4,508 matches
-
Iona (De Sodoma și De Iona). Mai lung e primul poem (167 de hexametri), în timp ce al doilea numără doar 105 și descrie cu precădere furtuna și naufragiul în care a fost implicat Iona. Autorul, un versificator capabil de performanțe retorice notabile, cunoaște bine și literatura păgînă, mai ales pe aceea care descrie Marea Moartă și caracteristicile ei extraordinare, efect al ploii de foc trimise de Dumnezeu. S-a spus despre aceste poeme că ar proveni din cercurile culturale frecventate de Ciprian
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
era încă în viață prin 470, cînd l-a cunoscut Ghenadie (Despre bărbații iluștri, 67). a) Epistolele Sînt pomenite chiar de Ghenadie, care spune că Salvianus trimisese foarte multe, însă pînă azi nu s-au păstrat decît nouă. Dintre acestea, notabilă este scrisoarea trimisă socrilor (nr. 4) în care explică opțiunea lui și a soției sale pentru celibatul voluntar, ca dovadă a unui tip de asceză destul de răspîndit, dar și greu de înțeles pentru un creștin obișnuit. Apărîndu-și opțiunea, Salvian opune
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
apropiată de cultura africană decît de aceea a celorlalte regate romano-barbare. Dacă în secolul al V-lea Italia fusese mai puțin vie din punct de vedere cultural decît Gallia, în epoca regatului ostrogot al lui Teodoric (439-525) apare o schimbare notabilă în condițiile culturale ale peninsulei. Se știe că Teodoric, cel puțin în prima parte a domniei sale, încercase să stimuleze împăcarea între elementul gotic și cel roman; regele privea cu interes cultura latină, încercînd să ajute, pe cît posibil, tradiția romană
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
înainte că Gallia fusese în secolul al V-lea țara occidentală care păstrase cel mai bine tradiția culturală clasică, vizibilă și în cadrul literaturii creștine, și care se putea lăuda cu o producție de un bun nivel, chiar dacă lipsită de valori notabile. în această producție predominau aspectele tipic literare, în timp ce teologia era mai puțin cultivată; în mod analog, temele tratate de cultura creștină în secolul al VI-lea sînt mai cu seamă literare, autorii fiind mai puțin interesați de gîndirea sau controversele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Alcimus Avitus se înscrie așadar în categoria autorilor de epopei biblice și e un versificator de un bun nivel; el scrie într-o limbă fără impurități și într-un stil prin care imită corect modelele clasice și creștine. Poetul posedă notabile capacități descriptive, confirmate de frecventele divagații narative, cum sînt episodul transformării soției lui Lot în statuie de sare (o „metamorfoză” descrisă în manieră ovidiană) și descrierea revărsării Nilului. Multe alte episoade sînt imitații evidente ale marilor poeți și ale miturilor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și se limitase să alcătuiască o compilație din maximele lui Seneca. Aceste opere ale lui Isidor nu izvorăsc din nevoia de a face paradă de erudiție și nici din dorința de clasificare și organizare - fapt considerat de noi un merit notabil. Cu fiecare din operele sale, episcopul de Sevilia a încercat să vină în întîmpinarea necesităților Bisericii sale, avînd în vedere că aproape toate au fost comandate de anumite persoane, cărora le-au fost și dedicate. într-o evaluare a lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cu siguranță mai echilibrate decît ale lui Nestorie, adversarul său - ale unor probleme teologice extrem de delicate și de a indica în mod ferm punctele slabe ale tezelor contrarii a determinat în bună măsură succesul său. La aceasta au contribuit și notabilele sale însușiri de politician, unitatea incomparabil mai solidă care caracteriza ansamblul bisericilor ce sprijineau Alexandria în raport cu cele de tendință antiohiană, precum și nenumăratele daruri pe care le-a trimis la curtea împăratului. Lipsa de prejudecăți și de scrupule și, uneori, brutalitatea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fost apocrisarul călugărilor palestinieni care a participat, la Constantinopol, la discuția cu monofiziții din 532-533 și la sinodul din 536 (cf. p. 000); potrivit lui Richard, florilegiul severian criticat în al doilea apendice al tratatului Contra monofiziților (cf. infra) prezintă afinități notabile cu autorii prestigioși invocați de severieni cu ocazia conferinței din 532. Unele indicii l-au determinat pe M. Richard să pună activitatea acestui autor (fără să conteste că acesta, așa cum arată numele său, a locuit un timp și la Ierusalim
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
citit în public probabil la 6 ianuarie 563, iar celălalt (304 versuri) puțin mai tîrziu. Cele două poeme au o importanță unică, deoarece doar așa ajungem să cunoaștem toate elementele catedralei care au dispărut ulterior, precum și tehnicile de construcție adoptate (notabilă este în al doilea cantitatea de adjective compuse). De la același autor ne-au mai rămas și circa 80 de epigrame, care s-au păstrat în ciclul lui Agazia (prieten și admirator al lui Pavel) în Antologia grecească. Cele mai multe au subiecte
