142,832 matches
-
mari, ci al celei mici. Cu toată responsabilitatea, totuși, odată și odată lucrurile trebuie spuse pe șleau, așa cum sunt, adevărul trebuie subliniat cu claritate și exactitate, pentru a nu mai da naștere la confuzii și interpretări eronate. Nu putem închide ochii la infinit, nu putem lăsa impresia că suntem proști, la infinit. Mai sunt unii care știu exact ce este arta, dar de obicei aceștia stau retrași, lăsând astfel liber locul celor ce "se bagă" fără să-și facă probleme de
Falși ambasadori by Georges Tzipoia () [Corola-journal/Journalistic/13938_a_15263]
-
este haotică, înghesuită inutil, se autosufocă prin cantitate, căci autorul n-a vrut să renunțe la nimic, și-a închipuit că asfixiind spațiul de expunere va da impresia de anvergură, de vastitate de preocupări. Rezultatul este un haos total unde ochiul nu mai vede nimic. Dacă evident nu ne aflăm în fața unei opere, cum doriți ca prezentarea de pe simeze să fie ea însăși artistică? Este un nonsens. Agățarea pe simeze a tablourilor este ea însăși o știință. Această știință ține de
Falși ambasadori by Georges Tzipoia () [Corola-journal/Journalistic/13938_a_15263]
-
milă să-i țintui n-am jurat?/ Dar m-am codit, iar astăzi de ei nu sunt scăpat.// Deci hai, dă-mi o povață sau într-un fel m-ajută/ Cum spui? Că nevăzuții adeseori se uită?/ Nu-i văzui ochii însă, mă crede, de-ani în șir/ Și totuși cu fugiții n-au dat din mine bir.// Chiar nu-i nici o speranță? Și câte-am pus în tine.../ Decât ca azi o viață, să mă ucizi mai bine/ Ca să-i
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13967_a_15292]
-
n-ar inspira pe nimeni să vă spună lucruri măgulitoare. Pornind de la titlul ușor aiuritor, apoi acel ciob de clipă și acel inestetic aranjament sonor C-apoi, și nu în ultimul rând contorsionarea, prin omitere, până la pierderea sensului, a zicalei Ochii care nu se văd se uită devenită, la dvs., Că nevăzuții adeseori se uită. În fine, moșneagul străfund, dublat de un tânăr în care vă regăsiți, întreabă, îndoindu-se și nu prea, Chiar nu-i nici o speranță?, își răspunde cu
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13967_a_15292]
-
iartă-mă, cu o minune. Dintr-o icoană de biserică a izvorît mir. Părintele paroh a explicat reporteriței t.v. care ne-a adus știrea la o oră de vîrf că nu e vorba de lacrimi, fiindcă nu curg din ochii Sfîntului Ioan Botezătorul, ci de sub tipsia cu capul lui. Dar că e mir sfînt, fără doar și poate. Așa a hotărît un sobor de preoți care a cercetat icoana. Credincioșii aflați în biserică se uitau cum plimbă preotul o lumînare
Educația religioasă by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13971_a_15296]
-
posibili tâlhari, o pictură ce mi se părea plină de voioșie, deși înfățișa o întâmplare câtuși de puțin înveselitoare: uciderea pruncilor din Bethleem. Cum îi arătam bunicii, care trebuia din nou să scruteze de aproape tabloul ținându-și lornionul în dreptul ochilor, se petreceau tot felul de lucruri nostime în acel tablou: un soldat alerga să prindă o gâscă, altul tăia râzând un porc, al treilea își făcea fără rușine nevoile lângă un gard; mai erau și alții, care smulgeau pruncii de la
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
puțin amuzantă decât joaca bună din grădina casei părintești. Numai că aici era altundeva, se afla în lumea largă, la care nu înceta să viseze. Străduindu-se, în patul imens ca pântecele unei balene, să nu adoarmă, să urmărească cu ochii larg deschiși bătălia dintre petele de lumină și cele întunecoase proiectate pe tavan prin fluturarea abia simțită a draperiilor, se vedea undeva departe, în lumea aceea nesfârșită, conducător de oști printre străini, până ce fără să-și dea seama, adormea. In
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
a Nașterii Pruncului în ieslea din Bethleem. Când am ajuns în fața casei lor, în locul numelui cunoscut, la care mă așteptam, silabiseam pe o tăbliță strălucitoare de metal galben: Dr. Gerhard Ambrosius și dedesubt Augenartzt - Oculist. Deasupra numelui era gravat un ochi, dar nu unul alungit precum ochiul înscris într-un triunghi, închipuindu-l pe Dumnezeu în biserici, ci unul rotund, mare, deschis, cu pupila ațintită asupra ta. Ori de unde te-ai fi uitat la acel ochi, el te urmărea, te zărea
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
