1,244 matches
-
calitate a tipărit mai multe cărți și a lucrat pentru buna desfășurare a vieții bisericești. La 21 august 1813 țarul Rusiei l-a numit în fruntea noii Arhiepiscopii a Basarabiei, cu reședința în Chișinău, create la cererea sa, unde a păstorit până la moarte și unde a înființat un Seminar teologic. A înființat o tipografie eparhială, unde au fost traduse mai multe cărți, în limba română: La insistențele sale, s-au tipărit "Noul Testament" (1817) și Biblia (1819), în limba română, la Petersburg
Gavriil Bănulescu-Bodoni () [Corola-website/Science/299986_a_301315]
-
mai afla în afara orașului o altă biserică de zid, închinată sfântului Petru; aceasta fusese ruinată din vechime și se slujea în sacristie. Comunitatea catolică din Baia era formată la acea dată din 44 de case cu 215 credincioși și era păstorită de preotul Gheorghe Gross. Marco Bandini, arhiepiscop de Marcianopolis și administrator apostolic al catolicilor din Moldova (1643-1650), a vizitat și el Baia în anii 1646-1647. El relatează că localitatea decăzuse. La acel moment nu mai erau decât 40 de case
Catedrala Catolică din Baia () [Corola-website/Science/313078_a_314407]
-
celor greu încercați în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, ratificarea, în anul 1929, a Concordatului dintre statul român și Sfântul Scaun, etc. Episcopul Mihai Robu a manifestat o grijă deosebită pentru Seminarul Diecezan din Iași. În perioada cât a păstorit ca episcop, au studiat la seminar 241 de elevi, majoritatea acestora provenind din mediu rural, din familii modeste, fără posibilități financiare. Apelând la colectele enoriașilor, îndeosebi de Crăciun și de Paști, la binefăcători din afara țării, iar din când în când
Mihai Robu () [Corola-website/Science/313135_a_314464]
-
au aparținut jurisdicțional de episcopii sârbi din Banat și Arad până în secolul al XV-lea, inclusiv. În secolele XVI-XVII au aparținut, periodic, de mitropoliții Ardealului, de la Albă Iulia sau de episcopii de la Văd.. După apariția uniației în Transilvania, în Bihor păstorește episcopul ortodox, Petru Hristofor în perioada 1708-1712. După această perioadă, episcopia dispare pentru mai bine de 200 ani. Episcopia Oradiei este reînființata în 1920, prin decretul regal nr. 3655/30.08.1920 în frunte cu Român Ciorogariu Până în perioada interbelică
Episcopia Sălajului () [Corola-website/Science/314518_a_315847]
-
anii următori. În anul 1865 Malbim a devenit rabin al comunității evreilor din Lunshitz, adică Łęczyca sau (Lentschütz), aflată în gubernia Kalisz, în zona Poloniei aflată sub dominație rusă. Succedându-l acolo pe răposatul său socru, Haim Auberbach, Malbim a păstorit scurtă vreme pe evreii din Lunshitz până ce a fost silit iarăși, ca la București, să-și părăsească slujba din pricina împotrivirii atât a partizanilor modernității, cât și adepților hasidismului care îl acuzau ca în comentariile sale la Biblie este influențat de
Meir Leibuș Malbim () [Corola-website/Science/313578_a_314907]
-
Elena, a început la 11 septembrie 1980 construirea unei biserici monumentale de zid . Biserica s-a construit prin contribuția și jertfa benevolă a credincioșilor ortodocși din localitate, la care s-au adăugat importante ajutoare bănești din partea Mitropoliei Moldovei și Sucevei, păstorită de către IPS Mitropolit Teoctist Arăpașu. Lucrările s-au efectuat sub directa îndrumare a părintelui Vasile Bostan, ajutat de soția sa, presbitera Elena, de arhimandritul mitrofor Teofil Pandele din Galați, epitrop și consilierii parohiali. Mulți enoriași au efectuat muncă voluntară pentru
Mănăstirea Slătioara (stil nou) () [Corola-website/Science/313664_a_314993]
-
