1,340 matches
-
poem eroico-erotic și muzical, în proză", "fabulă", și celelalte scrieri urmuziene denaturează și remodelează, fie prin ermetizare, fie prin kitschizare, de la cele mai elementare componente ale discursului literar, până la cele mai ample sfere de referențialitate ale acestuia. Mai exact, contaminarea parodică se extinde clar de la nivelul motivelor și al temelor literare, precum tentația odiseică, educația, răzbunarea etc. (în Pâlnia și Stamate, confruntările militare în Gayk, seducția olimpiană în Fuchsiada), la nivelul mai amplu, extraliterar, al metafizicii și al filozofiei, transgresând nivelul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
literar în general, trecând la parodierea vorbirii, prin reducerea acesteia la un amalgam de clișee și de fraze prefabricate, inserate ludic și deliberat ca într-un puzzle eronat. Și în cazul lui Caragiale a fost sesizată lărgirea zonei de investigație parodică de la un anume idiolect (cel al lui Delavrancea, de regulă), la un curent literar (romantismul, simbolismul, sămanătorismul), la un tip de literatură, de pildă, cea senzațională, de consum, extinzându-se apoi la aria mai vastă de cuprindere a artei în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ale limbii), depășind nivelul verbal, atunci când vizează un dat cultural, de exemplu, proiecte de statui.142 Apetența pentru parodie, comună atât lui Caragiale cât și lui Urmuz, germinează însă din fonduri motivaționale similare doar până la un punct și conferă instrumentarului parodic funcționalități diferite. În acest sens, așa cum notam în capitolul corespunzător, motivația actului parodic rezidă la Caragiale în instinctul ludic, asociat demersului critic și corector, de reconsiderare și reierarhizare a valorilor. Satiricul și parodistul au "rol de oculist", așa cum nota Al.
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de statui.142 Apetența pentru parodie, comună atât lui Caragiale cât și lui Urmuz, germinează însă din fonduri motivaționale similare doar până la un punct și conferă instrumentarului parodic funcționalități diferite. În acest sens, așa cum notam în capitolul corespunzător, motivația actului parodic rezidă la Caragiale în instinctul ludic, asociat demersului critic și corector, de reconsiderare și reierarhizare a valorilor. Satiricul și parodistul au "rol de oculist", așa cum nota Al. O. Teodoreanu, sau de "oftalmoftolog", cum remarca printr-o ingenioasă invenție terminologică Vasile
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dintr-o acută intuiție a absurdului. Literatura, știința, cultura, civilizația umană, limbajul, "autocosmosul", devin obiecte ale parodierii sale pentru că sunt mai mult decât "mofturi", sunt chiar percepute drept "inutile", fără rost și fără sens, așadar esențial absurde. În timp ce Caragiale sancționează parodic întotdeauna exagerarea, excesul, deplasările necontrolate pe verticala bunului simț și a bunului gust, discrepanțele între aparențe și esențe, Urmuz exagerează prin parodierea banalului, a locului comun, a aplatizarii limbajului sufocat de clișee, a discursului încorsetat în chingile inutile ale logicii
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
un tot. Așa cum spuneam în capitolul respectiv, parodiile constituie în ansamblul operei caragialiene nu atât modalități de defulare, de compensare vindicativă a nedreptăților din planul existenței cotidiene, ci manifestări ale libertății creatoare, ale spiritului contestatar decis să corijeze prin ricoșeu parodic ridicolul surprins în "spanacografia" momentului. În cazul lui Urmuz, parodierea este dispozitivul cel mai uzitat de dinamitare burlescă a edificiului literar chiar din interior. Prin ludicul deformărilor răzbate revolta, care nu țintește la o simplă reașezare a valorilor, ci la
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și a lui Eugen Ionescu. Astfel, dacă la Urmuz, absurdul pare căutat cu orice preț, stârnit prin devierile bruște de la logic la ilogic, de la real la ireal etc., provocat prin transgresarea limitelor pe care până și denaturările caricaturale, grotești și parodice le presupun, la Caragiale absurdul este, în primul rând, cel pe care, descoperindu-l cu stupoare în realitate, îl transpune transfigurat artistic și îl evidențiază prin contrastul clar dintre ordinea internă a operei și dezordinea surprinsă în extratext. Spirit clasic
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
uriașul registru inventariază umanitatea și o descrie fals prosopografic, prin fișe fanteziste și ironice, variind dimensional de la o simplă sintagmă de tip calambur la romane în foileton. Departe de a fi o simplă "năzdrăvănie", această borgesiană "carte de nisip", vizează parodic scrierile erudite de tipul celor imitate satiric de Caragiale în Magnum Mophtologicum, și diverse stiluri și tipologii din literatura serioasă, dar pare a avea o țintă mult mai reprobabilă: aberanta și vasta carte a dosarelor securității. O parodie a literaturii
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
