8,329 matches
-
bătută În piroane Închizându-se În urma lui. Îmi amintesc perfect de clipitul lui des din cauza luminii orbitoare a zilei, de mustața aceea groasă a lui care Îi acoperea buza de sus, de silueta-i subțire Învăluită În capă și de pălăria-i cu boruri largi de sub care Își mijea ochii deschiși la culoare, orbiți, care părură să zâmbească văzându-mă așezat pe o bancă de piatră din piață. Exista ceva special În privirea căpitanului: pe de o parte era foarte clară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
spuse Între dinți, că mi-e sete. Și fără alte comentarii mi-o luă Înainte pe scări În jos, apoi pe strada Toledo până la taverna Turcului. Pentru că nu avea pe el capa, mergea pe partea Însorită, cu capul semeț sub pălăria cu pană roșie, cam roasă la panglică, atingându-și largile boruri cu mâna ca să salute vreun cunoscut sau scoțându-și-o când se Încrucișa cu doamne mai de vază. L-am urmat, neatent, uitându-mă la plozii care se jucau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Împiedicându-l să scruteze cotloanele cele mai Întunecate, apoi, după ce-și pipăi o clipă pieptarul din piele de bivol pe care și-l pusese pe sub haine ca pavăză Împotriva unor lovituri de cuțit oricând posibile, Își Înfundă mai bine pălăria pe cap și se Îndreptă Încet spre portiță. Eu Îl văzusem Îmbrăcându-se cu o oră Înainte, acasă, cu o minuțiozitate profesională: — O să mă Întorc târziu, Íñigo. Nu sta treaz să mă aștepți. Mâncaserăm la cină o supă cu miez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
o cămăruță goală, fără mobile, În care lumânările unui candelabru pus direct pe jos luminau niște picturi vechi pe pereți. Într-un colț al Încăperii se afla un bărbat Înfășurat Într-o capă neagră și cu capul acoperit de o pălărie de aceeași culoare, cu boruri largi. Înfofolitul nu făcu nici o mișcare la intrarea căpitanului, iar când servitorul - care la lumina candelabrului se vădi a fi un om de vârstă mijlocie, fără vreo livrea după care să poată fi identificat - se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
om de vârstă mijlocie, fără vreo livrea după care să poată fi identificat - se retrase lăsându-i singuri, rămase neclintit În cotlonul lui, ca o statuie Întunecată, observându-l pe nou-venit. Singurul lucru viu care se zărea Între capă și pălărie erau ochii lui, foarte negri și strălucitori, pe care candelabrul de pe jos Îi lumina scoțându-i din umbră și Împrumutându-le o expresie amenințătoare și fantomatică. Cu o privire de expert, Diego Alatriste remarcă cizmele de piele și vârful spadei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
cu un camarad sau un adversar; deși În meseria lui Diego Alatriste, un om putea fi totodată și una, și alta. — Nu vreau morți, zise mascatul cel Înalt. Era puternic, lat În spate, singurul rămas cu capul acoperit de o pălărie fără pană, panglică ori alte podoabe. De sub masca ascunzându-i toată fața ieșea doar vârful unei bărbi negre și dese. Purta haine Întunecate, de calitate, cu manșete și guler din dantele fine flamande, iar sub capa ținută pe umeri luceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Înțepătură și asupra posibilităților - mai degrabă neverosimile - de a deosebi un blond de altul În toiul unei Încăierări și al nopții. Închipuiți-vă tabloul: sunteți domnia voastră atât de amabil să veniți aici unde bate lumina și să vă dați jos pălăria, mulțumesc, văd că sunteți cel mai blond, dați-mi voie să vă vâr un deget de oțel toledan În pipotă. În fine. Înfofolitul În capă se descoperise intrând În Încăpere, așa că acum Alatriste Îi putea vedea chipul În bătaia felinarului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ca să alunece vinul mai cu spor. Din tinerețea lui despre care nu vorbea niciodată, nici puțin, nici mult, căpitanul păstrase o anumită Înclinație spre lectură; și nu era lucru neobișnuit să-l vezi șezând la masă, singur, cu spada și pălăria atârnate Într-un cui din perete, citind versiunea tipărită a ultimei piese a lui Lope de Vega - care era autorul lui preferat - jucată pe scenele populare improvizate Del Príncipe sau De la Cruz, ori una din gazetele și fițuicile cu versuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Nici măcar nu zâmbea, mulțumindu-se să mă privească atent, plină de curiozitate. Era clar că gestul meu nu trecuse neobservat. Cât despre mine, privirea aceea, apariția aceea Îmi depășeau cu mult așteptările. Am făcut un gest cu mâna spre o pălărie imaginară și m-am Înclinat. — Íñigo Balboa, slujitorul dumneavoastră, m-am bâlbâit, reușind totuși să dau cuvintelor mele o Întorsătură pe care am socotit-o galantă. Paj În casa căpitanului don Diego Alatriste. Impasibilă, tinerica mi-a susținut privirea. Vizitiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
