1,758 matches
-
țâșnește vesel precum trilul unei privighetori. Inima îi tresaltă de bucurie. Livilla lui cea frumoasă ca o zeiță și înțeleaptă asemeni unei femei mature, care reușește totuși să-și păstreze toată gingășia și sfiala anișorilor ei. Nouă la număr! Surâde nostalgic. Ce repede trece timpul! Mai ieri era bebeluș, acum e școlăriță. Învață și ea alături de băieți, de Neron de fapt, fratele cel mare. Drusus nu a împlinit încă cinci ani. E într-o altă clasă, pentru a înțelege fără greutate
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Elenă Marin Alexe Nostalgice clipe ce nu le dau glas Prin murmur în gând fac haotic popas. De-atâta-ntuneric mă simt obosită Alerg înspre cruce mă frâng în ispita. Cu lacrimi mi-acopar tristețea-n obraz Și-n durerea ce strigă, las spiritul
Visul by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83242_a_84567]
-
povestea, Harry Își reaminti să nu zâmbească și să nu fie prea prietenos cu camera de filmat. Nu e nimic mai groaznic decât o persoană care prezintă știri tragice cu un rânjet pe față. La sfârșitul interviului avea o expresie nostalgică, dar plină de speranță. Și nu doar juca teatru. Elsbeth se Întoarse Într-o parte spre Garrett. —E suficient? —Întreabă-l despre ceilalți. Fă-l să-i descrie pentru telespectatori, spuse Garrett. Fuseseră deja difuzate câteva materiale cu pozele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
prieten al meu din copilărie, Mark Moffet. Are una dintre cele mai mari și cele mai cunoscute plantații specializate pe plante pentru amenajări arhitectonice. Bambus, În principal. O reputație nepătată și o inimă de aur. Pufni Într-un râs scurt, nostalgic. —E Întotdeauna Îmbrăcat În pantaloni scurți de safari, indiferent de anotimp. Știu că a urcat și pe Everest și pun pariu că tot În pantaloni scurți era Îmbrăcat. Râse trist, așa cum face cineva care spune anecdote În cadrul unui panegiric. — Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
noiembrie 2012 catrene de dragoste în genunchi de ceară caldă și-n fierturile de crin ochiul meu ades se scaldă ca în râul cristalin. și mă mir de frumusețea curbelor de șolduri reci când le-ating cu ochiul tainic pe nostalgice poteci. treci ca o idee-n toamnă care lasă-n urmă iz de arome pământene ambalate-n roz-birbriz. ochiul meu se pierde-n vise și în forme diafane cu imaginile-nchise, pot să-ți scriu două romane. pasul tău e
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
ca-n sărbătoare Și-l trimitem pe Bălcescu să piară peste hotare! Îl încurajăm pe Cuza domnitor să se ridice Peste două principate și-l forțăm apoi s abdice! Ne ucidem dictatorii pentru tot ce ne-au făcut, Însă devenim nostalgici după anii ce-au trecut! În aceste vremuri tulburi vrem cu toții o schimbare Și votăm după ureche, cum ne vine, la ntâmplare! Pentru restul lumii, totuși, încă ne numim păgâni, Corcitură primitivă: turco-grec-maghiar români! Nu degeaba liberalii cu habsburgii-au făcut
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
mult în pat, ca să îmi pot retrăi acel 23 August 1989, ziua pe care o celebrez cu Liviu în fiecare an. Inserție, 2004 Îmi amintesc lozinca defilărilor copilăriei și tinereții mele: „23 August libertate ne-a adus!”. Iacă, nu doar nostalgicii comuniști sunt îndrăgostiți de ea, ci și noi doi. Mai mult, din cauza acelei zile, doi oameni aniversează în fiecare an faptul că nu încetează să se iubească (e cea mai empatică prietenie lungă din viața mea), și când nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
se vândă bine în SUA ca să ceară fonduri pentru cercetare de la guvernul francez. Pe vremea acelei vizite, intelectualii noștri publici erau și mai extratereștri decât acum. Dom’ ministru Pleșu conducea colegiul căruia i-am fost bursieri și avea încă mintea nostalgică după peripatetizările din Păltiniș (mă tem că acum, săracul, e obligat să știe mai mult despre aquisul comunitar decât despre filosofia culturii). I-a spus lui Derrida: „Eu încă visez să primesc fonduri ca să mă dedic cercetării asupra sexului îngerilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
