KorAP: Find »[drukola/base=parca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...43 44 45 ...79 >

1,962 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929

a fost? întrebă căruntul. ― O domnișoară. Doamne, ce voci aspre au fetele de azi! ― Ce-a vrut? ― N-am înțeles prea bine, dar poate că dumneavoastră știți despre ce este vorba. Spunea de un getax oprit în fața vilei, care trebuie parcat în altă parte și asta cât mai repede. Ioniță Dragu dădu din cap. ― E mașina șoferului. Normal, un taximetru abandonat atrage atenția. Melania Lupu își țuguie buzele. ― Despre asta nu mi-a pomenit nimic. Vreau să spun, nu mi-a

Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
fața. Împrejurările îmi interziceau orice risc. ― Mi s-a spus că la un moment dat s-a primit un telefon. Știți cumva despre ce era vorba? ― În principiu. Șoferul lăsase taxiul în fața casei și femeia ne-a cerut să-l parcăm în altă parte. S-a dus Dascălu. Eu mă aflam în muzeu și nu cunosc alte amănunte. ― Când Dascălu s-a întors v-a pomenit de un bilet... ― Da, îl găsise chiar el sub ușă. Sosise la țanc! ― L-ați

Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599

ignoră ultima remarcă. —Hotelul tău e doar la o clădire distanță. Poți să te aranjezi și apoi șoferul te va duce acolo. Numele văduvei e Rachel. Capitolul 6 Ierusalim, luni, 7.27 p.m. Strada era blocată, pe ambele părți erau parcate mașini cu roțile din spate urcate pe trotuar. Era un cartier cu reputație bună, Maggie putea să-și dea seama de atâta lucru: copacii erau înfrunziți, mașinile - BMW-uri și Mercedesuri. Șoferul se chinuia să treacă, în ciuda discretului steguleț american

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
plină de femei cu baticuri negre. Lee ocoli câteva căruțuri trase de niște băieți tineri, pline cu fructe: pere, mere, căpșuni și kiwi. Toată lumea folosea șoseaua: oameni, mașini, animale. Era lentă și zgomotoasă, claxoanele răsunând fără întrerupere. — Am ajuns. Au parcat lângă o clădire care părea diferită de celelalte. Era masivă, cu piatra curată și sticlă groasă la geamuri. Văzu un indicator în care se mulțumea guvernului Japoniei și Uniunii Europene. Un minister. Imediat ce intrară, fură conduși într-un birou mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
fetelor în maiouri scurte și băieților cu părul aranjat în țepi făcuți cu peroxid. La mică distanță de Ierusalim, unde sfințenia plutea ca un nor, Tel Avivul părea un templu al desfrânării permanente, nestăvilite. —OK, stă la numărul 6. Să parcăm acolo. Se aflau pe strada Mapu, care, judecând după mărcile de mașini parcate pe marginea drumului, părea să aparțină unuia dintre cele mai luxoase cartiere din Tel Aviv. Clădirea în sine nu avea nimic deosebit, aceeași tencuială albă de beton

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
peroxid. La mică distanță de Ierusalim, unde sfințenia plutea ca un nor, Tel Avivul părea un templu al desfrânării permanente, nestăvilite. —OK, stă la numărul 6. Să parcăm acolo. Se aflau pe strada Mapu, care, judecând după mărcile de mașini parcate pe marginea drumului, părea să aparțină unuia dintre cele mai luxoase cartiere din Tel Aviv. Clădirea în sine nu avea nimic deosebit, aceeași tencuială albă de beton. Trecură printr-un fel de tunel, pe sub șirurile de cutii poștale din metal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
din America îl plasează pe președinte cu cinci procente mai jos. Se pare că s-a descurcat prost la dezbaterile televizate“. Ultima știre: „S-a raportat un incendiu la un chibuț din nord. E posibil să fie o acțiune premeditată“. Parcară pe strada Yad Harutzim și intrară direct în clubul Blondie. Zgomotul te izbea din prima, un ritm săltat pe care Maggie îl simțea în măruntaie. Era un bombardament constant de lumină, care includea și o rază tăioasă ce mătura ringul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
Stătea singură, uitându-se într-o parte și-n alta când simți o mână apucând-o și trăgând-o mai întâi spre dreapta, apoi spre stânga, apoi pe panta pietruită și, în cele din urmă, pe strada principală, unde era parcat un Mercedes argintiu, gata de plecare. —Jur că, dacă nu te omoară ei, te omor eu. Uri, îmi pare rău. Dar nu puteam să-l las pur și simplu acolo, să poată oricine... —Erau acolo? Nu i-am văzut. Uri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
așeză din nou pe spinarea ei, împingând-o afară. De data asta nu mai opuse nici un fel de rezistență: voia să iasă din spațiul acela sufocant, strâmt. Dacă fusese un garaj, nu stătuseră mult în el. Mașina părea să fi parcat chiar în fața unei uși. Fu îmbrâncită înăuntru, apoi pe niște scări, ghidată de bărbatul care stătuse mereu în dreapta ei. Apoi, după încă vreo câțiva pași, auzi o ușă închizându-se în spatele ei. —OK. Fu atât de uluită să audă un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
șoferul scurta distanță până la hotel, dar nu vru să intre imediat. Văzuse atât de puțin lumina zilei, încât voia să o lase să pătrundă înăuntrul ei acum. Rămase pe loc, uitându-se în jur. Intrarea era aglomerată, blocată de taxiuri parcate cu motoarele pornite, oaspeți intrând și ieșind cu multe valize. Ieșeau mai mulți decât intrau, se gândi Maggie; turiștii probabil că părăseau Ierusalimul după problemele din ultimele câteva zile. De-ar fi știut ei. Auzi un megafon zbierând. Se întoarse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636

