1,259 matches
-
mic de statură, mereu corect îmbrăcat, purtând chiar și-n toiul verii un costum bleumarin de postav, lavalieră și melon. Chipul blajin și destins nu-i trădează vârsta. își face simțită prezența fie prin bocănitul blacheurilor pe piatra cubică a pavajului, fie prin mirosul înțepător de naftalină pe care-l lasă în urmă. Merge nezorit, cu pas egal și sigur. întotdeauna ține în mână un buchet de flori și pare preocupat să rezolve o chestiune foarte importantă, care nu suferă amânare
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
ei. Cenzurează-mi corespondența. Hai, gardian, fă-ți conștiincios datoria! Ce naiba, să te învăț eu?! Capitolul IV FUSESE UN NOIEMBRIE RECE. PLOUASE toată luna, fără încetare. Pământul nu mai primea apa căzută în neștire din cer. Printre pietrele cubice ale pavajului țâșneau torente ducând la vale, spre mare, gunoiul și zoaiele urbei. Aveai senzația că te lovesc peste față, umplând-o de bale, burțile netede și solzoase ale unor pești înotând în derivă prin aerul zemos. Tocmai în această perioadă se
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
și, petrecută pe sub crupe, câte o pânză țeapănă în care se strângea bălegarul. Neguțătorii își goleau prăvăliile în căruțe, trăgând cu zgomot obloanele. Ornate cu gablonțuri ieftine, târfe cu pielea lividă și priviri obosite se mișcau alene, precum salamandrele pe pavajul încins. Dar nimeni nu avea acum timp de ele. Doi pehlivani pe catalige cât casa urmau o căruță, cu scândurile pictate cu faraonoaice și fachiri cu turbane, trasă de un măgăruș împopoțonat cu canafi și panglici colorate. Din căruță, circari
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
mesaje. "E mic de statură, mereu corect îmbrăcat, purtând chiar și în toiul verii un costum bleumarin de postav, lavalieră și melon. Chipul blajin nu-i reflectă vârsta. își face simțită prezența fie prin bocănitul blacheurilor pe piatra cubică a pavajului, fie prin mirosul înțepător de naftalină pe care-l lasă în urmă". Una dintre femeile căreia îi predase flori, îi propune să-l angajeze ca gardian al tatălui ei, bătrân ciudat, obsedat de ideea sinuciderii. Filip primește. Nu este clar
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de oxigen introdusă (emisă) în aerul atmosferic. Unii oameni au micșorat cantitatea de plante verzi: au defrișat păduri (au tăiat copaci), au lăsat terenuri agricole nelucrate, în paragină, au micșorat spațiile verzi și le-au înlocuit cu diverse construcții și pavaje. Alți oameni au implementat noi obiective consumatoare de oxigen, care emit în aer deșeuri toxice: oxid și bioxid de carbon și alți poluanți. Și unii și ceilalți au stricat echilibrul natural și amplifică în continuare dezechilibrul prin: a. Micșorarea cantității
Apocalipsa este în derulare by Narih Ivone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/317_a_605]
-
tăiate de tren pe când venea la nuntă, și așa mai departe. Apoi m-am ridicat și am plecat, mă plictisisem, am cotit pe lângă școala Tunari, pe strada Leonida, am deschis poarta de fier ruginită, care a scârțâit prelung, am străbătut pavajul îngust al curții (era un liliac, cu trei dungi albe, de vopsea, pe trunchi) și am intrat în casă fără să bat la ușă. De obicei, pe soră-mea Zoe-Olga o găseam bro dând pe bucățele de cârpă, cu arnici
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
urmăream mișcările : plutea prin fața mea, cu încetinitorul, purtată parcă de lunga ei rochie. Reamintesc că ne aflam la etajul opt sau nouă al blocului, dar convertirea spațiului-vehicul făcea să mi se pară că totul se petrecea la nivelul solului. Între pavajul străzii deasupra căreia plutea fără să-l atingă și franjurile de pe poale întrezăream neantul. În lunga, cenușia rochie, Jeni Pop executa dansul-plutire. Ea nu era departe, nici aproape, deși se depărta și se apropia. Se depărta cu spatele la mine păstrându-mă
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
maxilarul lupului tânăr, sângele galben păta cu înstrăinare gulerul cămășii. (Masochistă, percepția morții sub ruinele bisericii. Sfinții s-au exfoliat precum frunzele în metamorfoza omizilor primăvara.) Într-o dimineață de mai, două șine de cale ferată s-au rupt din pavajul Copoului și au fugit, de nebune, cu tot cu tramvai în depoul lui Dumnezeu. Într-o noapte de Duminica Tomii, în cer, deasupra bisericii, creșteau iriși galbeni, despletiți iriși creșteau sub roțile Carului Mare. Imponderabilă era cenușa sfinților, ceață pe ochii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