lui Gurca” și le scutește și de vinariciul domnesc, scutind, de asemenea și stupii de dijmă și oile de oierit. Construcția schitului începe în anul 1665, iar la 4 august 1668 episcopul Serafim închină ctitoria sa Mitropiliei din București unde păstorea Mitropolitul Teodosie. Tot episcopul Serafim este cel care îngrijește din 1671 până în 1672 ca schitul să fie zugrăvit, la 28 decembrie 1672 afișându-se și inscripția, în timpul domniei lui Antonie Vodă din Popești (1669-1672) și al păstoririi Mitropolitului Varlam (24
Mănăstirea Strehareț () [Corola-website/Science/313666_a_314995]
-
mai ferit” și pe care un căpitan ungur l-a împușcat și și-a păstrat pentru sine calul acestuia. La 1880, este pomenit preotul Simion Teotelecan, fiul lui Petru. Numărul românilor ortodocși la această dată era de 476. Acesta a păstorit 15 ani, urmându-i preotul Nicolau Stănescu, care a păstorit până la anul 1918, când a plecat la Someșul Cald, lăsând parohia fiului său, Ioan Stănescu care a păstorit pănă în 1962. Numărul credincioșilor crescând a fost nevoie de o biserică
Biserica de lemn din Someșu Rece () [Corola-website/Science/313682_a_315011]
-
împușcat și și-a păstrat pentru sine calul acestuia. La 1880, este pomenit preotul Simion Teotelecan, fiul lui Petru. Numărul românilor ortodocși la această dată era de 476. Acesta a păstorit 15 ani, urmându-i preotul Nicolau Stănescu, care a păstorit până la anul 1918, când a plecat la Someșul Cald, lăsând parohia fiului său, Ioan Stănescu care a păstorit pănă în 1962. Numărul credincioșilor crescând a fost nevoie de o biserică mai încăpătoare și a fost zidită din cărămidă cu hramul
Biserica de lemn din Someșu Rece () [Corola-website/Science/313682_a_315011]
-
Petru. Numărul românilor ortodocși la această dată era de 476. Acesta a păstorit 15 ani, urmându-i preotul Nicolau Stănescu, care a păstorit până la anul 1918, când a plecat la Someșul Cald, lăsând parohia fiului său, Ioan Stănescu care a păstorit pănă în 1962. Numărul credincioșilor crescând a fost nevoie de o biserică mai încăpătoare și a fost zidită din cărămidă cu hramul „Sfântul ierarh Nicolae” între anii 1931-1932. Între anii 1935-1936, biserica a fost pictată în tehnica tempera grasă de
Biserica de lemn din Someșu Rece () [Corola-website/Science/313682_a_315011]
-
o biserică mai încăpătoare și a fost zidită din cărămidă cu hramul „Sfântul ierarh Nicolae” între anii 1931-1932. Între anii 1935-1936, biserica a fost pictată în tehnica tempera grasă de pictorii frați Profeta. Pe perioada scurtă 1962-1963, parohia a fost păstorită de preotul arhimandrit Coroiu Nichita, iar din 1963 până în 1972 de preotul Sîncrăian Ioan. Între anii 1972-1974 a păstorit aici și preotul Tuluceanu Tudor. De la 1 decembrie 1974 și până în prezent, parohia Romeșu Rece este păstorită de preotul Crișan Vasile
Biserica de lemn din Someșu Rece () [Corola-website/Science/313682_a_315011]
-
anii 1935-1936, biserica a fost pictată în tehnica tempera grasă de pictorii frați Profeta. Pe perioada scurtă 1962-1963, parohia a fost păstorită de preotul arhimandrit Coroiu Nichita, iar din 1963 până în 1972 de preotul Sîncrăian Ioan. Între anii 1972-1974 a păstorit aici și preotul Tuluceanu Tudor. De la 1 decembrie 1974 și până în prezent, parohia Romeșu Rece este păstorită de preotul Crișan Vasile. Parohia numără la ora actuală 280 de familii și 850 de suflete. Între anii 2009-2010, s-au făcut lucrări
Biserica de lemn din Someșu Rece () [Corola-website/Science/313682_a_315011]
-
1962-1963, parohia a fost păstorită de preotul arhimandrit Coroiu Nichita, iar din 1963 până în 1972 de preotul Sîncrăian Ioan. Între anii 1972-1974 a păstorit aici și preotul Tuluceanu Tudor. De la 1 decembrie 1974 și până în prezent, parohia Romeșu Rece este păstorită de preotul Crișan Vasile. Parohia numără la ora actuală 280 de familii și 850 de suflete. Între anii 2009-2010, s-au făcut lucrări de întreținere a bisericii parohiale, prin înlocuirea tencuielilor interioare și a picturii care era degradată și a
