4,633 matches
-
Pratique des Hautes Études, cu lucrarea La Littérature bulgare du XIV-e siècle et să diffusion dans Leș Pays Roumains, publicată în 1947. Stabilit la Paris, din 1948 lucrează în calitate de cercetător la Centre Național de la Recherche Scientifique, până în 1977, când este pensionat. Ulterior va preda un timp limba și literatura română la Universitatea „La Sapienza” din Romă, dar nu obține numirea definitivă ca profesor, desi primise sprijinul Rosei Del Conte, fostă titulara a catedrei. Nu ignoră activitatea politică și se înscrie în
TURDEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290311_a_291640]
-
1911 până în 1926 va fi profesor suplinitor la Catedra de istoria artei a Facultății de Litere și Filosofie din București. În aprilie 1914 ocupă funcția de director al Fundației Universitare „Carol I”, unde va rămâne până în 1946, când se va pensiona. Participă la organizarea a numeroase expoziții, printre care Expoziția Internațională de Artă Populară de la Berlin (1909), se implică în organizarea Casei Românești, la Expoziția Jubiliară de la Roma (1911) și la a 11-a Expoziție Internațională de Artă de la München (1913
TZIGARA-SAMURCAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290320_a_291649]
-
același oraș (1946-1950). Este asistent (1950-1953) și lector (1956-1957) la Catedra de limba română a Facultății de Filologie, apoi cercetător științific la Centrul de Lingvistică, Istorie Literară și Folclor din Iași al Academiei Române din 1953 până în 1989, când s-a pensionat; director al instituției între 1967 și 1970, a inițiat Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900. A obținut doctoratul în 1967 cu teza Formarea terminologiei științifice românești, un studiu despre introducerea și asimilarea în limba română a împrumuturilor recente. Debutează
URSU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290391_a_291720]
-
și Școala de Literatură „M. Eminescu” (1951-1952). Va lucra ca reporter, redactor și publicist-comentator la „Revista elevilor”, „Scânteia tineretului”, „Contemporanul”, „Scânteia” și ca redactor-coordonator la „Almanahul Scânteia” (zece ediții). Din 1990 este redactor la „Adevărul literar și artistic”, de unde se pensionează. A mai fost prezent cu reportaje, schițe, însemnări, articole, recenzii, comentarii sportive ș.a. în „Tânărul scriitor”, „Veac nou”, „Gazeta literară”, „Luceafărul”, „Presa noastră”, „Steaua”, „Teatrul”, „Viața românească”. S-a distins, între altele, în abordarea tematicii turismului, ocupând și funcții în cadrul
VANTU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290426_a_291755]
-
la Institutul de Cercetare și Proiectare în Industria Celulozei și Hârtiei și la Oficiul de Control al Mărfurilor. Membru în colegiul de redacție al unor reviste de specialitate, publică singur sau în colaborare lucrări tehnico-științifice, îndeosebi din domeniul calității produselor. Pensionat în 1989, își reia activitatea ca expert și lector în ingineria calității la Asociația Română pentru Calitate, fiind și lector la Universitatea Pro Humanitas din București (din 1999). Debutează cu versuri în 1974 la „Ramuri”, iar cu un volum personal
VASILIU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290458_a_291787]
-
Literaturii Române și o bursă de studii de trei luni în Franța, în vederea pregătirii tezei de doctorat Dimitrie Bolintineanu și epoca sa, pe care o va susține în 1971, este numit în 1969 redactor-șef al Editurii Minerva, de unde se pensionează în 1992. A debutat ca elev în 1946, cu poezii, în gazeta „Facla” din Brăila, și editorial în 1956 cu studiul Începuturile romanului românesc. A colaborat la „Națiunea”, „Flacăra”, „Revista elevilor”, „Tânărul scriitor”, „Gazeta literară”, „Luceafărul”, „Viața românească”, „România literară
VARGOLICI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290430_a_291759]
-