înalt se ridica deasupra tuturor celorlalte automobile, fiind trăsătura lui cea mai reușită. Plymouth-ul era întotdeauna ușor de găsit în parcările magazinelor universale. Doamna Reilly urcă de două ori pe trotuar, încercând să scoată mașina din locul unde era parcată și lăsă urma unei bare de protecție tip Plymouth 1946 pe capota Volkswagen-ului din spate. — Nervii mei! se plânse Ignatius. Era tolănit pe bancheta din spate astfel încât de afară nu se vedea decât vârful șepcii lui verzi de vânătoare, arătând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
Iui, în timp ce mașina zvâcnea din nou îndărăt. — Cum îți închipui că aș putea dormi? Mă tem că viața mi-e în pericol. Ești sigură că întorci volanul în direcția bună? Cu un salt brusc, mașina ieși din locul unde fusese parcată și, derapând pe caldarâmul umed, intră într-un stâlp care susținea un balcon din fier forjat. Stâlpul căzu într-o parte și Plymouth-ul se izbi de clădire. — O, Doamne! țipă Ignatius de la spate. Acum ce-ai mai făcut? — Cheamă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
gata să cadă și el la pământ, așa cum se întâmplase de mult timp și cu gardul de fier. Alături de copacul uscat era o moviliță de pământ peste care stătea aplecată o cruce celtică din placaj. Plymouth-ul tip 1946 era parcat în fața casei, cu bara de protecție atingând veranda și farurile din spate blocând trotuarul de cărămidă. Dar, cu excepția mașinii, a crucii dărăpănate și a bananierului mumificat, curtea era complet goală. Nu se vedea nici un arbust și nici o tufă. Nu creștea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
siguranță, Irene. Luminile nu-s aprinse. Trebe să se fi dus la cinema. Ignatius își îmbrăcă pardesiul și alergă prin hol la intrarea din față, pe când ei deschideau ușa de la bucătărie. Coborî treptele și văzu automobilul alb al agentului Mancuso parcat în fața casei. Aplecându-se cu mare efort, Ignatius își înfipse un deget în valva uneia dintre anvelope și-l ținu până când fâsâitul încetă și fundul anvelopei se lăți ca o clătită peste șanțul de scurgere din cărămidă. Apoi, mergând pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
loc la cinematograful Orfeum. Reușise s-o tapeze pe mama lui de zece cenți, ca să aibă pentru autobuz la întoarcere, deși îi păruse rău chiar și pentru atâta. Trebuia să se silească să vândă repede vreo cinci, șase crenvurști, să parcheze pe undeva căruciorul și să meargă la film, îngăduind astfel ochilor lui neîncrezători să se bucure de fiecare moment tehnicolor de blasfemie. Pierdut în speculații despre metodele de a face rost de bani, Ignatius nu-și dăduse seama că de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402

