1,786 matches
-
spun relaxată. Cobor privirea și Îngheț, șocată. Nu știu cum, În timpul mersului, cămașa de mătase mi s-a desfăcut singură la trei nasturi și e larg căscată În față. Mi se vede sutienul. Sutienul roz de dantelă. Cel care mi s-a pătat puțin la spălat. De asta zîmbeau oamenii ăia la mine. Nu fiindcă lumea ar fi un loc drăguț, ci fiindcă pentru ei eu eram Femeia-Cu-Sutien-Roz-Pătat. — Mersi, Îngaim și-mi Închid repede nasturii cu degete grăbite, roșie ca sfecla de umilință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
spun. Nu, nu Înțeleg. Eu ți-am spus absolut totul despre mine. Cred că da, spun, ridicînd vag din umeri. Ploaia răpăie din ce În ce mai tare pe acoperiș și-mi intră În sandalele argintii ale Jemimei. Dumnezeule, sper să nu i se păteze. — Îmi pare rău că seara asta te-a dezamăgit atît de tare, spune Jack, ridicînd glasul pentru a acoperi zgomotul. — Nu m-a dezamăgit, spun, simțindu-mă brusc destul de prost. Doar că... Îmi făcusem atîtea speranțe ! Voiam să o aflu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
o peșteră din aceea care lega două case, apoi intrarăm Într-o gaură care avea toți pereții acoperiți cu un fel de blănuri cum nu mai văzusem nicicând. Unele blănuri erau numai dungi albe și negre, altele erau gălbui și pătate cu negru și cafeniu, iar altele, cele mai Înfricoșătoare, erau cânepii, dar se terminau cu niște uriașe coame roșcate. - Ăștia sunt leii. Din lei ne tragem noi și de aceea ne-a vizitat Dogon. Pe Dogon n-ai să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
repede la CĂLĂU.) CĂLĂUL: Eu tac... COLONELUL: Drepți! Culcat! Târâș-marș! (Către ARTUR, confesiv, plângăreț.) Și-au bătut joc de mine... M-au distrus... CĂLĂUL (Umilit, îmbrățișând cizma.): Noi?! COLONELUL (Lovind.): Gura! Culcat! Drepți! Târâș-marș! Drepți! Culcat! (Către ARTUR.) Mi-au pătat onoarea... Sunt groaznic de indisciplinați... Mi-au scos peri albi... M-au omorât... Reia.) Jooos! Târâș-marș! Drepți! Culcat! Drepți! Culcat! (Către ARTUR.) Sunt un om pierdut, domnule... M-au mâncat de viu. ARTUR: Să vă mai dau puțină apă? COLONELUL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
apoi din țară. Eu eram încă în Centrală. Pentru el țineam cureaua, așa ca un fel de simbol al tinereții. Ca un mesaj al idealurilor noastre. Am avut alta, din Franța, de-am purtat-o, da-ncepuse să ruginească. Îmi păta cămășile la buric. Am luat-o pe-asta. În fond, la ce s-o mai țin. Cizmarul răsucea cureaua, prefăcându-se interesat de vorbăria bătrânelului. În cele din urmă îi înapoie centura. Clătină din cap neputincios, resemnat. - Zău, n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Bineînțeles, nu pot fi sigură, dar... —Brr... Sally tremură, cu capul și umerii scuturându-i-se ca un câine de apă. Nu cred că vor găsi persoana asta. Am o presimțire. Își mișca mâinile tot timpul, jucându-se cu suporturile pătate de sub paharele de bere, desprinzând bucățele de lemn din masă cu unghiile, lovind țigara de scrumieră, chiar și atunci când nu era scrum de scuturat. Conversația asta îl făcea să nu aibă astâmpăr, de parcă ar fi fost într-un tren de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
tine. Arăta, adăugă Sally, foarte fericit. —Sal? se auzi Hugo de sus. Tu ești? Mâncăm de dimineață, îi răspunse Sally. Vrei și tu ceva? — Te cred și eu... Câteva minute mai târziu, Hugo coborî, înveșmântat într-un capot bleu marin pătat pe care-l luasem la mâna a doua și pe care nu-l purtasem niciodată pentru că, fiind de mărime bărbătească, prezenta, asemenea tampoanelor, un pericol atunci când urcam și coboram scara de lângă platforma pe care dormeam. Îmi place, zise el gânditor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
din poala lui. —Încercările Pamelei, va continua. O lăsăm pe Pamela în ghearele maleficului Baron von Fielding. Nu ratați episodul de săptămâna viitoare pentru a vedea dacă poate să scape din îmbrățișările-i murdare înainte ca cinstea să-i fie pătată pe vecie. Am insiprat adânc și mi-am rearanjat părul în fața oglinzii. — Sau dacă se alege cu una mică, spusei eu în încheiere, trăgându-l pe Hugo în picioare și sărutându-l mult și bine, cu mâinile vârâte în părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ei, lent și greoi, cu ușoara legănare a femeilor obișnuite să care mari greutăți pe cap. Dispăru între bananieri, se auziră lovituri și gâfâituri și, după câteva clipe, reveni târând un mănunchi mare