1,287 matches
-
hieratic; Iar tu vei fi parfumul lunecător de-acum Pe-a lumilor întinsă tipsie de jeratic. Curând, sub faldul umbrei, nu vei mai desluși Nici recea Astartee, nici încruntata Gee... Doar spuza sidefată în depărtare, și În preajmă, goana unor năluci opiacee. Vulturi de flăcări, aștrii spre tine s-or purta. Vâslirii lor solemne deschide-atunci ferestre Și bea din plin vârtejul stârnit în preajma ta Cum altădată, boarea pădurilor terestre. Respiră, crești mai vastă... în plasma unde doar O singură năvală de
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
mi-alese, apoi, adus a drum, Porni mânat de seară și înghițit de cale, Târând opinca-ntoarsă și creață, fără spor, Cădelnițând din coșul cu dulci zaharicale, Din donița-nflorită lovită de picior... Acolo... noapte, uliți și vaguri suburbane Topiră pe-ndelete năluca lui Selim. În candel, pânza lunii se răsuci - turbane - Și-o stea ilic de umbră cusu, cu ibrișim. CONVERTIRE Unei femei din Nord Prin ce-nnodate drumuri, pornind, la ce răscruce, Începe noaptea noastră să curgă, nu mai știu. Văd doar
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
de Curte: Pașadia, "Eu" și Pantazi. Toți brăzdați de dungile negre ale duhului impur: principiul de pierzare care e Pirgu. Eroul romanului este tocmai acest grup stelar, cum-pănind luminile de aur și de azur ale lui Pașadia și Pantazi, alungând nălucile Penei și Ilincei, gravitând în jurul lui Pirgu, centru fictiv și buf. E prima oară în literatura noastră și a doua oară poate în literatura universală (cazul lui Dostoevski, mai complex, trebuind cercetat cu altă grije), când natura planetară se substituie
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
facerii dintâi, refugiați profilactic, lângă un alambic, mascat în vreun șopron de trestie cenușie, ce revărsa anemic o șuviță tulbure și călduță de trascău, la o distanță considerabilă de tortura travaliului și de agitațiile țigăncii: Muierilor le e frică de nălucile șotioase, care se arată în casele pustii..., a fost sublinierea sa. Gigel-ciobanul nu reținuse și o addenda emisă de Kalia: muierilor le era și mai frică de medicul înveșmântat în alb, ca o stafie, bărbat școlit, dar neputincios în a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
un dărăb dublu de pâine, cu care magazinerul cantinei ți-a astupat gura asta mare și mereu nesătulă Atunci m-a furnicat prin mădulare, simțind că în echipa noastră, se stârnește primejdie aprigă, asmuțită de suferința nemâncării și de hâda nălucă a înfometării Ci, în adevăr, Pamfil Duran, năimit de bănuiala că Enea Căpută ar avea rezerve barosane și tainice de tain în desagă, s-a ridicat asupra lui precum leul Zicând: ai slănină și pâine și le ții numai pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
sfâșietor, m-am trezit cu Ali Străilaș în brațele mele, zbătându-se să scape din strânsoare și îmbrâncindu-mă, să cad peste marginea geamblacului sondei și alta nu Ci eu, luându-mi, ca fript, mâinile, de pe el, mi-am șters năluca, luându-mi-o de pe ochi cu degetele, prinzându-mă țeapăn de rola sondei și de cablul de săpat Și văzându-l pe Străilaș cum hohotea de plâns, am încercat să-l ogoiesc, cerându-mi iertare de la el Dar Străilaș, înspăimântat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
întâia oară. Te pomenești că o fi având niscaiva gălbează la carburator, a tot cugetat Vartolomei, care rămăsese, în drum, clătinându-se, pe picioarele lui, betege din pruncie, cu mâna streașină la ochi. Trandafira suspina înăbușit, stăpânită și ea de năluca mirosului. Scânci, sub nuc, în mijlocul drumului singuratec: Omule, pierderea celeilalte copile mi-a lăsat un damf, care revine toamna, ca un gust al morții. Dar eu ziceam că-i damf de la florile de gherghină, când zac prea mult în oala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
se Întindea peste un peisaj dezolant: clădiri În ruină gata să se prăbușească, străzi pline de cioburi de sticlă și bucăți de pietre, mirosuri pestilențiale de vomă și gunoaie. Și printre toate astea trecea din când În când, ca o nălucă, câte-o limuzină neagră, din aceea lungă, probabil În drum spre Wall Street. Data trecută când am fost aici În interes de serviciu nu am sesizat aspectul acesta, dar acum, așezat pe o bancă, fără a mă confunda cu peisajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Seara m-am oprit și m-am odihnit din nou câteva ore, după care am încercat să ajung la un drum. De jur-împrejur nu se vedea în depărtare nici o lumină... A doua zi eram istovită. Cred că arătam ca o nălucă și aproape mă temeam să nu mă întîlnesc cu cineva. Mă opream din ce în ce mai des, eram la capătul puterilor și, pe deasupra, făcusem la piciorul drept o bătătură. Fiecare pas era un chin. Spre seară a început o ploaie subțire. Noroc că
