337,371 matches
-
al tabloului. Pe un al doilea nivel generic (rândurile al doilea și al treilea) sunt numite o serie de repere medii sau subreferente. Registrul de conținut cuprinde trei nivele, în care sunt clasificate reperele particulare. În cadrul reperelor referind DMz ca obiect de configurat, corespondent nivelului psihic/sufletesc de fapt artistic - muzical, am trecut termenul sintagmatic de melo-modosonie, pe considerentul că melosul este aspectul arhetipal al oricărui obiect muzical. Argumentăm aceasta prin accepțiunile substanței sufletești, caracterizate de mișcare (anima) și inefabilitate (fără
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
cuprinde trei nivele, în care sunt clasificate reperele particulare. În cadrul reperelor referind DMz ca obiect de configurat, corespondent nivelului psihic/sufletesc de fapt artistic - muzical, am trecut termenul sintagmatic de melo-modosonie, pe considerentul că melosul este aspectul arhetipal al oricărui obiect muzical. Argumentăm aceasta prin accepțiunile substanței sufletești, caracterizate de mișcare (anima) și inefabilitate (fără masă/corp), ca energie vibrațională. Ori, mișcarea a ceva imaterial (inconturnabil - fără chip sau formă) și totuși reperabil lăuntric (din-interiorul ființei ce sunt/suntem) este un
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
lumii exterioare. Omul îl află la îndemână prin/din propria-i voce. Glăsuind (spre)-întru-sine, omul vocal melodizează, remodelând sonoritatea lumii după un chip imaginar cu care sufletul său să se poată ivi lumii. Melosul vocal se constituie astfel ca obiect al unui fapt magic de închipuire sufletească, prin transfigurarea dat-sonorului din jur (real) într-un luat-sonor ca-din- lăuntru (imaginar). Așa cum se arată în același articol (nota de subsol nr.1), dacă pe planul structurilor spațiale obiectul sonor este reperabil ca
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
se constituie astfel ca obiect al unui fapt magic de închipuire sufletească, prin transfigurarea dat-sonorului din jur (real) într-un luat-sonor ca-din- lăuntru (imaginar). Așa cum se arată în același articol (nota de subsol nr.1), dacă pe planul structurilor spațiale obiectul sonor este reperabil ca înălțime (frecvență) a sunetului, pe cel al structurilor temporale el este considerat ca moment sau eveniment (de durată sonoră). În opinia noastră, coroborarea celor două dimensiuni sau perspective poate determina un al treilea tip de obiect
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
obiectul sonor este reperabil ca înălțime (frecvență) a sunetului, pe cel al structurilor temporale el este considerat ca moment sau eveniment (de durată sonoră). În opinia noastră, coroborarea celor două dimensiuni sau perspective poate determina un al treilea tip de obiect, pe care-l numim voce formală. Vocea formală (Vf) este un obiect teoretic (abstract) de reprezentare ideatică a DMz. În raport cu acesta, Vf este un purtător de imagine conceptuală a lui, prin ipostaziere. Astfel, DMz este abstras din fenomenalitatea sa natural-culturală
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
structurilor temporale el este considerat ca moment sau eveniment (de durată sonoră). În opinia noastră, coroborarea celor două dimensiuni sau perspective poate determina un al treilea tip de obiect, pe care-l numim voce formală. Vocea formală (Vf) este un obiect teoretic (abstract) de reprezentare ideatică a DMz. În raport cu acesta, Vf este un purtător de imagine conceptuală a lui, prin ipostaziere. Astfel, DMz este abstras din fenomenalitatea sa natural-culturală (de fapt artistic) și petrecut în forul cugetului (minții), unde este adus
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
derulează ca fond (în adâncime) și nuanță (la suprafață). Sub aspectul surprinderii secvențiale Vf prezintă aspectele de câmp sau stare (de adâncime) și de discurs sau accentuare expresivă (la suprafață). • REPERE ale Vf - perspectivă obiectuală / ◦ Profil; ◦ Volum; Masă; ◦ Orizont Ca obiect, Vf se prezintă în referința a 4 repere particulare: profilul, volumul, masa și orizontul. În raport cu reperele generale (unda și secvența), profilul și volumul particularizează unda, într-o cuprindere de registru de înălțimi și nivele (moduri) de pulsație; masa și orizontul
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
pe baza unui aspect de variabilitate interioară sau contextuală. Asemănător volumului, ca nuanțare în cuprindere, orizontul este un reper de nuanțare în surprindere, prin alăturare sau împerechere pas-cu-pas, (secvență cu secvență). Pe acest criteriu Vf se prezintă ca șir de obiecte spațio-temporale. Avem deci o exprimare în caracter discursiv. Modificările din cadrul unei secvențe aspectează orizontul interior al acesteia. Am arătat deja că momentele de articulare ale variabilității masei (în condiția conjuncției duratelor) se constituie în clipe. Oricât de de mare sau
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
masei (în condiția conjuncției duratelor) se constituie în clipe. Oricât de de mare sau de mic (dar mai mult de 1), numărul clipelor dintr-o secvență formează o singură pereche. În general, pentru a vorbi de orizontul interior al unui obiect formal, este necesar ca acesta să prezinte un caracter de variabilitate pe un fond de continuitate, derulându-se în minimum două clipe. Dar și atunci când exprimăm sintetic un profil ale cărui variații subântind totuși o singură direcție (chiar dacă nu avem
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
că modurile static și/sau dinamic sunt direct relevante pentru profil și masă; modurile omogen și/sau eterogen sunt direct relevante pentru volum și orizont, și indirect (ca nuanțe), pentru profil și masă. Oricare DMz, odată prins (însușit) ca întreg (obiect sonor), poate fi „pus în scenă” petrecându-l prin diferite zone de aspectare ori înveșmântare, menite să-i confere atribute de stare caracterială. Așadar, fără a-i modifica raporturile structurale interne și fundamentale (păstrându-l recognoscibil), DMz poate fi interpretat
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
caracterizare scenică a DMz. o Registre cantitative (stare de caracter vocal): monovocalitate; plurivocalitate Analog scenografierii (costumării) DMz, Vf poate fi și ea aspectată prin diferite registre ale unor coordonate specifice. O atare coordonată o constituie cantitatea (numărul elementelor) sau masa obiectelor din șirul sau secvența unei Vf. Așa cum într-un ambitus sonor spațial delimităm registre, traduse în percepția sensibilă prin senzația de acut/grav, iar într-un ambitus sonor temporal distingem durate lungi/scurte, tot astfel și pe dimensiunea masei sonore
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
Vf se justifică în raport cu psihofiziologia auditivă. În mod reflex/spontan (din resortul arhetipului de imitare - cu rol major în integrarea prin comunicare), orice sunet auzit este tradus subiectiv, la scara propriului glas, ca voce. În același mod, o succesiune de obiecte sonore pendulând prin diferite registre spațiale (de înălțimi, timbruri sau intensități) generează impresia unei distribuții pe mai multe voci. Subliniem însă că nu punem în sinonimie conceptele de voce formală și voce instrumentală sau timbrală. o Nuanțe sintaxice (dramatizare la-orizont
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
perspectiva orizontului. De fapt ele sunt aspecte sau moduri de tipologie sintaxică, care conferă Vf o expresie de dramatizare (la-orizont). Dacă premisa definirii categoriilor sintaxice constă în relațiile de ordin temporal, condiția referirii lor este de a avea minimum două obiecte sonore (de nivel elementar). Ca atare, Vf nu este însă un obiect elementar decât la nivelul câmpului în care se propagă, adică în locul ei de continuitate (invarianță), și pe care-l ocupă în mod exclusiv. La nivelul expresivității (pe plan
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
care conferă Vf o expresie de dramatizare (la-orizont). Dacă premisa definirii categoriilor sintaxice constă în relațiile de ordin temporal, condiția referirii lor este de a avea minimum două obiecte sonore (de nivel elementar). Ca atare, Vf nu este însă un obiect elementar decât la nivelul câmpului în care se propagă, adică în locul ei de continuitate (invarianță), și pe care-l ocupă în mod exclusiv. La nivelul expresivității (pe plan secvențial sau discursiv), Vf este un obiect compus, structural-sintaxic. Deși conform sistemului
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
Vf nu este însă un obiect elementar decât la nivelul câmpului în care se propagă, adică în locul ei de continuitate (invarianță), și pe care-l ocupă în mod exclusiv. La nivelul expresivității (pe plan secvențial sau discursiv), Vf este un obiect compus, structural-sintaxic. Deși conform sistemului nostru teoretic nu putem considera mai multe Vf în același cadru de continuitate, recunoaștem în schimb diferite aspectări de registre cantitative în secvențialitatea structural-sintaxică a aceleiași Vf. o Terminologia nuanțelor sintaxice în raport cu registrele cantitative În
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
înțeles în raport cu secvența? Răspunsul este cu da și nu, în același timp. Nu, desigur, pentru că întregul Vf este una cu sine, neavând un altceva în-afară-de-el (care să-i fie poziționat în-laterale). Da, dacă considerăm articularea Vf într-o clasă de obiecte (ca gen, categorie, specie etc.), căreia însă trebuie să-i atribuim valoarea unei expresii de continuitate. De exemplu, considerarea Vf ca moment/eveniment în/din evoluția unui gen formal. Se poate spune despre Vf a unei anumite sonate pentru pian
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
rezonanță, ca mod de susținere sau suport sonor (muzical) a unui cântec. El se relevă astfel și ca extensie (de fond), într-o nuanțare interpretativă a cântecului. Astfel, acompaniamentul constituie o valoare relativă, în raport cu cântecul pe care-l susține. Ca obiect însă, întrucât comportă aspectele formale proprii oricărui DMz, și acompaniamentul este livrabil unei sintaxe. Prin urmare, cântecul acompaniat prezintă o dublă sintaxă - a cântecului (ca referent) și a nuanței sale extensive, respectiv a acompaniamentului (relativ referentului). N.B. De fapt, armonizarea