preîntâmpina orice greșeală: jupân Thomas Smith, tânărul mai blond și mai mare ca vârstă, călărea un cal pag și purta o haină de călătorie gri cu podoabe discrete de argint, cizme Înalte de piele vopsită tot În gri și o pălărie cu panglica de aceeași culoare. Cât despre jupân John Smith, cel mai tânăr din ei, acesta venea călare pe un șarg. Haina lui era castanie; avea cizme de călărie din piele și o pălărie cu trei pene mici, albe. Amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
vopsită tot În gri și o pălărie cu panglica de aceeași culoare. Cât despre jupân John Smith, cel mai tânăr din ei, acesta venea călare pe un șarg. Haina lui era castanie; avea cizme de călărie din piele și o pălărie cu trei pene mici, albe. Amândoi arătau obosiți și colbuiți, ca oamenii care călăriseră câteva zile fără istov. Bagajele lor erau puține, constând din doi saci de voiaj, fiecare prins În curele de crupa calului. Ascuns În umbra unui portic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
să recite printre dinți, ca să-i treacă timpul mai ușor. Murmură și alte fragmente din Fuenteovejuna a lui Lope de Vega, care era una din dramele lui preferate, Înainte de a amuți din nou, cu fața ascunsă de borul amplu al pălăriei trase până pe sprâncene. O altă umbră se mișcă ușor la câțiva pași de locul lui de pândă, sub arcada unei portițe dând În grădina părinților carmeliți. Italianul era probabil la fel de Înțepenit ca el, după mai bine de o jumătate interminabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
În grădina părinților carmeliți. Italianul era probabil la fel de Înțepenit ca el, după mai bine de o jumătate interminabilă de oră de nemișcare. Straniu personaj. Venise la Întâlnire Îmbrăcat de sus până jos În negru, Învăluit În capa-i neagră, cu pălărie neagră, iar chipul lui ciupit de vărsat se Însuflețise puțin schițând un zâmbet numai când Alatriste Îi propusese să pună acolo fanarul ca să lumineze cotul drumeagului ales pentru ambuscadă. — Asta-mi place, se mulțumise să spună cu vocea aceea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
don Fernando Gonzaga de la Marca, erou al campaniilor din Flandra În timpul marelui Filip al II-lea și al urmașului său, Filip al III-lea, Álvaro de la Marca moștenise de la părintele lui titlul de grande de Spania și putea sta cu pălăria pe cap În prezența tânărului monarh, cel de-al Patrulea Filip, care Îi acordase prietenia sa; și pe care, umbla vorba, Îl Însoțea În escapadele lui amoroase cu actrițe și dame prea puțin recomandabile, după care amândoi se dădeau În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
parte din statul major al ducelui de Osuna, luptând Împotriva venețienilor și a turcilor la bordul galerelor spaniole de la Napoli, perioadă În care Îl cunoscuse și pe Diego Alatriste. — Un bucluc Îndrăcit, repetă Guadalmedina. Căpitanul dădu din umeri. Stătea fără pălărie și fără capă, În picioare, Într-o mică săliță Împodobită cu covoare flamande și avea la Îndemână, pe o masă acoperită cu catifea verde, un pahar cu rachiu din care nu băuse. Guadalmedina, Într-un superb halat de noapte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
stârnise apetitul. Îl invitase pe Alatriste să i se alăture la masă, dar căpitanul refuzase politicos. Rămăsese În picoare, sprijinit ușor de perete și privindu-și protectorul cum dă gata gustarea. Era pe picior de plecare, cu capa, spada și pălăria pe scaunul de lângă el, iar chipul lui nebărbierit purta urmele nopții nedormite. Pe cine crede domnia voastă că supără cel mai mult această căsătorie? Guadalmedina Îl privi Între două Îmbucături. — Uf! Pe mulți. Lăsă plăcinta pe farfurie și Începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
când apăru căpitanul Alatriste. Nu era, nici pe departe, prima noapte petrecută de el În afara locuinței, drept care eu dormisem butuc, fără vreo neliniște ori presimțire. Însă, văzându-l În fața Casei cu Șapte Hornuri, am intuit că se Întâmpla ceva nelămurit. Pălăria Îi era bine trasă pe ochi, capa răsucită oarecum În jurul gâtului și, În ciuda orei Înaintate a dimineții, avea obrajii nebărbieriți: tocmai el care, cu disciplina-i de vechi soldat, punea atâta preț pe Înfățișarea sa. Ochii lui deschiși la culoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
