1,583 matches
-
mai puțin a reveriei și a dezlănțuirilor metaforice. Aluziile cotidiene și implicațiile politice abundă în cuprinsul ei". Se poate citi în aceste rânduri un manifest, avant la lettre al literaturii optzeciste. În tentativa de a se delimita de modelul literar optzecist, generația 2000 a aruncat însă peste bord tocmai acest intelectualism, privirea ironică, mediată cultural, asupra realității, reîntorcându-se la percepția directă, frustă, adesea traumatiza(n)tă, asupra lumii înconjurătoare. Dincolo de aceste semne certe de localizare în timp, din Singura critică
Critica anilor '80 by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10366_a_11691]
-
Ion Simuț Postmodernismul basarabean are foarte puține elemente notabile (dar are, totuși, câteva) înainte de 1990. Literatura de peste Prut s-a sincronizat brusc cu literatura din Carpați la nivelul generației (sau promoției) optzeciste. Scriitori tineri basarabeni (tineri în anii '90) au venit în România, au publicat aici una, două sau mai multe cărți și s-au făcut astfel cunoscuți mai repede la București decât predecesorii lor. Au intrat într-o circulație firească a
Postmodernismul de peste Prut by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11605_a_12930]
-
cărți de poezie sau de proză ale postmoderniștilor basarabeni: Emilian Galaicu-Păun, Aura Christi, Irina Nechit, Dumitru Crudu (care e și dramaturg), Vasile Gârneț, Mihai și Alexandru Vakulovski, Grigore Chiper, Iulian Fruntașu. Alături de ei, s-a afirmat treptat în România și optzecistul Nicolae Popa (născut în 1959, în satul Buda din preajma orașului basarabean Călărași), poet și prozator foarte productiv și interesant la un nivel superior al expresiei și al interogațiilor, cele mai multe plasabile în sfera postmodernismului. De aceea, și în literatura lui, și
Postmodernismul de peste Prut by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11605_a_12930]
-
o astfel de ieșire din tiparele tradiționale. A debutat în 1983 cu volumul de versuri Timpul probabil și a continuat cu alte trei: Ghid pentru cometa Halley (1987), Lunaticul nopții scitice (1995) și Careul cu raci (2003). Ca și poeții optzeciști din România (Mircea Cărtărescu, Liviu Ioan Stoiciu, Nichita Danilov, Gabriel Chifu etc.) a trecut la proză, publicând până acum două volume: un roman, Cubul de zahăr (prima ediție, la Editura Hyperion, Chișinău, în 1991; a doua, revăzută, la Editura Cartier
Postmodernismul de peste Prut by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11605_a_12930]
-
al acestei stranii reacții ce limitează libertatea prin sine, eul se teme de el însuși, se evita, se exorcizează. O înfățișare mai superficială a unei atari autonegări a eului am consemnat-o, în mai multe rînduri, comentînd tendința centrifugala a optzeciștilor, atrași de anecdotic, descriptivism, reportaj, în contextul moral al unui cinism vizînd deopotrivă obiectul și subiectul discursului lor. Un alt tip de reacție constă în asumarea profundă a eului, pînă în momentul în care acesta se desprinde de sine prin
Spiritul si lucrurile by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17860_a_19185]
-
Gabriela Gheorghișor După ce a încercat, anul trecut, să resusciteze corpul agonic al textualismului optzecist, în Ceață pe Tamisa, un roman distopic și alambicat, Nicolae Stan își reeditează acum, într-o variantă revizuită, Apă neagră (volum publicat în 1999, la Editura Nemira, recompensat cu Premiul pentru Proză al Asociației Scriitorilor din București). Într-o notă
Un roman al interstițiilor by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/2614_a_3939]
-
entuziasme sau suspiciuni înlăturate din start în favoarea unei concluzii mai utile, ce ar putea funcționa ca ipoteză de lucru: aceea că autorul e realmente greu de clasat. Nu numai istoricește (el dovedindu-se congener cu șaizeciștii prin data nașterii, cu optzeciștii prin aceea a debutului și cu așa-numiții nouăzeciști prin momentul de emergență), ci și prin formula literară, căreia nu i se pot găsi precursori locali. Ecovoiu este, ca scriitor, exclusiv produsul lecturilor sale din, să zicem, Joyce, Nabokov sau
Specificul național by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4383_a_5708]
-
și-ntâi acestui spectacol oferit de Sae, interviurile din Ultimul capitol se parcurg cu senzația de veritabil dialog romanesc. Și n-o spun întâmplător. Până la un punct, Moromeții, ultimul capitol reprezintă o proză de montaj. E un gen de care optzeciștii de la Cenaclul Junimea (printre care și desantistul Sorin Preda) nu sunt deloc străini. Practic, cei cu care dialoghează el aici sunt ceva mai mult decât simpli respondenți: sunt personaje. Dac-ar fi să-l luăm doar pe Sae, acesta apare
Fratele cel mic by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5822_a_7147]
-
Tudorel Urian Cu apariția antologiei DESANT '83 se naște, simbolic vorbind, proza optzecistă și, odată cu ea, ceea ce se numește în mod curent postmodernismul românesc. Firește, există precursori (Mircea Horia Simionescu și Școala de la Tîrgoviște, unele texte ale lui Dumitru }epeneag - în măsura în care ele au fost accesibile noii generații de prozatori), iar unii dintre membrii
Românii sub vremi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10859_a_12184]
-