Biserica de lemn din Someșu Rece () [Corola-website/Science/313682_a_315011]
-
a fost construită în stil maramureșean, cu împărțirile din interior cunoscute: în pronaos femeile, în naos bărbații, altarul - despărțit de restul navei printr-un iconostas. Se pare că biserica a rămas nepictată vreme de 20 de ani. Pe la 1847, când păstorea preotul Eliseu Moga - primul preot greco-catolic al cărui nume îl cunoaștem - biserica a fost pictată de pictorul Anghel Saligni. Era o pictură pe pânză aplicată ulterior pe pereții laterali și de asemenea, în altar și pe bolta altarului. În timp
Biserica de lemn din Frata () [Corola-website/Science/314115_a_315444]
-
anul 1868”. Îi urmează preotul Simion Crainic care slujește până în anul 1930. Bătrânii încă le povestesc nepoților despre preotul Vasile Truța de pe Târnave care i-a slujit între anii 1931 și 1934 sau despre preotul Remus Păcurariu ce i-a păstorit până în anul 1948. După interzicerea Bisericii Române Unite cu Roma a fost instalat în biserică un preot ortodox din Basarabia, pe nume Leonida Cijacovschi. Acesta a fost preot până în 1960, an în care i-a urmat, până în 1974, Traian Todoran
Biserica de lemn din Urisiu de Jos () [Corola-website/Science/313851_a_315180]
-
în monahism la Mănăstirea Secu (1818), apoi trecut la Mănăstirea Neamț; a fost hirotonit ierodiacon (1821) și apoi ieromonah (1824). Pentru merite deosebite este ales episcop de Huși la 26 mai 1826 și hirotonit la 3 iunie același an. Va păstori până în 1851, când este ales mitropolit al Moldovei. În primul an de la alegerea sa ca mitropolit, s-a decretat „legiuirea pentru organizarea învățăturilor bisericești în Moldova”, potrivit căreia se organizau trei tipuri de școli teologice: școli bisericești de ținut, secția
Sofronie Miclescu () [Corola-website/Science/314866_a_316195]
-
se organizau trei tipuri de școli teologice: școli bisericești de ținut, secția primă a seminarului și secția a doua a seminarului, la toate acestea el aducându-și o contribuție deosebită. În 1957 Mitropolitul Sofonie, împreună cu tot clerul pe care-l păstorea, se opune lui Nicoale Vogoride, acțiunea sa având drept urmarea anularea alegerilor măsluite de către caimacam. În ultimul an al arhipăstoririi sale a avut loc marele act al Unirii Principatelor (24 ianuarie 1859), față de care la început a manifestat temeri, ezitând
Sofronie Miclescu () [Corola-website/Science/314866_a_316195]
-
ezitând să prezideze adunarea electivă din 5/17 ianuarie 1859, fapt ce i-a adus multe insulte din partea guvernului. În cele din urmă și-a adus contribuția sa, cu toată tăria, fiind ales chiar președintele Divanului ad-hoc al Moldovei. A păstorit Mitropolia Moldovei și Sucevei până la 7 noiembrie 1860, când a fost suspendat și înlăturat din scaun deoarece s-a opus reformelor lui Alexandru Ioan Cuza, care vizau o imixtiune a politicului în treburile Bisericii. Exilat la Mănăstirea Slatina, la fel
Sofronie Miclescu () [Corola-website/Science/314866_a_316195]
-
s-a dovedit tuturor un vrednic slujitor al Bisericii lui Hristos, cuvios, blând și bun cunoscător al Sfintei Scripturi. În anul 1668, arhimandritul Teodosie este ales mitropolit și părinte duhovnicesc al Țării Românești, în locul răposatului mitropolit Ștefan. Mitropolitul Teodosie a păstorit Biserica Ungro-Vlahiei timp de aproape 40 de ani, silindu-se întru toate să mărturisească dreapta credință, să tămăduiască neputințele poporului, să zidească noi lăcașuri de rugăciune, să tipărească și cărți bisericești pe limba română și să mângăie pe săraci și
Teodosie, Mitropolit al Ungrovlahiei () [Corola-website/Science/314926_a_316255]
