1,091 matches
-
Un sipet purpuriu - odaia,/ o inimă a mea mărturisită/ în care te mișcai foșnind mistere/ O, cum cântau cămările de jaruri/ sub fermecate armele clepsidrei!” Preocuparea pentru sonoritatea cuvintelor, uneori fără urmărirea unui sens precis, generează efuziuni lirice a căror muzicalitate este aceea a cântecelor de leagăn și a descântecelor: „mamă mamă/ iubita mea veche/ cercel de scamă/ te port la ureche/ răsfăț cuprins/ și fără dare/ cu dinadins/ hoață de soare/ încă și iar/ adună cheamă/ sâmbur de jar/ zborul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287127_a_288456]
-
ei, în anul 598, în Siracuza din Sicilia. Se presupun și alte motive ale exilului: rivalități ale poeților timpului, versuri critice și aluzii politice la adresa tiranului Pittacos. Reîntoarsă din exil, muzele au însoți-o în crearea versurilor, versuri pline de muzicalitate și de senzualitate ce cântau iubirea și frumusețea, perioada prolifică fiind anii 612-609 î.H. Sapho s-a remarcat nu numai ca poetă, dar și ca sensibilă cântăreață la instrumente cu coarde. Talentata și sensibila Sapho a deținut o societate
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
versului în ritm popular. Cele patru secvențe ale cărții (Însemnele, Sonetele, Sentimentele, Baladele) se caracterizează prin luciditate și rigoare, cu trimiteri transparente la Ion Barbu: „Aleph vibrând, /Pol criptic, în fapt inexistând/ Îl afli teoretic, postulând” (Modul barbian), dublate de muzicalitatea preluată direct din cântecul folcloric: „Auzit-ați de un Vlad/ Dus de mic la Țarigrad/ Să deprindă din Coran/ Suflet rău de otoman?” (Balada Vladului). Tonul și tematica se diversifică în următoarele plachete, În punctul de criză (1981) și Sonete
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290462_a_291791]
-
lui Mihai Eminescu (1892), prima lucrare amplă care cercetează viața și opera marelui poet. Pe baza unor documente inedite, P. reconstituie cu exactitate momentele principale din existența lui Eminescu și discută aplicat câteva trăsături ale operei, ce privesc componența vocabularului, muzicalitatea și armonia versului, inițiind astfel studiul formal al poeziei eminesciene. După 1892 încearcă să practice o critică literară întemeiată nu doar pe gustul artistic, ci mai ales pe ceea ce el dorea să fie criterii obiective. Socotește opera literară determinată în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288777_a_290106]
-
aici utilizarea unui anumit formalism stilistic care-i va apropia stilurile decorative, dar și dezvoltarea artelor "minore", decorative, precum ilustrarea de carte, a unui artizanat superior în industria obiectului de lux etc. -, cu literatura prelucrarea unor teme literare -, și muzica muzicalitatea devenind un concept cheie subliniat și de arta poetică verlainiană. Corespondențele ce se stabilesc între diferitele arte ca în opera lui Wagner, spre exemplu, devin fundamentale pentru noua estetică. În acest sens, exercițiile de laborator decadent ale lui Des Esseintes
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
meditativă, cu o carte în față și cu o vioară alături. Cele trei elemente configurează un spațiu al sugestiei în care artele (muzica, literatura) deschid către o expresie a emoției artistice, a reflecției melancolice, generând un rapel către propria interioritate. Muzicalitatea invocată simbolic reprezintă liantul simbolist al unui larg spectru al unor états d'âme difuze care se reflectă la Petrașcu în pierderea conturilor și încețoșarea imaginilor. În schița de panou intitulată Iarna, nota simbolistă transpare din sugestia onirică pe care
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
melancolic cu funcție opiacee pentru care întreg romanul constituie un libret. Însă înainte de toate, simbolismul asociază muzica poeziei într-un nou registru de sensibilitate, care nu mai reclamă sonoritățile incantatorii ale recitării care se adresau rimei și ritmului, ci o muzicalitate interioară, subtilă, ineluctabilă, care asociază într-un efect nou, sinestezic, și celelalte simțuri, în special văzul. În proiectul de copertă pentru volumul de poezii al lui Al. Bogdan-Pitești, Sensations intimes, apar trei femei cu gesticulația senzuală tipică a femeilor Jugendstil
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Orpheus (1891), unde acesta adună în jurul său marile carnasiere domesticite prin magia lirei sale, însă atitudinea sa dezvăluie, mai degrabă, dimensiunea melancolică și nu serenă a acestei muzici, iar accentul cade pe linia elegantă a corpului efebului. Asocierea muzicii cu muzicalitatea poeziei se regăsește în Arta poetică a lui Verlaine, versul celebru, "De la musique avant toute choses", dobândind o valoare axiomatică pentru poezia simbolistă. Dacă prin Corespondențele sale Baudelaire viza o relație simbiotică, sintetistă a celorlalte arte recuperabile în materia poetică
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
