2,422 matches
-
oferite mai multor edituri, au rămas nepublicate. Filonul principal al scrierile lui M. este cel patriotic. De la primele plachete și până la publicațiile destinate copiilor și adolescenților sunt invocate figurile lui Decebal, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul ș.a. În poeme, cele mai multe ode sau balade, transpare chipul martirizat al Basarabiei („Sfântă Mare Martiră Basarabie”), se perindă cetățile ei multîncercate - Tighina, Soroca, Hotin, Ismail, Chilia -, precum și codrii seculari ai Orheiului, pământul îmbelșugat, scăldat în lacrimi și sânge: „Țară de răni, de lacrimi, de sânge
MUNTEANU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288288_a_289617]
-
Chr. F. Salzman și Karl Han (1848). Participant la revoluția de la 1848 din Transilvania, trece, după înfrângerea ei, în Muntenia, împreună cu Barițiu. Întors la Sibiu, este numit funcționar și translator la buletinul oficial al guvernului. E un slujbaș conștiincios, închinând ode și imnuri reprezentanților imperiali de la Viena. Pentru a nu-și risca modesta stare dobândită, refuză propunerea lui Bărnuțiu de a ocupa o catedră la Iași. Colaborează cu articole la „Telegraful român” din Sibiu, iar în 1862 își adună versurile într-
MURESANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288311_a_289640]
-
lui N. Sulica din 1930, a doua încercare de a cuprinde tema în ansamblul ei și cea dintâi sondare a manuscriselor eminesciene din perspectiva preocupărilor clasiciste ale poetului și a înrâuririlor clasice asupra operei lui. O atenție specială e acordată Odei (în metru antic) în procesul de trecere de la ucenicia la clasici la creația originală. Naționalismul lui Eminescu pornește de la premisa că „între scrierile militante și cele poetice ale lui Eminescu nu există deosebire de fond sufletesc, ci de finalitate și
MURARASU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288304_a_289633]
-
genealogice, comparatiste și filologice de aici, axate pe poemele Amicului F. I., Epigonii, Mortua est!, Feciorul de împărat fără stea, Rugăciunea unui dac, Cărțile, Povestea codrului, dar antrenând în demersul demonstrației multe alte texte (variantele Mureșanu sau Demonism, Memento mori, Odă..., Sarmis, Gemenii ș.a.). Nu de aceeași valoare este lucrarea Mihai Eminescu. Viața și opera (1983), care ar fi trebuit să încununeze activitatea de eminescolog a lui M. Cartea absoarbe, într-adevăr, cam tot ceea ce autorul achiziționase pe teren biobibliografic, însă
MURARASU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288304_a_289633]
-
sunt, ca și la autorul Mărgăritărelelor, sincere, dar simplitatea mijloacelor de exprimare nu mai are minima cauțiune a „naivității” vîrstei literare. Incapabil să-și lărgească partitura, N. va căuta să aducă unele modulații noi, utilizând, cu rezultate mediocre, sonetul sau oda alcaică ori împrumutând din inspirația altor maeștri (Carducci, Mistral). Recursul la metrul antic este, în schimb, întrucâtva mai fericit în poemul Rugăciunea în codru, solemnitatea lui sugerând mai bine cutremurarea în fața iminentului ceas de cumpănă al istoriei, care va fi
NAUM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288376_a_289705]
-
ai vremii, tipărit abia în 1825 și cunoscut sub numele de Lexiconul de la Buda. Din aceeași dorință de a ridica limba română la nivelul celorlalte limbi oficiale ale imperiului, dar și dintr-o evidentă înclinație literară, el a compus o Odă întru pomenirea mutării cei de-a pururea a Augustei Mariei Tereziei, publicată în 1780 și semnată M. Lucrarea Retorică adecă Învățătura și întocmirea frumoasei cuvântări, editată de P.-M. în 1798 (și a cărei alcătuire i-a fost mult timp
PIUARIU-MOLNAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288832_a_290161]
-
