1,113 matches
-
a vinde, a cumpăra, el răspunde cu o mutare dintr-un joc necunoscut, straniu. În timp ce Bălosu Îi vorbește despre o bucată de pământ pe care dorește să o cumpere de la el, Moromete mută dialogul pe un alt făgaș, fără nici o noimă pentru Bălosu Moromete: Al cui e mă, ăsta? (despre un flăcău care trecea pe drumul satului) Bălosu: Al BÎldii! (a se observa semnul exclamării) Moromete: O fi Însurat? Bălosu: Nu este! (semnul exclamării și “cu un glas surd”) Moromete: Dar
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
pergament înfășurată în jurul unui băț. Mesajul de codificat se scria de-a lungul bățului (de sus în jos sau invers) pe fâșia înfășurată care, după desfășurare, se transmitea la destinatar, ceea ce însemna o panglică plină de caractere aleatorii, firește, fără noimă. Când ea ajungea la destinație și se înfășura pe un băț de același diametru, se afla mesajul inițial. Cu 50 de ani î.Hr., Iulius Cezar, împăratul Romei, a folosit cifrul substituției pentru a transmite mesaje lui Marcus Tullius Cicero. Printr-
[Corola-publishinghouse/Science/2140_a_3465]
-
cerul/ va surâde acestui incendiu”). Poemele pot fi considerate, totuși, exerciții de digitație, ținând seama de talentul de prozator afirmat cu brio la scurtă vreme, cu nuvelele incluse în Moartea din fereastră. Cea mai izbutită este piesa titulară, poveste - cu noimă alegorică - a unui bondar care se stinge captiv între geamurile duble ale unei încăperi, fascinat de peisajul verde-luxuriant de afară și înspăimântat de tenebrele din interiorul clădirii. De altfel, fiecare text pare să fie câte un „exercițiu” tematic și stilistic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288939_a_290268]
-
aș indica un anumit punct.“ (Cercetări filozofice, § 71.) Este important să ne „reamintim“ că există situații în care noțiuni și indicații destul de vagi sunt suficiente pentru înfăptuirea obiectivelor pe care le urmărim. Ne dăm astfel seama cât de lipsită de noimă este tendința noastră de a valoriza în genere exactitatea, fără a ține seama de natura activităților și de împrejurările în care au ele loc. Lui Wittgenstein îi reținuse atenția o butadă pe care o întâlnise în cunoscuta revistă satirică Simplicissimus
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
nu numai poezia, dar și prozodia". Pentru Conachi și comilitonii săi erosul este cauza și temeiul poeziei. În fapt, cel care a scris Visul amoriului, "slujind iubirea, înțelegea să slujească poezia" (E.S.). Sînt rezumate de către Eugen Simion regulele stihurghiriei și noima prozodiei propuse de Conachi: "Retorica poeziei se confundă, la 1820, cu retorica erosului. Figurile erosului exprimă disponibilitățile și formele sensibilității omului. Gîndirea, reveria, fantezia lui trec prin acest teritoriu unde bucuria e fructul durerii. Un spațiu pe care Anton Pann
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
devine idealul zilei și marea sărbătoare a anului este promenada boului gras". Exegeta, totodată, menționează: "Deși burghezia se proiectează pe plan social, semnificația sa este totuși spirituală: "O, cum omul a devenit concret..." zice altundeva Bacovia, aruncîndu-i anatema: ("Stă fără noimă catedrala / Azi într-un secol rafinat..."). O lume împietrită în raport cu imanența, oricît de rafinată ar fi ea, este condamnată. In cel de-al patrulea cîntec din Infernul, Dante enunță paradoxul și în această lumină dubla ironie a lui Bacovia apare
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
textele obscure ale lui Heraclit. Analiza prozei lui Mateiu I. Caragiale este exemplară în această perspectivă: estetica scriitorului este o estetică apofatică (structurată de categorii negative), în care existența lui Aubrey de Vere este o operă de artă „a cărei noimă este de nepătruns” cu ajutorul gândirii logice. Misterul existenței personajului se constituie însă nu prin ascunderi succesive, ci prin supradeterminare semantică, printr-un exces de transparență. Viața ca operă de artă se desfășoară conform unui sens/joc secund, sens care, supradeterminându-le
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287580_a_288909]
-
asupra unor lucruri care n-au valoare În afara trebuințelor sale. Se gîndește, totuși, la un posibil cititor din afară (la circulația și receptarea poeziei) din moment ce roagă pe cititorul său să nu se grăbească să-l „criticarisească” dacă va intîlni „vreo noimă ori neplăcută sau nepotrivită atît la ideea sa și la a obștii”. Absența totală a ambiției și, deci, a conștiinței estetice, ori binecunoscuta prefăcătorie a creatorului care scrie una pentru a sugera contrariu!? Nicolae Văcărescu, fratele celui dinainte, n-are
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
