KorAP: Find »[drukola/base=pantof & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...43 44 45 ...323 >

8,062 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

cu pantofi aurii cu tocuri foarte Înalte, care aveau un ciorchine de perle deasupra degetelor. —Lauren, cum poți tu să fii sigură că ăla e piciorul Sophiei D’Arlan? o Întrebai. Încercam să par nonșalantă, dar eram pe jumătate Îngrijorată. —Pantofii aurii. O creație de Bruno Frisoni. Am Încercat să mi-i comand, dar Sophia a comandat prima. El nu face decât o pereche din fiecare model și e obsedat de Sophia, așa că ea face rost prima de ei. M-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
să mi-i comand, dar Sophia a comandat prima. El nu face decât o pereche din fiecare model și e obsedat de Sophia, așa că ea face rost prima de ei. M-am Înfuriat rău, pentru că aștia sunt cei mai drăguți pantofi din lume. M-am mai uitat o dată la poză. Să fi fost aia glezna Sophiei, În pantofii aurii? Piciorul părea, Într-adevăr, subțire și bronzat, exact cum erau picioarele ei. Sunt sigură că nu e ea, am zis, Încercând să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
model și e obsedat de Sophia, așa că ea face rost prima de ei. M-am Înfuriat rău, pentru că aștia sunt cei mai drăguți pantofi din lume. M-am mai uitat o dată la poză. Să fi fost aia glezna Sophiei, În pantofii aurii? Piciorul părea, Într-adevăr, subțire și bronzat, exact cum erau picioarele ei. Sunt sigură că nu e ea, am zis, Încercând să pun capăt discuției. Eram obosită și voiam să dorm. Mi-am tras masca peste ochi. — Și totuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Nu se poate să fie pentru Sophia, am spus, nesigură pe mine. ...sau poate fi? — Uite ce e, poate că sunt eu nevrotică, zise Lauren. Dar mai ții minte fotografia aia din articolul apărut În revista New York, unde se zărea pantoful Sophiei? Mi-am adus aminte brusc de revista pe care o răsfoisem În avion când ne Întorceam de la Moscova. Am simțit că mi se face rău. Va trebui să discut neapărat cu el, am spus. Diseară... Nu, mă Întrerupse Lauren

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
am adus aminte brusc de revista pe care o răsfoisem În avion când ne Întorceam de la Moscova. Am simțit că mi se face rău. Va trebui să discut neapărat cu el, am spus. Diseară... Nu, mă Întrerupse Lauren. Un singur pantof Bruno Frisoni nu reprezintă o dovadă suficientă. S-a Întâmplat odată, acum câțiva ani, pe când eram măritată cu Louis, când el Își petrecea foarte mult timp cu prietena mea cea mai bună, la vremea aia, Lucia, și eu l-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
lui ianuarie, Hunter și cu mine am părăsit un New York acoperit de zăpadă și, după vreo șapte ore (care au părut ca șapte minute - și la fel de repede Îți pare că trec toate În luna de miere), ne-am dat jos pantofii și am pășit pe puntea unui vas frumos nemaipomenit, numit, foarte potrivit, mi-am zis eu - „Fericire“. Era ancorat În Portul Gustavia din St. Bart’s, un golfuleț drăguț Înconjurat de dealuri verzi, presărate cu case roz și galbene. Ne-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