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
doar că eram ceva între șobolan și sfânt și că trăiam într-o gară pustie. Câțiva pași mai încolo stătea lungită, dormind poate, o femeie despre care știam ce-mi povestise ea. În rest, viața mea era populată numai de năluci ca mlaștina. Cerul pe care-l priveam rămânea cer, pasărea care trecuse rămânea pasăre, iar eu, da, devenisem propria mea hieroglifă. Hotărât lucru, dacă aș fi avut ambiția să urmez exemplul lui Champollion n-aș fi putut fi decât un
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
proces, în care nu puteam obține decât condamnarea mea. Dar, iertați-mă, domnilor, cine nu-și pledează cauza? Oare dumneavoastră nu pledați acum prin tăcerea prudentă cu care, probabil, mă ascultați, cauza oamenilor respectabili care nu umblă ca mine după năluci? De ce mi-ați reproșa mie ceea ce face toată lumea? Poate nu știu să spun ce am de spus în tăcere, dar nu mă judecați după faptul că vorbesc atât. Sânt într-adevăr, împrejurări când, dacă nu vorbești, mori. Și trebuia să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
care poți să aștepți oricât, căci așteptarea nu se termină; în care nimeni nu-ți spune să te grăbești, în care nimeni nu te împinge... Și dacă trenul vine, poate nu se oprește în gară. Poate va trece ca o nălucă și nici nu vom avea timp să-l privim, să ne dăm seama dacă acesta era într-adevăr trenul pe care-l așteptam... Sau se va opri și va avea toate ușile închise. Vom bate degeaba cu pumnii în ele
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
visul transferat - cu prelucrări - Eremitului; acum, apariția filigranată a unui personaj feminin. Te-ai trezit buimac. Ejaculaseși dormind; sămânța pe care o refuzi iubitei tale - pentru că stăpânești de mult arta Tao - fertilizase un pântec inexistent. Ai ținut în brațe o nălucă, ai pătruns în trupul ei, era fierbinte, agitat; asta se întâmpla undeva într-o grădină sau chiar pe stradă, nu-ți mai dai seama; în jur, toată lumea făcea dragoste, nu vă băga nimeni în seamă. A fost noaptea de iubire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
nu stăpânește mai bine arta complotului prin tăcere. Sunt semenii tăi, îi frecventezi. Cine se aseamănă se adună. Proiectul paremiologic este inutil. MAGISTRATUL. Astrologul a venit la timp. A murit când trebuia. Trimis al sorții, există una. Noaptea - se zice - năluca lui străbate străzile mărginașe. Se spune că a fost văzut - întreg și nevătămat! - și în preajma Teatrului. A Cazinoului. Superstițiile fac parte din viața Stațiunii. Darling se jură că, uneori, spre ziuă, Astrologul încearcă ușa Pensiunii. Mă surprinde Romancierul, care povestește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
transparentă. Petru, străfulgerat de intensitatea contrastu-lui, și-a acoperit ochii cu palmele o stare de mal abrupt, de sens unic, de tunel fără capete i-a încorsetat inima. Petru a privit conturul. Un amestec eterogen, spectral, abstract, parcă duh, parcă nălucă, i-a atins umărul, apoi s-a depărtat brusc, speriat. În bezna celulei, două respirații aproape stinse trădau prezența. Petru a încercat o poziție de drepți în fața arătării difuze, un salut milităresc, un aer solemn. Petru a inspirat moartea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Petru ridiculiza prezența difuză întocmai cum o făcea bunicu-său în tranșeele Odessei, acoperit până la brâu cu un val de pământ și schije și intestine. El a scăpat, ceilalți 6 și comandantul de tun nu se pricepeau să ia peste picior năluca. Să trăiți, doamnă Moarte! Să trăiți! Am onoarea să vă salut. Sărut mâna! Vă așteptam, mi-a fost dor de Dumneavoastră. Mi-ați lipsit, onorată prezență! V-am ținut loc aici lângă mine, la fereastră. Nu vă faceți griji, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mercenar al unei ființe care-l domina din toate punctele de vedere. - Acum, repede, zise Discipolul, repetă instrucțiunile. Omul, reținut, începu. În vântul care le sufla în spate, vorbele lui n-aveau nici un sens; zburau în aerul nopții ca niște năluci, ca umbrele care fac soarele. Era vorba de a profita de luptele de stradă, care curând se vor sfârși. Va apărea un loc liber la Institutul de emigrare. "Cu actele pe care le am voi obține slujba cât timp va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
