1,279 matches
-
Paul Valéry credea că poezia are menirea de a lua locul lăsat liber de religie, o eroare pe care postmodernismul a găsit de cuviință că poate s-o elimine prin abandonarea definitivă a sacrului, a oricărui fel de transcendență. Nici nihilismul lui Nietzsche nu e unul de factură postmodernistă, căci, decretând "moartea lui Dumnezeu", filosoful german nu ajungea până la moartea Zeului, ci înlocuia o valoare cu altă valoare, pe Dumnezeul creștin cu zeii precreștini, preferându-l îndeobște pe Dionysos aureolat de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Modelul noului gen literar este retorica lui Platon, dar fără structurile stabile din metafizica lui Platon. Cu asta, se deschide marea șansă a dispariției ideii de Centru, de fundament, de Dumnezeu. Asemenea deschidere o datorăm lui Nietzsche, care a dus nihilismul până la capăt. Grație lui, am putut ieși din metafizică, din istorie, din teologie. Istoria nu mai poate garanta obiectivitatea, nefiind altceva decât un simulacru despre evenimente, care ne rămân pentru totdeauna necunoscute, deoarece istoria este întotdeauna decisă și scrisă de către
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
lumea a fost creată din nimic, dar cauza ei nu este nimicul, cum încearcă să ne convingă filosofii postmoderni, căci în nimic e o veșnică primejduire a lumii care-și pierde transparența. Și atunci mai putem conchide împreună cu Vattimo că "nihilismul deplin e unica noastră chanse..."89 Gândul acesta e mai degrabă iresponsabil, fiindcă duce la curmarea oricărei șanse pentru om și lume. Zadarnic încearcă s-o îndulcească Vattimo zicând că Nietzsche n-a intenționat să distrugă toate valorile ca atare
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
tradițională și modernă, desigur, nu va mai fi nimic care să țină de "adevăr" sau de metafizic, ci doar de formele goale, măștile rămase în muzee în vederea producerii de alte măști (simulacre). Arta trebuia să fie și ea nihilistă. Or, nihilismul este definit ca rotire în afara unui centru (Dumnezeu), ceea ce Nietzsche a numit eterna reîntoarcere, sintagmă atât de ambiguă. Adevărul, dacă totuși ne mai slujim de cuvânt, rămâne ceea ce modifică pe observator (lector) în întâlnirea cu opera 94. Asta ar însemna
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cred autarhice, scăpate de "dictatura" Centrului, acum "mort". Nietzsche deduce că prin moartea lui Dumnezeu omul a devenit liber cu adevărat și e liber să devină supraom. Toți gânditorii postmoderniști sunt încântați de această perspectivă a libertății nelimitate, rezultantă a nihilismului dus până la capăt, deși ar putea fi îngândurați de chestiunea apariției supraomului, ținând cont de ceea ce s-a petrecut în Germania lui Hitler. Aceasta a fost, altminteri, cea mai nedreaptă "lectură" a lui Nietzsche. Aici intervine însemnătatea observației lui Denis
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
teologia apofatică procedează la fel) că noumen-ul ne rămâne inaccesibil. Așa și este: rațiunea umană este destinată să cunoască lumea fenomenală, ființa ca Dasein, în limbajul lui Heidegger. Nu altceva susține și teologia creștină. Numai că postamentul filosofiei postmoderniste este nihilismul dus până la capăt, cu eliminarea identicului (Dumnezeu), pe când teologia se construiește de la antipod. Dificultățile filosofiei lui Derrida sunt "uriașe", cu atât mai mult, cu cât el pretinde că a părăsit definitiv teritoriul metafizicii. Că asemenea dificultate este de ordin sofistic
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de fiecare dată altceva. Acesta pare a fi cel mai convingător raționament al filosofiei diferenței că eterna reîntoarcere nu e zădărnicie rotatorie, ca la Eminescu, bunăoară, ci introduce perspectiva cea mai optimistă în lume, echivalând cu o creație continuă. Adică nihilismul inițial, dus până la capăt, e cu adevărat singura chance a lumii, cum zicea Vattimo, căci numai refuzând Identicul, centrul, lumea viază cu adevărat. Un Dumnezeu, presupun filosofii diferenței, s-ar fi comportat "tiranic", n-ar fi lăsat lumea liberă, împreună cu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
lui Roosevelt erau, metafizic, identice, iar în 1945 găsea holocaustul, bombardarea Dresdei și expulzarea etnicilor germani din Europa de Est ca același fenomen. Rorty nu e de acord că holocaustul și nimicirea Dresdei constituie același fenomen și echivalarea lor ar atesta pesimismul, nihilismul lui Heidegger. Din păcate pentru Rorty, dreptate avea Heidegger, fiindcă el nu judeca lucrurile din perspectivă ideologică. Or, e limpede că Rorty părăsește "echilibrul antitezelor", ieșind din zona de transparență și optând, politic și ideologic, doar pentru una dintre părți