la traducerea intitulată Hronologia împăraților turcești (rămasă în manuscris). Mult căutată și utilă a fost prelucrarea Economia stupilor (1785), în care, ca și în cele câteva lucrări de medicină, P.-M. aduce importante contribuții la stabilirea terminologiei științifice românești. SCRIERI: Odă întru pomenirea mutării cei de-a pururi a Augustei Mariei Terezia, Sibiu, 1780; Economia stupilor, Viena, 1785. Ediții: Retorică adecă Învățătura și întocmirea frumoasei cuvântări, Buda, 1798; ed. îngr. și pref. Aurel Sasu, Cluj-Napoca, 1976. Traduceri: Claude François Millot, Istorie
PIUARIU-MOLNAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288832_a_290161]
-
C. Aristia, P. încearcă unele creații lexicale: „samuroblane”, „aniscrielnic” (letopiseț). O „facire epic-comică împrotiva întrunirii grecilor asupra Porții otomanicești” urma să fie Eterida, din care s-a păstrat doar invocația către adevăr. În O satiră veche sau Cântic pe care odă nu bine l-au poreclit, comisul revine la ideea că singurul titlu de merit pentru cineva îl constituie vrednicia, nu „evghenia vechimei”. În afara unui dialog în versuri, de factură populară, între Țara Ungurească și Moldova, unde se pot detecta, iarăși
POGOR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288872_a_290201]
-
sistematică a spectacolului românesc. O.-A. a realizat și reușite traduceri din Horațiu, modernizând prozodia antică, adoptând versul, ritmul modern și chiar rima. A proiectat să tălmăcească în întregime opera scriitorului latin, dar nu a reușit să transpună decât epistolele, odele și epodele, două satire și, integral, pentru întâia oară în România, Arta poetică (1891). Din franceză transpune în 1878 drama Ruy Blas de Victor Hugo, text care s-a jucat aproape trei decenii la Teatrul Național din București. A mai
OLLANESCU-ASCANIO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288522_a_289851]
-
1894; Satire, București, 1896; Teatrul la români, I-II, București, 1897-1898; ed. îngr. și pref. Cristina Dumitrescu, București, 1981; Poezii, București, 1901; Satire. Pe malul gârlei, București, 1908; Poezii. Teatru. Proză, îngr. și pref. Florin Berindeanu, București, 1988. Traduceri: Horațiu, Ode, epode, Carmen Saeculare, I, București, 1891, Ad Pisones (Ars poetica), București, 1891. Repere bibliografice: Stemil [Ștefan C. Michăilescu], „Ruy Blas” de Victor Hugo, „România liberă”, 1878, 436-439; Arutnev [Grigore Ventura], „Pribeagul”, „L’Indépendance roumaine”, 1880, 734; Maiorescu, Critice, III, 275-282
OLLANESCU-ASCANIO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288522_a_289851]
-
nu a putut decât să-și anunțe orientarea și să publice câteva texte meritorii. În articolul Setea de autoritate, Octavian Goga descrie criza socială și morală a epocii, S. Mehedinți analizează însușirile omului de stat. La „Caleidoscop”, ascuns sub pseudonimul Odo Basca, G. M. Vlădescu lansează un atac la adresa lui Liviu Rebreanu, acuzându-l de duplicitate, trădare și chiar de furt. Unicul număr apărut mai cuprinde versuri de George Lesnea și I. Pajură (Ion N. Popescu), o proză de G. M. Vlădescu
ORIENTARI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288573_a_289902]
-
D. Kiseleff, înrudită după mamă cu familia princiară rusă Bagration. Duce aceeași existență de boem aristocrat, scandalizând cu deosebire pe rigidul său tată. După ce i se publicaseră câteva scrieri (fragmentul Fecioara din Orléans în „Calendarul popular pe anul 1852”, poeziile Odă României, Întoarcerea în țară pe Dunăre și studiul Despre satira latină în 1855, în „România literară” a lui V. Alecsandri), îi apar în „Românul” (1857) și, respectiv, în „Revista Carpaților” (1860) nuvelele istorice Mihnea-Vodă cel Rău și Doamna Chiajna, tipărite
ODOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
Biarritz (1979) mizează pe dimensiunea parodică și comică. SCRIERI: Indulgențe, București, 1969; Ironica, București, 1970; Mioritiada, București, 1973; Retorica, București, 1975; Vox populi, vox Dei. Stilistica, București, 1979; Voi de colo, de la Biarritz, București, 1979; Scrisori de serviciu, București, 1982; Odele pământului pârjolit de iubire, București, 1986. Repere bibliografice: Florența Albu, „Indulgențe”, VR, 1970, 2; Mircea Iorgulescu, „Mioritiada”, LCF, 1973, 39; Piru, Poezia, II, 449-455; Barbu, O ist., 400-404; Iorgulescu, Scriitori, 119-129; Mircea Constantinescu, „Voi de colo, de la Biarritz”, RL, 1979
NICOLESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288446_a_289775]
-
materiei îi marchează lirismul. Poemele ulterioare se nutresc din aceeași magmă incandescentă, însă universul tematic se centrează pe eul liric răsfrânt asupra sa și figurat prin bufniță, sfinx și Narcis („Eu sunt a mea robie”). Universul liric se modifică în Ode italice (1925), obiectul adorației fiind acum peisajul natural și arhitectural-arheologic roman. Noutatea majoră se petrece la nivelul limbajului, evoluând de la tiparele versului tradițional spre logica abstrusă a unui lirism ermetic, rezultat al combinării inflexiunilor prozodice latine cu inovări morfologice și
NENIŢESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288422_a_289751]
-
considerată drept o creație bizară și obscură. În tinerețe N. a tradus breviarul de estetică al lui Benedetto Croce și a mai transpus din Goethe, Machiavelli și Luigi Chiarelli. SCRIERI: Denii, București, 1919; Trei mistere, București, 1922; Vrajă, București, 1923; Ode italice, București, 1925; Istoria artei ca filosofie a istoriei. I. Teoria criticei, București, 1925; ed. îngr. și introd. Dumitru Matei, București, 1985; Ani, îngr. Dinu Pillat, pref. Al. A. Philippide, București, 1973. Traduceri: Benedetto Croce, Elemente de estetică, București, 1922
NENIŢESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288422_a_289751]
-
pe rând, orice lucru, orice obiect, orice limbaj particular al gândirii producătoare, anulând diferența dintre știință, eseu, oratorie, poezie, proză, creație religioasă, reportaje, film, text ezoteric, creație plastică. Din această perspectivă se discută și se descriu „casetele modelatoare” ale psalmilor, odelor, epigrafelor, ale textelor goliardice, ale povestirilor versificate sau ale imnurilor vechi. Canoanele contemporane de poeticitate nu mai permit omologarea lor ca atare, dar demonstrația lui N. îngăduie accesul la orizontul lor originar de receptare și mai ales identifică funcțiile pe
NEGRICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288409_a_289738]
-
lui Edvard Munch („A țipat azi-noapte un plod/ [...] Parc-ar fi țipat o țară”). Cel de-al doilea ciclu, Versuri natale, dă fundament mai amplu tristeții apăsătoare, vecină cu jalea doinelor, prin imagini ale „Sionului” pierdut - tablouri ale meleagurilor natale (Odă la Basarabia, Podgoria, Salcâmii sorb), portrete ale celor dragi (tatăl, mama, iubita), episoade ale copilăriei lui „Sârghi al lui Maftei Popa al lui Profir Vasile” (Botez). O completare, în registrul unui lirism direct, fără mască, trimițând uneori la Serghei Esenin
NICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288428_a_289757]
-
și distractive, pentru a atrage astfel cititorii. Din echipa colaboratorilor fac parte poeții Mihai Codreanu, Șt. Cruceanu, G. Botez-Gordon, A. Steuerman- Rodion, Adrian Millan, Eugen Herovanu și D. Karnabatt. Primul dintre ei este și cel mai activ, semnând, printre altele, Oda, poemul în proză Poeme barbare, satirele Masă de maus și Mi-ar fi rușine, poeziile Anul Nou și Adio, ambele intrate în volumul Diafane. A Steuerman-Rodion traduce versuri din Heine și Sully Proudhomme, Eugen Herovanu transpune din Goethe, Hugo și
NOUTATEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288488_a_289817]
-
Gh. Săulescu, încercând la rându-i, fără succes, să elaboreze un tratat de poetică românească (Anotații scoase din prozodia limbii românești), și face câteva traduceri în versuri (din Schiller ș.a.). În timpul vieții i s-a tipărit în volum doar o odă închinată episcopului greco-catolic al Făgărașului, cu prilejul zilei onomastice. Celelalte versuri, cu destule stângăcii, nu au valoare deosebită. Ambițios, autorul a ținut să le adune, în 1840, într-un volum, rămas în manuscris: A poeziilor de Nicolae Paulethy. Bun cunoscător
