1,756 matches
-
VIII-lea. Alte două biografii importante au fost scrise de confesorul regelui, Geoffrey de Beaulieu, și de capelanul său, William de Chartres. A patra sursă importantă este biografia lui William de Saint-Pathus, care a fost scrisă folosind informații din investigația papală menționată mai sus. Deși mai mulți autori au scris biografii în deceniile ce au urmat morții regelui, numai Jean de Joinville, Geoffrey de Beaulieu, și William de Chartres îl cunoscuseră personal pe rege. Ludovic s-a născut în 1214 la
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
au poposit la curțile princiare din Occident solicitând o cruciadă, ei au fost primiți cu rezervă. Singur papa, în calitate de șef al creștinătății, s-a arătat sensibil la cerere, dar tocmai de aceea cruciada, pentru mulți, nu mai reprezenta decât partida papală și preferau să rămână deoparte, așteptând ca lucrurile să capete întorsătura dorită de ei. Succesorul papei Grigore al IX-lea, Inocențiu al IV-lea, în conciliul de la Lyon (iunie-iulie 1245), a predicat cruciada și a așteptat un răspuns. Frederic al
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
latine au fost cuprinse de descurajare și slăbiciune. Stăpânirea nominală asupra statelor cruciate o avea încă împăratul Germaniei, dar Conradin de Hohenstaufen, nepotul lui Frederic al II-lea, era un tânăr lipsit de puterea unor inițiative politice, amenințat de politica papală. Așadar, procesul de fărâmițare feudală în Orient putea să avanseze nestingherit, conducătorii cruciați fiind liberi să-și dispute întâietatea. În tot acest timp, printre principii cruciați sirieni cel mai puternic era principele Antiohiei, care anexase comitatul Tripoli și încheiase o
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
Războiului Crimeii. În 1860, Regatul Sardiniei și Piemontului a fost silit să cedeze Sardinia Franței pentru a preveni deteriorarea relațiilor reciproce. Cavour a acționat pentru stoparea eforturilor republicane de unificare ale lui Garibaldi prin organizarea de revolte populare în Statele Papale. El a folosit aceste revolte ca pretext pentru invadarea Statelor Papale, chiar dacă astfel atrăgea mânia catolicilor, cărora le-a dat asigurări că intervenția armată are ca singur scop doar apărarea bisericii catolice de republicanii anticlericali republicani ai lui Garibaldi. Papa
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
să cedeze Sardinia Franței pentru a preveni deteriorarea relațiilor reciproce. Cavour a acționat pentru stoparea eforturilor republicane de unificare ale lui Garibaldi prin organizarea de revolte populare în Statele Papale. El a folosit aceste revolte ca pretext pentru invadarea Statelor Papale, chiar dacă astfel atrăgea mânia catolicilor, cărora le-a dat asigurări că intervenția armată are ca singur scop doar apărarea bisericii catolice de republicanii anticlericali republicani ai lui Garibaldi. Papa Pius al IX-lea a ajuns după încheiera intervenției militare să
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
unitatea deplină a Italiei rămăsese Roma. În 1870, Prusia a declanat războiul franco-prusac. Pentru a reuși să facă față atacului prusac, francezii și-au retras trupele din Roma. Italia a beneficiat din nou de pe urma victoriei Prusiei, reușind să ocupe Statele Papale, aflate până atunci sub protecția Franței. Unificarea Italiei era completă și, la scurtă vreme după acest eveniment, capitala regatului a fost mutată la Roma. Condițiile economice în Italia unită erau proaste:, industria era slab dezvoltată, sistemul de transporturi era subdezvoltat
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