rețeta sigură. (Rețetă practică pentru a face o lucrare literară, în genere).16 Mai mult decât prin dimensiunile prozei sale, Caragiale se apropie profetic de formele "textualismului" exersat în paginile târgoviștenilor, prin tehnica relativizării temei prin variațiuni. Cu vizibilă funcționalitate parodică în celebra piesă al cărei tiltlu denumește ineditul procedeu, dar și în Groaznica sinucidere din strada Fidelității sau chiar în savuroasa stenogramă Congresul cooperativ român (Ședința de inaugurare), respectiva tehnică e remarcată și la nivel macrotextual, volumele alcătuite de Caragiale
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
politicianul moftangiu, conturat magistral în comediile și momentele caragialiene, este cvasiabsent în scrierile de până în 1989 ale acestor "simpli caligrafi"31 târgovișteni, care ignorau literatura oficială a vremii, retrăgându-se instinctual și încifrându-și revolta într-o proză subiectivă, "textualistă", ironică, parodică sau "urmuziană". Homo politicus se insinuează prin ricoșeul ironiei la Mircea Horia Simionescu, după cum remarcam în capitolul Diplomație postcaragialiană. Întrucât, printr-un procedeu al cenzurii, a fost "abil machiată în ceea ce deloc nu era și n-ar fi putut să
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și legitimare paradigmatică: "Conservatoare și înnoitoare în același timp, reverențioasă dar și distructivă, parodia rămâne un gen ambiguu și deschis, formula ideală pentru artistul doritor să-și verse în text umorile alimentate de conștiința succesoratului"43. Motivația interioară a actului parodic și a exercițiului de pastișare este extrem de variată în cazul lui Mircea Horia Simionescu: de la simplul instinct ludic, până la vădita intenție desacralizatoare, prin demontarea și reasamblarea în răspăr a mecanismelor specifice diverselor tipuri de scriitură (exegetică, lexicografică, filosofică, epistolară, picarescă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
81-87. Elvin, B., "Posteritatea lui I.L. Caragiale", în Viața românească, XV, nr. 6, iunie, 1962, pp.118-125. Farias, Adelina, "Clona literară (Repere pentru o discuție asupra parodiei)", în Annales Universitas Apulensis Philologica, Alba Iulia, 2003, pp. 105-112. Farias, Adelina, "Spiritul parodic la I. L. Caragiale", în Buletinul Universității Petrol-Gaze din Ploiești, vol. LIV, nr. 1/2002, pp. 8086. Florescu, Nicolae, "Eugen Ionescu spre regăsirea "dimensiunii politice", în Jurnalul literar nr. 13-14, 1998, p. 6. Florescu, Nicolae, "Eugen Ionescu și destinul său românesc
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
21-22. 84 Cum ar spune în registrul magic Carlos Castaneda (Călătorie la Ixtlan, RAO International Publishing Company, București, 1995, p. 344). 85 Mircea Iorgulescu, Eseu despre lumea lui Caragiale, Editura Cartea Românească, București, 1988, p. 86. 86 Adelina Farias, Spiritul parodic la I. L. Caragiale, în "Buletinul Universității Petrol-Gaze din Ploiești", vol. LIV, nr. 1/2002, p. 81. 87 Șerban Cioculescu, Caragialiana, Editura Eminescu, București, 1977, p. 342. 88 Apud. Șerban Cioculescu, op. cit., p. 345. 89 Ibidem. 90 I. L. Caragiale, Opere, vol
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Urmuz justifică întelegerea operei sale drept o ilustrare a unui burlesc al absurdului. În plus, scrierile lui Morgenstern, poetul la care Urmuz a fost adesea raportat, vădesc de asemenea, o inedită îmbinare a ironiei, a satirei, a burlescului și a parodicului cu scopul atingerii absurdului. 142 Farias, Adelina, Spiritul parodic la I.L. Caragiale, în "Buletinul Universității Petrol-Gaze din Ploiești", volum LIV, nr. 1/2002, p. 81. 143 Al. O. Teodoreanu, Hronicul măscăriciului Vălătuc, ed. cit. , p. 241. 144 Vezi și Loredana
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
unui burlesc al absurdului. În plus, scrierile lui Morgenstern, poetul la care Urmuz a fost adesea raportat, vădesc de asemenea, o inedită îmbinare a ironiei, a satirei, a burlescului și a parodicului cu scopul atingerii absurdului. 142 Farias, Adelina, Spiritul parodic la I.L. Caragiale, în "Buletinul Universității Petrol-Gaze din Ploiești", volum LIV, nr. 1/2002, p. 81. 143 Al. O. Teodoreanu, Hronicul măscăriciului Vălătuc, ed. cit. , p. 241. 144 Vezi și Loredana Ilie, Caragiale fabulist și parodist în "Buletinul Universității Petrol-Gaze
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pune imagini consacrate în situații inedite, erau dați în judecată pentru încălcarea drepturilor de autor, cum i s-a întâmplat lui Dan O'Neill, cel care și-a îndreptat tirul asupra corporației Disney prin proiectul "Air Pirates", în care folosea parodic imaginea lui Mickey Mouse, și care l-a costat un proces mamut. În mod ironic, O'Neill a ajuns să lucreze în segmentul publicitar pentru studiourile Disney, pentru că îl desena atât de bine pe Mickey Mouse. cf. Comic Book Confidential
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
