KorAP: Find »[drukola/base=oștean & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...43 44 45 ...58 >

1,437 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

ușa: "Vrei ajutor?! Vrei?!... Închină-te!" Ce era să fac? Suntem prea mici... Am strâns din dinți și... m-am închinat vasal. Și așa ne-am târguit, ca-n oborul de vite ne-am târguit, pentru cele câteva mii de oșteni juruiți. Aista a fost prețul! și Ștefan își șterge cu palma sudoarea pe frunte. A dat Dumnezeu de ne-am unit puterile. Craii aiștea nu-s vrednici nici gâțele de la botinele Măriei tale să le lege! se înfurie Șendrea, sărind

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
a cam aplecat: "Podu'n sus, Podu'n jos!" Lauda de pe buze, de nu vine din inimă... Îi dau... Ce să-i mai dau? Îi dau și... și locul meu din Rai! Mie să-mi dea cei cincisprezece mii de oșteni juruiți! Și să-l sloboade pe Vlad din temniță, să ne înțelegem împreună! În rest, să le dea Dumnezeu sănătate, ca să-și poată arăta toată mărirea și toată puterea atunci când or da față cu turcii. Cu sabia în mână e

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
te călești! Vodă zice că aiasta a învățat-o de la Cezar, împăratul romanilor! El, în timp de pace, își oțelea cohortele cu greutăți atât de mari și marșuri atât de lungi, încât, în timp de război, lupta li se părea oștenilor floare la ureche. Juga boscorodește pe înfundate: Oare?... Chiar așa făcea Cezar? "E cusută cu ață albă"... Șendrea întoarce capul să-și ascundă zâmbetul. Duma își scoate sacul și se întinde în iarbă, lângă Herman. Neamțule, zice Duma și îi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Bine, Mare Spătare, bine... Mihail face stânga-n-prejur. Stai!! strigă din urmă, Ștefan. Văzut-ai cum se-ncleie musca ce trage la miere? Văzut! Ei, așa să faci și tu! Încarci două chervane cu marfă scumpă, la vedere. Ascunzi sub coviltir oșteni zdraveni cu sabie sub caftanul de negustor. Bați șleaurile negustorești, zi și noapte mai cu samă noaptea. Tâlharii vor trage la miere și vor mușca momeala... Fantastic! strigă Mihail în culmea admirației rupând-o la goană spre împlinirea poruncii. Îi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
atunci când vei fi "prima sabie în luptă"! Voi fi! îl înfruntă el semeț. Din gură e simplu. Să te vedem în faptă! Îți dau o săptămână... Apoi, ne tăiem în săbii. Bagă de seamă! N-am fiu! N-am decât oștean. De nu te aperi, te crestez fără milă! Ai auzit?! Și... și Măria ta să bage de samă! Nici eu n-am tată! Ștefan izbucnește în hohote de râs, mulțumit: Așa te vreau, fiule! Cutezător! Dar nu nesăbuit! Să nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ține cu mână vajnică, spune Duma. Aiasta numai la sfârșit se poate spune, vere. Încerc... Caut... Nu pot zălogi Moldova veacului de întuneric. Am auzit vorbind pe mulți dintre cei care au încrucișat sabia cu voi că moldoveanul e un oștean teribil, în luptă nu-i pasă, n-are habar de moarte, spune Țamblac. Nu c-am fi noi, lei-paralei, îi răspunde Ștefan, dar, când i-a ajuns cuțitu' la os, de nevoi, de frică, de amar, cu bojdeuca scrum, cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Luca Arbure. Aiasta-i de când lumea și pământul. De ești mic, anevoie-i a ține capul sus, adaugă Vlaicu. Ce cătrănit a fost voievodul Alexandru când a aflat mârșăvia, continuă Stanciu. Aiasta, drept mulțămire că la Grünwald și la Marienburg, oștenii Moldovei au sângerat pentru independența Poloniei. Acu' câțiva ani, trecând prin Grünwald, am văzut câteva cruci putrezite pe brațele cărora se mai putea citi: Ion, Vasile, Gheorghe... Pe cine nu-l lași să moară, nu te lasă să trăiești", filozofează

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
piept, și-a azvârlit coiful cu panaș, și-a smuls inelul cu pecetea imperiului același vultur bicefal, l-a sărutat și l-a aruncat departe, și-a scos cămașa de mătase și a îmbrăcat o cămașă luată de pe cadavrul unui oștean era o cămașă sfâșiată, noroită, sângerată... Îl priveam îngroziți și nu înțelegeam ce voia să facă. Ai uitat să spui că, de fapt, îmbrăcase "cămeșa morții"... murmură Ștefan. Da... "cămeșa morții" îngână el cu voce tremurătoare. Plin de noroi și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
trâmbița decât cucerirea! Să se audă că el, marele Mathias Rex, s-a sculat împotriva Antihristului să-l prăpădească, adaugă Duma. Cu toată făloșenia lui să recunoaștem Mateiaș e un rege mare. Să-mi dea Mateiaș cei cincisprezece mii de oșteni juruiți în tractat, în frunte cu viteazul Vlad Țepeș Drăculea, pe care, în sfârșit, s-a înduplecat a-l slobozi din temniță ca să-l ridice "căpitan general" al oștirii maghiare... Închipuiți-vă! Cu Vlad! Împreună! Să-i simt cotul! E