ci la colțul dintre 38 și Alameda, retrasă în spatele unor buruieni înalte și tufe neîngrijite. O saltea veche pătată de rugină era întinsă pe trotuarul din fața casei. Pe peluza din față era un cauciuc de camion. O furgonetă VW era parcată în curbă. Josh parcă vizavi. Se uită la casă. Și așteptă. Capitolul 13 Sicriul se înălță în lumina soarelui. Arăta la fel ca atunci când fusese îngropat, cu o săptămână în urmă, cu excepția bucăților de noroi care cădeau de dedesubt. — Totul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
folosi camerele de pe acoperiș, spuse puștiul — Ei bine, atunci arată-mi camerele de pe acoperiș, zise Diehl. — Exact. Jason, camerele de pe acoperiș. Avură nevoie de cincisprezece minute ca să deruleze banda înregistrată și să înceapă să o vizioneze. Rick văzu cum își parca Porsche-ul. Se văzu coborând din mașină și intrând în clădire. Ce se întâmplă după aceea, îl surprinse total. După mai puțin de două minute apăru o altă mașină, doi bărbați săriră din ea, îi sparseră rapid mașina și plecară cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
acela. — S-a întâmplat doar o dată, spuse Dolly. — Ba de mai multe ori. — Vasco, zise ea. Totul va fi în regulă azi. — OK, spuse el. Se aplecă și o lăsă să îl sărute pe obraz. Afară, pe alee, ambulanța era parcată, cu ușile din spate deschise. Vasco simți miros de țigări. Ocoli mașina. Nick stătea în partea din spate, într-un halat alb de laborator, fumând. — Iisuse, Nick. Ce faci? — Doar una, spuse Nick. Stinge-o, zise Vasco. Plecăm chiar acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
și educația n-o ajutau pe Alex să facă față situației cu care era confruntată. Își petrecuse toată viața în lumina soarelui. Respectase legile. Era un slujitor al justiției. Jucase jocul așa cum trebuia. Nu trecea la semafoare pe galben, nu parcase neregulamentar, nu înșelase în privința impozitelor. La firmă, era privită ca fiind prea strictă și corectă. Le spunea clienților: „Regulile sunt făcute ca să fie urmate, nu interpretate“. Și vorbea sincer. Cu cinci ani înainte, când descoperise că soțul ei o înșela

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
sirenelor care se apropiau îl făcură să se oprească și să ridice capul. În clipa aceea, Billy lovi din picioare, reuși să se ridice și o luă la fugă pe aleea celei mai apropiate case. Se urcă într-o mașină parcată pe alee. Dave îl urmări. Billy închise portiera și o încuie chiar în clipa în care Dave ateriză pe parbriz. Alunecă pe suprafața capotei, uitându-se în interior. Billy ridică din nou arma, dar era prea zguduit și îngrozit ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
singură aici, doamnă. Deși văd că aveți o armă, spuse el, făcând semn cu capul spre bancheta din spate a mașinii. — Da, dar n-am cartușe, zise Alex. — Ei, asta nu e bine, spuse bărbatul. Se îndreptă spre mașina lui, parcată pe partea cealaltă a drumului. — E de calibrul doisprezece? — Da. — Atunci astea sunt bune, spuse el și îi dădu o mână de cartușe roșii. Alex le băgă în buzunare. — Mulțumesc. Cât vă datorez? El negă din cap. — Doar să aveți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Burnet în față. E acolo de o oră. Vasco se încruntă. — Ce se întâmplă? Ea clătină din cap. — Aș putea plasa un microfon direcțional, dar ar trebui să fim perpendiculari pe ferestre, și presupun că nu ai fi vrut să parchez mai aproape. — Exact, n-aș fi vrut. Vasco se lăsă pe spate, pe scaun. Oftă lung și se uită la ceas. — Oricum, nu putem intra acolo. Vânătorii de recompense aveau voie să intre în casele fugarilor, chiar și fără un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
coastă. Vom ști în câteva minute. — Cât de departe este? — La zece minute. — Să mergem. Ia ăla cu tine, zise ea, făcând semn cu capul spre laptop. Eu îmi iau arma. Henry se uită pe fereastră. Trei mașini de poliție parcaseră lângă bordură și șase polițiști erau pe peluza din față. — Nu e chiar așa ușor. — Ba da. Eu am parcat după colț. — Au spus că vor să discute cu mine. Găsește o scuză. Te aștept în mașină. Le spuse că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
ea, făcând semn cu capul spre laptop. Eu îmi iau arma. Henry se uită pe fereastră. Trei mașini de poliție parcaseră lângă bordură și șase polițiști erau pe peluza din față. — Nu e chiar așa ușor. — Ba da. Eu am parcat după colț. — Au spus că vor să discute cu mine. Găsește o scuză. Te aștept în mașină. Le spuse că Dave avea nevoie de îngrijiri medicale și că trebuia să-l ducă la spital. Le spuse că soția lui, Lynn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Poarta era deschisă. Nu o păzea nimeni. Intră pe poartă, în parcare. Drumul din spate era în capătul îndepărtat al parcării. — Ce facem? zise ea. Îi urmărim pe drum? Nu cred. Dacă o facem, or să ne vadă. Mai bine parchează. Deschise portiera. — Vrei să lași pușca aia aici? — Nu, zise ea. Deschise portbagajul, găsi un prosop, înfășură arma în el și spuse: Sunt gata. — OK, zise Henry. Să mergem. — La naiba, spuse Vasco, apăsând pe frână. O luase pe acest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]