ultimii patru ani), ulterior ca lector la Institutul Pedagogic orădean. A condus cercurile literare de la Liceul „Emanuil Gojdu” (printre elevi s-au aflat, de-a lungul timpului, Mircea Zaciu, Gheorghe Grigurcu ș.a.) și Liceul Pedagogic, precum și cenaclul studențesc din Oradea. Pensionat în 1973, locuiește succesiv la București, Cluj și Sibiu. În 1998 i se decernează titlul doctor honoris causa al Universității din Oradea. Debutează în 1927 la „Ziarul călătoriilor și al științelor populare”, fiind prezent ulterior în numeroase periodice, între care
ZAHARIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290687_a_292016]
-
Iași și la București, absolvind în 1922. Devine asistent universitar la Institutul Medico-Legal (1922-1925), e medic la Asociația Invalizilor de Război din București (1923-1930), medic consultant la Spitalul „Ion Cantacuzino”, apoi inspector general la Centrul de Medicină Preventivă, de unde se pensionează în 1957. Broșurile și cărțile de specialitate, semnate Mihail Zavergiu Theodoru, ca și publicistica lui însumând articole de popularizare în „Universul”, „Dobrogea jună”, „Timpul”, sunt legate mai ales de medicina socială și preventivă. În calitate de scriitor, debutează cu proză la „Adevărul
ZAVERGIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290718_a_292047]
-
primului război mondial fiind mobilizat ca medic militar la Bârlad, unde participă la reuniunile Academiei Bârlădene și se împrietenește cu Al. Vlahuță și G. Tutoveanu. Transferat la începutul anului 1918 la București, își va exercita profesia până în 1940, când se pensionează. Lucrează mai întâi la Administrația Domeniilor Coroanei, din 1921 este director adjunct, iar din 1922 director la Fundația Culturală „Principele Carol”, unde împreună cu Gh. D. Mugur întreprinde acțiuni de culturalizare, inițiind și colecția enciclopedică „Cartea vieții”, care cuprinde, pe lângă scrieri
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
Cronica” (1966-1969), director al Teatrului Național din Iași (1969-1973), se transferă ulterior ca șef de redacție la Editura Junimea, unde inițiază, împreună cu Mircea Radu Iacoban, concursul de debut al tinerilor scriitori, precum și colecția „Eminesciana”. Din 1977 până în 1990, când se pensionează din motive de sănătate, va deține funcția de redactor-șef la „Convorbiri literare”. Debutează cu versuri în 1954, la „Iașul literar”, iar în 1964 îi apare prima plachetă, Arcade peste anotimp. Mai scrie în „Astra”, „Ateneu”, „Familia”, „Luceafărul”, „Orizont”, „Steaua
STURZU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290001_a_291330]
-
j. Maramureș -27.X.1976, Cluj-Napoca), traducător. A absolvit liceul la Satu Mare (1955) și Facultatea de Filologie, secția limba și literatura maghiară, la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj (1960). Ulterior lucrează, la București, în redacția cotidianului „Előre”. În 1970, după ce este pensionat medical, se stabilește la Cluj. Nu peste mult timp se va sinucide. Alături de lirica proprie, S. e autorul unor valoroase traduceri în limba maghiară din literatura română. Transpune atât poezie contemporană, cât și proză literară și științifică. Debutul îl face
SZILÁGYI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290030_a_291359]
-
de Literatură „M. Eminescu” din București în 1951, este angajat redactor la revista „Urzica”. Din 1955 va fi scenarist la Radiodifuziunea Română și la Studioul Cinematografic București. Între 1957 și 1973 face parte din redacția cotidianului „Scânteia”, de unde va fi pensionat medical. E prezent și în „Contemporanul”, „Flacăra”, „Gazeta literară”, „Luceafărul”, „Scânteia tineretului”, „Tribuna”, „Tânărul scriitor”, „Viața românească” ș.a. Debutează editorial în 1954, cu nuvela M-am făcut băiat mare, continuând cu o lungă serie de scrieri în proză, precum Am
TANASE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290050_a_291379]