de banane. Colțurile gurii ei se vedeau pătate cu verde și înțelese, uimit, că în lipsa macetei, desprinsese mănunchiul de tulpină mușcând cu dinții. — Ce animal! exclamă el. Era de ajuns să rupi una... Sau vrei să le mănânci pe toate? Fata ajunse cu mănunchiul până la marginea hamacului, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Alice s-a decis să se facă utilă până la întoarcerea lui Hugo. A adunat mormanul de farfurii de pe covor și le-a dus în bucătărie, unde, pe masa de lângă aragaz, a văzut borcanul gol de mâncare pentru copii și cratița pătată cu roșu. Femeia s-a holbat nevenindu-i să creadă. Oare era posibil ca Hugo să fi amestecat... Tocmai atunci, undeva, deasupra ei, a explodat o serie de lătrături care-ți spărgeau timpanele. Theo a început să urle îngrozit. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
am așezat pe patul de lângă sobă, acoperit cu inconfundabilul covor verde cu flori roșii, albastre și galbene țesut de mama Ana. Totul era neschimbat : frigiderul vechi, care torcea cu zgomotul obișnuit al frigiderelor Arctic din anii optzeci, servanta cu geamuri pătate de puncte negre de muște, gălețile de scos apă din fântână, amândouă pe jumătate goale, cu nelipsita depunere de țărână de la fund, linoleumul de pe jos, rupt și găurit pe alocuri, Șaman 201 vița-de-vie care se vedea pe geam. Doar pereții
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
pe neașteptate, vocea din fundul minții. iar peste ea suprapuse alte voci, care răsunară din ce În ce mai tare. Ai mei se ceartă În bucătĂrie. Se ceartă de la niște cartofi. Janet insistă că sunt buni, mama vrea să-i arunce la gunoi, sunt pătați. Ușa de la camera mea e Închisă, dar prin pereții subțiri ai blocului vocile se aud de parcă ar fi În aceeași cameră. Încerc să adorm. mă fac din ce În ce mai mică sub plapumă, Îl strâng În brațe pe Ursache cu un amestec de
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
am așezat pe patul de lângă sobă, acoperit cu inconfundabilul covor verde cu flori roșii, albastre și galbene țesut de mama Ana. Totul era neschimbat : frigiderul vechi, care torcea cu zgomotul obișnuit al frigiderelor Arctic din anii optzeci, servanta cu geamuri pătate de puncte negre de muște, gălețile de scos apă din fântână, amândouă pe jumătate goale, cu nelipsita depunere de țărână de la fund, linoleumul de pe jos, rupt și găurit pe alocuri, vița-de-vie care se vedea pe geam. Doar pereții, vopsiți în
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
pe neașteptate, vocea din fundul minții. iar peste ea suprapuse alte voci, care răsunară din ce în ce mai tare. Ai mei se ceartă în bucătărie. Se ceartă de la niște cartofi. Janet insistă că sunt buni, mama vrea să-i arunce la gunoi, sunt pătați. Ușa de la camera mea e închisă, dar prin pereții subțiri ai blocului vocile se aud de parcă ar fi în aceeași cameră. Încerc să adorm. mă fac din ce în ce mai mică sub plapumă, îl strâng în brațe pe Ursache cu un amestec de
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
zece minute în plus pe săptămâna, să fac bani de flori... - Haha, very funny! Tot se usucă și încep să pută. Nu am timp să le schimb apă... Mai bine îmi iei de la piata flori uscate. Nu se scutură, nu pătează... - Nu miroase... Sau de plastic, e același lucru... - Vrei să fii ironic? OK, mă duc să mai lucrez. Afară ploua. E sâmbătă. Altă sâmbătă. A câtă sâmbătă? Nu mai știu... Știu precis că nu-i ultima. Klick Mă întorc cu
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
film american mut din 1931. Dar nu, spre noi se îndrepta un om de vreo patruzeci de ani, neras și cu un început pronunțat de chelie, mic de statură, cu o burtă mare care i se revărsa de sub un tricou pătat cu grăsime. în mod vizibil insistența cu care sunasem îl deranjase, pentru că din Casa monteoru răzbătea acum, datorită unei uși deschise, vacarmul unui meci de fotbal difuzat la televizor. Insul se propti în fața noastră și termină de mestecat ceva. mi
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
este? se sperie Otilia. - Nimic, nimic! o liniști Pascalopol. Un noroi negru, gros părea că se rostogolește moale dinspre zare spre trăsură, un noroi cald, care fierbe și plesnește, făcând să se miște domol suprafața lui. Bucăți din această lavă pătă câmpul pe ici, pe colo, adunîndu-se spre centrul invaziei. Strigătele guturale sugrumate crescură în val, și noroiul începu să se prăvale mai cu putere, zguduind pământul. - Sunt bivolii, zise Pascalopol, și opri brișca lângă marginea drumului. Cum Otilia se îngrijora
