4,234 matches
-
Cartea lui Daniel (capitolele 2,7-12) Motive Războiul cosmic Succesiunea imperiilor Cornul cel mic Piatra care lovește colosul Cei trei regi învinși Blasfemiile împotriva lui Dumnezeu Schimbarea sărbătorilor Oprirea jertfei neîncetate Ocuparea templului Persecuția sfinților Trei ani și jumătate de persecuții Perversitatea Amăgirea Apostazia Regele nelegiuit, pervers și distrugător Regele din Nord și regele de la Miazăzi Mândria Moartea fiarei Tulburările Sfârșitul veacurilor Cele 70 de săptămâni de ani Cetatea sfântă Fiul Omului Împărăția cea veșnică a sfinților Judecata Capitole 8,10
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Motive anticristologice prezente în Apocalipsa lui Ioan Motive Cei doi martori Cutremurul cel mare Balaurul/diavolul/Satan Războiul cosmic Proslăvirea fiarei Războiul împotriva sfinților Prima fiară Legenda lui Nero Blasfemiile Cea de‑a doua fiară Minunile Amăgirea Idolatria Profetul mincinos Persecuția Semnul (666) Desfrânata cea mare/Roma Apostazia Moartea fiarei Împărăția de o mie de ani Victoria finală și împărăția lui Cristos Gog și Magog Capitole 11,3‑12 11,13 12,3.9; 12-13; 13,2; 13,4; 20,2
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Anticristul magician și pseudotaumaturg; alte precizări biografice 28,2-30. Această operatio erroris va fi Anticristul; Apoc. 13,2‑14; cele două fiare; virtuțile magice ale Anticristului; falsele minuni; cifrul 666 și tradiția „săptămânii milenare”; excurs teologic: chinurile (28℘Ρ4Η) și persecuțiile fac parte din planul divin; ele ajută la maturizarea credinței; cifra Anticristului este 666, de trei ori 6, întrucât personajul recapitulează toate apostaziile, de la căderea îngerilor până la el: 600, anii lui Noe; 60 + 6, dimensiunile statuii lui Nabucodonosor. 30,1-4
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Ea va recunoaște un fals mesia, judecătorul nedrept, cu care va conviețui o vreme. Prin intermediul parabolei, Irineu introduce Sinagoga în scenariul eshatologic, conferindu‑i rolul personajului negativ. Anticristul va răzbuna văduva/Ierusalim la cererea acesteia. Irineu se referă, probabil, la persecuția creștinilor de către iudei, în timpul scurtei, dar sângeroasei insurecții conduse de Bar Kokhba. Cu toate acestea, contextul scripturistic creat de citatele din Cartea lui Daniel rămâne predominant, referirea la un posibil context istoric nefiind decât o supoziție lipsită de argumente hotărâtoare
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lyonez distinge clar între toleranța Imperiului Roman față de orice religie care nu amenință bazele sale instituționale, pe de o parte, și agresivitatea diferitelor populații care aparțin aceluiași Imperiu, fără a se confunda însă cu acesta, pe de alta. În cazul persecuțiilor de la Lyon, rolul esențial l‑au jucat tocmai aceste populații locale, și nu puterea centrală, care și‑a păstrat o neutralitate pacifică până la un anumit punct. În al doilea rând, pentru teologul Irineu, persecuțiile au o valoare pozitivă, soteriologică, în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
acesta, pe de alta. În cazul persecuțiilor de la Lyon, rolul esențial l‑au jucat tocmai aceste populații locale, și nu puterea centrală, care și‑a păstrat o neutralitate pacifică până la un anumit punct. În al doilea rând, pentru teologul Irineu, persecuțiile au o valoare pozitivă, soteriologică, în sensul că ele pot ajuta sufletele să atingă maturitatea spirituală: „Chinurile sunt necesare credincioșilor, pentru ca ei, fiind oarecum măcinați, apoi frământați prin răbdare împreună cu Cuvântul lui Dumnezeu, în sfârșit, copți în cuptor (quodammodo contriti
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
per patientiam Verbo Dei et igniti), să fie gata pentru ospățul Împăratului [ceresc]” (V, 28, 4). Nu este vorba aici nici de fatalism, nici de acomodare cu puterea persecutoare, ci, pur și simplu, de o înțelegere teologică a realității. Fiecare persecuție este un pas înainte pe drumul crucii și al curățirii de păcate, un pas care apropie de millenium‑ul eshatologic. Mărturia Apocalipsei lui Ioan Până aici Irineu nu a apelat la Apocalipsă. El a citat cuvintele lui Isus, transmise de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a lumii pământești. Anticristul, ca un fel de magnet magic, adună în sine tot răul săvârșit de‑a lungul istoriei. Irineu schițează principiile unei teodicee: dacă răul există, este pentru că Dumnezeu însuși l‑a îngăduit cu un anumit scop; dacă persecuțiile împotriva creștinilor există, acestea vizează același scop, ascuns ochilor profanilor, dar limpede pentru cei inițiați. Episcopul de Lyon raportează sensul martiriului la o logică divină, al cărei sens profund scapă, pentru moment, atât victimelor, cât și persecutorilor. Potrivit acestei logici
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
avut, la rândul său, un rol hotărâtor în configurarea mitului nostru, cu puternică semnificație antiiudaică, în mediile creștine din Asia Mică. Această revoltă a ascuțit până la o nemărginită ură reciprocă conflictul dintre iudei și creștini, aceștia din urmă suferind o persecuție sângeroasă din partea celor dintâi, pe toată durata ostilităților. Foarte semnificativ în acest sens este faptul că anumite trăsături ale portretului conducătorului revoltei, realizat de Eusebiu al Cezareii (HE, IV 6, 1‑2) se regăsesc ca atare în descrierea Anticristului prezentată