-
actul educațional, însă nu absentează. Dorește să finalizeze cursurile liceale. Este fiica lui D.D. (55 ani) decedat, ca urmare a unei boli, cauzată de consumul exagerat de băuturi alcoolice și a lui D.R. (53 ani, a fost confecționer), în prezent pensionată pe caz de boală. Istoricul familial Relațiile dinte victimă și mama acesteia sunt descrise de ambele ca fiind normale, însă disfuncționale în ceea ce privește comunicarea tuturor problemelor cu care se confruntă victima. Mama a aflat despre infracțiunea a cărei victimă a fost
ASISTENŢA COPIILOR VICTIME A INFRACŢIUNILOR by GEORGE COSMIN DIACONU () [Corola-publishinghouse/Science/334_a_638]
-
Lucrețiu Pătrășcanu, pentru douăzeci de zile. Din 1945 intră în Partidul Comunist. Activează la Uniunea Patrioților, e membru fondator al Sindicatului Artelor Frumoase, face parte din conducerea revistelor „Vestea satelor” și „Scânteia satelor”, dar sănătatea precară îl obligă să se pensioneze. Din 1920 era membru al Societății Scriitorilor Români, care îl va premia în 1923 și în 1929. Versurile, proza, articolele i-au fost publicate în „Falanga”, „Gândirea”, „Azi”, „Cele trei Crișuri”, „Ritmul vremii”, „Cetatea literară”, „Cuvântul liber”, „Revista Fundațiilor Regale
TALAZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290037_a_291366]
-
se transferă că lector la Institutul Pedagogic clujean, în 1971-1972 este director al Teatrului de Stat din Turda, de unde revine la Universitatea din Cluj, la Catedră de filosofie și sociologie a Facultății de Istorie, unde lucrează până în 1976, când se pensionează medical. Își susține doctoratul în drept în 1975, cu teza Sociologia dreptului în opera lui Eugeniu Sperantia. În 1990 înființează Editură Virtus Română Rediviva. Debutează în 1946, cu articolul Personalitatea artistică a lui Eminescu, la „Orizonturi literare”, revista liceului din
TANCO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290057_a_291386]
-
Columbia University). Este perioada în care interesul pentru pedagogie s-a transformat în pasiune. La Columbia University și-a folosit cunoștințele solide de matematică și biologie efectuând investigații psihometrice și de măsurare în domeniul dezvoltării curriculare. În 1974 s-a pensionat nu doar ca profesor de natural sciences, ci și ca profesor de pedagogie (professor of education). Schwab a fost un scriitor radical și un polemist de temut. Dar, ca elev și student, a uimit prin sârguință, disciplină și respect față de
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
copie după Diploma de Doctor (1939), caracterizări și recomandări de dinaintea instaurării comunismului în România. Am intrat în posesia dosarului în 1990, fiindu-mi transmis de la Muzeul Satului din București, când s-a reorganizat arhiva instituției de unde Ion Chelcea a fost pensionat de bătrânețe (Hotărârea 1254 din 17 iulie 1968). De aici încolo vom numi acest document social „Dosarul I.C.”. Așadar, ce conținea un dosar de cadre în perioada comunistă de până la 1968? În dosarul I.C. se află: A. fișa de personal
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
aprecierile negative (stigmatul „reminiscențe burgheze”), pentru a rămâne în „câmpul muncii”. În ceea ce îl privește pe I.C., ca și în cazul multor intelectuali formați în perioada precomunistă, acesta pare a fi fost motivul. După ce a fost „comprimat” (forțat să se pensioneze la vârsta de 45 de ani) în 1947 și după ce a fost „eliberat din învățământ” în 1951, I.C. consemna în prima sa A.d.p. (1951) că nu a fost indiferent „față de mișcarea politică și economică sub formă marxistă” și recunoștea
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
