1,301 matches
-
dovadă. În fiecare dintre noi trăiește, probabil, mai mult sau mai puțin vag, ceva din sufletul lui Tezeu, gata să uite În schimbul unei corăbii cu pînzele umflate de vînt. Elada nu e chiar atît de departe cum o regretă nostalgiile neoclasice. Dar ce ar rezolva Întîrzierea pe coridoarele labirintului? Trăim Într-o lume În care totdeauna a trebuit să intervină o alegere. Îmi amintesc un roman În care personajul rătăcește printr-un oraș uniform și ambiguu, cu toate casele și străzile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
totul ca la cursele de automobile... Pe de altă parte, dacă se instalează Între ruine, un creator autentic o face doar pentru a clădi cu ele altceva decît a fost edificiul inițial. Ar trebui să mă refer iar la iluzia neoclasică de a recupera Elada. Și la faptul că singurii care au făcut, Într-adevăr, să strălucească din nou soarele elenic, au fost cei care au vorbit despre apusul său ineluctabil. Dar vreau să spun altceva; că riscul de a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
e aceeași, de fiecare dată, știi prea bine. L-ai instruit perfect, să-mi toarne pe gât împuțiciunea asta criminală. Metaxa o fi fost, da da, că domnii Henessy și Courvoisier sunt delicați, cu maniere perfecte, nu ca dezmățata asta neoclasică. Da, da, acum sunt sigur că Metaxa, curva de Metaxa a fost. Și mai faci pe uimitul, paternel nebunel, faci pe uimitul, ca de obicei, parcă n-am ști jocul. Așa că dom’ Dominic nu răspunse decât într-un târziu. Răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Se simțea obosit și îi era cumplit de cald. Nici o boare de vânt nu mișca aerul încins. Se apropia de piațeta centrală. În față, se afla singurul hotel din Baia de Sus, o clădire veche cu două etaje în stil neoclasic. Avea fațada proaspăt zugrăvită și ornamente în jurul ferestrelor. Lângă ușa de intrare, un panou rezemat de zid, informa pe oricine trecea pe acolo că în spatele clădirii se află terasa hotelului. O săgeată vopsită în verde era îndreptată spre o boltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
unor figuri abia conturate, nedesprinse încă de realitate, dar care printr-o însumare caracteristică și printr-o progresivă esențializare devin personaje de valoare majoră în operă. S-a afirmat că I. L. Caragiale, ca teoretician și ca autor dramatic, aparține tradiției neoclasice a teatrului și s-a format în opoziție cu stilul dramei tradiționale și ca o reacție împotriva teatrului naturalist. Interesat de pitorescul uman și de comedia vieții, scriitorul se ridică de la observația imediată și alcătuiește o altă realitate în spiritul
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
tribunalului și a paharului de cucută. Aș fi putut spune ca Unamuno: Nu admit altă metodă decât aceea a pasiunii". Dar un demon romantic mă îndeamnă să merg și mai departe, să susțin că nu există glorie fără o pasiune. Neoclasicii, care au avut ambiția să regăsească Elada și în forme, au fost primii care au compromis-o. Ei n-au regăsit "focul" antic. Au preluat doar "cenușa". Pe când romanticii au clădit din ruine un paradis pierdut. Undeva, în obsesia lor
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
balustradă masivă din lemn de cireș. La etajul întâi era amfiteatrul "Negreanu", mai sobru și totuși elegant. Apoi, la etajul doi era amfiteatrul "Bacaloglu", mult mai modest și mai mic, dar păstrând totuși ceva din aerul întregii clădiri în stil neoclasic a Universității "C.I. Parhon"; în peretele din fundul sălii era o nișă destul de adâncă, cu o boltă perfect hemisferică, unde, la nevoie, putea fi așezat un proiector pentru imagini; nimeni nu dădea nicio atenție acelei nișe. Și în sfârșit, la
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
bovarism al noutății reformatoare (donquijotesc la Macedonski, cabotin la Minulescu), printr-o alienare cu substrat ontologic-existențial (la Bacovia), prin refugiul în „paradisuri artificiale” morbide, exotice, extravagante și rafinate ale artei pentru artă (la mai toți reprezentanții curentului), prin reverii culturaliste, neoclasice și decorative (la majoritatea reprezentanților „academiști” ai Vieții noi), prin înnobilarea estetică a trecutului patriarhal și a nostalgiei după „boierimea ce se duce” (la D. Anghel sau Mateiu Caragiale). „O anume febră insurgentă a sufletelor crescute în micile tîrguri moldave
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
