1,311 matches
-
la urechea cumnatului său, spunându-i cu glasul schimbat: - Mână Ioane... mână, cât poți de tare! apoi, continuă încet, doar pentru sine. „Ar fi păcat să-i împușc... cât îs de frumoși!“ Sania își luă vânt și alunecă abia atingând omătul. Dar nu dură mai mult de cât ai aprinde o țigară, că, Anton uitându-se înapoi se pomeni strigând... - Oprește, Ioane... oprește!... continuând cu glasul sugrumat... Tu vezi ce văd și eu?!... și inima începu să-i bată mai tare
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
când cunoștea frica. Deodată, tresări și se opri din plâns. Când, pe la toacă... clopotul de la Schit răsună din nou. Bătea de Vecernie. Glasul lui de bronz, era grav și liniștit. În aerul umed de ninsoare, aluneca aidoma unei sănii pe omătul moale. Dangătul lui vestea mai departe, liniștit, sărbătoarea de a doua zi... Sf. Ioan Înainte mergătorul și Botezătorul Domnului. Se împlinise un an de când le-a călcat pragul. În raclă, Axinia își începuse lungul somn al veșniciei... Patru lumânări, de
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
care nu se știa în stare, a tras toporișca de la șold, și cu un răcnet de fiară, care înfiora codrii, lovi animalul în zbor. Un trosnet surd... un icnet adânc, jalnic... și frumosul animmal se prăbuși întinzându-se moale pe omăt. Izbitura a fost năpraznică, drept în fruntea lată a tigvei. Cu o labă bătu aerul, încercând să se agațe, parcă, într-un ultim efort de ceva nevăzut. Încă o dată animalul tresări, apoi trupul mare și vânjos se destinse. Totul s-
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
clipă... o singură clipă, cât o bătaie de inimă grăbită... într-o înfruntare, care pe care... Pădurarul, ca împietrit, rămase cu ochii ațintiți la animalul care zăcea moale, zgâlțâit în răstimpuri de-un geamăt, încercând să-și ridice capul din omăt. Gheorghe TESCU 140 Când, deodată... privirea i se opri pe laba din partea dreaptă din spate și urma lăsată pe zăpadă... Avu o tresărire, recunoscu lupoaica din noaptea aceea, dinspre Bobotează, când s-a născut Anuca, și el a împușcat-o
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
un suflet fără țară...“ Poezie închinată de O. Goga, faimoasei și totemicei jivine - lupul. CAPITOLUL VIII Lupii Început de decembrie... început de iarnă. ...Clopotele de la Schitul din deal răsunară grav și liniștit în aerul umed, alunecând aidoma unei sănii pe omătul moale. Dangătul lor molcom vestea mai departe, sărbatoarea de a doua zi...Sf. Ierarh Nicolae.. Era sâmbătă pe la toaca de vecernie, ziua aluneca ușor către seară. Din cer începu să cadă zăpadă cu fulgi mari plutind în aer leneși ca
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
strâns așteptând... și, zvâcni. Totul se petrecu într-o clipită... o clipă, cât o bătaie de inimă grăbită. Un trosnet surd de os sfărâmat... un icnet subțire, jalnic, și frumosul animal se rostogoli în vale, întinzându-se moale, nemișcat, pe omătul alb. Cu o labă, bătu aerul încercând să se agațe, parcă, de ceva nevăzut, într-un ultim efort și rămase înțepenit în agonie, cu gura căscată și limba atârnându-i. Trupul i se arcui și se mai zbătu o clipă
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
începu și Suru să urle. Haita se înghesui în jurul lui, adulmecându-l într-un fel de a-l recunoaște capul haitei. Apoi, toți urlând în cor, țâșniră în urma lui... pierzându-se în inima codrilor... Dor de casă... arnă grea și omăt mare de cinci palme mari domnești... O început moale, cu o ușoară fulguială pe copacul de la geam într-o seară, pe la aprinsul lumânărilor, pe la începutul lui decembrie, și o ținut până către Blagoslovenie. ...Povârnișuri prăpăstioase cu mușchi crescut pe ele
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
de petrecere. Nici Baba Iarnă n-a rămas datoare. Pentru jertfa moșului Dumitru, a hotărât să-și plimbe singură cojoacele, întorcându-se, în fiecare an, în Peștera Uitării, istovită de izbiturile Crivățului, tăișul Gerului și de atotputernicia mantiei albe a omătului. Legenda Sângeapului A fost odată ca niciodată. Era în vremea împăratului Cremene, când jivinele pădurii erau stăpânii oamenilor, iar uriașii se luptau pentru supremație pe planeta Pământ. Trăia, în acele timpuri, un bătrân, uitat de lume, care viețuia la marginea
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
mai țineți, spuse înciudat Ileana, împingându-și afară cumnata. Hai, să te duc acasă! Și cele două femei porniră grăbite de vântul ce se zbenguia printre baticele lor înflorate, îmboldind și pașii urătorilor. Se țineau strâns să nu lunece pe omătul preumblat de cetele de băiețandri, care pocneau din bice și spintecau văzduhul cu chiotele tinereții primenite și cu clinchete clopoțeilor, împodobiți cu brad și busuioc. Sărbătorile de iarnă trecură, dar bucuria lor fu tulburată, în tot satul, de telegrame morbide
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
Criptică Ieri am visat oglinzi prăfuite, livezi în crepuscul; omătul topit curgea în suspine eclipsa de afară... răceala din mine, iubirea din tine a ieșit la iveală. Am zărit tremurând norii, fiorii de-o clipă. Nu mai e nimeni elanul meu moare răsăritul e rece... rezecție.