estomparea apusului În apele leșioase ale Oltului. (luni) Când, adolescent precoce, am vrut să-l citesc pe Cervantes, m-a oprit să Înaintez În lectură o presupusă dâră livrescă a discursului sau - ceea ce era și mai puțin atractiv - prozaismul Întâmplărilor parodice, traversate plat de cavalerul rătăcitor. Drept urmare, am părăsit lectura aproape imediat. Cum Îmi explic acum acest refuz? Este evident că Cervantes depășea romantismul adolescenței mele, Însetate de mitul creației, anticipând o perspectivă modernă. Demn descendent al peisajului eminescian, mă tortura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
esențial la constituirea eului propriu. Cred că aici trebuie căutat sensul adevărat al autenticității la Marin Mincu, ca o sublimare „textuală“ a faptului primar de viață. În sfârșit, tonul se menține tot timpul grav până la tragism, limitat numai de aspectul parodic, datorat viziunii intertextuale la nivelul Întregului. Un Marin Mincu romancier era greu de anticipat cu ani În urmă. Poate că și acum cei obișnuiți cu poetul și criticul literar au fost surprinși de apariția cărții. Să fie vorba oare despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ca și în original), în loc de Negura, ca în prima versiune românească, pentru a respecta și sensul, și registrul stilistic al sp. niebla, evitând orice încercare de a introduce note romantice sau excesiv poetizante, complet străine spiritului aspru, necomplezent și chiar parodic al lui Unamuno. Romanul Niebla are un subtitlu: nivola, deformare polemică a sp. novela „roman“, a cărui folosire este explicată în cuprinsul cărții (vezi p. XXX). Preluarea în românește a substantivului inventat de Unamuno, nivola (cu accentul tonic pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
lectura. Narația în sine e foarte sumară, dialogurile (și „monodialogurile“ pe care le analizează J. M. Valdés) ocupă cam 60% din totalul cărții, ele sunt în general cursive și obișnuite, celor mai elaborate imprimându-li-se și un apăsat caracter parodic. În locul psihologiei și descrierilor, se spune în „riman“, „există dialog. Important e ca personajele să vorbească, să vorbească mult, chiar dacă nu spun nimic.“ Ele se desfășoară, toate, în ceața (niebla) simbolică ce dă numele romanului și care s-ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
soții, epură, aș spune, în plasa datelor terestre marcate de vanitate și nemăsură, a unei idei platoniciene a frumosului (cap. XXII). Critica a subliniat cu precădere caracterul inovator al romanului din perspectiva raporturilor autor/personaje, precum și din cea a facturii parodice a textului. Că este un roman plin de noutate față de vremea sa, repet, nu încape nicio îndoială, dar, privind mai îndeaproape, această noutate exprimă în primul rând datele profunde ale concepției și spiritualității lui Unamuno și mult mai puțin, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
scris prea bine. Dar fluxul de amintiri și anecdote nostalgice, pline de culoare locală, Îmbogățite cu fragmente de cântece, cu vresuri din poezii și replici din dialoguri În câteva registre diferite ale limbilor engleză și franceză - politicos, colocvial, dialectal, literar, parodic și „păsărește“ - era irezistibil pentru orice cititor căruia tema Îi făcea plăcere, prin felul În care se dispensa de chichițele și scrupulele critice, cu o energie și un élan carnavalesc. Trebuise să admire Îndrăzneala cu care Du Maurier lăsase cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
servit de majordomul unui conte, trebuie să tolerezi și un anume grad de excentricitate“. Hueffer era nepotul pictorului Ford Madox Brown, unul dintre membrii mai respectabili ai grupului de prerafaeliți, satirizați sclipitor de Du Maurier În Punch, Într-o ilustrație parodică, Însoțită de versuri burlești, intitulată Legenda Camelotului. Lui Henry Îi plăcuse atât de mult bucata, Încât o memorase În Întregime și mai era și acum capabil să reproducă o parte din versurile referitoare la femeile lui Rossetti: Ah, Moise, uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
scriitor nou. Acesta are un ascuțit simț al umorului, gustul satirei literare, sociale și chiar politice, mai profund decât fiecare din ei În parte, plăcerea de-a dreptul joyciană de a se juca cu vorbele, de a la exploata posibilitățile parodice, de a desface și reface structurile orale din care se compun acestea, calități care fac din Borbioy, Biorges, Bustos Domecq sau Suárez Lynch, cum ni-e voia, un scriitor contemporan cu ei foarte important, fără de care niciodată n-am putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
În gura lui Aquiles Molinari și a altor personaje. Parodia funcționează numai cu trimitere la personaje, nu și la narator. După aceea, Borbioy nu se mai mulțumește cu atât, și În povestirile următoare Însuși naratorul Domecq cade În păcatul stilului parodic: „...dar noi - va mărturisi Bioy - nu eram conștienți de aceasta. Ne-a târât În acest sens «dependența» noastră de Bustos Domecq, de parcă nu ne-am fi putut elibera de el“. În plus, după prima povestire, naratorul Începe să „Înflorească“, deschizându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]