Chelcea, 1988, p. 98). Cât l-a avantajat comunismul pe I.C. s-a văzut: a trecut prin „comprimările” din învățământ, a fost „detașat de la catedră”, a suportat acțiunea de „epurare”, ca să nu mai vorbim de anchetele de la Securitate. A fost pensionat în 1957, înainte de împlinirea vârstei-limită. Din 1957, după apariția studiului-denunț politic al lui Ion Vlăduțiu (1957, pp. 229-284), și până în 1964 i s-a interzis să publice în revistele de specialitate, numele său fiind „trecut la index” - cum spunea cu
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
rămâne un test pentru un regim democratic în devenire. Se impune deci legiferarea unei măsuri care să despresureze acești 315 intelectuali și științele pe care ei le practică de spectrul nebulos lăsat de vechiul regim; unii au decedat, alții sunt pensionați de la locuri de muncă necalificate, alții sunt veritabili oameni de știință, dar cu o discontinuitate profesională semnificativă; o pată violetă din istoria noastră trebuie ștearsă printr-o măsură radicală, semn al vigorii democrației și justiției noastre. Prezentăm succint elementele înscenării
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
aflam aproape de momentul pensionării). Solicitată să revin în fostul Institut de Psihologie, la 1.04.1990 m-am transferat de la IEFS în funcția de psiholog principal, ca apoi să dau concurs de cercetător științific. La 1.01.1997 m-am pensionat, dar, în calculul pensiei intrând perioada în care am lucrat în fabrică, mi-a ieșit o pensie de mizerie. Am continuat să lucrez la Institut după pensionare (11 luni fără salariu, apoi am fost reangajată la 1.12.1997); îmi
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
a venit dezastrul. O parte dintre noi am fost arestați, iar mulți alții au fost scoși din clinici și de la catedră și au fost trimiși în diferite centre rurale departe de Iași, iar o mare parte dintre profesori au fost pensionați. A.N.: Să revenim la... N.I.: Da, eram bandit. Din clipa aceea viața mea s-a schimbat radical. Din om liber, cu perspective, devenisem bandit, cu toate consecințele de rigoare. În întunericul beznă din acea cameră, în care erau mai
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
să obțină numirea în postul de conferențiar la Facultatea de Filologie, în 1950 îl înlocuiește pe G. Călinescu - îndepărtat din Universitate și trimis „în cercetare” - la șefia Catedrei de literatură română modernă și ia gradul didactic de profesor; va fi pensionat în 1970. Debutează în 1932 la revista „unu”, publicând în două numere consecutive poemele Oamenii-pași, Liane, Mitul izvoarelor, Poem, În palma-mi umblă trupul tău și două proze scurte, Balul din Vulcani și Dincolo, semnate I. Wittner. Mai colaborează la
VITNER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290590_a_291919]
-
1921, București), prozator. Este fiul Niculinei și al lui Dumitru Popescu, preot la Biserica Icoanei din București. Și-a întrerupt școala înainte de vreme și în 1861 intră copist la Ministerul de Externe, unde va fi arhivar până în 1913, când se pensionează. Colaborând și la unele dintre publicațiile vremii - „Amicul familiei”, „Telegraful”, „Ghimpele”, „Revista contimporană”, „Revista literară și științifică”, „Columna lui Traian”, „Vatra”, „Revista literară”, „România ilustrată” ș. a. -, P. produce industrios un gen de proză ieftină, destinată cititorului naiv, fără gust și
POPESCU-17. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288938_a_290267]
-
cel de-al doilea război mondial) a lui P. Reformat, se mută în Iași și se orientează către o altă profesie. Urmează Institutul Politehnic, după care va fi inginer proiectant și profesor al Facultății de Construcții până în 1984, când se pensionează. Poet al „generației pierdute”, strălucit reprezentată de Ion Caraion, Ștefan Aug. Doinaș, Dimitrie Stelaru, Geo Dumitrescu, Ștefan Baciu, Constant Tonegaru, P. nu a putut trece peste zbuciumul perioadei de ruptură de după război și traversează o lungă perioadă de tăcere literară
POPOVICI-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288965_a_290294]