și sânge care curge pe pereții bucătăriei, a vândut-o de opt ori în ultimii patru ani. — Trebuie să vă pun pe așteptare două minute, îi spune noului proprietar, și apasă butonul roșu. Helen e îmbrăcată cu taior alb și pantofi asortați, dar nu alb ca zăpada; e mai degrabă albul acela când mergi la schi într-o stațiune de lux din Canada, cu mașină închiriată și șofer la dispoziție, cu 14 valize în set și apartament la hotel de cinci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
a scos ceva împachetat în hârtie maronie, spunându-mi: — Dublu ambalat. Cred că o să vă placă. A pus obiectul pe tejghea și l-a lovit ușurel cu mâna. Pachetul e cam de două ori mai mic decât o cutie de pantofi. Nu cântărește nici cât o conservă de ton. A apăsat una, două, trei taste la casă, iar pe ecran a apărut scris 149 de dolari. — Ca să fiți dumneavoastră liniștit, să știți că am închis bine de tot pungile, îmi zice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
e să privești totul în gros-plan. Cea mai scurtă cale pentru a ajunge să închizi ușa în urma ta e să te îngropi în detalii. Probabil că așa ne privește Dumnezeu. Ca și cum toate ar fi la locul lor. Acum scoate-ți pantoful și, cu piciorul gol, calcă, strivește. Calcă și nu te opri. Oricât de tare te-ar durea - plasticul spart, lemnul și sticla -, calcă și nu te opri până ce vecinul de jos nu începe să bubuie cu pumnul în tavan. Capitolul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
vrăjitoare. Iar menajera a închis ușa. În vila Gartoller, Helen Hoover Boyle se plimbă prin încăperile goale, cu ecou. Continuă să vorbească la telefon în timpul ăsta. Cu norul ei de păr roz, cu costumul roz asortat, cu ciorapii albi și pantofii roz, cu toc mediu. Buzele îi sunt încleiate de ruj roz. Brațele îi sclipesc și zornăie de brățări aurii sau roz, de lanțuri, amulete și monede de aur. Cu toate ornamentele astea ai putea să umpli un brad de Crăciun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
știu ce înseamnă demolare. E o casă de patrimoniu! Își ridică umerii, adunați strâns de-o parte și de alta a gâtului, apoi îi lasă să cadă. Întorcând capul în partea cealaltă, oftează cu ochii închiși. Ascultă, în picioare, cu pantofii roz și picioarele albe oglindindu-se în parchetul de culoare închisă. În profunzimea lemnului se zăresc umbrele de sub fustă. Cuprinzându-și fruntea cu mâna liberă, zice: — Mona. Nu ne putem permite să pierdem exclusivitatea asta. Dacă or să construiască altă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
sunat pe mobil în cursul zilei dinaintea morții. Le-a citit amândurora descântecul. — Dumneavoastră credeți că i-am omorât pe nefericiții aceia doi cântându-le? zice. Astăzi poartă un costum galben, dar părul îi e tot roz și umflat. Are pantofi galbeni, dar la gât îi atârnă tot lanțuri și medalioane de aur. Obrajii-i sunt roz și pufoși de atâta pudră. Nu mi-a luat prea mult până să aflu că soții Stuart erau cei care cumpăraseră casa de pe Exeter

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
apei, aceleași autorități ar vâna tot ce este mai puternic decât șoapta, apoi ar opera arestări. Am avea elicoptere, elicoptere antifonate, desigur, care ar căuta zgomotele în același fel în care caută acum marijuana. Oamenii ar păși pe vârfuri, în pantofi cu talpă de cauciuc. Informatorii vor asculta pe la toate colțurile. Ar fi o lume perculoasă și înspăimântată, dar măcar am putea să dormim cu fereastra deschisă. Ar fi o lume în care un cuvânt ar valora cât o mie de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
ai clipi, în timp ce stau cu ochii ațintiți în spinarea tipului în haină de piele, blestemul mi se-nvârte-n cap. Și, traversând strada, tipul în haină neagră ridică piciorul ca să pășească peste bordura de pe trotuarul celălalt, dar nu reușește. Vârful pantofului se lovește de bordură, în aer; se prăbușește pe caldarâm, izbindu-l cu fruntea. Se aude ca și cum ai scăpa un ou pe pardoseala bucătăriei, dar un ou foarte, foarte mare, plin de sânge și de creier. Brațele zac întinse pe lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
de bordură, în aer; se prăbușește pe caldarâm, izbindu-l cu fruntea. Se aude ca și cum ai scăpa un ou pe pardoseala bucătăriei, dar un ou foarte, foarte mare, plin de sânge și de creier. Brațele zac întinse pe lângă corp. Vârfurile pantofilor negri atârnă un pic peste bordură, deasupra rigolei. Pășesc peste el, numărând: 277, 278, 279... La ultima intersecție înainte de redacție, trotuarul este blocat de o baricadă de garduri. Un polițist în uniformă albastră stă de partea cealaltă și dă din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
lângă... - și citește - un șifonier neoclasic în stil Adam, cu cartușe în arabescuri din bronz aurit. Se uită la mine și își dă ochii peste cap. Zice în telefon: — Pe etichetă scrie șaptesprezece mii de dolari. Își scoate picioarele din pantofii verzi cu tocuri înalte și stă cu tălpile direct pe podeaua de ciment, în ciorapii ei albi, transparenți. Nu e albul acela care te duce cu gândul la lenjerie. E mai degrabă albul pielii de dedesubt. Din cauza ciorapilor, arată ca și cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
și-l strecoară la loc în geantă. Mărgelele de la gâtul ei sunt dintr-o piatră verde, intercalate cu mărgele de aur. Sub ele poartă șiraguri de perle. N-am mai văzut în viața mea asemenea bijuterii. Își bagă picioarele în pantofi și zice: — Am impresia că de-acum înainte o să am de furcă să vă țin departe de Mona. Își tapează părul roz peste ureche și zice: — Veniți după mine. Cu palma deschisă, scrijelește o săgeată pe tăblia unei mese. O