amplu și informat despre simbolism, datorat Izabelei Sadoveanu) și, adeptă a unei heteronomii specifice, nu este deloc indiferentă față de estetic. O variantă academizantă de modernizare a literaturii are loc prin intermediul lui Ovid Densusianu, pe linia unui latinism francofil de sensibilitate neoclasică. Declarat simbolistă, longeviva publicație Vieața nouă (1905-1925) va milita - la fel de dogmatic ca și adversarele ei tradiționaliste - pentru modernitate și citadinism. „Simbolismul” ei e, de fapt, un academism modern, atras de vitalismul solar al lui Verhaeren și Vielle-Griffin, iar versul liber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ibrăileanu, M. Dragomirescu, Ilarie Chendi, Ion Trivale erau, în forme diferite, adepți ai tradiționalismului ruralizant și/sau adversari ai modernității „înstrăinate”. Apologet declarativ al „poeziei orașelor” și al „sufletului nou în literatură”, mentorul Vieții noi, Ovid Densusianu era un academist neoclasic, fără prea mult simț estetic; discipolul său, Pompiliu Păltînea, excelează prin confuzie în materie. Critic universitar morganatic, fără antene pentru actualitate, D. Caracostea nu poate fi luat în serios ca susținător (sporadic) al simbolismului; foiletonist la Vieața nouă înainte de 1910
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
oricît de relativă, dintre estetic și politic este totuși reală la Contimporanul... În nr. 70 al revistei, alături de o (deja citată) prezentare a constructivismului sovietic, o notiță despre revista L’Italiano a lui Leo Longanesi semnalează nepotrivirea estetică dintre anacronismul „neoclasic” al machetării (în concordanță cu academismul fascist oficial) și colaboratorii avangardiști: „L’Italiano este revista grupării fasciste scrisă de futuriștii-fasciști (transfugi-neoclasici). Într-un stil tipografic cu litografii și xilografii în stilul 1840 apar cel puțin ciudat numele unor Carra, Ungaretti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în România al avangardei franceze (scrie despre piesele lui Jean Cocteau și Joseph Delteil, despre romanul Le paysan de Paris al lui Louis Aragon, despre poezia lui Paul Éluard din Capitale de la douleur, despre afinitatea paradoxală dintre „poezia pură” a neoclasicului, intelectualizatului Valéry și cea „proliferantă” a lui Tzara, „antologhează” în Integral poezia modernisto-avangardistă a franței contemporane). Însă, deși „nu lipsește niciodată din dezbaterile care agită avangardele europene ale epocii”, el se plasează întotdeauna „în linia a doua”, în ariergarda avangardei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Admirația pentru Ovid Densusianu - teoretician și promotor moderat al artei moderne, însă la fel de sever față de simboliștii și moderniștii autohtoni ca și față de sămănătoriști și poporaniști - nu ține atît de orientarea occidentalistă și citadinistă a acestuia, cît de structura sa olimpiană, neoclasică, acționînd „în sens cu totul divergent de mișcarea anarhică actuală”: „A fost acolo o atmosferă de înaltă intelectualitate și de distincție (...) o decență și o eleganță a expresiei formale, care rămîne ca o adiere de idealitate față de trivialul și violența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al beției albe sau al beției coregrafice” (v. și E. Lovinescu: „libertate saturnalică de sclav beat”...). În altă parte, autorul afirmă explicit existența unui determinism cauzal între artă și politic: „revoluționarii în artă fac în general politică de extremă-stînga, în vreme ce neoclasicii sînt cu dreapta și extrema-dreaptă”, identificînd printre factorii ce au precipitat emergența modernității literar-artistice războiul (care „a precipitat și a potențat criza”) și bolșevismul (prezentat propagandistic de adepții săi drept un regim de „extremă libertate”, favorabilă pretențiilor de răzvrătire și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
deficit, nu i se poate integra. „Portrete-destin”, personajele urmuziene sînt puse în legătură cu tablourile lui Arcimboldo sau cu „caracterele” lui Teofrast și La Bruyére, reciclate „mecanomorf” și „zoomorf”. „Caracterele” lui Urmuz —iată o formulă care a făcut carieră, pe linia umanismului „neoclasic” călinescian... În Istoria... lui I. Negoițescu, referinței la solarul La Bruyére îi este preferată însă apropierea de „negativismul” și „pesimismul” lui La Rochefoucauld. Despre monografia lui Balotă, Marin Nițescu va afirma - cu maliție - următoarele considerațiuni: „pornind de la indicații embrionare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
laterale bogat ornamentate cu arabescuri și cochilii sculptate. N-are cum să nu fie același birou. Aici am luat-o spre dreapta, printr-un coridor strâmt, format din dulapuri, apoi am luat-o din nou spre dreapta, în dreptul unui bufet neoclasic, apoi spre sânga, în dreptul unei sofale în stil federal, dar am ajuns înapoi. Helen Hoover Boyle pune degetul pe intarsiile de argint aurit, pe curtenii persani acoperiți de patină, și zice: — Habar n-am despre ce vorbiți. I-a omorât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de secrétaire-uri în stil georgian. Aici mi-a propus să ne întâlnim ca să discutăm între patru ochi, într-un depozit de antichități. În acest labirint de mobile dăm tot timpul peste același birou în stil baroc, apoi peste același bufet neoclasic. Ne învârtim în cerc. Ne-am rătăcit. Iar Helen Boyle zice: — Ați mai spus cuiva despre cântecul ăsta mortal? Doar șefului meu. Și ce-a zis șeful dumneavoastră? Cred că a murit. Și zice: Ce ciudat! Cred că vă simțiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