apere creștinismul de expansionismul islamic. În 739, papa Grigore al III-lea l-a implorat pe Charles să-l ajute împotriva lui Liutprand, dar nu a fost dispus să lupte împotriva aliatul său de odinioară și a ignorat acest motiv papal. Charles Martel a murit pe 22 octombrie 741, la Quierzy-sur-Oise, în departamentul Aisne din regiunea Picardia din Franța de astăzi. El a fost înmormântat la bazilica Saint Denis de lângă Paris. Teritoriile sale au fost împărțite între fiii săi adulți cu
Charles Martel () [Corola-website/Science/309471_a_310800]
-
Opladen ar provine din „Upladhin” (1168), ("în dialect belgo-westfalic: up = sus, slade = Vale, Defileu"). Opladen în Evul Mediu are o judecătorie proprie. In documentele religioase Opladen și Bergisch Neukirchen este amintit la data de 19 august 1223 într-un document papal a papei Honorius III, în care se aminresc proprietățile și privilegiile lui St. Gereon în Köln. Lützenkirchen aparține din anul 1930 de Opladen și Leverkusen. In anul 1858 Opladen devine district urban și în 1914 aparține de Solingen. Orașul va
Opladen () [Corola-website/Science/310030_a_311359]
-
au păstrat valoroase cărți și documente) dar și de școala cea veche. Atestată de cronica locală la anul 1495, când "s-au zidit școala și biserica", școala din Șchei își confirmă existența în condițiile anului 1390, când se emite Bula papală a lui Bonifaciu al IX-lea, pentru ca un Omiliar (manual școlar) presupune existența școlii în secolele XI-XII. În tot timpul existenței sale, în jurul școlii s-a fondat un focar de cultură, tipărindu-se cele dintâi cărți de cultură în limba
Prima școală românească () [Corola-website/Science/310078_a_311407]
-
Boulogne. În 1246, conflictele dintre fratele său, regele și Biserica, deveniseră insuportabile. Papa Inocențiu al IV-lea a ordonat ca Sancho al II-lea să fie înlăturat de pe tron, și înlocuit cu Contele de Boulogne. Afonso nu a refuzat ordinul papal și a plecat spre Portugalia. Din moment ce Sancho nu era un rege popular, nu a fost greu să îndeplinească ordinul; Sancho a fost exilat în Castilia, și Afonso al III-lea a devenit rege în 1248, după moartea fratelui său. Pentru
Afonso al III-lea al Portugaliei () [Corola-website/Science/310197_a_311526]
-
Spania) au fost descoperite pe timpul domniei sale. La 12 septembrie 1309, la Lisabona, Afonso s-a căsătorit cu Beatrice a Castiliei, fiica regelui Sancho al IV-lea al Castiliei. Înainte ca nunta să aibă loc a fost nevoie de o dispensă papală deoarece Afonso era strănepot al regelui Alfonso al X-lea al Castiliei prin fiica lui nelegitimă, Beatrice, și Beatrice logodnica lui Afonso era nepoata aceluiași rege. În 1301, Papa Bonifaciu al VIII-lea a autorizat căsătoria, dar cum mirii erau
Afonso al IV-lea al Portugaliei () [Corola-website/Science/310216_a_311545]
-
sunt mult mai târzii, majoritatea lor provenind din perioada feudalismului timpuriu. Astfel, localitatea Tinca este atestată documentar prima dată la 31 martie 1338, cu ocazia unei hotărnicii privitoare la moșiile aflate în partea nordică a Crișului Negru. În \"Registrul Dijmelor papale\" din anii 1332-1337 sunt menționate localitățile Belfir și Girișu-Negru, cu prilejul strângerii dijmelor papale de la populație (un fel de impozit, dare, taxă). Localitatea Gurbediu pare a fi cea mai veche, cel puțin după atestarea ei scrisă, amintită tot cu ocazia
Comuna Tinca, Bihor () [Corola-website/Science/310211_a_311540]
-
este atestată documentar prima dată la 31 martie 1338, cu ocazia unei hotărnicii privitoare la moșiile aflate în partea nordică a Crișului Negru. În \"Registrul Dijmelor papale\" din anii 1332-1337 sunt menționate localitățile Belfir și Girișu-Negru, cu prilejul strângerii dijmelor papale de la populație (un fel de impozit, dare, taxă). Localitatea Gurbediu pare a fi cea mai veche, cel puțin după atestarea ei scrisă, amintită tot cu ocazia unei hotărnicii, care însă a avut loc în anul 1302. Satul Râpa, deși atestat
