1,621 matches
-
copleșit. - Vrei să spui că Yves Pérec e ultimul care l-a văzut? Mirat de tonul aspru al mamei lui, Loïc Înălță capul. Expresia de pe chipul lui Jeanne Îi dădu fiori. - Doar nu crezi că... mormăi el oprindu-se apoi, năpădit de silă. Nu... Nu... Gildas era prietenul lui... - CÎnd riști să pierzi totul, nu mai există prieteni. Loïc deschise gura ca să ia apărarea medicului, cînd Își aduse aminte că Yves fusese cel care stăruise să rămînă În urmă. Ca să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
să meargă mai departe fără ea, dădu rapid ocol navei pentru a-l prinde pe muncitor din direcția opusă. Și a-l lua din scurt. TÎnărul roșcovan nu avea mai mult de șaisprezece ani. Chipul său plin de pistrui fu năpădit de o roșeață bruscă. - Ei, Paul, preferi să te chem la poliție? - N-am făcut nimic rău, Îngăimă ucenicul, voiam doar să-i arăt vasul prietenei mele. Din explicațiile lui confuze, reieșea că se giugiulea cu prietena lui În cabina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cînd Îi recunoscu scrisul. E a noastră, dragostea mea, voiam să-ți fac o surpriză. Fotografia Înfățișa eleganta casă de pe țărm pe care, Împreună cu Christian, o vizitase cu cîteva luni mai Înainte. „Casa viselor mele!“ Îi spusese ea, fermecată. O năpădi un val de tandrețe. Dragul de el, Își bătuse capul cu punerea asta romantică În scenă, cu siguranță că o așteptase, nerăbdător și mîndru de surpriza lui, apoi plecase, dezamăgit de absența ei la Întîlnire. Strecură poza În buzunarul rochiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ochi decît pentru a-l contrazice. - Poate... Nu știu. Nu mai știu. Am nevoie să rămîn singură, șopti ea. - Ai nevoie mai ales să tragi o porție zdravănă de plîns. - Nu, o să mă liniștesc. Și un val de lacrimi o năpădi. Suspine puternice de fetiță care Îl făcură praf pe Lucas. La naiba cu toate bunele hotărîri, o să se descurce mai tîrziu cu sentimentele și contradicțiile. O trase pe Marie la pieptul lui, Îi cuibări capul În scobitura umărului fără ca ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
frontonul menhirului. Cinci dintre ele dădeau ocol marginii pietrei, al șaselea, un cerc Înconjurat de linii mici, se afla În centru. Căuta să priceapă care era semnificația acestei puneri În scenă macabre cînd vederea i se tulbură și se simți năpădită de o bruscă amorțeală, care o Împiedică să mai aibă măcar un singur gînd coerent. Luptă În zadar Împotriva amorțelii. Picioarele n-o mai susținură și, dînd drumul pietrei din mînă, se prăbuși pe dolmen. Strigătul care Îți Îngheța sîngele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
I-am blestemat. Am căutat din ochi un detaliu, un semn. Trebuia să ghicesc pe cel sau pe cea care Își atribuise dreptul de a face dreptate. Durerea pe care cea de colo o afișa era oare sinceră? Teroarea care năpădea trăsăturile celuilalt era reală? PÎnă la urmă tot am să știu. Era doar o chestiune de timp. *** Pescarii se Întorseseră pe la casele lor ca să-l plîngă pudic departe de priviri pe unul dintre ai lor. În spatele barului unde termina de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
dezbrăcă. Mintea ei era cu totul copleșită, ca și cum tot ce trăise și Înmagazinase În ultimele ceasuri era atît de intens Încît gîndul trebuia să se Întoarcă mereu Îndărăt pentru a putea integra totul. Frica, doliul, moartea, chiar și dragostea o năpădiseră rînd pe rînd, iar emoțiile astea extreme Încă o stăpîneau, făcînd să dispară realitatea clipei. Un zgomot o făcu să revină la realitate: un obiect micuț tocmai căzuse cu un clinchet limpede pe dalele băii. Își aminti În secunda următoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ceva ca s-o ajute, nu avu altceva de făcut decît s-o lase să-și Înfrunte singură durerea. Marie era În toiul coșmarului. Adormise liniștită, dar, pitulată Într-un ungher al somnului ei, fiara hidoasă se năpustise Încă o dată, năpădind-o cu viziunile ei de oroare, torturînd-o cu o panică intensă, străveche. Valul monstruos, cu stropi de sînge, plasa unor plete imense, desfășurate, care o Înghițeau sub vîrtejuri de spumă, băltoaca de sînge dispărînd În nisip, teroarea unei mîini ivindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