sunt pe undeva prin minunatul tău magazin și mă tem că nu o să reușesc să găsesc ieșirea singură. Se apleacă spre eticheta unui șifonier de două ori mai înalt decât ea. Zice în telefon: — Sunt lângă... - și citește - un șifonier neoclasic în stil Adam, cu cartușe în arabescuri din bronz aurit. Se uită la mine și își dă ochii peste cap. Zice în telefon: — Pe etichetă scrie șaptesprezece mii de dolari. Își scoate picioarele din pantofii verzi cu tocuri înalte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cu liber arbitru sau mass-media și cultura noastră ne controlează - pe noi, dorințele noastre, acțiunile noastre - încă din clipa în care am venit pe lume? Îl am sau mintea mea e controlată de vraja lui Helen? Stând în fața unui șifonier neoclasic din nuc natur, cu o imensă oglindă fațetată aplicată pe ușă, Helen mângâie stâlpii și ghirlandele sculptate și zice: — Nu vrei să dobândești nemurirea împreună cu mine? Asemenea acestei mobile, călători în viața de după moarte, privind cum mor toți cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Nu știu ce știu și ce nu. Nu știu ce-i adevărat și ce nu. Mă-ndoiesc că știu cu adevărat ceva. Spune-mi, zic. Helen își trage eșarfa de mătase de la gât și șterge praful de pe imensa ușă cu oglindă a șifonierului. Șifonierul neoclasic cu incrustații sculptate în lemn de măslin și mânere aurite în stil Napoleon III, după cum scrie pe eticheta lipită pe el. — Vrăjitoarele întind ulei pe o oglindă, rostesc o vrajă și pot citi viitorul în oglindă. Viitorul, zic, foarte frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
să știu asta? Eu pe cine să cred? Poate că cenușiul din oglindă, viitorul, nu-mi este limpede pentru că în momentul ăsta nu mi-e limpede nimic. Și Helen îmi lasă mâinile să cadă. Face un gest larg spre șifonierele neoclasice, spre birourile în stil federal și cuierele în stilul Renașterii italiene și zice: — Păi atunci, dacă realitatea nu e decât o vrajă și tu nu-ți dorești cu adevărat ceea ce crezi că-ți dorești... Se vâră în sufletul meu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
aș putea să ți-o citesc... parțial... cât sunt aici... Părerea ta mi-ar fi de mare folos. — Desigur, pentru mine ar fi un privilegiu, spuse ea. După prânz făcură o plimbare pe domeniul Pittville, până la uriașul pavilion În stil neoclasic din capătul parcului, sorbind puțin din apa ușor sărată care curgea sub cupola cu ecou. Apoi, când se lăsă amurgul, se Întoarseră În salonul intim, traseră draperiile, se așezară În fotolii de o parte și de alta a căminului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
mari), industriași, bancheri, negustori (cu alte cuvinte, burghezi de felurite calibre) și, paradoxal, măcar pentru o scurtă perioadă a carierei lor, artiști boemi. Iar pentru ca deruta să fie completă, În armata dandy a Franței se Înrolează o mulțime de scriitori neoclasici, romantici din toate valurile, vajnici reprezentanți ai realismului, dar și parnasieni și simboliști. Într-o epocă ea Însăși tulbure, nu mai puțin șocante sunt volutele, ezitările În a adopta sau a schimba un stil, de care dau dovadă celebritățile artistice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
pe decadenții dandy, cu precădere pe scriitori, lucrurile sunt ceva mai nuanțate. Anatema pe care „radicalii” o ridică Împotriva clasicismului, a realismului sau naturalismului nu stârnește același ecou În paginile tuturor. Vom observa cu surprindere cum, de pildă, o briză neoclasică adie prin opera multor dandy ai vremilor crepusculare. Teoreticienii decadentismului și ai dandysmului se Întâlnesc Însă de aceeași parte a baricadei În clipa când am Începe să facem bilanțul cuvintelor-cheie din arsenalurile acestora: hiperestetism, cultul formei, individualism, narcisism, spirit antiburghez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
tratatele militare o numesc „țara nimănui”. Spațiu incert dintre fronturi, interval ambiguu, neutru, loc al tuturor intersecților posibile, al lui și-și. Nu ne va mira așadar dacă În paginile ce urmează se Întâlnesc fără a se Înfrunta dandy-i neoclasici cu cei ai avangardei, neoromanticii cu expresioniștii, autori și personaje deopotrivă, aflați uneori, ca niște giruete, În bătaia tuturor adierilor sau furtunilor. Țara nimănui: Între neoclasicism și avangardă tc "Țara nimănui \: Între neoclasicism și avangardă " „După esteți și decadenți, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]