slugă”, făcînd din robie condiția lui de existență. Însă, slujind iubirea, el Înțelege să slujească poezia. O slujește cu suflet („să dau suflet unor rînduri”...), dar și cu meșteșug. Pentru aceasta el se pune la curent cu rînduiala stihurghiriei, traduce noima prozodiei, cercetează și stabilește (după alții, bineînțeles) libertățile și restricțiile poetului. Nu interesează acum modul În care este alcătuit acest meșteșug, interesează numai dacă În spatele regulilor există o conștiință originală a scrisului. În afara ideii de dominație a erosului și de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
inventează (traduce, calchiază) o terminologie specifică, silind dialectul moldav să primească finețea și complexitatea științei retorice. El Împarte stihurile În drepte, Încurcate și sloboade, numește vocalele slove glăsuitoare și consoanele slove neglăsuitoare, tîlcul, tălmăcirea unui stih se cheamă la el noimă, comparația este asămăluirea, scurtarea unui cuvînt prin ifen [...] se numește zgîrcire și zgîrcirea cuvîntului „pricinuiește scădere” etc. ... Grija poetului este ca versurile să aibă rînduială și cuvintele să aibă, În vers, o legătură cuviincioasă, adică să fie armonioase. Armonia „lesnește
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lesnește” stihul și-l face curgător. În acest limbaj, azi pitoresc, impracticabil, se manifestă o mare grijă pentru a surprinde secretul unei arte dificile. Conachi elimină cuvintele care lovesc auzul (grija lui cea mai mare este muzicalitatea versului!) și strică noima stihului. Căci, cum, fulgerînd, Înfiorați intră În legături rele cu alte cuvinte și poetul face o demonstrație În acest sens dînd pentru un vers mai multe variante. Un cuvînt nu trebuie, apoi, prea adesea pomenit, pentru că „sluțește” stihul și acest
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să-și descopere, astfel, personalitatea) și, totodată, să trezească În el dorința de a se exprima prin poezie. „Dragostea - observă Denis de Rougemont - este cel mai bun conductor și totodată, cel mai bun excitant al expresiei”. 2. „A-și cuprinde noima” este preocuparea cea mai importantă a lui C. Conachi. Însă drumul spre noimă trece prin teritoriul Amorului. Amorul cuprinde totul, exprimă totul, de la politică la religie. Pentru poetul de la 1820 erosul este conceptul fundamental de existență. Existența dinafară și existența
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a se exprima prin poezie. „Dragostea - observă Denis de Rougemont - este cel mai bun conductor și totodată, cel mai bun excitant al expresiei”. 2. „A-și cuprinde noima” este preocuparea cea mai importantă a lui C. Conachi. Însă drumul spre noimă trece prin teritoriul Amorului. Amorul cuprinde totul, exprimă totul, de la politică la religie. Pentru poetul de la 1820 erosul este conceptul fundamental de existență. Existența dinafară și existența dinăuntru n-au Înțeles fără Amor. Este multă prefăcătorie În jurămintele, jelaniile poeților
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lume pregătită s-o primească. Nici o idee mai profundă nu putem afla la acest prim nivel al poeziei. Conachi n-are imaginația necesară pentru a Însufleți liric niște concepte convenționalizate de poezia neoclasică. Rămîne, repet, numai efortul de a cuprinde noima unui concept ce ajunge la el călare pe mituri facile. Anton Pann ține și el amorul În sfera „urgiei”. Mai ales cînd amorul se instituționalizează În familie. Acolo, apare, fatal, chipul, demonic al nevestei mincinoase. Romanticii minori de după 1840 nu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poetic? Retorica poemului epic (Dumbrava roșie). Aripa pătată de noroi a Îngerului. X. Spitalul amorului. 1. Apariția conștiinței erotice și nașterea conștiinței lirice. Scriitura erotică și funcțiile ei. Dragostea ca excitant al expresiei. 2. Conachi și preocuparea de a cuprinde noima amorului. Cele două firi ale amorului. Tema fatalității erosului. „Urgiile” și „bețiile” iubirii după Anton Pann și alții. 3. Amorul și prieteșugul. Simpatia, mila și credința. „Muncile” lui Don Conachi. Un Don Juan care se ia drept un Tristan. Umilința
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
secțiilor, el trebuie transferat Într-un principiu viu, Într-un obiectiv imediat, prezent fără Încetare. Trebuiesc lichidate dulcile aproximații și Înaltele pasivități și indiferențe, trebuiesc risipite nedumeririle, Îndoielile și perplexitățile multor oameni de bună credință care nu văd Încă limpede noimele propriilor lor prezențe În, deocamdată, scurtele și fugarele ședințe ale secțiilor. E adevărat, aceste secții n-au trecut, propriu vorbind, la munca lor de bază, Încă n-au Început dezbaterile la manuscris, treabă care va aduce fără Îndoială o oarecare
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
cu an Să ne aducă mai aproape cu adevărata noua singura omenirii istorie. (Toma GEORGE Maiorescu - Voința În mai. În: Flacăra, nr. 19 (71), 14 mai) „Aștept o clipă mare, peste vreme, Cu oameni noi, cu viers neauzit, Aștept o noimă grea Între poeme Și frunze vii-n caetul desfrunzit. (Ă) Spre tine pasul sprinten mi-l slobod Un arc sunt tot și saltu-i gata, dar Mă trage-n jos piciorul meu din glod, Atârnă greu călcâiul meu murdar (Ă) Zăresc