notorietatea în alte zone ale literaturii decît proza (Gheorghe Iova, Gheorghe Ene, Ion Bogdan Lefter). Așa cum prevedea Ovid S. Crohmălniceanu au existat și nume care s-au pierdut pe drum, altele, neprezente în antologie care au devenit blazoane ale prozei optzeciste (Ioan Groșan, Daniel Vighi, Bedros Horasangian, Stelian Tănase), dar, în general, autorii cuprinși în DESANT '83 reprezintă cartea de vizită a tinerei generații de scriitori, apărute la mijlocul deceniului nouă al secolului XX. Scriitorii ,desantați" de Ovid S. Crohmălniceanu au impus
Românii sub vremi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10859_a_12184]
-
vizită a tinerei generații de scriitori, apărute la mijlocul deceniului nouă al secolului XX. Scriitorii ,desantați" de Ovid S. Crohmălniceanu au impus în proza scurtă românească un alt tip de scriitură și un alt mod de abordare a realității înconjurătoare. ,Realismul" optzeciștilor este unul în cheie minoră, croit de un scriitor care lucrează cu uneltele la vedere și nu ezită să transmită, ori de cîte ori simte nevoia, mesaje din propriul său laborator de creație. Literatura nu mai este rodul observării directe
Românii sub vremi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10859_a_12184]
-
cu navetiști cvasi-adormiți, profesori repartizați la țară, funcționari mărunți fără ambiții și lipsiți de viață, gospodine cu sentimentele strivite sub lespedea monotoniei cotidiene) devine principala zonă de interes a acestui tip de literatură. La prima vedere întrebarea fundamentală a prozei optzeciste este, pe urmele noilor romancieri francezi, ,cum se spune?" nu ,ce se spune?" într-o narațiune. Literatura se transformă în acest caz o activitate de bricolaj, iar realitatea nu este decît materia primă folosită de autor pentru a-și pune
Românii sub vremi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10859_a_12184]
-
se spune?" într-o narațiune. Literatura se transformă în acest caz o activitate de bricolaj, iar realitatea nu este decît materia primă folosită de autor pentru a-și pune în valoare tehnicile narative. De aceea, aspectele realității suprinse în textele optzeciste se află ,la firul ierbii", în imediata apropiere a unui narator, el însuși alienat, zdrobit de banalitatea traiului cotidian, în lumea vecinilor de bloc, a pensionarilor de prin parcuri, a loser-ilor care trăiesc vegetal, fără pasiuni și fără ambiții. Spre deosebire de
Românii sub vremi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10859_a_12184]
-
firul ierbii", în imediata apropiere a unui narator, el însuși alienat, zdrobit de banalitatea traiului cotidian, în lumea vecinilor de bloc, a pensionarilor de prin parcuri, a loser-ilor care trăiesc vegetal, fără pasiuni și fără ambiții. Spre deosebire de predecesorii lor, scriitorii optzeciști nu mai sînt atrași de ,marile teme" ale literaturii realismului socialist. Ei se mulțumesc cu statutul de umili cîrpaci ai textului care se chinuie să transforme cîteva banale diorame din viața cotidiană într-un colaj artistic. Ironia acestui tip de
Românii sub vremi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10859_a_12184]
-
se mulțumesc cu statutul de umili cîrpaci ai textului care se chinuie să transforme cîteva banale diorame din viața cotidiană într-un colaj artistic. Ironia acestui tip de demers literar este însă perfectă. Pentru că în spatele acestui joc textual dez-eroizat, autorul optzecist poate spune lucruri de neimaginat despre adevărata substanță a regimului comunist. Fără să problematizeze și fără să exprime judecăți de valoare, el descrie într-o manieră behavioristă, din frînturi de realitate, absurditatea monotonă a traiul de zi cu zi în
Românii sub vremi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10859_a_12184]
-
descrie într-o manieră behavioristă, din frînturi de realitate, absurditatea monotonă a traiul de zi cu zi în regimul comunist. De aceea, impresia ultimă lăsată de aceste texte este aceea de hiperrealism. Astăzi, ca și ieri, mulți dintre cititorii literaturii optzeciste sînt tentați să vadă dincolo de textualism și să interpreteze prozele acelei perioade ca pe niște produse prin excelență realiste. Maestrul de lumini și alte povestiri de Cristian Teodorescu este o carte pe care se poate face un studiu de caz
Românii sub vremi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10859_a_12184]
-
vadă dincolo de textualism și să interpreteze prozele acelei perioade ca pe niște produse prin excelență realiste. Maestrul de lumini și alte povestiri de Cristian Teodorescu este o carte pe care se poate face un studiu de caz despre proza scurtă optzecistă și despre posibila evoluție a acesteia în noile condiții de după căderea comunismului. Ea trece în revistă proza scurtă a acestui autor, de la textele publicate în DESANT '83, pînă la cele apărute în anii din urmă. În linii mari, proza scriitorului
Românii sub vremi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10859_a_12184]
-
Realmente este o dovadă de superficialitate din partea editorilor să publice texte scrise la un interval de mai bine de douăzeci de ani, fără să marcheze în vreun fel acest lucru. Cristian Teodorescu demonstrează cu fiecare nouă apariție editorială că proza optzecistă nu și-a epuizat încă resursele de originalitate și farmec.