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
în hlamida regală, "il pazzo valacho" va sfârteca inimile domnițelor, ale jupânițelor... spune el, dar brusc, cu brutalitate și scârbă, aruncă pânza cât colo și-și șterge palmele, murdărite parcă. Cârpa aiasta, tăiată bucăți-bucăți, să fie dată celor mai viteji oșteni ai mei, drept obiele pentru opinci! poruncește cu un zâmbet batjocoritor. Cam puțin pentru cât am dat noi, continuă el cu amar și obidă. O, Apus-Apus, trezește-te! Ați trâmbițat o "Mare Cruciadă"! Totul s-a oprit la trâmbiță! Voi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
baba se piaptănă"! Turcii bat la porțile Europei, și lui Cazimir îi arde de "omagii, cârdășii, închinări"!... E orb?! El nu vede primejdia de moarte ce ne paște pe toți, deopotrivă?! Se târguie ca-n iarmaroc pentru cei douăsprezece mii oșteni juruiți în tractat! Nu toți în Polonia gândesc ca el, ia cuvântul Tăutu. Mulți se uimesc și se întreabă: "Cum e posibil? Moldova, o țară atât de mică, cu mijloace atât de modeste -, să înfăptuiască lucruri atât de mărețe, aproape

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
o mână de oameni, și ei ca "năsipul mării"... Singuri, nu putem... "Oastea cea mare a Moldovei e oaste de strânsură, mai mult țărani de la coarnele plugului". "Strânsură, strânsură", dar strașnic muștruluită, precizează Șendrea. Din fiecare țăran ai făcut un oștean și nu unul oarecare... Care are a lupta cu ienicerii, cu spahii, oșteni de meserie târșiți prin bătălii și războaie, "Tigrii pustiei", îl lămurește Ștefan. Pe aiești "tigri" țăranii noștri și capul Domnului nostru i-au făcut "pisicuțe" la Podul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cea mare a Moldovei e oaste de strânsură, mai mult țărani de la coarnele plugului". "Strânsură, strânsură", dar strașnic muștruluită, precizează Șendrea. Din fiecare țăran ai făcut un oștean și nu unul oarecare... Care are a lupta cu ienicerii, cu spahii, oșteni de meserie târșiți prin bătălii și războaie, "Tigrii pustiei", îl lămurește Ștefan. Pe aiești "tigri" țăranii noștri și capul Domnului nostru i-au făcut "pisicuțe" la Podul Înalt! atacă și Duma. Ștefan își ascunde în mustață un zâmbet de mulțumire

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
îngrozitor de singur. Chiribuță, cu o carafă pântecoasă, dă ocol odăii Domnului, umplând ulcelele pe care boierii, de necazul ăl mare, cu Ștefan în frunte -, tare se mai grăbesc să le golească. Nu mă gândesc decât la cei douăsprezece mii de oșteni juruiți în tractat oștenii lui Hristos, glăsuiește Ștefan cu o voce mică, obosită, pe gânduri. Se așează în jilț, simțind nevoia să se sprijine. Răstoarnă clepsidra ce-și oprise curgerea timpului. Bea din ulcică și boierii se grăbesc să-i