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
Petru Vintilă Își caută amintirile În petele de sânge uscat de pe zidurile Griviței, sângele muncitorilor greviști din ’33, În imaginile cenușii ale războiului: un tren militar oprit, undeva, În ploaie, În care soldații Își bolesc sufletele, gândind la moartea fără noimă ce-i așteaptă; farsa unei parăzi războinice În curtea cazărmii. Și el are de lămurit ceva cu tovarășii săi de breaslă cărora le reproșează prea Îndelungile «așteptări pe peroanele unei imaginare gări unde nu mai sosea nici un prieten, nici o scrisoare
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
găsit comentat la Târgu Mureș, la Botoșani, ca și la Turnu Măgurele, când la București, ziarele Îl anunțau, doar. Dar să recunoaștem că un simplu anunț este mai folositor publicului cititor decât un comentariu lipsit, În mare parte, de orice noimă, scris anapoda, poate, chiar la voia Întâmplării: «ca să fie» (Ă). Iată bunăoară, numeroși comentatori ai romanului Desculț au Înțeles just deosebirea fundamentală dintre acesta și restul cărților inspirate, pînă acum, din viața satului românesc. Dar entuziasmul celor mai mulți față de noua operă
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
bunătățile scrierilor și tăria sistemelor." Critica e o faptă românească de nevoie", zice aiurea același scriitor, deși știe bine că "poate va vătăma iubirea de sine" a unora, căci românii nu înțeleg două lucruri mai cu seamă: "porneala limbii și noima criticii". Și la între 1 "În politică nu suntem pentru utopii", zicea Kogălniceanu (Steaua Dunării, I). Dealtmintrelea, istoria României contemporane o dovedește. El era atât de mult om de stat, încît, răspunzând la învinuirea de "ideologie" adusă de Logofătul Petru
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
La parizieni, zice Taine, s-au dezvoltat în veacul al XIX-lea stări de suflet "necunoscute părinților lor... care până acum păreau străine rasei". Taine zugrăvește pe larg viața aceasta unică a Parisului, în care "visurile, teoriile, fanteziile, poftele fără noimă, poetice și bolnăvicioase, se îngrămădesc și se alungă unele pe altele ca niște nouri..." "Iată lumea pentru care scria Alfred de Musset; pe el trebuie să-l citești în acest Paris. Să-l citești? Îl știm toți pe de rost
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
este o reușită figură caricaturală. Personajul, slăbănog, strâmb, evoluează între tragic și ridicol, când înspăimântat de el și de „carnea grea și multă”, când autopersiflându-se și scoțând „panglici pe nas și pe gură”. Capriciile lui, pe măsura ritualurilor golite de noimă ale existenței, capătă, nu o dată, tentă absurdă. În încercarea de a fora în propriul său suflet cu percepția acută a limitelor (eros-moarte), metamorfozând sexualitatea într-o forță demonică și ridicându-se împotriva tabuurilor prozei, B. a lăsat pagini de un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285811_a_287140]
-
sketch transmis la televiziune și interpretat de actorul Toma CARAGIU de la teatrul "Lucian Bulandra". În acest sketch se ironiza ascultătorul RFE ce este veșnic nemulțumit și caută mereu nod în papură la orice, îndemnând și pe alții la critici fără noimă. Textul sketch-ului era însă lipsit de orice realitate, ca și cum ar fi fost destinat unor spectatori de pe o altă planetă. După părerea sursei, și a cunoștințelor sale, efectul acestui sketch a fost cu totul contrar intențiilor scontate. Este de nediscutat că
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
o cale comună de acțiune universitară, bazată pe colegialitate și respect reciproc, cale pe are Alexa Visarion nu a ezitat să-mi întindă o mână de ajutor. Mediul școlii noastre doctorale a devenit un areal special în care curajul cercetării, noima aprofundării și baletul ideilor forță au condus la formarea unei stări de spirit pozitive și constructive. În condițiile delicate ale translării programelor tradiționale de învățământ superior artistic spre sistemul propus de Procesul de la Bologna, studiile doctorale au fost reformate de
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
de fiecare dată, Celălalt este în el însuși "ceva" și se află înlăuntrul ființării conștiente; ivirea lui este posibilă numai prin survenire: dar survenirea este a timpului, atunci când el în-ființează (timporizează) lăsând viitorul să survină; iar viitorul nu are nici o noimă fără ceva care să-i susțină survenirea: ființarea conștientă este acest ceva, dar numai întrucât ea este, acum, identică cu timpul care o constituie, constituindu-se pe sine. Augustin vorbea, cum am mai amintit, despre un prezent care de fiecare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]