Românii sub vremi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10859_a_12184]
-
constituie tabăra de creație la care protagonistul, Mihai Albulescu pe numele lui (probabil un dublu al autorului însuși), a participat în vara dinaintea încorporării. În grupul de liceeni strâns undeva în împrejurimile Sibiului, Mihai e o mică vedetă. Scrie poezii (optzeciste, cum singur o recunoaște), are succes la fete, e plin de replici inteligente, bea alcool în rând cu ceilalți. Împreună cu amicii săi bucureșteni, Stancu, Buiacu, Cristofor și Stoian, face o echipă excelentă, sedimentată în timp. Cu un an înainte, într-
Cenacluri, tabere, copilării by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5299_a_6624]
-
Cel puțin ideea lui Ion Bogdan Lefter are avantajul de a fi nu numai ingenioasă în cel mai înalt grad, dar și foarte deschisă spre investigarea așa-numitei mari literaturi. Asemănător stau lucrurile cu masa rotundă referitoare la relația prozei optzeciste cu cinematografia (publicată inițial în Magazin estival Cinema 1983). Astăzi, ideea poate să nu mai sune atât de proaspăt (dat fiind faptul că ea s-a făcut mai bine auzită), însă, repusă în context (adică în contextul cineexperimentelor din anii
Dicțiune și afecțiune by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3528_a_4853]
-
lirica română actuală. Peste capul șaizeciștilor redundanți prin filosofare și semeție cosmică, numele său se cuvine legat de inițierea postbelică a poeziei cotidianului, anodinului, ironiei ce se regăsește deopotrivă la unii șaizeciști refuzați și, în altă cheie stilistică, la mulți optzeciști. Am comparat altădată rolul lui Petre Stoica în evoluția poeziei noastre contemporane cu cel jucat de Adrian Maniu în cea a poeziei din interbelic. Aceeași alură experimentală, aceeași incredulitate față de "cu-viința" poetică, aceeași "democratizare a imaginarului în tonuri stinse deopotrivă
Un poet antioficial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14926_a_16251]
-
tocmai în lipsa postindustrializării și, implicit, a unui construct social consumist solid, definit prin bunăstare materială și instituții de deservire impecabil organizate, este adevărat, numai că o estetică postmodernă începuse să prindă contur încă din ultima fază a comunismului, odată cu generația optzecistă. Aceasta este teoria lui Cărtărescu și, practic, punctul în care a și fost cel mai des atacată. Cum am fi putut avea postmodernism în plin național-comunism? Fără postmodernitate cu alte cuvinte. Postmodernitatea a fost la noi, în Est în general
Reverențele criticii by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12972_a_14297]
-
în ultimul roman al autorului, rămas și el neterminat ca Zodia scafandrului, Femei albastre, roman apărut cu puțin timp în urmă, în 2013. Pe același teritoriu se situează și alte două romane valoroase, scrise și publicate recent tot de autori optzeciști, Acasă, pe câmpia Armaghedonului de Marta Petreu și Spovedania ( roman cu 30 de ferestre) de Ovidiu Moceanu. Dacă romanul este (și) o formă de cunoaștere, atunci pot spune că romanul dublei experiențe este cea mai importantă dimensiune a prozei românești
Cronica unui eșec existențial by Andrei Bodiu () [Corola-journal/Journalistic/3548_a_4873]
-
tot mai reduse. În 1968, (re)scria un basm cu Făt-Frumos în cheia spleen-ului modernist (Scaunul de nuiele) și construia o povestire pornind de la analiza gramaticală a unei fraze (Analiza gramaticală), exact cum vor face mult mai tâziu textualiștii optzeciști. Cu excepția povestirilor din volumul de debut nereluate în această antologie, toată proza scurtă a lui Tudor Octavian stă, mai mult sau mai puțin vizibil, sub semnul artefactului, deși nu neapărat în sensul scrisului lui Mircea Horia Simionescu cu care, de
Indecența de a povesti by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12923_a_14248]
-
pentru povestirea mea, cuvintele "roșu", "Cântarea României" și "UTC". Din păcate, până să o termin de scris, a fost depășit termenul de predare și am rămas pe dinafară. Adevărul e că, în aceste proze, am încercat să aduc un omagiu "optzeciștilor" utilizând, cât și cum m-am priceput, metodele preferate de ei - citatul, autopastișa, intertextualitatea. Deși eu nu mă consider propriu-zis "optzecist", cred că drumul deschis de "optzeciști" în proză, deși deocamdată abandonat, încă nu și-a epuizat resursele și, cine
De ce, Petru Cimpoeșu? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8509_a_9834]