4,130 matches
-
și Magistratul, refugiat într-unul din pavilioanele stabilimentului. Din pături și cearșafuri, a fost încropită momâia Castelanului, ridicată și ea de grumaz, alături de cei trei. Primarul nu a fost găsit nicăieri; se pare că fusese avertizat. Oamenii Magistratului nu au pățit nimic; se arătaseră de partea Comitetului Cetățenesc încă de la începutul evenimentelor; se vorbește că o făcuseră chiar mai dinainte. Trădaseră, adică. Caravella, scăpată ca prin minune de pârjolul de la Pensiune, a fost, mai întâi, iertată. Ba și dusă, într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
două stări de agregare interioară se plasau momentele tulburi În care mintea mi-o lua razna către tărâmurile normale lăsate dincolo de bariera arierantă a zidurilor subteranei. Imaginam prostește aceeași scenă cu distribuții schimbate: diverși cunoscuți cărora cineva le spunea ce pățisem și unde mă aflam și care reacționau stereotip În gama perplexității, a indignării și a revoltei. Încercasem În câteva rânduri să mă repliez În amintiri - nu mergea, gândurile mi se frângeau la mijloc sau se Încovoiau Încăpățânate În direcția prezentului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
posibile ale ideii domnului Fukuyama! Nu mi-ar fi plăcut să fiu În pielea lui atunci: cred că s-a plimbat o vreme nu cu o sabie de Toledo, ci cu un ditamai iataganul deasupra capului. Alții aveau s-o pățească pentru mult mai puțin - la mine mă gândesc. Mai puțin, e adevărat, dar poate mai periculos, fiindcă deducțiile mele vizau direct secretul existenței Shamballei recondiționate, care era Centrul. Cămașa e mai aproape de trup decât haina. În plus, filozofului american Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Încercat să-i explicăm că pe lume mai sunt și hoți cărora li se fâlfâie de psihologie și de alte farafastâcuri de-astea, dar băiatul o ținea proasta pe-a lui. Culmea e că a avut noroc și n-a pățit-o niciodată, ceea ce Îl umplea de o Încântare nedisimulată. - Vezi...? - Ce să văd? Nu e nimic de văzut aici. Nu poți face reguli din conjugarea șansei cu Întâmplarea și să-ți Închipui că găselnița o să țină la infinit. În țara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
lăcașul sufletului. — Scoală-te, fata mea! - spuse încet. Nu sta așa! Stai normal! — Nu pot sta decât plecată în fața unui principe! ciripi Huruzuma, trecându-și vârful rozaliu al limbii peste buze. — Care principe? - suspina Barzovie. N-ai auzit ce-am pățit? Acuma sunt și eu om. Episodul 13 FEMEIA TOT FEMEIE — Ba nu, Măria-Ta! - grăi cântat Huruzuma, Pentru mine tot principe ai rămas și genunchii nu-mi tremură, precum se vede, în fața omului, ci-n fața domnului. La mine, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de îngrijorare îi trecu peste chip. Dar poftiți, ședeți, nu stați în picioare! - și le arătă trei cadâne care țineau trei perini. Nu facem prea bine, luminăția-ta - reluă spătarul Vulture, așezându-se cu băgare de seamă. Dar ce-ați pățit? V-au călcat leșii, cazacii? S-a sculat prostimea? — Ba nu, luminăția-ta, mai rău. Am fost maziliți. Nu se poate! - se indignă viziriul. De cine? — De luminăția-ta - zise timid Barzovie-Vodă. — De mine?! - făcu viziriul. E peste putință! — Ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
porecliseră „Stejarul”. Băgând de seamă că dulcea vedenie nu-i dispare din fața ochilor, spătarul se răsuci în așternutul curat ca lacrima și-l strigă încetișor pe Barzovie-Vodă, care, ca unul ce mai dormise în odăile viziriului și știa câte poți păți dormind singur, odihnea într-un pat alături îmbrăcat într-o cămeșoaie brodată cu frumoase motive populare. — Măria-Ta! — Ce-i? - sări iepurește Barzovie-Vodă, ducând instinctiv mâna sub pernă și scoțând De oratore a lui Cicero, de care nu se despărțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de-a dreptul, îi dădu de înțeles că ar fi bune și cărțile la ceva, dar ele rămân oricum niște substitute; că datoria femeii e să caște ochii și să aleagă, până nu e prea târziu; că uite ce-a pățit și aia care stătea în palatul din colț, a tot strâmbat din nas și-acum se urcă pe pereții palatului, de bine ce-a ajuns; că ea, Amada, trebuie să știe c-au început să vie pețitorii și-ntreabă unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
