13,486 matches
-
greu burta, folosind o curea voinicoasă, și-a lăsat toate treburile baltă și a venit în zonă, cum spunea el, cu limbajul minunat de serviciu pe care-l avea în dotare. Chiar mă bucuram, mă umflam de-a dreptul în pene, pentru faptul că am stârnit și interesul oficialităților, cum mi-a spus apoi Nineta, remarcă pe care am considerat-o ca fiind o apreciere pe cinste a talentului meu de solist vocal, instrumentist, compozitor și dirijor. Dar credeți că s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
premiu special pentru prestația ta artistică. Au fost impresionați nu numai de talentul muzical, ci și de chemarea voastră spre poezie, pentru că versuri ca astea "Nea Onuț, la mititica / Le-a arătat jucărica, / Într-o noapte, la taifas,/ Fiind în pană de glas..." te asigur, n-o să mai auzi în veacul vecilor prin fața blocurilor sau... De ce nu și-a exprimat scumpul tău tătic bucuria față de acest premiu? Pentru că este un pic invidios pe tine; asta e. Ca fiu, cred că te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
că alte orizonturi de felicitare nu se întrezăreau. Ca argument, am prezentat doamnei și colegilor, în variantă muzicală vocală, refrenul acela care stârnise atâtea aplauze: "Nea Onuț, la mititica / Le-a arătat jucărica / Într-o noapte, la taifas, / Fiind în pană de glas..." De emoție artistică, toți colegii au amuțit, în vreme ce doamna pur și simplu a rămas împietrită de uimire. Am trăit o mare satisfacție. Totuși, inexplicabil, în spectacolul festiv n-am fost inclus. Misterul a fost dezlegat tot de Nineta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
nr. 3 de Mozart? Eu, cum eram full de istoria trecută și viitoare a muzicii, am mimat totuși un pic de nesiguranță și am întrebat cu respect: Este vorba despre Sonata nr. 3 în re minor?" El, umflându-se în pene, sarcastic, superior peste poate, cu aerul insului care mă prinsese la smântânit oalele: Evident că de Sonata nr. 3 în re minor este vorba. Să te vedem..." Am luat un aer grav, de mare cugetător gânditorul de la Hamangia era la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
există glorie lumească mai fabuloasă decât cea din Ferentari. Când la sfârșitul anului școlar am primit, pentru prima oară în viață, două premii violonistul și toboșarul anului am găsit de cuviință că valoarea îmi dă dreptul să mă umflu în pene. Urcat pe scenă, cu fesul negru și "morcovit" pe cap, am făcut un pas în față, către sală, și am cuvântat aidoma unuia care primise un Oscar: "Marele Alb oferă aceste premii marelui său prieten: Marele Bronz!" Am sărit de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
tatei îi plăcea să amintească de cupluri precum sfinții mucenici Macarie și Gaian, sfinții mucenici Filimon, Apolonie, Arian și cei dimpreună cu ei. Chiar așa: și cei dimpreună cu ei. Ca să fiu puțin răutăcios, mărturisesc faptul că atunci când era în pană de memorie, tata cam așa zicea și cei dimpreună cu ei cum spuneam eu, la școală, din două în două propoziții: etcetera, și așa mai departe, și alții. Dar să nu credeți că tata-i invoca pe sfinți ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
curte, de speria tot neamul găinăresc. La Marcel, găina parcă e trimisă într-un somn adânc. Prietenul meu haham ia găina cu gesturi de maestru, o lasă cu gâtul în jos, așteaptă până i se scurge tot sângele, îi spală penele cu multă grijă, o usucă și gata... Marcel ia și bani pentru asta. Îi și merită. Marcel este un adevărat maestru de ceremonii. El are și suflet. Mă bagă și pe mine în afacere. În zi de vineri mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
să-i revină mereu în urechi sub formă de ecou și cu o rezonanță nesigură de apartenență la o realitate. Astfel încât. Tuși și își suflă nasul. Răcise. Umbre alergau posace sau fericite pe trotuar, ea însăși era o umbră, o pană plutind într-o adiere a unei seri de vară cu eleganța fulgilor de nea și mlădiindu-se discret în muzica tăcerii. Îi luă mâinile lui Emil, i le privi impersonal în timp ce respira în altă parte și i le mângâie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