dar o a doua explozie, și mai violentă Încă, dezintegră pur și simplu vasul, proiectînd bucăți În flăcări În toate direcțiile, pînă deasupra ei, bombardînd-o cu o ploaie de sfărîmături. Izbită, deschise gura ca să-și urle durerea, dar apa Îi năpădi gîtul, Înăbușindu-i strigătul. Se prăbuși În inconștiență. * * * Lucas Își asigurase sprijinul logistic al bazei aeronavale de la Lanvéoc-Poulmic. Un elicopter Superfrelon fusese pus la dispoziția lui, pentru a ușura căutările. Îngenuncheat În fața ușii deschise de la carlingă, cu ochii În lentilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
nouă În fața dragostei. Inconștientul ei era atît de eliberat de orice barieră Încît, atunci cînd oribilul coșmar reîncepu, el se desfășură cu și mai multă intensitate decît În alte dăți. Sarabanda care Învîrtejea sînge, spumă, umbre, fulgere, urlete, horcăieli o năpădi cu o violență crescîndă pînă la ultima viziune a unui ochi imens, fix și sclipitor, care Îi explodă În cap. Țipă. Lucas o zgîlțîi aproape violent ca s-o readucă la realitate. - Tot coșmarul acela? Nu vrei să-mi vorbești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
observa și, cine știe, poate că avea și o armă ațintită asupra ei. Trebuia de urgență să-l inducă În eroare. Impunîndu-și să pară cît mai destinsă, se prefăcu a-și admira propria imagine, În timp ce Își aranja părul. Adrenalina Îi năpădea Întreg corpul și se strădui din greu să dea gesturilor ei suficientă nonșalanță, ba chiar Își ajustă cu un gest destul de intim sutienul. Mental, Își pregătea acțiunea pe care o puse brusc În aplicare cu precizie. Se Întoarse Încet pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
L-au găsit pe Christian. 25 Silueta Înaltă se reliefa În partea din față a iahtului sponsorului său. Chipul, marcat de Încercările prin care trecuse, era aproape emaciat, ochii adînciți În orbite părerau mai puțin albaștri, o barbă blondă Îi năpădise obrazul și bărbia, dar totuși zîmbea. Cu zîmbetul acela de lup de mare care o făcuse pe Marie să se topească Încă de cînd era o puștoaică. Acum stătea țeapănă Între părinții ei, simțind o dorință violentă de a fugi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
se mulțumi ea să Îngaime. - Nu pe cît Îmi pare mie. Trecu pe dinaintea ei și coborî scara. Era singură. * * * Neliniștea Îl Împiedica pe bătrîn să doarmă. Așezat În fotoliul Întors spre fereastră, privea trîmbele de ceață Împinse de vînt care năpădeau parcul, cînd urechea lui percepu ecoul unor rîsete Îndepărtate. Intrigat, se duse să deschidă cu prudență ușa. Culoarul era pustiu. RÎsetele păreau să vină de jos. RÎsete tinere. Dar și murmure Înfundate. Să fi fost Juliette? Era trecut de ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
1968... Marie Își ținu respirația. Ce avea să mai descopere? Glasul lui Christian se făcu mai subțire. De parcă ar fi avut din nou zece ani... vorbi despre Pierric, despre copil... În timp ce Îl asculta cum povestește mai departe, pe Marie o năpădi o violentă greață. * * * Christian stătea În hamac cînd ea urcă la bordul goeletei. Primul lucru pe care-l văzu fură ochii ei verzi, strălucind de lacrimi. Să fi fost din pricină că el Îi lipsea la fel de mult cît Îi lipsea ea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ale zilei de ieri, ca printr-o ceață deasă. Nu sunt sigură ce e real și ce e vis. Am luat trenul... da... mă durea capul... Gara Paddington... am ieșit din birou... O, Doamne. Te rog, nu. Întregul coșmar mă năpădește ca un val de greață. Mă simt de parcă mi-ar fi tras cineva una drept în plexul solar. Memo-ul. Third Union Bank. Cincizeci de milioane de lire. Momentul în care l-am întrebat pe Guy dacă mai am serviciu... Tăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
broșura fără o vorbă și o lasă jos fără măcar să se uite la ea, iar stewardesa pornește mai departe, clătinîndu-se ușor În momentul În care avionul Începe să se zgîlțîie puternic. De ce se zgîlțîie avionul ? O, Doamne. Fără veste, mă năpădește un puternic atac de panică. Înnebunesc. Pur și simplu, Înnebunesc ! SÎnt prinsă În cutia asta mare și grea, fără putință de scăpare, la kilometri Întregi deasupra solului... Nu pot trece prin chestia asta de una singură. Simt o dorință copleșitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