Comuna Tinca, Bihor () [Corola-website/Science/310211_a_311540]
-
lor. Cu toate acestea, domnia lui Petru a fost mai degrabă pașnică, și a reușit să impună un sistem judiciar destul de echitativ pentru acele vremuri. A încercat să facă asta prin "Beneplácito Régio" din 1361, în care interzicea publicarea bulelor papale fără consimțământul său. Asta a fost rezultatul unor documente papale false care pătrunseseră în țară. A început de asemenea „naționalizarea” ordinelor militare, numindu-l pe fiul său cel mic Ioan (fiu ilegitim născut după moartea lui Ines) Maestru al Ordinului
Petru I al Portugaliei () [Corola-website/Science/310219_a_311548]
-
degrabă pașnică, și a reușit să impună un sistem judiciar destul de echitativ pentru acele vremuri. A încercat să facă asta prin "Beneplácito Régio" din 1361, în care interzicea publicarea bulelor papale fără consimțământul său. Asta a fost rezultatul unor documente papale false care pătrunseseră în țară. A început de asemenea „naționalizarea” ordinelor militare, numindu-l pe fiul său cel mic Ioan (fiu ilegitim născut după moartea lui Ines) Maestru al Ordinului Avis. A încercat să pretindă că el și Ines fuseseră
Petru I al Portugaliei () [Corola-website/Science/310219_a_311548]
-
acționat ca regentă în timpul absențeor sale din 1859, 1865 și 1870. În 1860, ea a vizitat Algeria cu Napoleon. Catolică și conservatoare, influența ei a contracarat orice tendință liberală în politicile împăratului. A fost un apărător ferm al puterilor temporale papale din Italia și al ultramontanismului. A fost acuzată de eșecul intervenției franceze în Mexic și în cele din urmă de moartea împăratului Maximilian I al Mexicului. Cu toate acestea, afirmația de clericalism și influența pe partea conservatorismului ei este adesea
Eugénie de Montijo () [Corola-website/Science/310240_a_311569]
-
său Henric, va urca pe tronul Navarrei. Margareta inițial se opune, dar constrânsă de mama și fratele său acceptă. Această căsătorie, între două persoane ce aparțineau a două religii diverse, era ceva neobișnuit în acele timpuri. Fără să aștepte dispensa papală necesară uniunii a două persoane de religie diferită și înrudite (amândoi erau descendenții lui Carol de Valois Angoulême), nunta va fi celebrată în 18 august 1572. Pentru a satisface numeroșii hughenoți veniți la Paris, binecuvântare nupțială are loc în curtea
Margareta de Valois () [Corola-website/Science/310287_a_311616]
-
următoarele voturi: În anul 1764 împărăteasa Maria Terezia l-a numit pe Atanasie Rednic episcop de Alba Iulia și Făgăraș. Călugării din mănăstirile blăjene s-au opus acestei numiri, dar Atanasie Rednic a mers la Viena, unde a primit bula papală de confirmare, la 15 mai 1765. La Viena a cerut îmbunătățiri pentru situația clerului. De la Viena a plecat la Muncaciu, unde a fost hirotonit episcop de către episcopul rutean Manuel Mihail Olsavszky, același episcop care îl consacrase episcop și pe Petru
Atanasie Rednic () [Corola-website/Science/309206_a_310535]
-
("Carlos Segundo") (6 noiembrie 1661, Madrid - 1 noiembrie 1700, Madrid) a fost rege al Spaniei, Napoli, Siciliei, aproape întregii Italii (mai puțin Piemontul, Statele Papale și Veneția), și suveran al imperiului spaniol de peste mări, de la Mexic până la Filipine. Carol a fost singurul fiu supraviețuitor al predecesorului său Filip al IV-lea, împreună cu a doua lui soție (și nepoată) Mariana a Austriei, tot din Casa de