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de ele. Eliberat de neliniștea provocată de bogății, separat de cercul persoanelor inutile, retras în solitudine, desprins de lucrurile sensibile și de senzații, sufletul poate atinge starea de contemplare a inteligibilelor. Mai ales aceste ultime teme sînt o dovadă a notabilei influențe a lui Evagrie Ponticul. Discursul despre asceză are multe elemente comune cu scrisorile și pare, așadar, că trebuie atribuit aceluiași autor. începutul tratatului Despre sărăcia de bunăvoie trimite la Discursul despre asceză, constituind, evident, continuarea acestuia. Nilus discută aici
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Grigurcu autorul descoperă "asumarea unei conștiințe textualiste" (p. 130), pericolul demersului postmodern rămînînd același prin, de exemplu, "teroarea intertextualității" (p. 150). Analizele aduc deseori în discuție evoluția anterioară a autorilor studiați, receptarea critică a acestora (față de care rareori apar diferențe notabile), precizări despre metoda cea mai adecvată (studierea biografiei, oricît de sumar, în cazul poeților din exil) și chiar amănunte "textualiste" despre scrierea articolelor ("nu sîntem nici la jumătatea articolului despre poezia lui Marin Mincu, am epuizat ceea ce cu o sintagmă
"Textualism" sau ontologie by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17140_a_18465]
-
centrate pe un singur personaj. Pentru rolul, vorbit, al șleampătului gardian al "veselei pușcării", Frosch, a fost invitat Horațiu Mălăele - fermecător, cu un umor candid și de bun gust. La Operetă, într-o scenografie (arhitect Theodor Dinulescu) care dovedește eforturi notabile și poate da iluzia unui oarecare belșug, actul I este o comedioară destul de alertă, actul II, mai sărăcuț și prea lungit de balete interminabile și foarte aproximative iar ultimul act alunecă într-o bufonadă groasă, vulgară care trage spectacolul în
Un "Liliac", doi "Lilieci" by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/17148_a_18473]
-
generații de intelectuali umaniști de origine nobilă confruntați cu vicisitudinile istoriei, protagonistul refugiindu-se în „turnul de fildeș” al renumitului institut și muzeu. Ambivalența situațiilor, limbajul aluziv incluzând citate literare, reflecții, jocuri de cuvinte, caracterul deschis al narațiunii constituie dificultăți notabile pentru un traducător. S. a mai tălmăcit, din franceză, romanul lui Georges Bataille Albastrul cerului (1996), precum și o masivă carte de memorii ale Ninei Berberova, Sublinierea îmi aparține (2000), mărturie a agitatei vieți a scriitorilor ruși în preajma revoluției din 1917
STANESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289875_a_291204]
-
apelor de piatră/ prin care Hades drept va desluși/ ce-am oglindit și ce voi oglindi” (Cântarul timpului). Altfel, inventarul de procedee revelate odată cu primul volum va continua să fie transmis către cele ulterioare. Cântece pentru timpul meu (1973) este notabil prin faptul că selecția ilustrează tematizarea patriei și a frumuseților ei, oportune ideologic. S. a scris și în genul memorialistic, un prim rezultat fiind Cartea cu oglinzi (1984). Apar aici, într-un stil emoționat, evocări ale unor dascăli sau compuneri
STANESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289874_a_291203]
-
Filologie, secția limba și literatura italiană, luându-și licența în 1959, cu o teză despre revista italiană „Il conciliatore”. Redactor la Editura Tineretului (1960-1964), ulterior la Redacția publicațiilor pentru străinătate (1964-1990), conduce, mai mulți ani, cu competență și cu realizări notabile în pofida contextului social-istoric potrivnic, „Revista română”, mensual cultural cu versiuni în franceză, engleză, germană și rusă. În 1968-1969 ține, în calitate de cadru didactic asociat (asistent), cursuri și seminarii de istoria prozei italiene în secolul al XX-lea, istoria filosofiei italiene, în cadrul
STATI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289886_a_291215]
-
acoperă cinci secole (200 î.Cr.‑ 300 d.Cr.). În felul acesta, cititorul poate verifica direct, în text, validitatea interpretărilor propuse. Scopul lui Jenks este de a zdruncina ceea ce se cheamă „consensul Bousset‑Charles”, consens tacit sau explicit, susținut, cu câteva excepții notabile, de majoritatea cercetătorilor secolului abia încheiat. Acest consens se referă la existența unei tradiții iudaice despre Anticrist, anterioară apariției creștinismului, transmisă pe cale orală, în manieră ezoterică, într‑o anumită perioadă de timp. Abia la sfârșitul secolului al II‑lea, datorită
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a parabolei judecătorului nedrept. De asemenea, menționează cele trei nume atribuite lui Anticrist, prezente în Adu. haer. (Euanthas, Teitan, Lateinos) și precizează că tiranul eshatologic este un iudeu din neamul lui Dan. Însă alături de aceste elemente comune, există și diferențe notabile. În viziunea lui Irineu, așa cum am văzut, Anticristul apare mai degrabă ca un vrăjitor, semnificația politică a mitului fiind extrem, și poate intenționat, diminuată. Invocarea mitului furniza, de fapt, încă o dovadă capitală a prezenței diavolului în istorie. În viziunea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