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a Mântuitorului, el îndrăznește să rostească blasfemii împotriva Creatorului său, făcând din eretici instrumentele sale. Iustin, pe care Irineu susține că îl urmează (26, 2), este cel dintâi care propune o teorie demonologică, pentru a explica proliferarea ereziilor și intensificarea persecuțiilor după întrupare. Din păcate, nici un text al lui Iustin referitor la dezlănțuirea furiei diavolului post incarnationem Christi nu a ajuns până la noi. Trebuie deci să presupunem că această teorie a fost dezvoltată într‑unul dintre tratatele sale pierdute. Antonio Orbe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
la Roma, Hipolit fiind astfel înmormântat în cimitirul de pe Via Tiburtina. Puțin mai târziu, Damasus, episcop al Romei între anii 366 și 384, afirmă într‑o epigramă că Hipolit ar fi fost un schismatic novațian, reconvertit la dreapta credința în timpul persecuțiilor. Identificarea martirului cu scriitorul apare în două pasaje din Ieronim: o dată în prefața lucrării Comentariul Evangheliei după Matei și din nou în Scrisoarea 36, 16. Iată aproape toate datele furnizate de tradiția creștină. La acestea se adaugă două descoperiri moderne
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
opusă. Potrivit acestei teze, Hipolit, autor unic al tuturor scrierilor care ne‑au parvenit, nu ar fi fost de origine romană, nu ar fi avut niciodată o poziție antipapală și nu și‑ar fi sfârșit zilele în Sardinia, în vremea persecuției lui Maximin Tracul. Dimpotrivă, el ar fi fost un preot de origine egipteană, alexandrină probabil, și ar fi mers la Roma, pe timpul pontificatului lui Zefirin, aderând aici la schisma novațiană. Erudiția sa poartă, negreșit, amprenta culturii alexandrine a epocii. Teza
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fiarei, la sfârșitul lumii, în mijlocul lor va apărea Anticristul, de care am vorbit mai înainte”. Cu siguranță, Antichrist este anterior Comentariului la Daniel, care ar fi putut fi redactat - tonul tensionat al scrierii îndreptățește această presupunere -, la scurt timp după persecuția declanșată de Septimiu Sever, în 202‑203. În acest caz, data compunerii Antichrist‑ului s‑ar situa în jurul anului 200. II. Tratatul De Christo et Antichristo Introducere Vom prezenta și analiza, într‑o primă etapă, tratatul despre Anticrist, primul de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
puncte, enumerate în pr2γΦ4Η: 1) natura parusiei Anticristului; 2) împrejurările apariției „nelegiuitului” (2Tes. 2,8); 3) tribul din care va veni; 4) numele său; 5) modul în care își va aduna poporul „de la marginile pământului” (Mt. 12,42); 6) persecuțiile pe care le va declanșa împotriva sfinților (Mt. 13,21); 7) se va face slăvit ca Dumnezeu (2Tes. 2,4); 8) moartea sa; 9) parusia lui Cristos; 10) distrugerea lumii; 11) cei o mie de ani; 12) osânda veșnică aplicată
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Anticrist. În același timp, Hipolit citează Is. 18,1‑2, dând pasajului o interpretare eclezială. Este vorba de metafora Bisericii‑navă „zguduită de furtuni” pe „marea lumii” (59, 1), metaforă sortită unei cariere îndelungate. La îndemnul iudeilor, Anticrist declanșează o persecuție nemiloasă împotriva „sfinților”. Textul de bază este episodul referitor la „femeia și balaurul” din Apocalipsă (12,1‑6;13‑17), care primește o interpretare fără precedent (61, 1‑3): Femeie înveșmântată în soare indică limpede Biserica, îmbrăcată în Cuvântul Tatălui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
care întinzându‑și sfintele brațe pe cruce formează două aripi, una în dreapta, alta în stânga. Astfel îi cheamă la sine pe toți care cred într‑Însul acoperindu‑i așa cum o pasăre își acoperă puii. În Com. Dan. (IV, 50, 2) durata persecuțiilor nu va fi de 1260 de zile, ci de 1290 de zile; textul la care exegetul se raportează nu mai este, ca în cazul de față, Apoc. 13,3, ci Dan. 12,11‑12. Referirea la pustietate și la munți
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vor afla în Iudeea să fugă în munți”. În acest fragment, devin transparente relațiile încordate dintre Biserică și Imperiu în vremea în care Hipolit își redactează tratatul: „Biserica nu prididește să izvodească Logosul din inima ei, cu toate că lumea o prigonește”. Persecuția se petrece concomitent cu izvodirea Logosului, având drept principal rezultat întărirea credinței. Vremurile din urmă nu sunt decât împlinirea vremurilor de acum, tot ceea ce se va petrece atunci reproducând, la scară mult mai largă, evenimentele care se petrec acum. Un
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
completa dosarul. În manieră extrem de semnificativă, această demonstratio se încheie cu un amplu citat din 2Tes. (2,1‑12), fără raport direct cu citatele anterioare, dar care conține faimoasa teorie asupra întârzierii parusiei. Procedând astfel, Hipolit sugerează că, în ciuda tuturor persecuțiilor declanșate împotriva credincioșilor în momentul de față, instaurarea domniei lui Anticrist nu este un eveniment iminent. Capitolele 64‑66 abordează problema ