KorAP: Find »[drukola/base=ocean & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...43 44 45 ...383 >

9,574 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205

primise în dar un talisman magic, care deschidea toate porțile. Dar cum era posibil ca niște oameni care stăpâneau obiecte atât de fascinante, cuțite atât de periculoase și vesminte atât de grozave să moară de sete într-o insulița în mijlocul oceanului? Și cum era posibil că asemenea semizei să miroasă atât de urât? Tapú Tetuanúi se simțea complet zăpăcit și Chimé din Farepíti la fel. Uimirea lor era cu totul de înțeles dacă ținem seama că niciodată, în mii de ani

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
il ridicaseră din câteva resturi ale naufragiului se mai aflau încă o femeie și doi bărbați care agonizau. Trebuia să fi trecut mai mult de o lună de când Sân Juan Nepomuceno eșuase, în plină noapte, pe acea insulița pierdută în mijlocul oceanului și se putea spune ca plecase la drum într-un ceas rău, căci probabil nu există, de-a lungul și de-a lațul întregului Pacific, un loc mai pustiu și mai lipsit de orice resurse pentru a supraviețui. Pe insula

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
le-au transformat în oale și cuțite. Era o ipoteză destul de plauzibilă, mai ales dacă se ținea cont că Omul-Memorie vorbea de un straniu eveniment - petrecut cu generații în urmă - când o uriașă bucată din soare s-a prăbușit în ocean, foarte aproape de Bora Bora, ridicând nori de stropi în momentul impactului. Poate că dacă ar fi căzut pe insulă, acum am fi avut și noi cuțite și oale, argumenta grăsanul. — Sau poate că ar fi distrus-o, punctă, ironic, Roonuí-Roonuí