Carol al II-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/310732_a_312061]
-
atât cele militare din Țară Sfântă și Europa de Est, cât și afacerile financiare și infrastructura Ordinului din Europa Occidentală. Marele Maestru controla acțiunile Ordinului, insă trebuia să se comporte în același fel precum restul cavalerilor. După ce a fost emisă o Bulă Papala în numele Templierilor, Marele Maestru devenea supus numai în fața papei. PERIOADĂ DE ANONIMAT A ORDINULUI (CHARTA TRANSMISSIONIS) IEȘIREA ORDINULUI DIN ANONIMAT - ORDINUL TEMPLULUI 1724 Louis Auguste de BOURBON duc de MÂINE ORDINUL SUPREM MILITAR AL TEMPLULUI DIN IERUSALIM (ORDO SUPREMUS MILITARIS
Marii Maeștri ai Ordinului Templierilor () [Corola-website/Science/310855_a_312184]
-
cea mai mare parte o atitudine antipapală. Deși în timpul interregnului dintre moartea lui Frederic al II-lea în 1250 și alegerea ca împărat a lui Rudolf I de Habsburg în 1273 influența imperiului scăzuse în Umbria, totuși opoziția față de puterea papală s-a menținut. Este probabil că familia Angelei se asociase cu mișcarea Ghibelinilor, deoarece ea a afirmat, mai târziu, că întâmpinase o puternică împotrivire a mamei sale în momentul conversiunii. Deși epoca în care a trăit se mai încadrează în
Angela de Foligno () [Corola-website/Science/310793_a_312122]
-
modelul bisericii Crușevița din Serbia. Vladislav îi va dărui sate și tain de hrană din casa domnească. Sub protecția Doamnei Clara (de religie catolică), a doua soție a lui Nicolae Alexandru și mama vitregă a lui Vlaicu Vodă, acționau misionari papali. Ajutat de sfaturile Cuviosului Nicodim, Vlaicu Vodă va reuși să blocheze planurile acestora. În acest scop ei hotărăsc întărirea frontierei religioase prin înființarea mănăstirilor ortodoxe. Coordonarea înființării acestora nu se putea face de la Mănăstirea Vodița, al cărei amplasament nu era
Nicodim de la Tismana () [Corola-website/Science/308824_a_310153]
-
Moshe Carmilly a sosit la București. A solicitat liderilor comunitari din România, Șef Rabinului Alexandru Șafran, doctorului Wilhelm Filderman și cunoscutului sionist A.L. Zissu să-și unească eforturile pentru salvarea evreilor din Nordul Transilvaniei. Șafran a apelat la Nunțiul Papal, dr. Filderman la ambasadorii Statelor Unite, Uniunii Sovietice, Marii Britanii și l-a însoțit pe Carmilly la sediul Crucii Roșii Internaționale din București. Sionistul Zissu a obținut de la autoritățile românești asigurări legale pentru refugiații existenți în România. Cu ajutorul doctorului Raoul Șorban, dr.
Moshe Carmilly-Weinberger () [Corola-website/Science/309917_a_311246]
-
negociat în secret cu Isabela o nuntă cu fiul său, Ferdinand. Isabela a simțit că acesta era alesul inimii sale, dar era o problemă: bunicii Isabelei și ai lui Ferdinand erau frați, asa că a fost nevoie de o dispensă papală. Papei i-a fost frică să o acorde din teama de a nu aduce ostilități asupra Romei (Bisericii catolice) dinspre regatele Castiliei, Portugaliei si Franței, toate acestea având un interes în această chestiune. Isabela nu era de acord să se
Isabela I a Castiliei () [Corola-website/Science/309911_a_311240]
-
fost frică să o acorde din teama de a nu aduce ostilități asupra Romei (Bisericii catolice) dinspre regatele Castiliei, Portugaliei si Franței, toate acestea având un interes în această chestiune. Isabela nu era de acord să se căsătorească fără ca dispensa papală să-i fie acordată. Cu ajutorul lui Rodrigo Borgia (mai târziu Alexandru al IV-lea) Isabela și Ferdinand au fost prezentați cu o supusă dispensă papală acordată de Pius al II-lea în favoarea lor și Isabela a acceptat căsătoria. Ea a
Isabela I a Castiliei () [Corola-website/Science/309911_a_311240]