1,224 matches
-
cheia în broască. Și-am tras iute și zăvorul. Profiră! Sai repede că dă lupul peste noi...! Atâta am apucat să strig... Și, dintr-un salt, mă repăd spre găzuțul care ardea pe prichiciul sobei, stâng mucul de lumină care pâlpâia sfielnic și ne tragem amândouă, eu și Profira, la marginea pervazului celor două ferestruici, să vedem ce face namila aceea, vine spre noi, ori stă și așteaptă să ieșim afară; amândouă nu conteneam să facem cruce cu limba, zicând în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
sinucidere. Treceam și fugeam iarăși cu foamea Îndărăt și violența Înainte și Înotam prin șuvoaie amestecate de sudoare și salivă și spermă și sucuri vaginale, și aveam În față tot ce lăsam În urmă: o stea formată din patru picioare, pâlpâind și palpitând prin sfărâmătura de pământ amestecată cu haine și cu brotacul ăla de culoarea pământului. De nenumărate ori trecuse peste noi, ca să ne mimeze joaca sau pur si simplu pentru că-i stăteam În drum, iar acum o lua din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
nimerea, zbierând că unde-s banii, cm altă treabă n-aș fi avut peste noapte decât să-l buzunăresc. Nu fusese un coșmar, ci asta era realitatea, tulbure și limpezindu-se dureros și apăsător, ca zorii acelei dimineți de decembrie pâlpâind la fereastră. Banii. — Lasă-i, am spus, nu mai răscoli ca idiotu’ că știi bine că nu i-ai pierdut prin casă. Banii noștri dispăruseră și odată cu ei și văru' Laur cu Steluța, dar cine știe cât ar mai fi cotrobăit ăsta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
toamna. În anul acela, toamna se prevestea lungă și frumoasă. Seară de vară, seară caldă și senină. Cerul era plin de stele. Forfota zilei în sat s-a potolit. Noaptea cuprindea încet-încet... tot înconjurul. Elevii seminariști stăteau în jurul focului... Focul pâlpâia în fum, și din când în când, împroșca văpăi într-o ploaie de scântei dănțuitoare. Toți tac... și, tac apăsați de tristețe și îngrijorare... Știrile de pe frontul de la Iași îi îngrijorează mult. Se uită adânc în inima focului... O vreme
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
zvonurile și spaima veneau înaintea lor... Au dat foc satelor, au împușcat bărbați, au ucis femei cu copii în brațe...” Era înfricoșător... ce se zvonea. O tristețe nespusă s-a coborât în toate sufletele... ochii erau porniți pe lacrimi. Focul pâlpâia și el, parcă și mai trist. Fănică Pruteanu, dintr-a opta, dirijorul corului mare al școlii, tânăr frumos ca un Adonis, și hărăzit de zei să-l slujească pe Orfeu, dădu glas durerii lui, dar și a celorlalți...cu prelucrarea
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
Fiecare își caută steaua lui... destinul... soarta lui. Și tac... și iar tac. Greierii nu îndrăznesc să țârâie. Primii cocoși se auziră cântând la o casă din apropiere, apoi, alții... și, alți cocoși se porniră în tot satul. Focul încă pâlpâie scăpărând în răstimpuri roiuri zglobii de scântei roșcate. În noaptea limpede, presărată cu praful de aur al stelelor, se mai auzi o vreme doar ecoul cântecului lor, vălurind... apoi, tăcerea se lăsă peste tot întinsul... Peste tot se așternu o
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
spre dormitor, în tăcere, adormind cu gândul la Moldova, la cei rămași acolo, cu ochii înlăcrimați. Luna aruncă o lumină alb-albăstrie peste sat. Satul coborî într-o tăcere și mai adâncă... doar greerii țârâiau când și când tremurat. Focul mai pâlpâia încă în fum gros și negru, scăpărând roiuri de scântei galbene. O pasăre de noapte își ascuți glasul ca un ferestrău, despicând întunericul, pe deasupra, spre pădurea din marginea satului. O liniște grea se lăsă peste tot. Vântul începu să foșnească
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
căuta din ochi, fântâna de sub nucul lui Păun,.. fântâna cu cea mai bună și mai rece apă din sat. Mulțimea adunată pe la porți: copii, femei plângând mocnit cu palma la gură, bătrâni cu frunțile încruntate... stăteau muți. În privirea lui, pâlpâi atâta îngrijorare și umilință, că ei își lăsară ochii în pământ. În lanțuri, cu chipul stâlcit în bătaie, cu privirea fixă, îi lăsă pe săteni fără glas. Pe chipul lui uscat, împietrit, era întipărită răbdarea sfântă a românului de la munte
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
să ascundă orice urmă de verdeață. Brazii 574 sunt acoperiți cu țurțuri, atmosfera Încărcată cu negură și soarele s-a ascuns nu știu unde, pentru ca să nu-i degere nasul. Spectacolul e frumos, dar Îmi place a-l admira de după geamuri, pe când focul pâlpâie În șemineu și ceaiul aromat de plante de pădure mă Îndeamnă să-l beau, sorbitură una după alta, pentru ca să-mi păstreze căldura... Suntem Acasă!!! 575 CROAZIERĂ PE PACIFIC Prin geamurile avionului se vede cerul albastru și soarele strălucitor, iar dedesubt