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
era o sumă bună, adăugîndu-se mai târziu și venitul de la banii pe care i-ar fi depus la bancă. Oamenii începură lucrările, murdărind toată casa, făcură zidurile despărțitoare, dar, fie din cauza frigului, fie din aceea a materialului, pereții rămaseră uzi, pătați de un fel de bube roșcate. Casa era trainică, într-adevăr, însă dușumeaua era așezată pe grinzi de lemn, care, oricât de tari, erau slăbite de vechime. Greutatea neașteptată așezată în mijlocul odăii îndoi grinzile sau le făcu să roadă pragurile
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
vigilent, mai ales la lecțiile mai lungi să nu cadă în păcat. Ar fi trebuit să scrie mult și dacă n-o făcea, în acel trimestru mai mult ca sigur îl păștea corijența și nu-i convenea, așa că mereu umbla pătat de indigouri pe mâini. Domnul Moroianu, când intra în clasă, arunca catalogul până la catedră ca la baschet. Acesta se deschidea la întâmplare și astfel alegea elevul care să răspundă. De obicei cel din mijlocul paginii, în orice caz era una
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
se poate. Funcționarul îl cântări repede câte parale face și se ridică: - Cum nu? Se face, se face!... -Da? - Dacă te servesc eu!? îmi dai voie: Iliescu, arhivar... Și cmd îți trebuie? - Păi, cât mai repede.. Celălalt își frecase palmele pătate de cerneală și râsese. - De, se face, dar trebuie să miști din urechii Și făcu un semn din degetele uscate. - Mișc! Cum să nu, numai să scap! Pentru atâta lucru pierduse o dimineață întreagă! Parcă nu știa el cum se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
tu-mi ascunzi ceva... - Nu. Să moară! 357 Dar celălalt știa că minte si parcă i se făcu frică. Au plecat s-o caute pe Didina. Pe drumul Filantropiei se aprindeau felinarele. În geamurile negustorilor, lămpile palide luminau mărfurile învechite, pătate de muște. Era cald și măturătorii loveau caldarâmul cu bocancii lor grei. Nuielele măturilor zgâriau pietrele pline de praf. Li se făcuse somn și scârbă. Era ultima lor seară. Gheorghe strânsese bani și avea de gând să-i lase. I-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
te invită, dimpotrivă, la o distrugere aeriană, și setea de impalpabil pe care ți-o satisface funebrul și parfumatul lor azur te împiedică să mai fii tu însuți. Ochi ce nu zăresc nimic și din fața cărora dispari, ca să nu le pătezi infinitul cu obiectul prezenței tale. Privirea pură a melancoliei este modul cel mai ciudat prin care femeia ne face să credem că a fost cândva tovarășa noastră în Rai. Melancolia este o religiozitate fără nevoia Absolutului, o lunecare din lume
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sine a temporalității, un timp fără "curgere"... Extaz delicat al mobilității, plenitudine temporală în afară de clipe... A te scufunda într-un timp lipsit de dimensiuni și de o calitate atât de aeriană, că inima noastră-l poate întoarce înapoi, el nefiind pătat de ireversibil și nici atins de irevocabil... ... Încep să bănuiesc felul în care el s-a insinuat în Paradis. Cine n-are organ pentru eternitate o concepe ca o altă formă a temporalității, încît alcătuiește imaginea unui timp ce curge
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un tot, în care viață și moarte înalță bolțile unui suspin? De-acum să urci prin extaz spiralele unei lumi ce lasă în urmă nimicul și alte ceruri, în spațiul ce adăpostește singurătatea, atât de pur că și neantul îl pătează. Unde, unde? - Dar nu simți o adiere, ca visul de nevinovăție al spumei? Nu respiri paradisul făurit de utopia unui trandafir? Așa trebuie să fie amintirea neantului într-o floare veștejită-n Dumnezeu. Doamne, m-am născut sfârșit în tine
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
până la jertfă, ca să-ți preia melancolia? Ce suflet pur, dornic de vis și nefericire, să se-ncumete la o povară ce n-o presimte? Și-ai putea să-ți lepezi otrava sorbindu-ți primăveri într-o tinerețe defunctă? Sau să pătezi ochi nevinovați cu greul întristării? Ce virginitate nu-ncetează în preajma lui? În carnea lucidă amorțește seva și ochi stinși se aprind într-o tomnatică ofrandă, culeasă de palorile unei iubiri. De când Eva a trezit pe Adam din somnul inutilei perfecțiuni
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]