era nimic de făcut. Irin, te așteptam. Ia loc, spuse Charles. Lăsați să strâng eu masa, nu? Nu-i nevoie. Mi-ar face plăcere să mă fac utilă. Și, cum ați călătorit? întrebă Françoise. Ușor, spuse Angi. Nu am avut pană, am circulat cu viteză mică și destul de lejer. Noi am venit cu două zile înaintea voastră, spuse Hélène. Ne-a prins o ploaie soră cu o bătaie de soartă. Am avut și pană, continuă Eduard. Nu ne-a ajutat nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Françoise. Ușor, spuse Angi. Nu am avut pană, am circulat cu viteză mică și destul de lejer. Noi am venit cu două zile înaintea voastră, spuse Hélène. Ne-a prins o ploaie soră cu o bătaie de soartă. Am avut și pană, continuă Eduard. Nu ne-a ajutat nimeni, deși vreo trei mașini trecură pe lângă noi. A trebuit să mă întorc până în localitate pe jos, timp în care Charles le-a luat pe fete și a plecat spre cabană. Când am ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
MAGNOLIA S-a întâmplat într-o vreme când m-am ridicat și-n vagonul vieții m-am urcat. Mi-am scos pana din pălărie și am hotărât, ca întâmplarea din pădure s-o aștern pe hârtie. Pe atunci animalele și cu păsările trăiau în profundă armonie. Niciodată nu se sfădeau, deși motive destule erau. Soarele se oprea în loc pentru a vedea dacă
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
mai mult pentru el curcanul, pentru a-și da importanță, în timp ce a mai făcut două piruete, una pe stânga și cealaltă pe dreapta, evazându-și în semicerc aripile, în timp ce trăgea ocheade fierbinți către curcile aflate în asistență. După ce și-a scuturat penele, făcea pași destul de îngândurat fudulindu-se cu penajul lui destul de alb, după care s-a adresat celor de față: -Stimată audiență, doresc din partea domniilor voastre disciplină, liniște și o reală înțelegere pentru ca procesul să decurgă în bune condițiuni iar noi, arătând
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
curcanului către mulțimea păsărească. După un minut de tăcere judecătorul s-a adresat celui audiat și supus judecății: -Acum să te auzim Cocone, pledezi contra sau pentru? Cocone și-a scos mai mult pieptul în evidență, și-a ciugulit câteva pene de pe piept care i s-a părut că nu stau la locul lor, știind că doar așa-l poate enerva mai mult pe Pripone, și-a dres glasul printr-o strigare către divina protectoare a păsărilor, apoi a vorbit continuu
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
a hotărât judecătorul. -Onorată adunare păsărească, a continuat Cocone după ce pasărea cu pricina a fost închisă, mă aflu aici pentru a vă aduce la cunoștință că onoratul domn Pripone se simte bătrân și de aceea îmi caută mie nod între pene. Jur! că nu va găsi în penele mele niciodată niciun nod. Că sunt tânăr este adevărat și cauza acestui adevăr ucide pe domnia sa. Eu pot merge mai țanțoș decât el și sunt mai bine primit între găinile tinere; lor așa
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
continuat Cocone după ce pasărea cu pricina a fost închisă, mă aflu aici pentru a vă aduce la cunoștință că onoratul domn Pripone se simte bătrân și de aceea îmi caută mie nod între pene. Jur! că nu va găsi în penele mele niciodată niciun nod. Că sunt tânăr este adevărat și cauza acestui adevăr ucide pe domnia sa. Eu pot merge mai țanțoș decât el și sunt mai bine primit între găinile tinere; lor așa le place să fiu mai activ și
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
greutatea corpului de pe un picior pe altul, până la un moment dat, când a început să țopăie de bucurie. Corpul mătăhălos, așezat pe picioare zdravăn înfipte în pământ, brațe puternice și un cap încărcat peste măsură cu mult păr negru ca pana corbului, urechi lungi clăpăuge și o gură mare. Hohotele de râs îi zguduiau trupul masiv, lăsând să se dezvăluie două șiruri de dinți dispuși în dezordine. -Eu ... oare cum să zic? ... a da, Dondică ... mi se mai spune și Pochintoacă
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
bine și la greu.” -Mă! Acum te plesnesc de nu te vezi! -Nu aveți voie, i-a răspuns cerșetorul. -De ce nu? -Împreună cu aleșii dumneavoastră ați votat o lege, ca noi să nu mai fim atinși nici măcar cu o pană de lebădă. -Și ... ce-i cu asta? a întrebat primasul. -Bunicul meu, spune că așa faceți cu toate legile. Votați pe grabă și ies legi strâmbe. Când trebuie aplicate pe teren se dărâmă sistemul. Așa s-a întâmplat și cu