Criptic? by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83889_a_85214]
-
de cer, încercând să atingă seninul zorilor. La început floarea galbenă l-a privit cu indiferență. Ei nu-i erau pe plac florile pretențioase. Ea visa la macii roșii, la ghioceii neprihaniți care își deschideau ochii sub pătura imaculată de omăt, la poienile cu narcise și lăcrămioare, la levănțica aromată și menta înmiresmată, răcoritoare. Adora deopotrivă busuiocul din fundul curții, ca și liliacul de sub ceardacurile fetelor. Mai visa adeseori, la coloritul bogat, dar liniștitor al florilor de câmp, alintate de ochii
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
ascunse porțiuni de gheață? Putea să alunece, mai știi, dacă nu era atentă, și să cadă! Se opri pe trotuar, cercetând cu privirea de jur împrejur, prin ceață. Strada era pustie și îi părea străină de tot sub stratul de omăt. Și parcul era pustiu, abandonat de orice formă de viață. Ce căuta ea oare pe stradă la ora asta? Totul era încremenit și mort. Tocmai atunci, doamna Ionescu zări două fete în canadiene colorate, una galbenă și una roșie, alergând
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
sămânța în pământ pietros, ori între spinării, cum zice la Biblie, în pildele lui Iisus Hristos. Dar cine mai știe? Că la taică-său, acasă, iarna, nu se ostenea nici unul să rânească troienele... Ședea ograda la bătrânul Galan plină de omăt, până primăvara, târziu... Că ei nu făceau cărări, ca gospodarii. Călcau zăpezile, toată iarna, din drum și până în prag, ca neoamenii, lăsând soarele, să le desfunde casa și curtea de nămeți... Nicanor rămase pe gânduri, la marginea drumului, privind șleahul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
nu petreacă și el asemenea cazne, de a ședea ascuns în miasmele din groapa ritiratei strămoșești sau de a se pitula pe sub șură, în podul casei, în cotețul porcilor, cu miros la fel de asfixiant , ori dârlăind fugar prin râpele pline de omăt ale Baisei, Nicanor acceptă o altă cale, spre a fenta supliciul hărțuielii, exercitat de către droaia de găzari și de activiști ai stăpânirii, care năvăleau zilnic în casa omului, debitând insuportabile locuri comune: Intră-n colectivă, intră-n colectivă! De ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
sejurul la Sans-Souci și lui Vladimir care, numai și numai din cauza excesului și abuzului, al acțiunilor sale originale, aventuroase și a demersului pe muchie de cuțit, trebui în noaptea ce urma să dispară, ștergând-o englezește, spre halta plină de omăt din apropiere de Sans-Souci. Fără să-și dea seama, Bibi Bleotu, însuși, dirijă totul în sensul acesta, dezlănțuind, ca și în ajun, scenariul chefului sardanapalic, făcând să curgă râuri de votcă, de whisky, de vinuri ardelenești, de zaibăre oltenești, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
învechită. Jos, în curtea învăluită de întuneric, prinse a-l tăvăli, gol, scheletic, cu viața abia pâlpâind în el, prin noianul de zăpadă care, sub razele Lunii în ascensiune, începu să scapere albastru a geruială siberiană. Tologindu-l prin vipia omătului, ce-i ardea pielea palmelor, ca o combinație de acizi, Vladimir declanșă o tumultuoasă acțiune de fricționare, frământându-l când sus pe gâtul lui fragil, când pe pieptul scofâlcit, pe burta scobită, pe picioarele numai os învelit în piele. Gâfâind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
încet-încetișor, că ferestrele oarbe și întunecate, de dincolo de împrejmuirile de țiplă și de garduri făcute din pereți de iută importată, constituiau semnul renovării din temelii a edificiului, recomandând o altă locație de hotel. Târându-și picioarele grele și maleta-diplomat, rupse omătul, încă la două adrese de hotel, unde fu întâmpinat cu același refuz: E ful, șefu', nu mai avem locuri! Constatându-i starea bahică evidentă, paltonul descheiat și fularul în vânt, ca la mirele întârziat, grăbind către propria cununie de la biserică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