-
respectiv parohia avea aproximativ 385, în sat fiind trei preoți: popa Simion, popa Luca și popa George, acesta din urmă fiind neunit . Seria preoților continua, după dispariția celor trei preoți amintiți mai sus, cu popa Emanoil. Perioada în care a păstorit comunitatea de credincioși din Aiton nu se cunoaște cu exactitate. Șirul preoților continuă cu Șofron Ujvari și fratele său Gregoriu Ujvari iar mai apoi Elie Trifan care a slujit până în 1869. Un incendiu care a avut loc în timpul preotului Trifan
Biserica de lemn din Aiton () [Corola-website/Science/314952_a_316281]
-
Iași. În anul 1958 a trecut la Biserica Ortodoxă Română, unde a funcționat mai întâi ca inspector patriarhal, apoi, din 1962 ca episcop vicar patriarhal. În anul 1973 a fost episcop al Episcopiei Ortodoxă Română a Aradului, pe care a păstorit-o între anii 1973-1984. Trecerea sa la BOR a fost folosită de autorități ca mijloc de presiune asupra altor preoți greco-catolici, să-i urmeze exemplul. În noiembrie 1958, după „revenirea” lui Aștileanu, au fost arestați mai mulți preoți greco-catolici care
Visarion Aștileanu () [Corola-website/Science/317945_a_319274]
-
și hirotonit arhiereu cu titlul “Ploeșteanul”. Între 1962-1969 a funcționat ca episcop-vicar patriarhal, apoi ca episcop-vicar la Mitropolia Ardealului, cu titlul “Rășinăreanul” (instalat 1 iunie 1969), apoi episcop al Aradului (ales 10 iunie 1973, înscăunat 26 august 1973), unde a păstorit până la moarte. A publicat câteva studii privind "reîntregirea Bisericii din Transilvania", adică desființarea Bisericii Române Unite în 1948 și trecerea forțată la Biserica Ortodoxă Română, reportaje, predici, recenzii, în: "“Biserica Ortodoxă Română", “Mitropolia Ardealului”, ”Mitropolia Banatului”," “Telegraful Român” s.a., între
Visarion Aștileanu () [Corola-website/Science/317945_a_319274]
-
cimitir. Mai la vale era o crâșmă vestită, al cărei proprietar era un oarecare Lupu, poreclit „Fleică”. În cartea "Pe ulițele Iașului", Vasile Panopol relatează o amintire a magistratului Gheorghe Dimachi potrivit căreia, pe vremuri, mitropolitul Veniamin Costachi (care a păstorit Mitropolia Moldovei în perioada 1803-1842, cu întreruperi) a văzut un popă beat pe când mergea cu caleașca pe ulița lui Lozonski și l-a dojenit aspru. Preotul a jurat atunci că nu va mai bea decât la Sf. Gheorghe și la
Biserica Sfântul Gheorghe - Lozonschi din Iași () [Corola-website/Science/317954_a_319283]
-
religioasă în jurul bisericii catolice. În perioada interbelică, în mijlocul comunității catolice din Pașcani au mai lucrat preoții Gheorghe Peț, Anton Romila, Petru Pal, Iosif Szurgot, Mihai Dămoc, Rudolf Stadler, Gheorghe Frenț, Neculai Ivanciuc, Petru Băcăoanu, Anton Roca. În timpul războiului, comunitatea era păstorită de pr. Petru Băcăoanu. Muncitorii ceferiști pășcăneni au plecat în refugiu în primăvara anului 1944, ca urmare a apropierii frontului. În vara anului 1944, orașul Pașcani a fost bombardat intens de aviația sovietică, unul dintre obiectivele bombardamentelor fiind depoul de
Biserica romano-catolică din Pașcani () [Corola-website/Science/323387_a_324716]
-
Germania, împreună cu preotul paroh Francisc (Franz) Gaschler. Parohia Solca a fost desființată în anii '40 ai secolului al XX-lea, ca urmare a imigrării enoriașilor catolici germani în Germania. În timpul războiului, pr. Jósef Kledzik, paroh de Solonețu Nou (1939-1942), a păstorit și comunitățile romano-catolice din Solca si Arbore. În perioada regimului comunist, numărul credincioșilor romano-catolici din Solca s-a micșorat în mod continuu, majoritatea lor emigrând în Germania. La recensământul din 2002, din cei 4.456 locuitori ai orașului Solca, 4
Biserica romano-catolică din Solca () [Corola-website/Science/323477_a_324806]