1,431 matches
-
acest vis, simt același curent magnetic ce mă zguduie cu intensitate din Încheieturi, atingerea ei din vis fiind păstrată În oasele și În alcătuirea secretă a corpului meu fără ca ceva să-i fi diminuat prezența. Mă cutremură Încă acea zguduire neînțeleasă a cărnii ce se lovește material de altă carne și acest contact fizic e atât de teribil, Încât turmentează echilibrul naturii. Se simte un miros de arsură puternică; aerul se solidifică și parcă nu mai poți să avansezi decât cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
gură numai porumbei de aur, ba chiar mă observ și constat că Îmi face bine că cineva se interesează de persoana mea; este o confirmare că nu sunt atât de searbăd pe cât Îmi par, că statutul meu de retras, de neînțeles poate fi considerat de cineva un lucru grav, că oricum există ceva demn de atenție În personajul pe care mi-l construiesc cu atâta efort,. macerându-mă Înăuntru cu voluptatea unui samurai dotat cu cele mai rafinate metode de autotortură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
așa cum ești, așa cum sunt, așa cum vom fi amândoi oameni pe pământ, fără iluzii deșarte, fără visuri bolnave. Eu cred că niciodată nu-mi vei da dragostea ta, dar mă voi zbate ca până acum să o obțin. Nefericită e dragostea neînțeleasă, neîmpărtășită! Oare cât va mai fi așa? 10 octombrie 1961 (marți) Haos... infern... N-a venit Petre, eu am fost la o ședință U.T.M., dar mai bine că nu a venit... Sunt zăpăcită. Nu știu ce e În capul meu. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Dar la Petre nu pot renunța, Îl iubesc prea mult! Atunci renunță la tine! Nici asta nu se poate! Ce să fac? E o dragoste terorizantă, apăsătoare, crudă, grea prin duioșia ei În visuri, o dragoste minunată și totuși Îngrozitor de neînțeleasă! Ce n-aș da ca Petre să nu mai vină niciodată! Dar de spus mi-ar fi imposibil să i-o spun, Îl iubesc doar! Dar dacă el ar renunța la mine, aș suferi puțin, mi-ar deschide o rană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
repezindu-se asupra lui Hector; ea se repede Însă asupra unor imondiții minuscule ce populează invizibil suprafața Înclinată. Mă concentrez s-o urmăresc: firișoarele, firește, numite picioare, se alertează infinitezimal de orice asperitate, se agită cu repeziciune Într-un limbaj neînțeles. Cine va scrie despre acest „drum“ al muștei, obținând victorii la scara ei, va fi romancierul viitorului. Să te oprești din gândire și să privești o muscă! Câtă gratuitate, atâta subtilitate. Mă amuzam astăzi când un asistent harnic ne vorbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
afară și simt că lectura nu-mi mai procură nici o satisfacție. Îmi furnică ochii. Nici nu mai știu ce citesc; nu văd decât imaterialitatea albă ce se strecoară Între literă și sensul cuvintelor. Ninsoarea mă atrage totdeuna cu o forță neînțeleasă, mă scoate din conjunctural, spălându-mă de reziduurile clipei. (azi) Când Începi o carte, totdeauna te sperii de sfârșitul ei. E ca și cum ai vrea să te Îndrăgostești de o femeie și te temi că nu va ști să te iubească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
se părea bizar, ireal, fără nici o justificare. Mă uit În sus și descopăr cerul de un albastru lăcuit ca un ou de Paști. Între zăpadă și cer nu este nici o relație, dar În acea clipă simt un curent de căldură neînțeleasă, un frison ce mă străbate rar, numai atunci când ascult muzică simfonică sau când mă Îndrăgostesc de o privire și aceasta mă citește brusc. Mă umplu de o senzație imensă de fericire, mă ridic deasupra mea ca ființă indiferentă și constat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
a Înecat brusc, atunci când m-a luat de mână la ea În cameră, În acea cameră de fată, cam Întunecoasă, cu multe draperii și perdele, cu zorzoane și brizbanțuri pe la mese și scaune; gâfâiam amândoi, cuprinși de o stare febrilă neînțeleasă; mi-a dăruit dicționarul lui Nădejde drept compensație; de fapt, era prima dată când mă chema la ea acasă, era prima noastră Întâlnire Într-un cadru intim; de obicei, ne Întâlneam În parc, pe aleea Oltului etc.; dar acum era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
În seama unui personaj fictiv ori le lasă spre publicare post-mortem. Dacă așa stau lucrurile, este de Înțeles de ce Marin Mincu Își publică această parte din jurnalul său sub măștile prestigioase și Înșelătoare ale unei construcții de tip romanesc. De neînțeles este Însă altceva: de ce, ascunzăndu-se Într-o casă a ficțiunii, criticul lasă apoi toate ușile și ferestrele deschise, ca orice trecător să poată Înțelege că, de fapt, acolo locuiește un personaj non-fictiv? Romanul spune mai mult decât explicit „madame Bovary