de sticlă, se alăturau, fugind de rutină, grupului izbăvitor; Își trăiau, În felul lor, amestecați, ignorînd uneori legea, o parte a tinereții; mai toți Își dezamăgeau părinții, doar cuplurile deocheate și ele cîndva Își admirau odraslele ce bîntuiau, ca niște năluci, orașul. Sub căști nu se vedeau capetele rase, doar pletele unora, fîlfîind pe umeri. Thomas fusese cînd ras pe țeastă, cînd lățos, cu barbă sau fără; cînd se retrăsese, banda Îi organizase o Înmormîntare; se Întristase mult atunci, dar Începuse
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
așadar, o călătorie aici, la Salamanca, unde locuiesc de peste douăzeci de ani, ca să mă viziteze. Când mi-a fost anunțată vizita lui am zâmbit enigmatic și l-am poftit să intre la mine, în biroul-bibliotecă. A intrat acolo ca o nălucă, s-a uitat la un portret al meu în ulei care îmi prezidează cărțile din bibliotecă și, la un semn făcut de mine, a luat loc în fața mea. A început prin a-mi vorbi despre lucrările mele literare și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mai termine. Sub stejarul de la Gospodăria de partid (saună, piscină, lux), amușinam și ceva familiar. Mirosul de balegă din sat, combinat cu cel de iarbă încinsă de soare. Toată această solitudine livrescă a durat până când silueta care dispărea ca o nălucă în jogging matinal pe malul râului a început să poposească sub stejarul meu, substituindu-se farmecului lecturii. Venise să ne prezinte teorii politice feministe asupra cetățeniei. Era singura cu care aveam un background ceva mai asemănător. În afară că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
pui de pripas, zvârliți peste bordurile amorului de înțelepciune, după principiul: „Om la apă”. Ne-au întins colacul lor de solidaritate, adunându-ne pe puntea mică unde te mai puteai salva de urât fiindcă Ludi nu știa să trăiască fără nălucile lui dragi din câmpul filosofiei valorilor și fără să le împartă cu alții, iar Cornelia nu știa și nu știe să trăiască dacă nu dăruiește: cunoaștere, moderație, dragoste, imaginea unui brad frumos, o mustrare blândă, un zâmbet alinător. Revenind la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
idee prostească te-a făcut să vii, totuși, invers decât ar cere logica, nu se simțea supărare în glasul lui, ce se observa în schimb, dincolo de ușurarea firească a celui care vede că nu e, de fapt, atacat de o nălucă nefastă, era un soi de satisfacție rușinată, ceva ca un emoționat sentiment de recunoștință care poate într-o zi va fi mărturisit. Ce faci aici, repetă, Am venit să văd, spuse Cipriano Algor, Și nu te-ai gândit la problemele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
lemn aflat pe o colină golașă, În mijlocul imensei grădini a lui Abu Taher. În apropierea lui, pe o masă joasă, pană de scris și călimară, un opaiț stins și cartea sa deschisă la prima pagină, rămasă albă. În zori, o nălucă: o frumoasă sclavă care-i aduce o tavă cu bucăți de pepene, un veșmânt nou, o eșarfă de turban din mătase de Zandan. Și un mesaj șoptit. — Stăpânul te așteaptă după rugăciunea din zori. Sala de primire e deja ticsită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
lor nu‐ i cel de‐aici din viață, E cel de dincolo, cu ochi de ceață și cu obrazul supt de lungi zăceri. Arareori, vorbesc cu noi în vis, Ca dintr‐ o foarte mare depărtare, Cu glasuri stinse și tremurătoare, Năluci de glasuri, murmur indecis, Ca vâjâitul scoicilor de mare. și ani de zile trec, și‐ abia târziu, Când ochii noștri nu‐ i mai văd, — deodată, Răsar în noi, cu chipul lor cel viu. Prietenoși ca‐n viața de‐altădată, Tovarăși
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
și acadele pentru‐obraji în acuarele. Dacă irisul‐ lumină panʹ la nalba din grădină și, cu fulgi, văzduh ocupu‐l, ce le‐ o fi, acuma, trupul?... Auroră boreală, sau a zorilor beteală?... Printre nori a ploii buclă, sau a soarelui nălucă ce, rămas fără copite, culmea vestului l‐înghite, și‐ acea umbră, prin poiene, întârzie să‐ 1 desene?... Din volumul „Terapiile invocației”, Editura Timpul, Iași, 2008 Marin Sorescu (n. 19 februarie 1936, Bulzești, județul Dolj ‐ d. 8 decembrie 1996, București) „Poeziile
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]