grilaj înalt destul de apropiat, făcut din sulițe ascuțite de oțel, și dincolo, pomi. Gosseyn abia văzu peisajul. După o uitătură rapidă, de ansamblu, își fixă atenția asupra curții. Într-un moment de agonie, memoriză structura superficială a unui element de pavaj. Apoi, considerând că și-a atins scopul își dădu drumul de la șapte metri înălțime pe podeaua cimentată a celulei. Ateriză în patru labe, decontractat fizic, dar cu spiritul încordat ca o bară de metal. Exista o zonă exterioară cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
era de făcut. Mătușa nemăritată nu voia să se despartă de călătorii care nu aveau să se mai Întoarcă și se Închise În cameră cu nepoții. Cum cercurile metalice ale roților căruței ar fi făcut zgomot pe pietrele neregulate ale pavajului, riscând să provoace apariția la ferestre a locuitorilor curioși să afle unde se duceau vecinii la ora aceea, făcură un ocol pe drumuri nepavate până ce ajunseră În sfârșit la șosea, În afara zonei locuite. Nu se aflau foarte departe de graniță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
29 august Casele de pe Herbertstrasse, în orice alt oraș în afară de Berlin, ar fi fost fiecare înconjurată de două hectare de peluză mărginită de gard viu. Dar așa, își ocupau loturile individuale de pământ fără să lase loc pentru iarbă sau pavaj. Unele dintre ele se aflau la o distanță de trotuar egală cu doar lățimea porții de la intrare. Din punct de vedere arhitectonic, erau un amestec de stiluri, variind de la palladian la neogotic, Wilhelmine și ceva care era atât de comun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
se gândea la mine. Nu merse mai departe. Se întoarse, vârî cheia în broască și închise ușa în spatele ei. În seara următoare cinam împreună cu Manlio într-unul dintre localurile din centru cu mese puse afară, mese care se mișcă pe pavaj și trebuie să te apleci să pui o bucățică de lemn sub un picior, apoi te ridici și-ți dai seama că se clatină în altă parte, exact ca și viața. Manlio glumea, se umfla în pene, dar nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
iubesc pentru că n-o iubesc decât pe ea, oasele ei, mirosul ei de femeie săracă. Și vreau să urlu la toată apa aceea că nu va reuși să o ia cu ea într-unul din pârâiașele care se scurg pe pavajul pustiu. — Vreau să fiu cu tine. Mă privește cu niște ochi pe care apa pare să-i fi ruginit, mâna ei îmi mângâie buzele, îmi strecoară un deget între dinți. — Mă mai iubești? spune. — Mai mult, Buruiană, mult mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
nu vreau să-l bag în seamă și avansez plin de elan, în timp ce personajul feminin se blochează pe marginea unei trepte, în mulțimea care împinge, până ce eu reușesc s-o duc jos, treaptă cu treaptă, ajutând-o să pășească pe pavajul cheiului. Își revine; aruncă o privire mândră în jur; își reia drumul fără să se oprească; pasul ei nu ezită; se îndreaptă spre Strada Morilor; eu abia reușesc să mă țin după ea. Povestirea trebuie să facă efortul să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
prietenie. Dar până acum ne-a lipsit timpul. \ Bine, asta mă liniștește. Vrei ca ora asta să fie ora prieteniei ? Drept orice răspuns, Rieux i-a zâmbit. \ Ei bine, iată... La câteva străzi mai încolo, o mașină luneca prelung pe pavajul ud. S-a îndepărtat și, în urma ei, exclamații confuze, venind de departe, au rupt din nou tăcerea. Apoi, aceeași tăcere s-a lăsat asupra celor doi bărbați, cu toată greutatea ei de cer și de stele. Tarrou se ridicase ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
acolo nu circulau tramvaie și arareori automobile, câțiva bătrâni veneau să se însorească în după-amiezile fragile și blânde de toamnă, când frunzele unei duzini de castani sălbatici care creșteau exilați acolo, după ce tremuraseră în vântul de miazănoapte, se rostogoleau pe pavaj sau acopereau șederea băncilor de lemn vopsit totdeauna în verde, în culoarea frunzei proaspete. Acei arbori domesticiți, urbani, în formație corectă, care, când nu ploua, își primeau rația de apă la ore fixe printr-o rigolă și-și întindeau rădăcinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