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
o carafă pântecoasă, dă ocol odăii Domnului, umplând ulcelele pe care boierii, de necazul ăl mare, cu Ștefan în frunte -, tare se mai grăbesc să le golească. Nu mă gândesc decât la cei douăsprezece mii de oșteni juruiți în tractat oștenii lui Hristos, glăsuiește Ștefan cu o voce mică, obosită, pe gânduri. Se așează în jilț, simțind nevoia să se sprijine. Răstoarnă clepsidra ce-și oprise curgerea timpului. Bea din ulcică și boierii se grăbesc să-i urmeze exemplul. Logofete, ia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
domn. Eu, pâș-pâș, mă duc la Putna să mă culc... Sunt ostenit, tare ostenit, adaugă, apoi se duce la fereastră și privește cerul însângerat de ultimele raze ale apusului ce coboară dincolo de coline. Mă gândesc la cei douăsprezece mii de oșteni juruiți de Cazimir. Mi-i dă?... Nu mi-i dă?... Să-și miște fundul de vor să salvăm "Creștinătatea"! Avem doar tractat, glăsuiește Șendrea. Sunt obligați să-l respecte! S-au legat prin jurăminte! Ștefan se dezlănțuie batjocoritor, încrâncenat, numai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Măriei tale: boierii Mircea Comis și Stan Logofăt. Voievodul Laiotă Basarab mi-a trimis vorbă să șoptesc Măriei tale că vine siluit, cu inima frântă, că se va strădui să nu verse sânge de frate, că mult se bucură când oștenii lui fug în munți, ca să nu meargă cu păgânii... O să-i plătesc eu. După faptă și răsplată! Înainte de plecare din Stambul, mai mulți căpitani și câteva pașale dintre cei ce-au dat bir cu fugiții la Podul Înalt și care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
aurul Papii, primejdia comună... Dar... să mă lase de tot singur... Singur! Mateiaș aista n-a înțeles că aicea nu e vorba de o măruntă răfuială între două țări. E în joc "Creștinătatea"! spune cu un zâmbet ironic. Suntem doar ,,Oștenii lui Hristos"! hohotește el batjocoritor. Că mult îi arde lui Mateiaș de război, de "Creștinătate"... E obosit, ca mirele după nuntă în luna de miere, hâhâie Mihail cu subînțeles. Încă un pumnal înfipt în spate, oftează Ștefan. Am crezut... M-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Creștinătate"! schimbă el brusc tonul. Acu, cel puțin, am aflat adevărul: "Suntem singuri!"... Prea bine! Nu datorăm nimănui nimic! Știm că nu ne bizuim decât pe noi înșine, pe puterea noastră, așa mică cum e! Numai de s-ar înturna oștenii mei zburătăciți... Prea puțini s-au întors încă... N-am pierdut nădejdea... Nu mă lasă ei, spune Ștefan fără convingere. Și dacă, totuși... i-o retează Stanciu. Tomo! Tomo! Necredinciosule! strigă Ștefan. Dacă, totuși... spune, chinuit, mai mult pentru sine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
un sul de pergament ferecat cu peceți domnești. Glasul lui devine solemn, grav: Vă mai rog... Am însemnat aicea, voința mea de pe urmă. Ștefane! sare cu reproș Țamblac. Ce gânduri, Ștefane! protestează Vlaicu, violent. Ștefan surâde trist: Sunt gânduri de oștean. Că doar nu mergem la nuntă... Și vreau să plec liniștit. Pentru noi, hotarul știți voi care e atât de aproape... Nici nu prinzi de veste când ai trecut "Dincolo"... Iaca! surâde șmecherește și scoate dintr-un buzunăraș de la piept

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
moartea! Promite-mi că n-ai să... să mori, Ștefane, se roagă ea și își mușcă buzele să n-o podidească plânsul, dar i s-au înrourat ochii și o lacrimă se sparge șiroind pe obraz. Ștefan zâmbește trist: Care oștean ar putea promite... Doar lașii! Bine, bine, o să am! o împacă el văzând că zăgazul lacrimilor s-a rupt. Îți promit! Ștefane! Să știi! strigă Voichița într-o stare de exaltare. De... de cazi, Doamne ferește vin după tine! Vin! Ce-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
vedem sănătoși!" Voichița își șterge lacrimile cu palmele și strigă: "Să ne vedem sănătoși, Ștefane, Măria ta!" Așa-așa, Voichițo! Trece și aiasta. N-ai teamă... Stinsul stelelor e aproape... Cucoșii stau să cânte... Voichițo, să ne despărțim ca doi oșteni; acu, doar, ești într-un fel -, ești oștean în oastea lui Ștefan Vodă. Să ne cerem iertare... Voichița își mușcă buzele să n-o podidească iarăși, plânsul... Ște... Ștefane, Măria ta! Să te întorci sănătos, victorios! O să te apăr cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și strigă: "Să ne vedem sănătoși, Ștefane, Măria ta!" Așa-așa, Voichițo! Trece și aiasta. N-ai teamă... Stinsul stelelor e aproape... Cucoșii stau să cânte... Voichițo, să ne despărțim ca doi oșteni; acu, doar, ești într-un fel -, ești oștean în oastea lui Ștefan Vodă. Să ne cerem iertare... Voichița își mușcă buzele să n-o podidească iarăși, plânsul... Ște... Ștefane, Măria ta! Să te întorci sănătos, victorios! O să te apăr cu rugăciunile mele. O să te ocrotesc cu... cu dragostea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
poate ocârmui fără gâde, dar văd că nu este cu putință... I-am muncit la cazne, se laudă Duma. Negrilă, când a văzut fierul înroșit, a prins limbă și a mărturisit toată urzeala hitleniei. Rumoare... Apoi, pe ușă, îmbrânciți de oșteni, se împleticesc cei trei hicleni, sângerați, cu fețele umflate, cu cămeșile sfâșiate... După ei, Sora, bocind, mușcându-și pumnii, despletită, umflată de plâns, se prăbușește la picioarele Doamnei Maria, care o ridică și o îmbrățișează. În genunchi, netrebnicilor!! îi brutalizează

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
nici pe pământ, nici în Ceruri... Iartă-mă, soră, dar altfel nu se poate! Țamblac o sprijină de subțiori și, încet, încet, o conduce spre ieșire. Isaia, schimonosit de ură, răcnește: Tiranule!! Călăule!! Ucigașule!! și îl scuipă în față, dar oștenii se reped, îl frâng, îl îngenunchează. Nici pe Ceea Lume n-o să-mi iert c-am dat greș!! scrâșnește cu ură. Ștefan își șterge cu palma scuipatul: Lăsați-l... Lăsați-l să-și scuipe veninul... Te blestem!!! se dezlănțuie Isaia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]