timp de scris la Sinegrafii. În intervalul nescris am fost la New York. O conferință la Centrul Cultural românesc și alta la New York University. Prima nu a fost grozavă fiindcă eu nu am știut că publicul va fi plin de români nostalgici și înclinați spre lirism și am fost prea academică. A doua a fost foarte bună și ca discuție după. Un public aproape ca cercetare și interes. Am revăzut-o pe Ann, pe Nanette... Ann Snitow și-a extins apartamentul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Nou numai la faptul că mai îmbătrânea cu un an; era singura realitate teribilă la care gândea - celelalte, ale politicii și vremii, erau date de o parte, întinderea vieții din față nu era decât un pustiu gălăgios, tăcut, vesel sau nostalgic. Și acum când tocmai gândea la asta, sunară la ușă primii musafiri ai Ajunului de Crăciun, doamna și domnul Neculce, ea casnică, el contabil la o fabrică din oraș, după care, în trei sferturi de oră cele două camere ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
văr al lui din Dorohoi, o știam din spusele lui, dar niciodată să-mi citească asemenea scrisori. - Ee! să vă spun și să nu credeți: de la domnul Davidsohn din Ierusalim!, chiar din Ierusalim - uite unde a ajuns domnul Davidsohn! Apoi nostalgic, mândru: Da’ n-a uitat de mine. - Nici de mine, preciză repede doamna Pavel, iritată de omisiunea soțului. Așa scrie: „Dragii mei”, nu „Dragul meu”. - Da, da’ mai scrie „Complimente și îmbrățișări domnului judecător”. Și-mi citi scrisoarea: „Dragii mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
numai de el știute, străvechi ca basmele ce nu-și găseau așezare în timp. - În Capitală, regele însuși, continuă el, primea defilarea armatei, toată în ținută de gală. Era o frumusețe. Și ce rău era în asta? Spuneți-mi! rosti, nostalgic și convingător. Apoi, Regatul a dat strălucire istoriei, doamnelor! Gândiți-vă că regatul e cel sub care am dobândit independența și-am făcut România Mare. Și-acum cu ce ne-am ales? La rostirea acestei încheieri se așeză o liniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
victoriei, așteptând confirmarea de care nu se îndoia. Eu mă gândeam că tot ce spusese, deși era un adevăr cunoscut de toți, rostirea lui “în public” constituia „Infracțiune politică”, deoarece era considerată nu ca un adevăr de neînlăturat, o izbucnire nostalgică ci „propagandă împotriva regimului”. Trecând mai târziu cu domnul Pavel în camera alăturată, și spunându-i, zâmbind, acest al doilea adevăr - paralel, râse cu puterea pe care i-o dădea acum vârsta, siguranța biologică a indiferenței ce începuse să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
surâdea acelor amintiri fără mărturisiri către soție, întrerupt își ridică privirea spre noi și, adresându-se Anei și fiicei sale, rosti înviorat: - Nu-i așa că-i măreț? - În adevăr, răspunse Ana, spre încântarea nereținută a domnului Pavel, cutremurat de un nostalgic patriotism local. Doamna Pavel, zâmbind, mai mult pentru a-și marca participarea, fiind atentă în realitate la mesele vecine, sperând să întâlnească vreo cunoștință oarecare, să fie văzută cum „petrece ea serile”, desigur „deseori” se gândi aceasta, deoarece locuiește în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
senzualitate flamandă, cum formulase Călinescu. Încercând să construiască o opoziție clasică natură vs cultură, devine însă evident la un moment dat că sentimentul naturii ține mai degrabă de educația unei anume sensibilități, că, de fapt, natura este percepută cu ochiul nostalgic al modernului, al omului civilizat trăitor în mediu urban. Îndeajuns pentru ca diferența să se instaureze definitiv. Revolta prozatorului - poate tocmai pentru că e instinctivă - se manifestă nu printr-o simplă regresiune, ci prin crearea a trei „modele de existență“ alternative, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
La Ludi, nopțile erau pline de disperare și mânie. Glasurile răzbăteau de la o celulă la alta. Cei închiși își povesteau viața, regretele, dorința de a avea o femeie. Unii se lamentau, alții aveau coșmaruri. Un începător din Britannia cânta refrene nostalgice, un altul, îndrăgostit de tovarășul de celulă, îl implora să-i strângă mâna printre gratii. Pentru Valerius, noaptea însemna întâlnirea cu Velunda - glasul ei liniștit, mâinile răcoroase, trupul său alături de el, îmbrățișându-l. Noaptea însemna pasiune. Avea parte de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
am văzut peste ani, din ce în ce mai obosit și mai palid... Era puțin necăjit pe mine că n-am îmbrățișat matematica pentru care, socotea el, aș fi avut oarece înzestrare... „Româna o știm cu toții... doar suntem români!” Am trăit alături de el clipele nostalgice ale despărțirii de școală... Mă gândeam atunci cum va putea un astfel de om să se obișnuiască cu ideea de a trăi departe de ea. Imposibil! Și, într-adevăr, n-a trăit! La scurtă vreme, măcinat de o suferință ascunsă