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
totuși să potolească setea, în lipsă de altceva mai bun. Apoi restul acelui peste se îmbiba cu apă de mare și se frigea la foc mic, fără ca prin asta să-și piardă din consistentă și gustul caracteristice. Dată fiind bogăția oceanului care-i înconjura și abundență de Miki-Miki, precum și numărul mare de arbuști scurți și groși, cu frunze în formă de lance, care creșteau chiar pe mal, nu doar echipajul de pe Sân Juan Nepomuceno, ci chiar cel al unei întregi escadre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Marara deveni atunci navă cea mai rapidă care traversase vreodată Micronezia și, după ce se asigurară că nu aveau la bord șobolani, păduchi, căpușe sau ploșnițe, fericiții polinezieni se despărțiră de urât mirositorii naufragiați spanioli, îndreptându-se, încă o dată, spre largul oceanului. În sfârșit, o insulă înaltă! exclama Miti Matái, paisprezece zile mai tarziu. —Unde? se miră Tapú Tetuanúi, ai cărui excelenți ochi nu distingeau decât monotonia mării și a cerului, de un albastru uniform, pătat doar la orizont de câțiva nori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
în ceață și, înarmându-se încă o dată cu răbdare, începu să-i explice: —O insulă normală care ajunge la opt sute de metri deasupra nivelului mării ar avea nevoie de o bază foarte largă, fiindcă ar trebui să urce încet-încet de pe fundul oceanului, care pe aici are mii de metri adâncime. Făcu o scurtă pauză, pentru că el să înțeleagă bine ceea ce avea să-i spună. Și dacă ne-am află în această situație, ar trebui să navigam deja pe deasupra zonei scufundate a acestei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
care nu le mai ridicară decât cu două ore înainte de răsărit, astfel că zorii îi găsiră la mai puțin de o jumătate de milă de ceea ce era, într-adevăr, un con vulcanic, care părea să se ivească abrupt din valurile oceanului, cu povârnișuri parcă tăiate cu toporul, cu excepția coastei nordice, unde se află o plajă adăpostita, de nisip negru, protejată de un mic promontoriu care pătrundea că un deget murdar de stâncă în albastrul oceanului. Soarele încă nu se dezlipise de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
să se ivească abrupt din valurile oceanului, cu povârnișuri parcă tăiate cu toporul, cu excepția coastei nordice, unde se află o plajă adăpostita, de nisip negru, protejată de un mic promontoriu care pătrundea că un deget murdar de stâncă în albastrul oceanului. Soarele încă nu se dezlipise de linia orizontului, când deja înconjuraseră întregul perimetru al insulei, asigurându-se că nu se zarea nici un catamaran - care să le indice că aceasta ar fi fost insula de pe care au pornit sălbaticii lor agresori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
bizar, colibele nu se ridicau lângă mal, ci se ascundeau între copacii din interior, departe de privirile străinilor. Miti Matái manevră cu îndemânare vasul, până la circa o sută de metri de plajă de nisip negru, menținând tot timpul prova către ocean și vâslașii la posturi, în cazul în care ar fi fost necesar să se depărteze în grabă. După numai o jumatate de oră Miti Matái demonstra, încă o dată, ca instinctul nu obișnuia să-l însele, căci, unul câte unul, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
fibre subțiri împletite între ele. Scufundatorul dădu din cap pe când adaugă: Nu-nțeleg cum naiba or putea să le-mpletească atât de strâns, dar dacă am învăța și noi meșteșugul, navele noastre ar fi mereu cele mai rapide de pe fața oceanului. Tapú îi făcu semn să tacă puțin, căci i se păru că aude croncănitul fals al unui pescăruș. Miti Matái răspunse imediat la ceea ce părea să fie un semnal prestabilit și, câteva clipe mai tarziu, piroga apăru din întuneric și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
de razele nemiloase ale soarelui, dar dispuși să continue cu orice preț. A doua zi vântul slab se opri de tot, iar zăpușeala ajunse la limite insuportabile, dându-le tuturor senzația că Marara plutea nu pe apă, ci pe un ocean de mercur. Până la ultimul, ocupanții catamaranului ramaseră ore întregi că într-o letargie, până când, dintr-odată, Miti Matái își bagă mâna în apă, îi calcula temperatura, privi cerul, trase adânc aer în piept și murmura că pentru sine, deși mulți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
mulți că noi... Suspina. Asta fără să mai punem la socoteală aportul băieților, femeilor și chiar al bătrânilor... Avem de partea noastră factorul surpriză, răspunse Roonuí-Roonuí. Din câte am auzit despre ei, se consideră neamul cel mai puternic din Infinitul Ocean al Infinitelor Insule și își impun legea atacând, omorând și jefuind, fiindcă sunt convinși că vecinii lor din primele două Cercuri nu vor îndrăzni niciodată să treacă la represalii... Zâmbi, arătându-și dinții în mod amenințător. Dar de data asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
preocupe decât că vântul și vârtejurile apei să nu-i arunce pe coasta. Vâsliră pe întuneric până ajunseră în punctul dorit: un golf izolat, adăpostit de vânturile de răsărit, căci Miti Matái știa, din experiența, ca în acea parte a oceanului taifunurile băteau mereu dinspre sud-est spre nord-vest. La prova, doi oameni sondau încontinuu adâncimea apei și, când se știu la vreo cinci metri deasupra unui fund de nisip, Navigatorul-Căpitan ordona să se arunce ancoră. Zece războinici săriră în apă, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
tensiunea evenimentelor care se apropiau, în timp ce de afară se auzea un vânt de o sută cincizeci de kilometri pe oră, care parcă încerca să ia toată insula pe sus. Cand copacii începură să se frângă cu trosnete violente, iar mugetul oceanului care se lovea de recif se transformă într-un tunet continuu, care prindea ecou în pereții peșterii, nici macar flegmaticul Oripo nu reuși să închidă un ochi. Tapú Tetuanúi se pregătea de săptămâni întregi, cu mult entuziasm, ca să lupte împotriva sălbaticilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
l-au asasinat în propriul său pat... remarcă celălalt. Haide, Tapú, încheie, nerăbdător. Ne-am zbătut atâta să ne îmbarcam pentru că ne considerăm bărbați... Poartă-te că un barbat! Tapú Tetuanúi ar fi vrut să-i răspundă că cine înfrunta oceanul luni în șir sau cine suporta, fără să crâcnească, furia unui taifun se comportă fără îndoială că un bărbat, fără să mai fie nevoie să omoare adolescenți, însă își dădea seama că veniseră până aici ca să-și îndeplinească misiunea, deci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
adăpostita. Pe înserate, Marara se apropie de Marae, inca plin de prizonieri, iar aceștia nu-și putură crede ochilor când descoperiră un semeț catamaran care parcă picase din cer, fără să bănuiască măcar că, de fapt, acesta se ridicase de pe fundul oceanului. Acum înțelegeau cum ajunseseră pe insula brutalii lor agresori, insă nu-și dădeau încă seama unde putuse să stea ascunsă enormă navă pe timpul furtunii. Roonuí-Roonuí și majoritatea oamenilor lui tăiară vegetația pe o rază destul de mare în jurul clădirii Marae și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Bora Bora, simți că toate orele acelea interminabile în care studiase stelele, pana i se împăienjeneau ochii, nu fuseseră în zadar. Însă nu putu să nu se întrebe dacă se simțea în stare să găsească drumul de întoarcere prin acel ocean infinit și se ruga, în mintea lui, zeului Taaroa să nu i se întâmple nimic aceluia care într-adevăr știa să ducă navă la liman. Tapú Tetuanúi reușise să-și facă o idee destul de clară despre stelele care traversau cerul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
unor ființe respingătoare, care păreau să trăiască pândindu-le cea mai mica neatenție, ca să le sară la gât. Cățărate în palmierii cei mai înalți, gărzile cercetau cu atenție orizontul, așteptând cu nerăbdare să zărească navele dușmane, dar se părea că oceanul - sau poate taifunul- le înghițise pentru totdeauna. Ce facem dacă nu se-ntorc? întreba Chimé din Farepíti într-o seară, pe când se află așezat lângă cei doi prieteni ai lui, la pupă catamaranului, exprimând teamă tuturor participanților la expediție. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
care nu avea timp să se plictisească, fiindcă Miti Matái părea hotărât să depună în mâinile lui responsabilitatea conducerii Mararei înapoi, în Bora Bora. — Presimt că nu voi încheia aceasta calatorie, îi mărturisi într-o zi, pe când ședeau singuri, cu fața la oceanul liniștit. Iar Moeteráuri, care în mod logic ar trebui să mă înlocuiască la comanda navei, n-o mai poate face, de când cu peștele ăla zburător. Suferă de dureri groaznice de cap, uneori își pierde vederea și la ochiul sănătos și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Miti Matái și să-i ceară direct și fără ocolișuri: După moartea tatălui meu îți poruncesc, ca regina a insulei Bora Bora, să mă duci înapoi pe uscat, alături de soțul meu, regele Octar. Dacă lumea s-ar fi oprit, daca oceanul s-ar fi solidificat, daca soarele ar fi pornit înapoi către est, nici căpitanul Mararei și nici oamenii lui n-ar fi rămas mai uluiți decât au rămas în acel moment. —Ce ai spus? reuși până la urmă să bolborosească Navigatorul-Căpitan