autorul scrierii Carmen... folosește termenul de Anticrist atât pentru Nero, cât și pentru regele care vine din Orient. Cu toate acestea, dacă privim descrierea acestor personaje prin intermediul „portretului‑robot” al Anticristului tradițional (din scrierile lui Irineu și Hipolit), observăm diferențe notabile. Mai întâi, Nero rediuiuus nu are o dimensiune cristologică fundamentală, mai precis, o dimensiune mesianică. Activitatea sa se „limitează”, ca să spunem așa, la exterminarea creștinilor, sub presiunea iudeilor și a senatului, dar nicăieri în text nu apare vreo cât de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
totalității”. Cf. P. Prigent, Apocalypse..., pp. 264‑265; L. Peerbolte, Antecedents..., p. 123. . Cf., de exemplu, Ier. 5,14 și 2Rg. 22,9. . În Mt. 11, Isus vorbește de Ioan Botezătorul ca de un Ilie rediuiuus (11,14). Alte locuri notabile sunt: Mt. 16,14; Mc. 6,15; 9,11‑13; Lc 1,17; 4,25; 9,8.19; In. 1,21.25 se referă cu exactitate la episodul redat de 3Rg. 17. Evanghelistul precizează faptul că seceta pe care profetul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Și din Ion Minulescu se reproduce, în deschiderea numărului 4, Romanța unui rege asiatic, o badinerie cu recuzită macabră, pe motivul amorului sadic criptat în statuile feminine dintr-un parc, văzute ca „o sută de poeme trăite-n altă lume”. Notabilă e și inserarea, alături de textul minulescian, a poemului Tanit de Iuliu Cezar Săvescu, precursorul simbolist defunct; invocarea lunii, cu reminiscențe eminesciene, turnată în stanțe după model macedonskian, e o mostră de confluență a modurilor de poematizare în pragul noului secol
SIMBOLUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289676_a_291005]
-
scrie capitolul Evoluția conceptelor teatrale, dar și paginile din Ora 19,30 (1983) sau Un deceniu teatral (1984), după cum istoria teatrului autohton de la începuturi până spre 1990 nu poate face abstracție de incursiunile sale în trecutul și prezentul dramei istorice. Notabil este S. ca antologator, care resuscită interesul pentru dramaturgi și piese uitate, efortul recuperator fiind prezent în primul rând în articolele exegetice. Astfel, în volumul Clio și Melpomena (1977), cea mai amplă secțiune, intitulată Piesa uitată, atrage atenția asupra unui
SILVESTRU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289670_a_290999]
-
nu judeci strâmb pe străin, pe orfan și pe văduvă, și văduvei să nu-i iei haina zălogț” - Deuteronomul, 14, 17), căci posibilitățile lor de a se apăra - din toate punctele de vedere - erau limitate, ca și inexistente uneori. Prezență notabilă în Vechiul Testament, văduva - a cărei vulnerabilitate era acceptată, dar nu totdeauna și respectată - trebuia să reprezinte o preocupare importantă a comunității (aducătoare de recompense: „«Și să vină levitul, căci el n-are parte și moștenire cu tine, și străinul și
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
fete nemăritate (care își pierduseră fecioria, în urma unor abuzuri, uneori la vârste fragede), femei despărțite ori văduve, persoane ce practicau profesii - slujnice prin hanuri, cârciumărese - ce le puteau împinge către o astfel de îndeletnicire, își făceau meseria, atingând un profesionalism notabil (Evlia Celebi era încântat de prestația hotinencelor), în orașele din Principate (doar prostituția este o excrescență a civilizației urbane 370), în cârciumi și hanuri 371, de-a lungul drumurilor străbătute de oști372 și în lumea multietnică a raialelor turcești (la
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
izbânda creștinismului, cu firești modificări în structura argumentației. Discursul lui Toader din Feldru (pe care cred că trebuie să ni-l imaginăm ca pe o „inserție” cultă într-o „reprezentație” dominată de semnele ritualice aparținând discursului funebru popular), arătând o notabilă stăpânire a artei oratorice (argumentarea urmează un traiect ce solicită formarea unor „convingeri”), este de marcă esențialmente livrescă. Cărturar de bună formație, diacul Toader se mișcă nestânjenit printre „izvoare”, „topind” pasajele împrumutate din scrierile religioase în construcții ce par a
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
subsol”, care alcătuiesc un „poem” paralel, o proiecție livrescă, decodificând uneori, iar alteori propunând simboluri. Al doilea ciclu, conceput contrapunctic, proiectează sentimentul fragilității ființei, iluziilor și amintirilor pe un fundal biografic. Poetul cultivă „pastelul” intelectualizat, meditația, elegia, incantația, în transcrieri notabile prin finețea imaginilor și simțul limbii. Această direcție a liricii continuă în volumele Altminteri (1979) și Anotimpuri (1986), unde modul imnic este adaptat la o formulă elegiacă fie suav melancolică, fie liric eroică, sub semnul virtuozității formale. Reportajele din Privire
SOROBETEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289803_a_291132]