GÂNDURI DIN SUFLET DESPRE CEI CARE AU PUS SUFLE. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Loredana Ţară () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_583]
-
în absența mea, îți vine să crezi? Costum verde deschis, Dumnezeule. Și Adrian. Ce fel de nume mai e și ăsta? —Ce nume ai prefera, Duggie? Am cotit pe Old Bond Street. Duggie se grăbea pe sub arcade, aruncând o privire nostalgică înspre magazinul cu ciocolată, unde fiecare trufă costă atât de mult, încât ai putea crede că au fost făcute personal de către un membru al familiei regale. — Ador locul ăsta, spuse, dar e prea dat naibii. Ce ziceai, scumpo? A, băieți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
ciocolată, unde fiecare trufă costă atât de mult, încât ai putea crede că au fost făcute personal de către un membru al familiei regale. — Ador locul ăsta, spuse, dar e prea dat naibii. Ce ziceai, scumpo? A, băieți. Părea și mai nostalgic. — Brad n-ar fi rău, zise, sau Chuck. American, de preferință, dar nici prea snob. Îmi place mai mult cum arată pe plajă. Viguros. Musculos. Ador australienii din reclamele la săpun, dar accentul lor, draga mea. Nu se poate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
bărbat care să o scutească de dilema „să împing sau să trag“. —Sam! Se ridică în picioare când mă văzu. Chiar uitasem cât de bine arăta. Toate femeile din bar și chiar câțiva dintre bărbați probabil îl priviseră lung și nostalgic în ultimele douăzeci de minute. Am știut că presupunerea făcută este corectă când o grămădă de capete s-au întors să vadă cu cine are el întâlnire; am sperat doar să nu gândească dezamăgiți: „aia?“. Aducându-mi aminte cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
pasageri, provizorii, fără stigmatul Bibliotecii. Pe primii îi luăm de la bun început sub aripa noastră protectoare, îi îndrumăm pas cu pas pe căile, atât de misterioase, tainice și pline de neprevăzut, ale Bibliotecii, îi ocrotim cu căldura unor sentimente de nostalgică duioșie, de încredere că ei vor fi cei care ne vor urma, într-adevăr. Îi pregătim să ne ia locurile. Între multe altele care dau o trăinicie aparte solidarității din Bibliotecă este sentimentul statornic că vine Moartea, prezența ei permanentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
preot evlavios, care, cînd o Întîlnea pe stradă, Îi spunea mereu: „Bună, Fermín, de-acum te-ai făcut ditamai bărbățelul“. Ironii de-ale vieții. — Ți-e dor de ei? — De familia mea? Fermín ridică din umeri, ancorat Într-un surîs nostalgic. — Ce știu eu? Puține lucruri Înșală mai abitir ca amintirile. Uită-te la preot... Dar dumitale? Ți-e dor de mama? Am coborît privirea. — Mi-e tare dor. Știi ce-mi amintesc cel mai mult de la maică-mea? Întrebă Fermín
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În timp ce pașii lor se Întâlneau pe alee; la aceste avansuri Olivia Îi răspundea fie printr-un murmur enigmatic, fie chiar printr-o tăcere adâncă, pe care vântul cel bun stârnit de nicăieri o Învăluia În fum, amestecând-o cu foșnetul nostalgic al frunzelor căzute din castani și dulcele ciripit de păsărele ce năvălea pe geam... Căzut pradă unui sentiment de duioșie, Într-o dimineață, reîntâlnind-o În fața chioșcului de dulciuri, masterandul Oliver, apropiindu-se de ea tiptitl-tiptil, Îi mângâie cu degetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
o parte din eternitate s-a frânt În două, lunecând pe pământ, peste traversele murdare și liniile de cale ferată ruginite, amestecându-și norii printre roți și mucuri de țigară pe jumătate stinse, iar acum această eternitate, potopită de țipete nostalgice, Încearcă zadarnic, luptând cu inerția, să se ridice Înapoi În eter... Senzația durează, desigur, doar o clipă, cât tragi un fum de țigară În piept și-l slobozești, În rotocoale, peste mese. Dimpotrivă, ochii călătorului sosit din capitală, obișnuiți cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ADEVĂRUL Pe sacrele altare de jertfe-ale gândirii, Să aflu adevărul, eu sigur m-aș jertfi Găsind un sens acelui, “a fi sau a nu fi”, Nostalgică otravă de tăinuire-a firii... Din vremurile-apuse, de când mă știu visând, Imaginar, se poate, dar sigur niciodată În firea-mprejurării, nicicând nu mi se-arată, Tărâmul către care, râvnește al meu gând... Bat drumul de pe care nu pot să mă
ADEV?RUL by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83740_a_85065]