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
n-o accepți nici pe cea de a șasea și, în cazul acesta, îți pierzi statutul de moștenitoare legitimă a tronului regelui Pamáu. S-ar fi putut crede că urmau să se lase prinși într-o discuție juridică absurdă în mijlocul oceanului, si probabil că tocmai asta s-ar fi întâmplat dacă unul dintre cei de gardă n-ar fi dat chiar în acel moment alarmă, arătând spre extremitatea insulei, unde tocmai își făcuseră apariția două enorme catamarane care avansau rapid înspre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
trebuia să admită că, într-adevăr, carenele Mararei s-ar sfărâmă că o coaja de ou în fața provelor înalte, ascuțite și puternice, care păreau anume concepute pentru a provoca daune cât mai mari. Ce șanse mai aveau să supraviețuiască în mijlocul oceanului, câtă vreme se aflau la milă unor asemenea asasini? Se întoarse către prietenii lui. Vetéa Pitó era foarte palid, insă strângea cu putere sabia în mână, în timp ce puternicul Chimé din Farepíti, la rândul lui, isi încleștase dinții și ținea cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Mararei erau cele care tăiau valurile ca niște cuțite. Catamaranul scârțai amenințător, câștigând viteza. Odată cu lăsarea întunericului, vântul începuse să se întețească. Întindeți cablurile! strigă Navigatorul Căpitan. Să nu cedeze catargele! Erau marinari; cei mai pricepuți care existau pe fata oceanelor, iar doi dintre ei se cățărară cu agilitate pe catarge, care tremurau din cauza tensiunii fantastice a velelor, ca să întindă cele două cabluri cu care acestea erau legate de pupe. Chiar și carenele tremurau, tânguindu-se pentru efortul la care erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
îndemânaticul dulgher era imposibil să astupe crăpăturile în timp ce vasul se deplasa. Însă, ceva mai tarziu, când cei de gardă confirmară că nu se zarea nici o urmă de ambarcațiune la orizont, Navigatorul-Căpitan ordona să fie oprit Peștele Zburător, pentru ca in nemișcarea oceanului, care părea acoperit cu ulei, să se facă reparațiile. Pentru aceasta, toți oamenii trecură pe puntea din stânga, făcând în acest fel că partea dreaptă a vasului să se ridice din apa atât cât era nevoie, insă încercând în același timp

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
de o funie groasă în exteriorul vasului și „cârpindu-l“ cu ajutorul unui ac uriaș din os, pe care un ucenic de-al lui i-l trecea înapoi, din interior. Un observator străin de cultură acelui popor născut pentru viața pe ocean nu și-ar fi crezut ochilor că o asemenea manevră se putea desfășura la pește șaizeci de mile de coastă cea mai apropiată și cu patru mii de metri de apă sub chila, ceea ce fără îndoială demonstra cât de mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]