prin fața Casei cu Șapte Hornuri; ba mai mult, am avut ocazia să-l Întâlnesc În mulțimea de pe Strada Mare cu ocazia celebrei rúa din duminica aceea, uitându-se gânditor la caleașca englezilor. E adevărat Însă că Își lăsase mult borul pălăriei peste ochi și se Înfofolise bine În capă mascându-și chipul. Pe cât era de politicos și de viteaz, pe atât știa să fie discret cu acele Însușiri. Deși nu-mi pomenise nimic de aventura cu pricina, eu simțeam că ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Martín Saldaña. Avea cu el poterași pe care Îi semănase pe scară și În curtea interioară am numărat vreo șase -, din care unii cu spada goală În mână. Saldaña intră singur, Înarmat până În dinți, și Închise ușa În urma lui, cu pălăria pe cap și cu spada În teacă. Alatriste, fără haină, se ridicase și aștepta În mijlocul camerei. În momentul acela Își lua mâna de pe daga pe care o trăsese imediat lângă el auzind bătăile În ușă. — Pe Dumnezeul meu, Diego, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
pe masă. Te puteai cărăbăni din Madrid, măcar. Sau te puteai muta altundeva. — Nu pe tine te așteptam. Cred și eu că nu pe mine. Saldaña aruncă În sfârșit o scurtă privire pistoalelor, făcu câțiva pași prin Încăpere, Își scoase pălăria și o puse peste ele, acoperindu-le. Deși pe cineva tot așteptai. — Ce se presupune c-am făcut? Eu mă aflam În ușa celeilalte odăi, neliniștit de ce se petrecea. Saldaña mă privi scurt, apoi se Întoarse spre căpitan. Fusese și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de el. Atunci, de la balconul Casei Brutarilor, regele nostru, don Filip al IV-lea, foarte liniștit, i-a cerut o archebuză unuia din străjeri și, cu aceeași ținută regală netulburată, a coborât În arenă, și-a potrivit cu eleganță capa și pălăria și a țintit În așa fel Încât ducerea armei la umăr, slobozirea Împușcăturii și moartea taurului s-au petrecut parcă În același timp. Entuziasmul publicului s-a revărsat În aplauze și În urale și s-a vorbit de Întâmplarea aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
foarte plăcut și plin de nerv, o sursă de ingeniozități, noutăți și clevetiri, care Începea să dea În clocot În fiecare zi pe la unsprezece; până când dangătul clopotelor bisericii, bătând de Angelus după o oră, făcea ca mulțimea să-și scoată pălăriile, apoi să se Împrăștie, lăsând locul liber cerșetorilor, studenților săraci, muieruștilor și zdrențăroșilor care pândeau acolo Împărțirea mâncării dată ca pomană de părinții augustini. Treptele reîncepeau să se Însuflețească abia spre seară, la ceasul promenadei rúa de pe Strada Mare, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
lor, pe femeile dubioase făcând pe doamnele, sau pe fufele caselor de toleranță din preajmă - una, foarte cunoscută, se găsea chiar peste drum: tot atâtea prilejuri de discuții, galanterii, batjocuri. Asta dura până la rugăciunile de seară, când, din nou cu pălăria În mână, trăncănitorii noștri se Împrăștiau care Încotro până a doua zi de dimineață, fiecare la casa lui și Domnul cu ei cu toți. Am zis ceva mai Înainte că don Francisco de Quevedo frecventa cu plăcere treptele de la San
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
daga - și spadă. Contrar celor mai mulți soldați veterani din vremea aceea, Diego Alatriste nu se dădea În vânt după haine sau podoabe țipătoare, nici măcar viu colorate, Încât singura notă oarecum stridentă a Îmbrăcăminții sale o constituia pana roșie ce-i Împodobea pălăria cu boruri largi. Dar chiar și așa, aspectul lui distona cu sobrietatea Întunecată a hainei negre a lui don Francisco de Quevedo, Îmblânzită numai de crucea de Santiago cusută pe piept, sub capa scurtă, tot neagră, care pe atunci se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
o discuție cu don Francisco de Quevedo asupra unor detalii și concluzii; drept care, punând amândoi mâna pe spadă pentru o demonstrație amicală, de la primul asalt don Francisco Îl atinsese pe maestrul Pacheco la cap cu o lovitură imparabilă, aruncându-i pălăria cât colo. De atunci, dușmănia dintre cei doi era mortală: unul Îl denunțase pe celălalt tribunalului Inchiziției, iar celălalt Îl Încondeiase pe primul fără pic de milă În Viața hoțomanului pe nume Pablos, care deși avea să fie publicată peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]