PAULETI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288721_a_290050]
-
Vatra”, „Literatură și artă română”, la „Revista Societății «Tinerimea română»” (unde e redactor-șef), „Apărarea națională” ori la „Secolul”, aici susținând cronica literară și rubrica „Note și reflexiuni”. Mai semna Davus, Pavo, Simplex și Zorilă. Versurile lui - patriotice, elegii, satire, ode (Odă la rezbel, 1877), alegorii, balade - sunt ale unui manierist care știe să fructifice lecturi și tehnici. Spirit reflexiv cam uscat, construind după scheme apăsat romantice, ca mai târziu Panait Cerna, autorul este un calofil, preocupat de eufonia ritmică și
PAUN-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288725_a_290054]
-
Literatură și artă română”, la „Revista Societății «Tinerimea română»” (unde e redactor-șef), „Apărarea națională” ori la „Secolul”, aici susținând cronica literară și rubrica „Note și reflexiuni”. Mai semna Davus, Pavo, Simplex și Zorilă. Versurile lui - patriotice, elegii, satire, ode (Odă la rezbel, 1877), alegorii, balade - sunt ale unui manierist care știe să fructifice lecturi și tehnici. Spirit reflexiv cam uscat, construind după scheme apăsat romantice, ca mai târziu Panait Cerna, autorul este un calofil, preocupat de eufonia ritmică și de
PAUN-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288725_a_290054]
-
criticul preferă „aerul limpede al imaginilor senine”, arătându-se prudent față de poetica lui Baudelaire, „stegarul celui mai desăvârșit senzualism”. Stângăciile de prozodie ori greșelile de limbă, sancționate cu iritare, uneori chiar violent, îi stârnesc câteodată porniri marcate de suficiență. SCRIERI: Odă la rezbel, București, 1877; Ficțiune, imagine și comparațiune, studiu comparativ de literatură poetică. Sihastrul, poveste poetică, București, 1896; Catastrofa Nibelungilor, Craiova, 1896; Înrudirea poeziei cu celelalte arte frumoase (muzica, pictura, plastica și arhitectura), București, 1898. Repere bibliografice: Pop, Conspect, II
PAUN-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288725_a_290054]
-
în versuri. Malițioasă, verva satiricului dă la iveală șarje izbutite, cu o oarecare inventivitate verbală. Expresia, cu iz popular, e încă nefiltrată de greco-turcisme, dar are pe alocuri culoare. Cu ocazia încheierii păcii între Rusia și Turcia, M. compune o odă, închinată lui Alexandru Moruzi (1792), una dintre primele în limba română. SCRIERI: [Poezii], în I. Tanoviceanu, Un poet moldovean din veacul XVIII: Matei Milu, AAR, memoriile secțiunii literare, t. XX, 1897-1898, în Primii noștri poeți, pref. Nicolae Manolescu, București, 1964
MILU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288150_a_289479]
-
poeziilor din reviste sau cuprinsul acestora pentru a avea imaginea vie și cuprinzătoare a imediatului, dar și nomenclatorul poeților de serviciu. Să Începem cu Viața românească: În nr. 3: Balada fetei de la Poarta Albă (Cezar Drăgoi)• Cântecul țesătoarei (Suzana Delciu)• Odă ciocanului, Portret de atelier, La moartea unui tovarăș (Cristian Sârbu)• Politehnica muncitorească, La verificare, Suim cu toți (Veronica Porumbacu)• Eleva Ana luptă pentru pace (Valeriu Moisescu, În nr. 4)• Cum a semnat sondorul Popa (Cicerone Theodorescu, În nr. 5)• Cântec
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
despre genurile și speciile literare. Manualul propune de pildă o clasificare a speciilor genului liric ale cărei implicații ni se par de-a dreptul periculoase. Genul liric este subdivizat În următoarele grupe de specii literare: Lirica cetățenească sau politică: doina, oda, satira. Lirica naturii sau peisagistă: pastelul. Lirica intimă: cântecele de dragoste, cântecele glumețe, bocetul, elegia. O atare clasificare implică ideea că «lirica naturii» și cea «intimă» sunt rupte de preocupările sociale. Ideea e evident absurdă, cel puțin pentru cine gândește
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]