noapte m-a prins la ieșirea din munți. Soarele nu apusese Încă. Era miezul verii și copacii cei mari abia se clătinau În bătaia vântului molcom ce cobora de pe culmi. Cred că prin acei copaci se ridica apa din pământ, năpădindu-le crengile și frunzele. Mă gândeam la asta. Apa curgea din cer. Intra În pământ. Apoi urca la loc În copaci, până În frunze. Lucrurile astea Însemnau ceva, dar ce? Pe de altă parte, puteam eu să fiu sigur că, Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
dar tot alergam de nu mai știam de noi. Un alt izvor se uni cu cel dintâi, după care simțirăm un miros pe care nu-l știa niciunul dintre noi. Părea să fie tot miros de apă, numai că ne năpădea nările, ochii și mintea, de parcă ar fi fost o ceață groasă. Am coborât și mai repede. Se răcorea din ce În ce, iar mirosul acela nu mai contenea, deși intrarăm Într-o pădure cu copaci ce semănau cu brazii, numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
trebuie să aibă toți ce să pună În gură? Ăia care doboară mamutul sau mistrețul, ăia care pun pe fugă dușmanul, ăia erau cei ce trăiau În satul nostru până să Înceapă nebunia asta, Tată din Cer! Acum, ne-au năpădit toți flecarii, toți slăbănogii care ar lua-o la sănătoasa dacă s-ar face Înspre ei un om adevărat! Cu de-ăștia vrei să ne păstrăm satul, Minos? - Atunci, de ce nu-i omori tu pe toți slăbănogii ăștia fricoși, Scept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
erai copil? mă Întrebă. Am scos bucata de piele din gură. - Mai țin minte cum am făcut cu femeile, i-am răspuns și am dat să zâmbesc, dar fața păru să-mi ia foc. O apă călduță și sărată Îmi năpădi buzele. Am dat să mă șterg, dar căpetenia negrilor mă opri. - Nu pune mâna. Gula o să vadă și de tine. Suge la pielea asta, dacă zici că știi cum să faci, și nu Înghiți toată apa o dată. Pielea de pe chip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
dinții. Încă horcăia când, un pietroi colțuros mă plesni În frunte, iar sângele prinse a-mi curge În valuri, acoperindu-mi ochii. M-am trezit că merg buimac, Într-o parte. M-am șters pe față, dar sângele tot Îmi năpădea ochii, Împiedicându-mă să văd. Cineva Îmi trase o bâtă În spinare dar, În clipa următoare, auzii un strigăt de moarte și lovitura care altminteri m-ar fi ucis, nu mai veni niciodată. Iar scăpasem sulița din mână. Am luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
fie alte stele, necunoscute, urmând alte legi de mișcare, și ele necunoscute. Iar după mulți, mulți ani să se audă undeva peste ape, dinspre Cuibul cu Barză, un clopot. Și pornind într-acolo, după multe și exotice aventuri printre ruinele năpădite de natura verde, să trec apa pe un stâlp portocaliu de fostă înaltă tensiune, retezat de vâltoare însă rămas pe loc. Iar ajuns în sfârșit dincolo de apa Victoriei, să dau de un tânăr năuc, suit ca iedera într-o clopotniță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
sergentului. - Să trăiți. S-a ’ntors tov. inginer Nisip. - Zi-i să intre. Inginerul intră cu o față obosită, plictisită. Învins. Goncea îi făcu semn să se așeze pe celălalt scaun, din fața părintelui. Îl studie preț de câteva clipe. Îl năpădea furia numai cât îi vedea figura colțoasă, fața nebărbierită, umbra de tristețe din ochii obosiți. „Le vrea autoritățile binele și ei face nazuri“, pufni Goncea. „De-ar fi măcar vorba de avere, să fi avut dinți de aur, placă de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Țongu îl trase de poalele anteriului. - Matale îți place cum atacă acuma Țonți al nostru și alții de teapa lui și Biserica și sărutatul icoanelor și tot ce poartă uniformă preoțească?! Ce învață ei pă internetul ăla care le-a năpădit mințile? La asta nu vă gândiți nimeni, părinte! Că ne distruge credința strămoșească, derutează poporul și surpă temeliile străbune. Nu vă gândiți la asta, dar toți dați cu gura că... - Stătem mult și bine acolo, de nu mă scăpa Prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și se îndârjea să o dezbrace. Dacă reușea, primea acces gratuit pentru o oră pe seitul acela nou, în care se transmiteau în direct informații, mărturisiri, interviuri, imagini inedite despre aceia. Nu mai era un secret pentru nimeni că aceia năpădiseră în Lume. Nu se știa cu precizie cam de când ieșiseră la lumină, cât vor sta, care era modul lor de răspândire și în ce fel se comportau. Cert era că prezența lor era semnalată pretutindeni. Nu făceau rău nimănui, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]