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de bunătăți, separându-l de restul benzii încă goale. Cu colțul ochiului am zărit caltaboșul roz întinzându-se spre baghetă. —Cupug! Am fost destul de speriat de volumul vocii și de încrederea din ea. Tonul ca de comandă din înlănțuirea de neînțeles a silabelor m-a luat prin surprindere și am rostit vinovat, presupunând că am de-a face cu vreo admonestare din partea unei persoane masive, că mă văzuse cum o privesc și mă insulta justificat, la rândul ei. —Poftim? Știați că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
eliberat. Mai târziu, a fost închis vreme de șapte ani în ospiciul Sant’Anna. Thomas Chatterton (1752-1770), poet englez, renumit mai ales prin contrafacerile sale de poezie medievală. S-a sinucis cu arsenic, devenind pentru romantici un prototip al geniului neînțeles. Benjamín Jarnés (1888-1940), scriitor spaniol, stil rafinat, original, sensibil. A dat eseuri și proză. „Era-n al anului sezon înfloritor / când hoțu-acel mințit [în sensul de prefăcut, aluzie la deghizamentul în taur celest folosit de Jupiter, n.t.] al Europei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
giganții... Balzac... ei, poate nu chiar... dar cu George Sand... George Eliot... surorile Brontë... Fenimore Îi ascultă impasibilă protestele, apoi Îi râse În față. — Henry, ești extraordinar, Îi spuse. Buna dispoziție Îi revenise, dar Henry găsi că această remarcă de neînțeles era cea mai deconcertantă din Întreaga conversație. A doua zi acceptă o invitație mai veche de a face o vizită prelungită prietenei sale, dna Bronson, la Veneția. Amfitrioana avută din New England ocupa Casa Alvisi de pe Grand Canal vizavi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Burbach-Kali AG, pe de altă parte pentru etatizarea marii industrii sub control sindical. Acest grup care când scădea, când se consolida la loc prin migrarea unora, era desconsiderat ca social-democrat și înjurat de comuniști ca „social-fascist“. Chiar dacă mi-au rămas neînțelese multe dintre lucrurile care erau negociate pe un ton de ceartă mergând până la furie oarbă, mi-am dat seama până și eu, băiatul de la cuple și prostănacul de pe margine, că, în punctul culminant al nesfârșitei dispute, ceata comunistă se alia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pe care urcându-le numai o singură clipă nu simt decât marea spărtură a divinului. Oasele mele obosite în atâtea disperări ca niște orbite de nori se descompun, în stăpânul de vieți ce pe furiș încearcă să guste din dorința neînțeleasă a purității. Ochii mei, de atâtea înnoptări, au plecat să caute un freamăt al mărilor unde păsările au aceeași lege a dragostei și-mi astupă dorința, de a nu cerși ajutorul luminii peste vidul de voci, din împărăția iluziilor și
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
îmi intrară în norii ruinați de cuvinte. Materia sufletului era încălzită în trecerea pașilor prin vântul substanțelor albe unde se putea studia despre acel univers al renașterii. Glasul timpului mi-a vorbit despre sinceritatea omenescului ridicată deasupra oricărui vis. Trupul neînțelesului a pătruns în grotele răilor și s-a luat la ceartă cu zâmbetul abstractului unde am uitat cum mai pot muri în mâlul unui sărut fără întoarcere. Toate plecările universului m-au subminat în acea ființă celestă din ultimul fulg
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
lacrimile dorurilor sunt spume de voci răgușite în IPOSTAZE DE VREMI. Dar totul mi se pare sincer și parcă aud glasul din tăcerea ce ne desparte, parcă aud freamătul dragostei din acele clipe, unde nemărginirile ce-mi respiră trupul acestor neînțelese tăceri îmi dictează calm fără orgolii o arhitectură a RAȚIUNII UNIVERSALE Dar în iubire, nu poate fi vorba decât de regula sufocantă a iubirii, care oricât de bine ar fi Ea concepută, suferințele par fără prejudecăți și vin de dincolo de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
în știința unei tăceri glaciale. Îți recomand să fii o stea în CERUL UNIVERSULUI gândit și iubit numai de acele ființe eterne ce știu a schimba, destine de nopți și LIANE DE ZORI. Poate, așa vei înnota în Oceanul iubirilor neînțelese, cu sufletul rupt din lumini absolute, unde poți deține supremația dragostei, peste CATEDRELE DE DOR, unde ARHITECTURA DESTINULUI, face ca SINELE, să accepte atât RAIUL din fericiri incontestabile ce nu obosesc niciodată, de-a atinge cu OCHII, doar SUFLETUL CERULUI