Bethleem. Când am ajuns în fața casei lor, în locul numelui cunoscut, la care mă așteptam, silabiseam pe o tăbliță strălucitoare de metal galben: Dr. Gerhard Ambrosius și dedesubt Augenartzt - Oculist. Deasupra numelui era gravat un ochi, dar nu unul alungit precum ochiul înscris într-un triunghi, închipuindu-l pe Dumnezeu în biserici, ci unul rotund, mare, deschis, cu pupila ațintită asupra ta. Ori de unde te-ai fi uitat la acel ochi, el te urmărea, te zărea, te fixa. "Cine e Ambrosius?" - am
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
Deasupra numelui era gravat un ochi, dar nu unul alungit precum ochiul înscris într-un triunghi, închipuindu-l pe Dumnezeu în biserici, ci unul rotund, mare, deschis, cu pupila ațintită asupra ta. Ori de unde te-ai fi uitat la acel ochi, el te urmărea, te zărea, te fixa. "Cine e Ambrosius?" - am întrebat-o în șoaptă pe Matata. N-a avut timp să-mi răspundă sau poate nici nu mă auzise, căci ușa se deschidea și o doamnă cu părul alb
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
te urmărea, te zărea, te fixa. "Cine e Ambrosius?" - am întrebat-o în șoaptă pe Matata. N-a avut timp să-mi răspundă sau poate nici nu mă auzise, căci ușa se deschidea și o doamnă cu părul alb, cu ochi mari albaștri din care șiroiau lacrimile se arunca în brațele ei, cu mici țipete bucuroase de fetiță. Îmbrățișate, cele două doamne râdeau și plângeau în același timp. Rămăsesem pe prag, în urma lor. De acolo am zărit în penumbra holului, coborând
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
să intre lumina fierbinte a zilei de vară, iar în acele portrete era atât de mult negru încât din cele două chipuri, al bărbatului încruntat și al femeii sfrijite și triste, nu izbutea să zărească, oricât și-ar fi strâns ochii, decât tocmai și numai încruntarea mânioasă a domnului și zbârciturile obrazului chinuit al doamnei. "Mein Grossvater; er war Pastor" - îl lămurea prietena bunicii, observând privirea sa ațintită asupra portretului. "Und die ist meine Grossmutter". Copilul înțelegea că fiorosul domn în
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
Iar fata, scuzându-se, spunând că merge să-i dea o mână de ajutor soțului ei, se ridicase și, fără să arunce către el vreo privire, se făcuse nevăzută. Nu mai înțelegea nimic. După cum bătrâna doamnă cu părul alb și ochii șiroind într-una, de parcă ar fi vorbit și râs printr-o perdea de lacrimi, nu se potrivea cu imaginea Dittei Vogelsang, prietena poznașă din povestirile bunicii, tot astfel nu pricepea cum de fata atât de asemănătoare cu Gretel, care se
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
mă uit" - asigurase el de astă dată, grăbindu-se să urmeze îndemnul bunicii, dar bătrâna prietenă protestă vehement: Pune mâna, mein liebes Kind, joacă-te cu el cât vrei!" Cuviința copilului o înduioșase, lacrimile porniseră din nou să curgă din ochii albaștri prin șanțurile ce-i brăzdau obrajii. Uitasem parcă orice mâhnire jucându-mă cu micul, gingașul cântar de scrisori. Apăsam ușor, cât puteam de ușor, abia atingeam un talger, și priveam pârghiile, bielele mărunte, urnindu-se, angrenate unele într-altele
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
Nikolaus? " M-am întors brusc și am văzut-o îmbrăcată într-un halat alb, ca o infirmieră. Nu mai arăta ca fetele din Pădurea neagră a basmelor germane, ci era într-adevăr o "doamnă", soția unui medic. Zărind nedumerirea din ochii mei, se grăbi să mă liniștească: "Stai, să nu crezi că vreau să-ți fac vreo injecție", și își scoase râzând halatul. Peste câteva clipe, urcam, sărind din două în două trepte, de mână cu ea, redevenită Gretel cu șorțul
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
patului acoperit cu o cuvertură pufoasă, în faguri, albă și ea. De jur împrejur, noptiera, un scrin, o coafeză, rafturile unei mici biblioteci purtau aceleași funte și ghirlande de trandafiri sculptați în lemnul alb lăcuit. Nu mai puțin străluceau în ochii mei vrăjiți micile comori ale fetei, pe care mi le prezenta pe rând: Arlechinul ei drag cu capul de porțelan și vestminte din atlaz de un alb lucios, frunzele albicioase ale unui edelweis presat sub sticlă, pergamentul mângâios al unei
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
recunoști pe morar, acolo, în colț, lângă roata uriașă de lemn, rotofei și făinos. Pe pragul ușii întredeschise, o recunoșteam și pe fata cu șorț alb pe fusta înflorată: era chiar ea, Sibyle. Avea părul ei blond, buclat și în ochii verzi ai morăriței recunoșteam chiar mărunta pată, stropul mic auriu, pe care-l zărisem în ochii verzi ai Sibylei, de cum se aplecase să mă sărute acolo pe pragul casei lor. Dar nu-i mărturiseam că o recunoscusem. Mă străduiam să