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
eczemă. — Ia arată-ne cântecul, zice Stridie. Ca să vedem și noi la ce-am pornit în călătoria asta. Și-i zic: Să fii tu sănătos. Îmi îndes pagina împăturită în gură și mestec, și mestec. Mă doare piciorul; îmi scot pantoful. Mestec și nu mă opresc. Mona adoarme. Mestec și nu mă opresc. Stridie se uită pe geam la niște buruieni dintr-un șanț. Înghit pagina și adorm. Ceva mai târziu, când mă trezesc, sunt tot în mașină, în drum spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Stridie numește chestia asta „antipublicitate“, zice. Uneori, firmele, cele cu mulți bani, îl plătesc ca să retragă anunțurile. Zice că după sumele pe care le plătesc se poate vedea cât sunt de adevărate anunțurile. Piciorul nu o să-mi mai încapă în pantof. Astăzi, în mașină, am rugat-o pe Mona să se uite la el un pic. Helen și Stridie sunt în oraș să cumpere farduri. O să treacă și pe la un anticariat mare de pe-aici, Hambarul cu cărți, ca să dezamorseze trei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
perete. Afară urlă sirenele. În televizor urlă sirenele. Luminile roșii și albastre clipesc halucinant prin perdele. În clipa aceea, Helen și Stridie dau buzna în cameră, râzând și gâfâind. Stridie duce o gentuță cu cosmetice. Helen își ține în mână pantofii cu toc. Amândoi miros a whisky și a fum. Capitolul 26 Închipuiți-vă o molimă care se ia prin urechi. Stridie și idioțeniile lui ecologiste, cu contopirea cu natura și așa mai departe, cu speciile invadatoare și idioțeniile lui apocrife

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
știe. Și Helen zice: — Baia aia era de coșmar. Parcăm mașina după colț. Pe bancheta din spate, Mona mâzgălește ceva. Stridie vorbește la telefon. Apoi Helen așteaptă, în timp ce mă furișez, aplecat, înapoi spre casă. Mă strecor în spatele casei, înfundându-mi pantofii în peluza udă, până ajung sub fereastra camerei copilului, pe care mi-a arătat-o Helen. Fereastra e încă deschisă, cu perdelele atârnând un pic în afară. Perdele roz. Bucățile de hârtie sunt împrăștiate în noroi, și încep să le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
și pe mine plânsul. Suspin violent, de parcă aș voma. Mă doare burta. Am dinții adânc înfipți în palmă și îmi bușesc mucii pe mâini. Bărbatul își trage nasul, tare și bolborosind. Plouă mai tare, și apa mi se strecoară în pantofi pe la șireturi. Țin bucățile poemului în mână; am putere de viață și de moarte. Pur și simplu nu pot să fac nimic. Nu încă. Și poate că nu ajungi în iad pentru lucrurile pe care le faci. Poate că ajungi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
viață și de moarte. Pur și simplu nu pot să fac nimic. Nu încă. Și poate că nu ajungi în iad pentru lucrurile pe care le faci. Poate că ajungi în iad pentru lucrurile pe care nu le faci. Cu pantofii mustindu-mi de apă rece, piciorul nu mă mai doare. Cu mâna unsă de muci și lacrimi, mă caut și-mi închid pagerul. Când o să găsim ceaslovul, dacă o fi vreo cale de a învia morții, poate că n-o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
ca parte civilă într-o acțiune juridică colectivă“. Urmează numărul de mobil al lui Stridie. Apoi zic: Helen, de ce-a trebuit să-i spui de chestiile astea? Helen se uită la anunțul din ziar. Îl strivește în noroi cu pantoful roz, zicând: — Din același motiv pentru care nu l-am omorât. Putea să fie foarte simpatic când voia. Alături de anunț, mânjită de noroi, stă fotografia unui alt top-model mort. Privind în sus către tiribombă, un cerc de tuburi fluorescente roșii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
de bucăți. Și un hangar de avioane zdrobit. Un terminal portuar, făcut praf. Toate nenorocitele alea de ruine și instalații pe care m-am chinuit atâta să le pun cap la cap, toate sunt împrăștiate și-mi trosnesc sub tălpile pantofilor. Ce-a mai rămas din viața mea normală. Deschid radioul cu ceas de lângă pat. Mă întind și strâng laolaltă rămășițele de benzinării, morgi, chioșcuri de fast-food și mănăstiri spaniole. Adun grămadă bucățile însângerate și prăfuite, și la radio e muzică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]