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
de mâl. Pământul se desface și din el ies aburi și sedimente vulcanice. 13 Platon, Complete Works, Easton Press, 2001 14 Capitol 22, Cartea morților: Vin. Fac ceea ce inima mea dorea să facă în ziua focului, dacă sting flăcările de îndată ce pâlpâie. 15 Ce să mai spunem dacă și Marco Polo cu trei secole înainte îi desenase conturul pacific. 16 Oameni religioși prin excelență, francmasonii erau creștini aparținând bisericii catolice, după 1717 erau protestanți și catolici, iar în prezent frăția cuprinde și
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
și Lamees, apreciază faptul că lampioanele chinezești sunt mai sigure decât cele tradiționale egiptene, care au muchii ascuțite de metal și sticlă și În care, de obicei, Încă se ard lumânări. Lampioanele chinezești sunt făcute din plastic, au luminițe care pâlpâie și un microcip Încorporat, care cântă cântece egiptene tradiționale de Ramadan, ba chiar și genericul muzical al popularului serial de desene animate dedicat Ramadanului, Bakkar. Conform numărului din decembrie 2001 al revistei Business Monthly, publicată de Camera de Comerț Americană
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
relație de simultaneitate cu momentul desfășurării procesului de comunicare. Simultaneitatea este relativă; depinde, pe de o parte, de caracteristicile relației timp-aspect, pe de alta, de conținutul lexical concret al verbului: „Cu perdelele lăsate / Șed la masa mea de brad, Focul pâlpâie în sobă, / Iară eu pe gânduri cad.” (M. Eminescu) Prezentând acțiunea verbală ca desfășurându-se în momentul vorbirii, prezentul absolut este în primul rând un timp durativ și imperfectiv; acțiunea este văzută în desfășurare prezentă,fără precizări referitoare la începutul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
baba că nu măntorc singur acasă... Oftând cu plăcere, de Marenne se opri la porți. Apoi împreună cu soțiile sale intră în gospodăria șătrarului într-o larmă întărâtată de câini. În casa cea mare ardeau lu mânări. În casa cea mică pâlpâia focul în vatră. În pragul acest ei din urmă încăperi, gospodina își aștepta domnul și oas peții, p otrivindu-și cu grabă părul cărunt sub o broboadă neagră d e mătasă . - Avramie! Strigă șătrarul descălecând și lăsând calul să se ducă
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]
-
toate mașinile cântau în cor, din alarme. dar timpul, ca tot timpul, a trecut. nimic nu mai este acum ca la început. zeii ori au murit, ori au plecat nimeni nu știe. mașinile, și ele, au ruginit. pe ecran mai pâlpâie doar cuvântul sfârșit. acum, țara mea-și doarme somnul de veci, chircită în cripta de carne. [sălbatică odinioară... ] sălbatică odinioară și nesupusă, mâna mea s-a domesticit. ea, care pocnea pocitaniile vieții peste gură, acum a obosit. nici de scris
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
-vă de drum... - Doamnă, tata... s-a spânzurat... Și a plecat.” Păncescu trece iar cu furca-n spinare prin fața casei. Mierea din farfurioară mi s-a topit demult. S-au învălmășit cețurile de pe Râiosu până spre Clocotici. Soarele a mai pâlpâit stins pe coroana albă a Moldoveanului și s-a ascuns. Fumul de sub pirostrii se culcă spre Râul Doamnei și miroase a ceaun ars. “Nu a existat nici o luptă de rezistență anticomunistă în Argeș, cu atât mai puțin antisovietică. Banda Arnăuțoiu-Arsenescu
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
un timp, mi-am făcut rație. Mâncam trei alune pe zi. Cum să-ți prinzi sufletul? Bordeiul meu era pe Valea lui Stan, într-o margine de prăpastie.” Din disperare, ultimul haiduc cioplea cruci din lemn de prun. Raze roșcate pâlpâie mat în crucifixul sfințit prin suferință. Lemnul dă glas de departe, în litere săpate cu dalta. “Pomenește-mă, Doamne, în împărăția Ta!” - Aici, am pus Soarele, chiar în centru, pe cruce, unde stă de obicei capul Sfântului. Blajinul, caprele de
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
formă de balerină. Era clar până și pentru un om de știință ca mine că procedurile de funcționare la casă aveau nevoie de o reorganizare. Nu trebuia ca aceste două tranzacții să aibă statut egal în fața casierului. Plus că becul pâlpâia. De ce să nu folosesc uneltele mele de antropolog urban pentru a studia cum interacționează oamenii cu mediul comerțului en-detail? După câțiva ani am fost martorul unei discuții în contradictoriu între stimatul sociolog și autor al unor cărți de marcă, Erving
