predomină monologul interior apar de obicei mai multe dintre aceste variații ale formei monologului interior. Din această cauză, pasaje diferite sau secțiuni ale unei opere mai lungi ocupă des poziții diferite pe cercul tipologic. În romanul Zgomotul și furia al lui Faulkner
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
narative personale la persoana întîi către cel al situației narative personale în care domină referința pronominală la persoana a treia. În operele narative mai lungi în care predomină monologul interior apar de obicei mai multe dintre aceste variații ale formei monologului interior. Din această cauză, pasaje diferite sau secțiuni ale unei opere mai lungi ocupă des poziții diferite pe cercul tipologic. În romanul Zgomotul și furia al lui Faulkner, primele trei segmente largi din cele patru constau în monologuri interioare puse
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
ale formei monologului interior. Din această cauză, pasaje diferite sau secțiuni ale unei opere mai lungi ocupă des poziții diferite pe cercul tipologic. În romanul Zgomotul și furia al lui Faulkner, primele trei segmente largi din cele patru constau în monologuri interioare puse în relație cu trei personaje diferite. Toate cele trei monologuri sînt la timpul trecut. O mare parte a lumii exterioare și a întîmplărilor exterioare din casa familiei Compson sînt prezentate în cadrul lor. Toți acești factori împreună îi lasă
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
unei opere mai lungi ocupă des poziții diferite pe cercul tipologic. În romanul Zgomotul și furia al lui Faulkner, primele trei segmente largi din cele patru constau în monologuri interioare puse în relație cu trei personaje diferite. Toate cele trei monologuri sînt la timpul trecut. O mare parte a lumii exterioare și a întîmplărilor exterioare din casa familiei Compson sînt prezentate în cadrul lor. Toți acești factori împreună îi lasă cititorului impresia că personajele la persoana întîi sînt ocupate cu un "act
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
direcționat spre nici un ascultător sau cititor. În cîteva fragmente din Pe patul de moarte de Faulkner timpul trecut este înlocuit de prezent. Folosirea timpului prezent pentru redarea stării momentane a conștiinței accentuează modul reflector al acestui fel de prezentare a monologului eului. De asemenea, aceasta facilitează o separare clară a conținutului momentan al conștiinței de reminiscențe, pentru că timpul trecut este folosit în continuare. Aceste reminiscențe la trecut transmit, la rîndul lor, un element narativ monologului interior. Un exemplu al folosirii consistente
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
al acestui fel de prezentare a monologului eului. De asemenea, aceasta facilitează o separare clară a conținutului momentan al conștiinței de reminiscențe, pentru că timpul trecut este folosit în continuare. Aceste reminiscențe la trecut transmit, la rîndul lor, un element narativ monologului interior. Un exemplu al folosirii consistente a acestei tehnici este monologul interior al lui Molly Bloom din romanul Ulise. În Ulise, în special în primele capitole (de exemplu Proteus și Lestrygonii), apar pasaje mai lungi consacrate redării conștiinței, în care
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
facilitează o separare clară a conținutului momentan al conștiinței de reminiscențe, pentru că timpul trecut este folosit în continuare. Aceste reminiscențe la trecut transmit, la rîndul lor, un element narativ monologului interior. Un exemplu al folosirii consistente a acestei tehnici este monologul interior al lui Molly Bloom din romanul Ulise. În Ulise, în special în primele capitole (de exemplu Proteus și Lestrygonii), apar pasaje mai lungi consacrate redării conștiinței, în care referirile la persoana căreia îi aparține acea conștiință alternează între "eu
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
fragment precum acesta, în care referința la persoana a treia, la fel ca aceea la persoana întîi, este latentă, va fi localizat exact în punctul de tranziție dintre situația narativă personală (persoana a treia) și situația narativă la persoana întîi (monologul interior), dacă textele ar fi mai lungi și această manieră de prezentare s-ar extinde de-a lungul textului. Este decisiv faptul că modul reflector, marcat de prezența lui Bloom ca personaj-reflector pe scenă, predomină aici, adică toate procesele externe
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
ar extinde de-a lungul textului. Este decisiv faptul că modul reflector, marcat de prezența lui Bloom ca personaj-reflector pe scenă, predomină aici, adică toate procesele externe și interne prezentate trebuie interpretate ca parte a conținutului conștiinței lui Leopold Bloom. Monologul interior și situația narativă personală se întîlnesc și se îmbină fără a se vedea vreo urmă de îndeplinire a acestei funcții narative, ca și cum nu ar mai fi relevant pentru cititor dacă narațiunea are loc la persoana întîi sau la a