acopereau șederea băncilor de lemn vopsit totdeauna în verde, în culoarea frunzei proaspete. Acei arbori domesticiți, urbani, în formație corectă, care, când nu ploua, își primeau rația de apă la ore fixe printr-o rigolă și-și întindeau rădăcinile pe sub pavajul pieței; acei copaci prizonieri ce așteptau să vadă soarele răsărind și apunând peste acoperișurile caselor; acei copaci încușcați, care duceau pesemne dorul pădurii îndepărtate, îl atrăgeau cu o forță misterioasă. În coroanele lor cântau câteva păsări, urbane și ele, învățate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Tu nu ești tu! Eu nu sunt eu! Și sărmanii ăștia copaci sunt oare ei înșiși? Le cade frunza mult, mult mai devreme decât fraților lor de la munte, și rămân oase goale, iar scheletele acestea își proiectează umbra scurtată pe pavaje sub strălucirea felinarelor electrice. Un copac luminat de lumina electrică! Ce ciudată, ce fantastică vedenie cea a coroanei lor când arcul voltaic le conferă aparența metalică! Și aici, unde brizele nu-i leagănă...! Bieți copaci cărora nu le e dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
abia începuse să se lumineze, acum dimineața a adus în lume destulă lumină ca să se putem observa cicatricea lui Marçal Gacho și să ghicim sensibilitatea mâinilor lui Cipriano Algor. Călătoresc cu viteză redusă din cauza fragilității încărcăturii, dar și a neregularităților pavajului. Livrarea mărfurilor care nu sunt considerate de primă sau secundă necesitate, e cazul vaselor rustice, se face, în acord cu orarele stabilite, la jumătatea dimineții, dar cei doi bărbați au plecat cu noaptea în cap pentru că Marçal Gacho trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Miles Davis. Și, în timp ce asculta discul care impunea un mimetism rasial feroce, Alimentară, în picioare, cânta transfigurată, evident în traducere proprie, cu voce guturală și clapetând o trompetă imaginară: Sunt o frunză îngălbenită, Uitată pe arborele cunoașterii, O piatră de pavaj Tăiată din granit negru; Iubitul meu, Ascunde-mă toată în tine Păstrează-mă, Altminteri, nu mă voi putea întoarce în cer. Vărui casa cu așteptare, obloji geamurile cu obloanele grele ale despărțirii și tăie ultimele trei găini (și un cocoș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
după câteva clipe de zbatere nebună, pur și simplu, în turn, până când au fost alertate autoritățile. După cum aflarăm, plouaseră peste Brăila câteva milioane de oameni. Lumea din jurul meu se comporta ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Seara vedeam în pavajul străzii ochi care pândeau. Ființele aveau puterea de a se scufunda în materie. Le-am surprins privindu-mă noaptea din tavan sau dintre cărți. Ochii s-au mutat în podele, în tronul toaletei, în oglinda de la baie. Când am întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
să-mi văd prietenii. Vreau să rămân. Și avem hot dog, la prânz. — Îmi pare rău, spuse ea. Du-te la dulăpiorul tău și ia-ți lucrurile. Trebuie să plecăm. În fața școlii, două mașini de poliție și patru polițiști examinau pavajul. — Sunteți doamna Burnet? întrebă unul dintre ei. — Da. — Avem un raport de la o femeie din biroul directoarei, care a văzut totul, spuse polițistul, arătând spre o fereastră din apropiere. Este foarte mult sânge aici, doamnă Burnet. — Da, femeia s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
De ce ? Știi vreo pizzerie În zonă ? — Văd că au pizza de vânzare. Arată spre un fast-food cu aspect destul de nașpa. Și văd și o bancă. Arată spre partea opusă a drumului, spre o grădiniță Înconjurată de un gărduț metalic, cu pavaj, copaci și o bancă de lemn. Tu du-te să iei pizza. Îmi zâmbește. Iar eu mă duc să țin banca. În viața mea nu mi-a fost atât de Îngrozitor de jenă. Niciodată. Jack Harper mă duce la cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
cineva? — Nu. Când era copil, la țară, oamenii credeau că în pădurea din spatele satului Brinac se aud voci venind pe neașteptate din cupele florilor sau din rădăcinile copacilor, dar când ai ajuns la bătrânețe nu mai crezi că pietrele de pavaj pot vorbi. Unde ești? întrebă din nou și apoi își dădu seama de propria lui prostie: sub copertina verde a vespasienei se vedeau două picioare și partea de jos a unei perechi de pantaloni. Erau pantaloni negri cu dungi subțiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
sediul secției de poliție. După răcoarea din pădurile prin care fusese cu agentul Pohoață, căldura de afară îl izbise în moalele capului. Pe cerul fără pic de nor, soarele de vară strălucea puternic la asfințit. Fierbințeala izbucnea în valuri din pavaj și din pereții clădirilor. Vizita la parchetul de sus, din munte, nu le adusese nimic nou în cadrul investigației. Stătuseră de vorbă cu ceilalți colegi ai șoferului dispărut, cu mecanicul de pe utilajul de ridicat și cu țapinarii din pădure. Nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]