sculându-se de pe genunchi. — Amin - făcu și Iovănuț, înăbușindu-și un căscat. — Să ne strângem lucrurile, frate Iovănuț - zise Metodiu - și s-o luăm din loc, căci Râmul e încă departe, iar treaba noastră cere grabă. N-aș vrea să pățim precum acel trimis al lui Breb-Vodă care s-a dus să ceară ajutor polacilor contra turcilor, dar zăbovind el cam multișor la balurile pan-ilor, când s-a întors cu polacii, Breb-Vodă făcuse pace cu turcii și i-a tăiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mormăi Metodiu, grăbind pasul. Să-i lăsăm acum o vreme pe bunii noștri călugări să se piardă pe drumul secretei lor misii spre Cetatea Eternă și noi să ne întoarcem degrabă, la timp, în Moldova, să aflăm ce-au mai pățit surghiuniții Barzovie-Vodă, spătarul Vulture, tăcutul Broanteș și întru vecie oacheșa Cosette. Episodul 170 LA GURA SIRETULUI De cum ieșiră din țara de dincolo de negură și-ajunseră dincoace de negură, în locul unde primăvara icrele moldovene ale zglobielor femele de la gura Siretului așteptau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vom obosi să susținem că s-a scris uimitor, nedrept de puțin. Episodul 177 DIALOG ȘI DESCRIERE — De chipul meu, care groaznic la vedere este, nu vă va speria prea tare, îndemnându-vă a face cale întoarsă, cum am mai pățit - grăi Radu Stoenescu-Balcâzu oprindu-se în fața drumeților - atunci fie-mi îngăduit întâi a mă pleca înaintea domniilor voastre, mulțumindu-vă că mi-ați făcut cinstea să pășiți în curte, apoi a vă ruga să socotiți că din minuta aceasta sunteți oaspeții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
a lăsat sistema mie. Am mai cârpit-o pe ici, pe colo, că unele muriseră sau erau hoaște, dar grosul mi-a rămas de la moșneag. Totul era să n-ai două în același loc, ci numai una, că altfel puteai păți ca paharnicul Zdrenghea, care să lăcomise și-avea la Pașcani două, una mai tânără, alta mai trupeșă, care când au aflat că mănâncă amândouă din același blid, s-au păruit cât s-au păruit, apoi s-au împăcat și l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să stingă focul de pe propria-i casă și de pe altele din jur, bătrânul ataman Vasia îl luă deoparte pe fiul său Petka și-l povățui: — Ai văzut, dragul tatii? Să-ți fie învățătură de minte: oriunde-ai fi, orice-ai păți, tu să ai încredere în calul tău, că el știe mai bine decât oricine drumul spre casă. Episodul 193 FUGA Văzând starea vistieriei, Sima-Vodă hotărî că nu mai poate rămâne nici un ceas la Curte, dacă voia să-și scape viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Metodiu. — Cum să nu vrea!? - râse turcul. Ce, e proastă? Păi dacă n-ar vrea, una-două am trimite-o la Anul Nou al veteranilor, unde e prăpăd. Fac niște chestii veteranii ăștia... în fond, eu îi înțeleg, la câte-au pățit la viața lor, au și ei dreptul să se destindă puțin, măcar la bătrânețe. Unde mai pui că majoritatea au fost spahii, au lumbage și altfel nu pot. — Și la bujbei ce faceți? - depăși cu delicatețe Metodiu descrierea ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
s-a întâmplat nimic, dar cei pe care i-ați reținut nu au nici o vină pentru tot ce s-a petrecut. — Știu, și de aceea vă dau cuvântul meu că, dacă se vor îndeplini condițiile puse de mine, nu vor păți nimic. — Și care sunt aceste condiții? — Sunt doar trei. — Și anume? — Prima, să golească puțul, să-l curețe și să-l umple cu apă până la gură. Nici o problemă. A doua? Să nu mai treacă pe aici nici mașini, nici motociclete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
există o legătură între cele două cazuri. Întotdeauna te-am ajutat, dar dacă de data asta nu-mi dai o mână de ajutor, te asigur că am să te urmăresc; și dacă printr-o întâmplare ciudată vreuna din mașinile alea pățește ceva, te voi acuza în mod public de complicitate la un delict. Nu încerca să-mi faci o porcărie, Hans! Nu încerca să-mi faci tu mie una; spune-mi tot ce știi și te asigur că numele tău nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
a doua etapă am rămâne în urmă de tot. — Asta a fost întotdeauna cea mai bună metodă de a controla presa - dar în acest caz concret nu-mi place deloc. Dacă Serafian este la curent cu cele întâmplate, poți să pățești orice... Își termină berea, aruncă, după obicei, ambalajul în vechea cutie de carton pe jumătate plină și rămase tăcut, uitându-se cum unul din zgomotoasele și impresionantele Antonov ateriza și se îndrepta foarte încet spre locul unde aștepta un șir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