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Dar dacă filosoful viza pseudo-feminismul asumat peste veac de postmodernism?). Nietzsche, Freud, Heidegger, Derrida sunt, în realitate, niște asceți căutători de puritate. Aceasta ar fi și marea eroare a creștinismului european. Spre deosebire de postmoderniști, care cred că Nietzsche și-a dus nihilismul până la capăt, Rorty apreciază că tocmai asta n-a reușit să facă filosoful german, să-l ucidă cu adevărat pe Dumnezeu. Și se pare că are dreptate, dar nu fiindcă Dumnezeu n-ar fi murit de facto. Rorty crede că
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
lui Zerzan a mai fost apropiată de cea a lui Georges Sorel. O altă lucrare a lui (Runing on Emptiness: Failure de Simbolic Thought) se sprijină pe o carte de răsunet a lui Jean Gebser: Ever-Present Origin (Originile omniprezente). Dacă nihilismul postmodernist tinde spre anularea oricărei identități (origini), antimodernismul lui Zerzan vede și reduce totul la origine, acolo unde trebuie să se întoarcă omenirea. Numai că această "origine" nu se concretizează cu o întoarcere la Dumnezeu, fiind una pseudoreligioasă, căci originea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
se actualizează într-un asemenea timp, ci purced dintr-un prototimp, unul roditor, pe care Nietzsche l-a intuit în eterna reîntoarcere, concept denaturat, în chip abuziv, de către filosofii postmoderni și, din atare pricină, neînțeles nici de Noica. Firește, și nihilismul lui Nietzsche nu a scăpat de mistificare. Svetlana Paleologu-Matta a sesizat, într-o lectură transmodernă a lui Nietzsche, că nu filosoful ca atare a declarat moartea lui Dumnezeu, ci oamenii slabi. Dumnezeu e ucis zilnic de noi toți și, în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de cei care pretind că-l apără. După Nietzsche, singurul creștin, la modul absolut, a fost Iisus Hristos, iar în semn de suprem protest l-a identificat cu Dionysos, căruia el i-a spus la sfârșit Crucificatul. Acesta e sensul nihilismului nietzschean, învins chiar de el prin marea revelație a eternei reîntoarceri, sintagmă desfigurată de filosofia postmodernistă, fiindcă ea, completă, este eterna reîntoarcere a Identicului. Mesagerul ei va deveni Zarathustra 257. Or, comentatorii contemporani ai lui Nietzsche vorbesc, în realitate, de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de filosofia postmodernistă, fiindcă ea, completă, este eterna reîntoarcere a Identicului. Mesagerul ei va deveni Zarathustra 257. Or, comentatorii contemporani ai lui Nietzsche vorbesc, în realitate, de eterna ocultare a Identicului, ceea ce devine contrariul filosofiei lui Nietzsche. Pentru gânditorul german, nihilismul nu e negarea divinității, cum se crede, ci demascarea faptului că în istorie toate forțele sunt puse de către cei slabi pentru anihilarea celor puternici în ființa lor spirituală, crucificându-i ca pe Hristos. Marea nenorocire e că slabii conduc lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
crede, ci demascarea faptului că în istorie toate forțele sunt puse de către cei slabi pentru anihilarea celor puternici în ființa lor spirituală, crucificându-i ca pe Hristos. Marea nenorocire e că slabii conduc lumea erijându-se în "puternici" ai zilei. Nihilism, cu alte cuvinte, înseamnă negarea a ceea ce-i superior, iar din acest punct de vedere nu Nietzsche este "nihilistul", ci slabii, în egoismul lor nesățios. Și fiindcă interpreții postmoderni ai lui Nietzsche n-au reușit să scoată din "eterna reîntoarcere
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ca "timp exterior" (spiritul). După filosofii transmodernismului, cele patru elemente binare (minte și trup, suflet și spirit) "ne trag în direcții opuse în spațiu și timp". Ethosul transmodernist constă în efortul de a le face coerente, în contra tendințelor dezintegratoare din nihilismul modernității și al postmodernității. În loc de paranoia ego-ului, metanoia tuturor eurilor. Dar deja ne reîntâlnim cu ontologia arheului, care ontologie este "dialogică", dincolo de monismele și dualismele metafizicii tradiționale. Propozițiile celei mai timpurii cugetări eminesciene sunt: "Oare eu, tu, el nu e
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
palamită recuperată împotriva apofatismului teologic occidental. Neînțelegerea diferenței ontologice a împins teologia apuseană în impas, impas sesizat de geniul lui Heidegger și pe care teologia răsăriteană l-a evitat. Asta nu înseamnă că Heidegger a putut evita pe deplin consecințele nihilismului, ignorând, la rându-i Persoana Treimică a lui Dumnezeu, ajungând și el la apofaticul nimic (p. 109). 410 Svetlana Paleologu Matta, Calicantus..., p. 71. 411 Ibidem, p. 94. 412 Ibidem, p. 96. 413 Caragiale abisal, Ed. Augusta, Timișoara, 2003 și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ignor]rii unor evenimente complexe, m] voi axa aici pe trei aspecte ale acestei perioade: 1) Continuarea eforturilor de a ap]ra și de a explica autonomia moral]; 2) Eforturi de a stabili primatul comunit]ții asupra individului; 3) Apariția nihilismului și a relativismului și imporanța crescut] acordat] epistemologiei moralei. 1. Teoria utiliatrist] a lui Bentham a adus și noi întreb]ri. Principiul p]rea s] conduc] la concluzii morale care contraziceau convingerile simțului comun; în ciuda afirmației lui Bentham potrivit c