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
ușii întredeschise, o recunoșteam și pe fata cu șorț alb pe fusta înflorată: era chiar ea, Sibyle. Avea părul ei blond, buclat și în ochii verzi ai morăriței recunoșteam chiar mărunta pată, stropul mic auriu, pe care-l zărisem în ochii verzi ai Sibylei, de cum se aplecase să mă sărute acolo pe pragul casei lor. Dar nu-i mărturiseam că o recunoscusem. Mă străduiam să văd, să înțeleg ce face ea acolo. Purta în mână o batistă albă. Urmărindu-i privirile
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
negre al unui ceasornic. Mirosea a spital, mirosul acela nesuferit din pricina căruia leșinase odată când îl duseseră la clinică să-l viziteze pe un tovarăș de joacă operat de apendicită. Degetul arătător al medicului îi pipăia pleoapa apăsându-i dureros ochiul. "Șaloziom" - decreta el sec, la care bunica, îngrijorată, întreba: "E grav? Ce trebuie făcut?". "Cuțit!" - riposta scurt medicul, adăugând ironic spre copil: "Ești brav, mein Junge, îți dai ochiul pe mâna mea, nicht wahr? ". Doamna Sibyle îl strânse ocrotitor la
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
apendicită. Degetul arătător al medicului îi pipăia pleoapa apăsându-i dureros ochiul. "Șaloziom" - decreta el sec, la care bunica, îngrijorată, întreba: "E grav? Ce trebuie făcut?". "Cuțit!" - riposta scurt medicul, adăugând ironic spre copil: "Ești brav, mein Junge, îți dai ochiul pe mâna mea, nicht wahr? ". Doamna Sibyle îl strânse ocrotitor la piept șoptindu-i: Doctorul glumește, e o nimica toată, crede-mă, nu te doare deloc". Coborâseră în salonul întunecos, unde se aprinseseră lumânările electrice dintr-un candelabru așezat pe
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
Caspar, ce se prăbușește blestemând. Dar, dacă eram frustrat de această satisfacție finală, nu eram lipsit de alta, atât de tainică încât nu îndrăzneam să o mărturisesc nici chiar bunicii. Deși eram numai urechi, vedeam totodată ceea ce istoriseau instrumentele. Cu ochii ațintiți asupra lor, urmăream freamătul contrabașilor, acordurile lor sumbre din care mă salva vocea străvezie a clarinetului. Dar în povestea aceasta palpitantă, salvarea era urmată de noi primejdii. Când, deodată, se petrecea ceva și acest ceva l-am văzut, cu
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
ațintiți asupra lor, urmăream freamătul contrabașilor, acordurile lor sumbre din care mă salva vocea străvezie a clarinetului. Dar în povestea aceasta palpitantă, salvarea era urmată de noi primejdii. Când, deodată, se petrecea ceva și acest ceva l-am văzut, cu ochii larg deschiși, din prima seară și continuam să-l văd ori de câte ori orchestra ne servea, odată cu felia de tort ce mi se punea în față, potpuriul din Freischütz. Se întâmpla ceva tainic ce depășea pentru mine misterul vânătorilor din Pădurea germană
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
rămăsesem ca țintuit acolo, la malul bazinului. Nu mai era îmbrăcată ca fetele din basmele lui Grimm. Începusem brusc să dârdâi, îmi clănțăneau dinții în gură. Ne-am întors amândoi tăcuți la hotel. Pe alee, din când în când, închideam ochii să văd cum aș merge dacă aș fi orb. Băiatului nu-i e frică, gnädige Frau, n-aveți nici dumneavoastră de ce să vă temeți. Nu-i ating ochiul, deși am să-i fac o injecție deasupra globului ocular, tocmai ca să
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
întors amândoi tăcuți la hotel. Pe alee, din când în când, închideam ochii să văd cum aș merge dacă aș fi orb. Băiatului nu-i e frică, gnädige Frau, n-aveți nici dumneavoastră de ce să vă temeți. Nu-i ating ochiul, deși am să-i fac o injecție deasupra globului ocular, tocmai ca să nu simtă nimic. Nu-i așa că nu ți-e frică?" Doktor Ambrosius pregătea tacticos o siringă pe care o umpluse și pe care o încerca făcând să țâșnească
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
în sus un firicel de lichid ce străluci o clipă în bătaia lămpii îndreptată spre fața mea. Abia percepeam înțepătura, în schimb, pregătit de spusele medicului, simțeam sau poate doar îmi închipuiam că simt alunecarea rece a acului înfipt deasupra ochiului. Eram așezat într-un fotoliu de piele ca și acela, temut, al unchiului meu dentist. Dar nici scaunul acesta de tortură, cu manetele sale metalice, nici siringa ori celelalte instrumente pe care medicul le avea pregătite pe o tăviță nu
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]