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
de aer. DUREREA EXTAZULUI DUREREA EXTAZULUI Oamenii fără SPIRITUL DIVIN, își pun întrebări și câteodată încearcă să definească negarea IMPOSIBILULUI, ca o rătăcire într-o simplitate fără ieșire a unui CONCEPT. Dar ADEVĂRUL e pe jumătate dureros și pe jumătate neînțeles, de aceste ființe lipsite de puterile universului. Ele, puterile ce se-adună toate la sfatul veșniciilor albe, și de cele mai multe ori, mi-au arătat drumul presărat cu stele unde trebuie să fiu PRINȚESĂ peste un PĂMÂNT DE CER, luminat de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
a desprins un DECOR DE CEARĂ... PĂMÂNTUL TĂCERII DIN SERI Oprește Doamne înserarea, să pot să iubesc soarele ce se ascunde după tainele norilor. Oprește Doamne timpul în care El nu-mi mai răspunde, Și mi-a luat în adâncurile neînțelesului toată iubirea absolută. Oprește-mi Doamne, această trecere a nefirii și ferește-mă de moartea în care iubirea-mi plânge după un NOU ÎNCEPUT. Oprește Doamne toate distanțele dorului și fă mă să uit de toate destrămările UNIVERSULUI. Tu știi
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
emoționante... Să iubești scheletul unui nimic care se descompune pe o foaie albă, e ca și cum ai putea iubi cerul înzăpezit de ruinele visului, iar în ceasurile târzii ale nopților să simți depărtarea ce poate să-ți alunge sufletul în veșnicia neînțelesului unde nu mai poți să accepți toată priveliștea lumescului ce ca un miracol te supune unui pustiu gol și fără copilăria sărutului. În el sărăcia cârpită nu se aseamănă cu cea a cerului de unde mă strecor ca un vânt cu
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
mea ești noaptea de tăcere. Și-n nepătrunsul vis eu te-am rănit cu albe versuri suspinând uitarea, Ești întunericul adânc ce l-am iubit Cum mai iubesc din razele de lună doar visarea. Ating fiorul sfânt din depărtări Și neînțelesul din iubire doare, Ai fost o clipă zborul din chemări Când buzele de ceață mi-au atins izvoare. Și am rămas mormântul de iubire Cu ochii plânși de-o rodie tremurătoare De n-ai fi fost iubirea din alba nemurire
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
adică nu există scenariști, există, erau scriitorii, era vecinul de la opt, care fusese sectorist și putea oricînd să scrie un scenariu pentru că-și pusese ochelari, vedea mai bine, ca-n Scufița Roșie, avea dinți atît de mari, erau atîția alții, neînțeleși și pierduți chiar pe-acolo, prin Ministerul Culturii unde cînta Spiess urmărind cu ochi de tenor cum vin angajații la program, altceva nefiind În stare să urmărească, nu scria În fișa postului, nu scrisese nici Verdi, e greu să fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de apă se tulbura nu numai de unde care se tot mișcau spre margini, ci îndeosebi de un praf foarte fin ce se ridica leneș de pe fund, în forme mult prea asemănătoare norilor. Atunci simțea în el acel fel de tulburare neînțeleasă, care putea fi și sperietură și pe care abia mai târziu avea s-o înțeleagă. Însă, chiar și nespuse celorlalți, oamenilor mari, întrebările lui continuau să existe, se înmulțeau și el începea să-și dea răspunsuri ori, mai curând, credea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în zdrențe, flămânzi de moarte, dezagregându-se între rețele de sârmă ghimpată, unde viața nu are însemnătate. Începu să lălăie singurul marș pe care îl prinsese de la invalizi sufocați sub pături și sub tifon pătat de sânge și de iod, neînțelesul, de către ceilalți, Erbsen mit Speck. Ceilalți bețivi îl lăsară cu bâiguielile lui atroce, îngăduindu-l din bună-cuviință, dar Iuga nu se opri, până nu răbufni în hohote, iar lacrimile i se prelingeau, stingându-i-se în mustățile roșii. Intervenția, la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de mătase de la ferestre, în serile geroase și vineții, căutând, cu o atroce duioșie, fisuri în morala nevestelor tinere, după părerea lor, prea frumoase, pentru un singur bărbat, având premoniția morții subite a elegantei și desfrânatei cartierului (ce purta numele neînțeles, dar repede acceptat, de Gala), deces presupus, fiindcă vedeau întâlnindu-se pe scara ei în spirală, cu parapet lustruit din lemn de arin, pe un asistent sanitar de la serviciul de ambulanță, care se încrucișa cu un predicator al sâmbetiștilor, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]