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
acest moment decisiv sînt limitate, în orice caz. Dispariția graduală a conștiinței presupune ușor niște trăsături stereotipe într-o astfel de prezentare. Un anumit disconfort cu privire la această situație pare să fi fost cauza criticii pe care Booth o face finalului monologului interior al lui Schnitzler, în Fräulein Else: "Greșeala lui Schnitzler din Fräulein Else nu este, desigur, pătrunderea în mintea unui personaj, ci intrarea în aceasta la momentul nepotrivit cu scopuri nepotrivite"520. Booth se contrazice într-o notă de subsol
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
mai mult cu scena lui Beckett decît cu cea a lui Porter: [...] sau vreau să spun lumină, lumină niciodată acolo el nu va niciodată totul acolo nu mai522 Ca personaje, Fräulein Else și Malone nu au nimic în comun. Forma monologului interior, care prezintă moartea acestora, le face pe cele două personaje asemănătoare într-un mod care nu pare să fie în acord cu personalitatea lor. Această problemă a fost abordată aici, deoarece ea reflectă o importantă diferență între formele persoanei
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
s-a stabilit în secțiunea precedentă. Diferența nu stă în primul rînd în referința însăși la persoanele întîi și a treia, ci mai degrabă în posibilitățile diverse oferite de aceste forme pentru includerea pasajului într-un context narativ mai amplu. Monologul interior este compatibil doar cu o perspectivă internă și din această cauză el este mai flexibil decît prezentarea conștiinței în cadrul unei situații narative personale. Într-o situație narativă personală, perspectiva internă poate fi transformată în orice moment într-o perspectivă
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
situație narativă predominant personală în care ea funcționează ca mediu personal. Granny este foarte hotărîtă pînă în ultimul ceas, iar redarea gîndurilor ei alternează de cîteva ori între forma personală a persoanei a treia și forma de persoana întîi a monologului interior. Această schimbare a referinței pronominale apare chiar și în ultimul paragraf. Însă naratorul auctorial are ultimul cuvînt. Prin relatarea sa laconică, moartea lui Granny se transformă într-un gest care dezvăluie încă o dată întreaga ei personalitate: Pentru a doua
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
și care se agață de un recif, udat de valurile oceanului, este redată direct din punctul de vedere al omului care se îneacă, printr-o situație narativă predominant personală, în care, în orice caz, apar din nou secțiuni scurte de monolog interior. Pe lîngă toată această alternare între referința la persoana întîi și cea la persoana a treia, este extrem de interesant în contextul nostru faptul că ultima fază a morții este redată exclusiv printr-o situație narativă personală 526. Această comparație
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
arătat că alegerea între cele două persoane este mai puțin importantă pentru redarea conștiinței personajului aflat pe moarte decît pentru includerea scenei morții într-un context narativ mai larg. Sub acest aspect, forma personal-auctorială a prezentării se dovedește superioară folosirii monologului interior, cel puțin în măsura în care cel din urmă asigură un spațiu mai mare de joc pentru prezentarea individualității muribundului decît o face perspectiva strict internă a monologului interior. 7.3.2. "Camera Eye" Sînt o cameră cu obiectivul deschis, oarecum pasivă
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
narativ mai larg. Sub acest aspect, forma personal-auctorială a prezentării se dovedește superioară folosirii monologului interior, cel puțin în măsura în care cel din urmă asigură un spațiu mai mare de joc pentru prezentarea individualității muribundului decît o face perspectiva strict internă a monologului interior. 7.3.2. "Camera Eye" Sînt o cameră cu obiectivul deschis, oarecum pasivă, înregistrînd, nu gîndind. (Christopher Isherwood, Goodbye to Berlin) Autocaracterizarea naratorului la persoana întîi al lui Christopher Isherwood ca o cameră de luat vederi nu depășește stadiul
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Folosirea ei în Nouveau Roman a avut o influență mai mare decît oricare alte inovații specifice genului. De aceea este necesară o scurtă analiză a acestei tehnici, scop care poate fi atins probabil cel mai bine printr-o comparație cu monologul interior, care este, într-o anumită măsură, legat de aceasta. Pornind de la un studiu al funcției timpului prezent în ambele forme, Casparis a realizat o foarte importantă muncă preliminară unei comparații de acest fel528. El își ia drept punct de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]