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
mai tânăr. Mi-a dat cheile de la camera 19. Numărul m-a lovit ca un bolovan în cap. Rucsacul mi-a alunecat de pe umăr, lovind podeau cu putere. Femeia, care până atunci se admira în oglindă, a tresărit, scăpându-și obiectul din mână. Pur și simplu am încremenit, fixând numărul cheii, până când ochii au început să mă usture și imaginea să devină neclară. Am închis pumnul cu putere. Încă îmi pica greu amintirea ei. Nu cred c-o să treacă vreodată destul
ALECART, nr. 11 by Raluca Rîmbu () [Corola-journal/Science/91729_a_92906]
-
mult decât un fapt tehnic specific, pentru care compozitorul trebuie să cunoască tot felul de date de ordin acustic și de instrumentare sonoră (ce-ul și cum-ul instrumentelor producătoare de sunete). Mai departe, ceea ce reușește el să realizeze ca obiect compozițional calificabil sau admirabil estetic, îl prezintă pe linia artisticității, ca artizan sonor (al cărui obiect se reperează prin reprezentativitatea sau figurativitatea sonoră), și pentru care sunt de asemenea necesare o serie de competențe, ținând de formalizarea în spațiu-timp și
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
de ordin acustic și de instrumentare sonoră (ce-ul și cum-ul instrumentelor producătoare de sunete). Mai departe, ceea ce reușește el să realizeze ca obiect compozițional calificabil sau admirabil estetic, îl prezintă pe linia artisticității, ca artizan sonor (al cărui obiect se reperează prin reprezentativitatea sau figurativitatea sonoră), și pentru care sunt de asemenea necesare o serie de competențe, ținând de formalizarea în spațiu-timp și diferitele tipuri consacrate (asimilate cultural) ale acesteia. Apoi, dacă ne propunem să aflăm și presupusele dedesubturi
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
auditive, olfactive, tactile etc. Pentru oamenii de atunci ele erau interpretate ca epifanii ale strămoșilor și zeilor pe care îi adorau. (vezi Daniel, Constantin Misteriile lui Zalmoxis, București : Herald, 2011) footnote>, dinspre senzația de sunet către neauzirea din umbra lui. Obiectul OS devine formativ, prin însuși procesul de acordaj (întru tăcere). Sub aspectul durabilității, forma comportă expresia unei finalități pregătitoare, ca durată precursiv-rarefiată. Orientată astfel, OS corespunde unui timp dezatractor, care, retrăgându-se spre trecut, determină un acum cadențial (ultim), tot
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
în lumea umbrelor, ca tăceri sub-sonore, în așteptarea unui acum înnoit (prezumat ascensional, ca simbol sonor al unui înțeles ascuns). Ținem să precizăm că planul cadențial nu este totuna cu formula de cadență sau coda unei OS, acestea fiind doar obiecte instrumental-formale, prin care se concretizează convenția limitei secunde (ultime) sau a sfârșitului unui parcurs. Sub acest aspect, cadența de la finalul unui ciclu secvențial (după cum este definit în cap. 4) marchează limita secund-ultimă a unei forme de frază și/sau perioadă
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
prin natură. Chipul cuprinde „atât ceea ce noi numim viața intelectuală (νοῦς), cât și viața supranaturală (πνεῦμα); ansamblul acestor realități constituie natura, căreia i se opune viața animală (ψυχή) care e adăugată. Deci, observăm că această noțiune de natură are un obiect diferit de acela pe care îl desemnează ea în teologia occidentală. Pentru aceasta, natura cuprinde viața animală și viața intelectuală și e opusă «vieții supranaturale», care e supraadăugată. Pentru Grigorie, din contra, natura cuprinde viața animală și viața intelectuală și
Botezul în lumina învăȚăturii Sfântului Grigorie de Nyssa. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/131_a_162]
-
la Cairo, în Egipt, unde ajunge mare rabin și medic la curtea sultanului. Pasionat de opera lui Aristotel, Maimonide scrie o seamă de lucrări în care încearcă să îmbine dogmele religioase evreiești cu direcțiile filozofice aristoteliene. Opera sa filozofică devine obiect de studiu, stârnind numeroase controverse, marcând astfel gândirea filozofică evreiască, dar și europeană. footnote>), ultimul fiind considerat cel mai important filozof de limbă ebraică din Evul Mediu. Artele se dezvoltă conform normelor unui nou curent estetic, ce se va numi
Muzica Arabo-Andaluz? (I) by Cezar Bogdan Alexandru Grigora? () [Corola-journal/Science/84195_a_85520]
-
faptul că interpretarea este o acțiune vie, desfășurată linear, mereu reînnoită și niciodată împlinită definitiv, evoluând în timp și - ca atare - supusă unor neîncetate modificări, permanent sub influența hazardului și a dispoziției schimbătoare umane; în vreme ce opera, textul scris, este un obiect (sau document) finit, definitiv încheiat, devenit atemporal. Ca urmare, interpretarea a oscilat, în decursul istoriei, între rigoare și libertate față de litera partiturii. Acest raport a evoluat de la o libertate mergând până la arbitrar (în numele expresiei subiective), către un tot mai
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]