Arta de a cumpăra. De ce ne place shopping-ul by Paco Underhill [Corola-publishinghouse/Journalistic/1868_a_3193]
-
public, duc la linșarea, uneori în efigie, a unor cărturari și, atunci când ele se dovedesc măsluite, e foarte dificil de șters pata de notorietate rău famată din memoria colectivă? În fine, în acest context tensionat, al suspiciunilor induse interesat, mai pâlpâie, uneori dogorește intens, cazul marilor scriitori precum Sadoveanu, Călinescu, Arghezi, care, dacă nu au adus ei comunismul în România, măcar l-ar fi cauționat moral. Am în față un cearceaf decupat din ziarul "Adevărul", care reprezintă un fel de panou
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
sfârtecați cât ai clipi din ochi. Menadele se năpustesc apoi asupra câmpiilor. "Ele smulg copiii din case și toate prăzile, chiar cele de bronz și de fier, le stau pe umeri, nelegate, fără să cadă în noroi. În păr le pâlpâie flăcări, dar fără să le ardă. Oamenii furioși de jaful bacchantelor aleargă la arme. Atunci, să vezi minune, Stăpâne: lăncile le înțepau în zadar, căci sânge nu curgea, dar ele, azvârlind cu tirsul, îi răneau" (754-763). Inutil de subliniat deosebirea
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
mai bine de o jumătate de pagină: „Aș fi deschis eu vorba dacă lăutarii n-ar fi început tocmai un vals care era una din slăbiciunile lui Pantazi, un vals domol, voluptos și trist, aproape funebru. în legănarea lui molatecă, pîlpîia, nostalgică și sumbră fără sfîrșit, o patimă așa sfîșietoare că însăși plăcerea de a-l asculta era amestecată cu suferință. De îndată ce coardele încălușate porniseră să îngîne amara destăinuire, sub vraja adîncă a melodiei, întreaga sală amuțise. Tot mai învăluită, mai
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
în secolul al XIX-lea, în perioadă cristalizărilor identitare naționale, poetul romantic își asumase glorios rolul de voce a interesului public. Desacralizată și împinsă într-o lume dominată de etica protestantă searbădă a acumulării și individualismului fiziocrat, poezia abia mai pâlpâie, abia se mai aude pe scena publică, acoperită de dezmățul asurzitor al vulgarității și violenței din mass-media. Poate că, din nefericire, acesta este drumul inexorabil al creației poetice în vremuri de restriște ("la ce bun poeții în timpuri nevrednice?" se
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
va plânge nimeni dacă va fi un alt președinte decât cel cerut apăsat și rugător de câțiva jurnaliști mari, convertiți stupefiant la encomioane lipsite de judecată și de bun-simț. În ce mă privește, singura speranță pe care o mai am, pâlpâind, gata de extincție, este că dacă va câștiga până la urmă actualul președinte, va învăța ceva din numeroasele-i greșeli din ultimii doi ani (pedelismul dinastic, propriii moguli, ministresele și atitudinea viril-intolerantă și inflexibilă care a iritat pe toată lumea). Dacă va
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
unei vieți terne, dar lipsită de griji fundamentale, e din ce în ce mai rar. Bătrânețea lui e astăzi tristă și, într-un fel poate nemeritat, devastatoare. Cu pensia ridicolă, cu lumea în care a crezut complet ruinată, cu o speranță de viață abia pâlpâind în sistemul sanitar desfigurat al prezentului, se mai refugiază trist, din când în când, într-un trecut pe care, asemeni băieților care-și aduc aminte din armată numai de isprăvile tinerești și nu de umilințele castratoare, îl reduce zilnic doar
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
pe întinderi de mile întregi în jur. Când ajunseră lângă platforma de tragere, Jonas încremeni locului și-l lăsă pe tânăr să se depărteze. Înălță pușca la obraz și văzu țeava lungă îndreptându-se pieziș spre stelele ale căror luciri pâlpâiră în oțelul ei. Așteptă nemișcat, urmărind din ochi spinarea omului legănându-se deasupra porumbului. Apoi, în clipa potrivită, apăsă pe trăgaci cu putere, ținând pușca pregătită să tragă din nou. Când răsună pocnetul împușcăturii, capul negru și rotund zvâcni ciudat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
îngenunchiată într-o biserică mică, umilă, prosternată adânc în fața altarului sărăcăcios, înspumată de hainele-i învolburate în preajma șoldurilor cărnoase, șoptind pătimaș, duios, ademenitor, o rugă întru împlinirea dorințelor ei păcătoase, umede, înmierăsmate crud a buruieni tăiate proaspăt... În umbra pronaosului pâlpâie focul unui pistol cu butoiaș: poc! Explodează un fluture de plastic: zzzvvuuum! Dar nimeni nu moare, nici un arhanghel nu se dărâmă din cupola îngustă, nici o libelulă sfântă nu-și dereglează motorul, elicea. Totul mocnește în aceeași lene și melancolie de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]