soție a patronului, e posibil să vă invite ea singură în patul ei. Nu mai continuă să pălăvrăgească, ca și cum și-ar fi luat de seamă că-l luase gura pe dinainte. Mașina rula, condusă cu îndemânare, navigând pe stratul de omăt în două cu apă, derapând ușor ca o pupa de corabie la viraje, oprindu-se în fine undeva unde Bucureștii se terminau, sub impresia imensității Bărăganului, covârșit de noapte. Era un hotel nou, care impunea de la început impresia unei catedrale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
întunericul lăptos, revărsat de o Lună nevăzută, care se ghicea prin noapte și prin ninsoare. Se deplasă, clătinându-se, către profilul întunecat, al unei porți de grilaj, sugerând o copcă zugrăvită pe bezna congelată a nopții. Poarta rămăsese întredeschisă în omăt, după pasajul unui necunoscut care intrase ori ieșise, pe acolo, ceva mai devreme. O străbătu, fără măcar să-și aducă aminte că, deasupra ei, de la inscripția ruginită în fier forjat, cu dispoziție în arc de cerc, se mai înșirau niscaiva litere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Istoriei îi zburătăciseră, din Cadrilater și până în Moldova, segmentele sorții ei amarnice de neam de refugiați. Toate aceste tărășenii nu se răsfrânseră asupra grabei lui Vladimir către repaus, provocându-i vreun dezacord! Nu, câtuși de puțin: el se prăvăli pe omătul moale, începând să sforăie, încă înainte de a fi aterizat, lungit la orizontală, în culcușu-i de voiajor. Sforăind avan, își strivea, în strânsoare de menghine, la piept, maleta-diplomat, bucșită de milioanele de lei vechi, ce-i condiționau viitorul lui de pelerin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
tezaurizeze după străvechea metodă a inconștientului furtișag. Socoti, iarăși, în mintea ei schilavă, că nu se cădea să-l scoale pe ghiorlanul anonim din cuibarul pe care-l împărțiseră, fără să știe, în noaptea geroasă, ambii astrucați sub înveliș de omăt și în vânzoleală de frunze uscate sub ei. Firește că, în scurt timp, îl părăsi în zăpadă, pornind-o la treburile ei de hoinară. Rămânând absolut singur în acel peisaj de pietre tombale, de stele de granit, dispuse la căpătâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cerul de un albastru profund. Poartă o rochie subțire de pânză albă, lungă și largă, dar frigul nu are putere asupra ei. Și ceea ce este mai ciudat, observă că picioarele ei goale nu lasă nici o urmă pe covorul alb al omătului. Ce se întâmplă cu ea? De ce se află aici și unde duce acest drum? Împrejur, nimeni. Doar stânci uriașe și piscuri modelate în forme ciudate acoperite cu brazi înalți, îmbrăcați în promoroacă. Printre ei aude cum se fugăresc numeroase șoapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
fulgi mari, pufoși, ce încearcă timid să acopere peisajul mohorât impregnat cu mirosul pestilențial a morții și distrugerii. Câteodată, vântul, ce începe să capete puterea rece a viscolului, aruncă peste cerceveaua ferestrei în spatele căreia el se instalase pulberea albă a omătului. Înjură vremea nesuferită care face să tremure din toate încheieturile, cu toți mușchii corpului încordați, pătruns de frig până în măduva oaselor. Dar nu are ce să facă. Nemișcarea este indispensabilă, altfel poate fi descoperit. Și nimeni nu îndrăgește prea mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pază construit din bușteni negeluiți, înconjurat de un meterez întărit cu bolovani. Dintr-o fantă orizontală se ivește țeava lungă și neagră a unei mitraliere. Rezemat de ușă, un soldat german privește către siluetele munților ascunse sub mantia groasă a omătului, dar asta nu face din el un admirator al naturii. Karel știe că în secunda când ar fi surprins ceva suspect, alarma va fi dată imediat. Din fericire, partizanii par să se fi topit literalmente în peisaj. Camuflat în spatele unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pot trăda poziția lor nemților. Și asta poate aduce unora nervozitate, cu siguranță frică. Iar frica miroase al dracului de tare ca animalul să nu-și încerce șansa. Privește în jurul său, dar nu vede nimic altceva decât copaci încărcați cu omăt, vagi siluete în bezna tainică a nopții. "Poate avem noroc să găsească altceva pentru vânat...". Continuă să înainteze făcând semn oamenilor săi să nu slăbească pasul. Tocmai îndepărtează o creangă din calea lui când simte instinctiv pericolul. Chiar în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]