avut nici o vină, dar în fond mă bucur că totul s-a terminat mai bine decât îmi închipuiam. — Mai bine...?! se miră interlocutorul său. La ce altceva te așteptai ? — La un masacru în care tu și ai tăi ați fi pățit-o cel mai rău. Imohagul făcu un amplu gest cu brațele deschise și arătă peisajul dezolant ce-i înconjura. — Aici...? întrebă încurcat. Voi francezii aveți un proverb foarte reușit : „Mai multe știe prostul în casa lui, decât deșteptul într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
nevasta la cadre că trăiește cu Didi, dactilografa, sau despre mama Nuse, care a făcut scandal că nu i s-a repartizat nici un exemplar din 1001 de nopți și că știe ea ce vrea publicul, că și cu Fiametta a pățit la fel și nu și-a făcut planul. „Și de la buric În jos se vede tîrgul frumos și-n inima tîrgului limba cocostîrcului.“ Era derutant. Nu-i puteam dibui criteriile morale după care acționa. Făcea referate de desfacere a contractului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
a mai lipsit! I-au tras nenorocitului o bătaie soră cu moartea, apoi l-au alungat din sat. L-au găsit a doua zi la marginea păduricii, în dosul capelei. S-a spânzurat, pentru că ăla era al șaptelea sat unde pățea la fel. Nimeni nu s-a atins de el, așa că după-amiază ciorile bisericii începuseră deja să se înfrupte din carnea lui. Iar noi, copiii, am împușcat ciorile cu pistoalele de antrenament și le-am îngropat. Deci tot a avut parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
dar nu mă sustrăgeam de la nimic. Chiar mai mult, în timpul programului liber, coboram în bucătărie să spăl vase, pentru că omul poate să facă asta și singur. Cristalul de la Adél l-am pus pe pervaz, ca să răsfrângă lumina și să nu pățească ceva. Să se răsfrângă așa ca pe vremuri în cioburile globului de Crăciun, numai că acum în căușele lingurilor, după ce spălam grăsimea de pe ele. Mă vedeam pe mine de trei sute de ori, în timpul prograsmului liber. Așadar, dacă atunci aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
pe Adél, pe Benjamin și toate manechinele. Revoluția a mai ținut o zi. Cam asta a fost acea perioadă din viața mea când credeam că Dumnezeu are trei dinți de aur și rânjește. Știi, cine rămâne de două ori orfan, pățește ca Lazăr. El a murit de două ori. Dacă aș vrea, aș putea să-i dau acestei povești o formă, cum că dubla moarte a sărmanului Lazăr a fost din cauza lui, pentru el, dar nu vreau, pentru că nu ar vorbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
diavol. Apoi mai sunt pietrele, Luna și Ființele. Dintre pietre, Hematitul, dintre Luni, Luna noastră, iar dintre ființe, imposibil de știut care ar fi cea mai importantă. Iar Dumnezeu nu iartă vrăjitoriile, așa că doctorul Egon o să vadă el ce o să pățească. Cât despre Igor Gherasimovici să nici nu mai vorbim, căci e inacceptabil ca cineva să se ducă numai așa pe Lună, să o murdărească, să o calce în picioare și să fure o bucată din ea, dacă toată povestea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
să transpună acest gând în fapte. În clipa în care Mircea ieși din spital, era un om distrus. Fără dorințe. Fără idealuri. Se uita la tinerii care forfoteau în jurul lui pe stradă, absent, întrebându-se numai dacă vreodată Măceș va păți la rândul lui ceea ce pățise el. Fără îndoială că da, se gândea Mircea, era în firea lucrurilor, atât timp cât vor mai exista oameni, dar asta nu-l încălzea cu nimic. El, EL!, cum îi plăcea de multe ori să-și denumească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
fapte. În clipa în care Mircea ieși din spital, era un om distrus. Fără dorințe. Fără idealuri. Se uita la tinerii care forfoteau în jurul lui pe stradă, absent, întrebându-se numai dacă vreodată Măceș va păți la rândul lui ceea ce pățise el. Fără îndoială că da, se gândea Mircea, era în firea lucrurilor, atât timp cât vor mai exista oameni, dar asta nu-l încălzea cu nimic. El, EL!, cum îi plăcea de multe ori să-și denumească ego-ul exacerbat în fața colegilor săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]