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
moral: o alternativ] la viziunea exprimat] în diverse variante conform c]reia nu exist] r]spunsuri corecte la întreb]ri morale, ci doar r]spunsuri acceptate, simple convenții. În acest sens, „scepticismul moral” se refer] atât la curente puternice, precum nihilismul, cât și la unele mai slabe, precum relativismul. Aceste curente neag] obiectivitatea credințelor morale sau atemporalitatea concluziilor morale. (Aceste curente sunt discutate în capitolul 35, „Realismul”, capitolul 38, „Subiectivismul” și capitolul 39, „Relativismul”). În concluzie, gradul de abstractizare a teoriei
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de apartenență la un stat. Rezult] de aici c] drepturile și prerogativele statelor nu pot fi mai extinse decât cele ale membrilor individuali luați la nivel colectiv. Un realist poate r]spunde acestei obiecții în trei feluri. El poate alege nihilismul moral, derivând ideea c] normele morale nu se aplic] statelor din afirmația general] c] normele morale nu se aplic] deloc, nici m]car comportamentului indivizilor (vezi comentarii asupra acestei poziții în capitolul 35, „Realismul”, si capitolul 38, „Subiectivismul”). De asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
exprim] credințele noastre despre ceea ce reprezint] aceste fapte morale și putem ajunge s] descoperim natură acestor fapte prin participarea la discuții morale și prin reflecție. Realismul moral contrasteaz] cu dou] concepții metafizice alternative despre moral]: antirealismul (denumit uneori „antirealism”) și nihilismul moral. Potrivit antirealiștilor, nu exist] fapte morale și nici nu se pretinde că faptele morale s] defineasc] practică moral]. Putem s] recunoaștem cu satisfacție c] judec]țile morale exprim] pur și simplu dorințele noastre cu privire la comportamentul oamenilor. De aceea, corespondentul
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
elementele necesare pentru a da sens practicii morale. Nihilistul consider] c] practică moral] este o înșel]torie în absență faptelor morale, asem]n]toare cu practică religioas] f]r] credință în Dumnezeu. Am introdus ideile de realism moral, antirealism și nihilism puțin mai tarziu, pentru c], în opinia mea, pentru fiecare exist] multe argumente pro, dar și contra. În cele ce urmeaz], voi explica unele perspective substanțiale pe care oamenii le-au îmbr]țișat în aceast] dezbatere. Doresc, oricum, s] subliniez
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
pe adev]rurile morale mai degrab] pe metafizic]. ATENȚIE!!! Grafic!!!! 1.Judec]țile morale sunt Noncognitivismul afirmații. (Ele sunt variatele lui forme adev]rate sau false.) (emotivismul și prescriptivismul) este fals. Naturalismul susține c] 2. Unele judec]ți morale sunt Nihilismul (sau adev]rate. (Morală nu este teoria „erorii”) este o ficțiune,) fals. Nu exist] fapte sau propriet]ți Intuiționismul morale ireductibile. (doctrina lui Moore) este fals. Figură 1 îi. „Nici un trebuie” nu deriv] din „este” sau autonomia eticii Dac] morală
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
avea dac] nu ai fi subiectivist. A fi subiectivist înseamn] doar c] înțelegi în mod diferit din punct de vedere filosofic ceea ce exprim] aceste p]reri. Ideea potrivit c]reia nimic nu este bine sau r]u poate fi numit] nihilism moral. În timp ce mulți filosofi au preferat subiectivismul, puțini au fost nihiliști. Explicația este simpl]. Închipuiți-v] cum ar fi că cineva s] cread] cu adev]rât c] nimic nu este bine sau r]u. Aceasta ar implica, probabil, c] violul
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
o asemenea perspectiv]; din contr], oricine care este într-adev]r tentat s] adopte aceast] concepție în viață real], si nu doar tentat s] o apere cu prilejul unui seminar de filosofie - ar trebui s] caute ajutorul psihologului. Aceast] dezaprobare a nihilismului moral ar putea s] apar] în mintea cititorilor că prea rapid]. Bineînțeles, ei ar putea crede c] trebuie s] existe o leg]tur] la un nivel mai profund între subiectivism și nihilism. Subiectivismul nu afirm] c] nimic nu este într-adev
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
trebui s] caute ajutorul psihologului. Aceast] dezaprobare a nihilismului moral ar putea s] apar] în mintea cititorilor că prea rapid]. Bineînțeles, ei ar putea crede c] trebuie s] existe o leg]tur] la un nivel mai profund între subiectivism și nihilism. Subiectivismul nu afirm] c] nimic nu este într-adev]r bine sau r]u? R]spunsul depinde doar de ce vrem s] spunem cu acest „într-adev]r bine sau r]u”. Dac] prin această vrem s] spunem „bine sau r]u independent
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]