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
Și din tufișurile din spatele colibei, abia se mișca o iapă căreia i se puteau număra oasele de slabă ce era. În urma ei, zburdând și nechezând veneau șase mânji, din care unul alb ca neaua, dar slăbuț iar celălalt negru ca pana corbului și rotofei, ceilalți erau tărcați. Toți șapte au venit la bătrânul crai și când au ajuns în fața acestuia s-au aliniat frumos, au nechezat odată toți, apoi s-au ridicat în două picioare și imediat le-au lăsat la
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
dinți, că mi-e sete. Și fără alte comentarii mi-o luă Înainte pe scări În jos, apoi pe strada Toledo până la taverna Turcului. Pentru că nu avea pe el capa, mergea pe partea Însorită, cu capul semeț sub pălăria cu pană roșie, cam roasă la panglică, atingându-și largile boruri cu mâna ca să salute vreun cunoscut sau scoțându-și-o când se Încrucișa cu doamne mai de vază. L-am urmat, neatent, uitându-mă la plozii care se jucau pe stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
camarad sau un adversar; deși În meseria lui Diego Alatriste, un om putea fi totodată și una, și alta. — Nu vreau morți, zise mascatul cel Înalt. Era puternic, lat În spate, singurul rămas cu capul acoperit de o pălărie fără pană, panglică ori alte podoabe. De sub masca ascunzându-i toată fața ieșea doar vârful unei bărbi negre și dese. Purta haine Întunecate, de calitate, cu manșete și guler din dantele fine flamande, iar sub capa ținută pe umeri luceau un lanț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
apoi tot mai sigură pe ea, Încadra masa la care Diego Alatriste, Licențiatul Calzas, Dómine Pérez și Juan Vicuña tăifăsuiau după ce Își puseseră burta la cale. Eu stăteam pe un taburet lângă ușă și făceam exerciții de caligrafie cu o pană de gâscă, o călimară și un vraf de foi de hârtie pe care mi le adusese Licențiatul, la sugestia căpitanului: — Așa ar putea Întâi să Învețe, apoi să studieze legile, ca să-i stoarcă de ultimul lor maravedí pe Împricinați; cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
râs. Avea un caracter excelent, o bună dispoziție cinică rezistând oricăror Încercări, iar prietenia lui cu Diego Alatriste era veche și se baza pe Încredere. — Pe cuvânt că ăsta-i un mare adevăr, se pronunțase vesel, făcându-mi cu ochiul. Pana, Íñigo, e mai rentabilă decât spada. — Longa manus calami, comentă și latinistul Dómine. Principiu cu care toți se declarară de acord, fie din unanimitate, fie ca să-și ascundă neștiința latinei. Așa că a doua zi Licențiatul Îmi adusese material de scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
zi Licențiatul Îmi adusese material de scris, subtilizat desigur cu abilitate de prin tribunalele unde Își câștiga o pâine destul de albă grație Învârtelilor proprii meseriei sale. Alatriste nu mai spusese nimic, nici nu mă Încurajase să urmez calea aceea a penei, hârtiei și cernelii. Dar am citit aprobare În ochii lui liniștiți când m-a văzut așezându-mă lângă ușă ca să exersez caligrafia. M-am apucat să copiez câteva versuri din Lope pe care le auzisem recitate de mai multe ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
gri și o pălărie cu panglica de aceeași culoare. Cât despre jupân John Smith, cel mai tânăr din ei, acesta venea călare pe un șarg. Haina lui era castanie; avea cizme de călărie din piele și o pălărie cu trei pene mici, albe. Amândoi arătau obosiți și colbuiți, ca oamenii care călăriseră câteva zile fără istov. Bagajele lor erau puține, constând din doi saci de voiaj, fiecare prins În curele de crupa calului. Ascuns În umbra unui portic, Diego Alatriste privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
recunoscută de pretendentul ei. Parcurgând dus-Întors Strada Mare și Prado, caleașca a trecut de trei ori În seara aceea pe lângă cea a englezilor; și deși prințul n-a putut zări decât niște ochi albaștri și un păr auriu Împodobit cu pene și pietre scumpe, zice-se că s-ar fi Îndrăgostit lulea de infanta noastră. Și așa o fi fost, probabil, fiindcă În următoarele cinci luni a rămas la Madrid, pețind-o și răspețind-o, pe când regele Îl cinstea ca pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]