exemplare a cântărețului orfic, fuziune care avea loc în poezia medievală a trubadurilor și truverilor care erau adesea și compozitori și interpreți ai propriilor balade. În cazul de față, poezia nu devine recitativ, nu este instrumentată erotic, ci posedă o muzicalitate internă reactualizabilă chiar și la o lectură mută. În spațiul picturii, Orfeu devine figura tragică a sensibilității simboliste, expresie a supremației artei, dar și a unei relații în spirit decadent între artă și natură, relație conotată de decapitarea acestuia de către
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
din tenta decorativă pe care o dă compoziției Cecilia Cuțescu-Storck, prin aducerea fundalului și personajelor în prim plan. În bună măsură, și acest fapt este responsabil pentru armonia ritmurilor tratate ca perioade egale, asemeni unui laitmotiv care intervine pe portativ. "Muzicalitatea ondulațiilor corpurilor. Cu gesturile brațelor și ale capetelor, trebuiau să determine o anume expresie generală, iar ritmului redus la un paralelism de verticale, pentru a nu fi monoton, i-am impus întreruperi și de aceea, am așezat la distanțe bine
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
În sonete, poezie cu formă fixă; - rima variată sau amestecată apare, deseori, În fabule, unde poeții recurg la Îmbinarea diverselor tipuri de rimă. Pentru mulți poeți, rima este sinonimă cu poezia, fiindcă rima, combinată cu ritmul, este cea care dă muzicalitate poeziei. Rima grupează versurile În strofe, indicând și sfârșitul versurilor. De cele mai multe ori, cuvântul - rimă este și cel mai important din versul repsectiv. Dupa silaba accentuată din rimă, aceasta poate fi simplă sau complexă. Rima simplă poate fi masculină, atunci când
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
un sentiment (simbolul explicit), la simboliști, funcția simbolului rămâne aceea de a sugera (simbol implicit). Înclinația către stări sufletești nedefinite, predispoziția pentru reverie, visare reprezintă alte trăsături ale poeziei simboliste. Un element definitoriu al acestui curent poetic Îl reprezintă căutarea muzicalității exterioare, obținută nu numai prin ritmuri și rime perfecte, ci mai ales prin repetiția obsedantă a unor cuvinte, a anumitor vocale sau a refrenului. Prin toate acestea, simbolismul este un curent literar exclusiv poetic. Pentru crearea sugestiei, simboliștii folosesc adeseori
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
schimb e bogată și evocatoare (strălucitoare picioare, scânteios - maiestos, argintiifăclii, etc.). Poemul degajă un sentiment luminos, chiar dacă peisajul stă sub semnul Încremenirii hibernale și asta pentru că predomină vocalele deschise. Elementele de versificație respectate cu rigoarea clasică oferă poeziei șansa memorizării. Muzicalitatea versurilor nu poate fi ignorată. In pastelurile lui V. Alecsandri găsim o ilustrare imagistică a tututror anotimpurilor, probabil că poetul și-a proiectat o asemenea viziune. Și primăvara („Oaspeții primăverii”, „Cocoarele”) și vara („Concertul În luncă”, „Secerisul”, „Cositul”) și toamna
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
doua frază poetică se ajunge la o comunicare mai concentrată, bineînțeles lipsită de nuanțe. „Lumina altora sugrumă vraja... dar eu.../ ...sporesc a lumii taină - / ... / căci eu iubesc / și flori și ochi și buze și morminte.” Versificația este liberă, are o muzicalitate interioară și un ritm menit să corespundă gândirii În imagini concret senzoriale, dar și metaforice. „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o excepțională izbândă lirică a lui Lucian Blaga. Se pare că ea a luminat drumul creației
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
de biografia celor implicați În evenimente, Întrepătrunsă, indiscutabil, de vârstele efemere ale ființei poetului. În același timp, tema conferă strofelor de structură și expresie neoclasica (18 distihuri si trei versuri leitmotivice cu măsura amplă, de 13 silabe), o tonalitate, o muzicalitate solemnă, melancolică, memorabilă. Ceea ce caracterizează poezia lui Ion Pillat, din volumul amintit, este nu numai cantabilitatea versurilor, ci și faptul că este memorabilă, ori acest atribut aparține În exclusivitate poeziei neoclasice. Nu trebuie să se Înțeleagă că poezia aceasta nu
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
posibil datorită contactului permanent cu creația populară, criticul adaugă: „Din poezia populară și-a Însușit Eminescu armonia uneori onomatopeică, a versurilor sale”. Întemeietorul Junimii subliniază astfel una din trăsăturile fundamentale ale limbajului poetic eminescian: armonia expresiv - muzicală. În poemul „Luceafărul”, muzicalitatea atinge cele mai Înalte cote; putem afirma că, din acest punct de vedere, ne aflăm În fața unui adevărat poem simfonic. De altfel, Dimitrie Caracostea Își Începe studiul asupra poemului, dintr-o perspectivă muzicală, intitulând primele șapte strofe supuse analizei, „Uvertura
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]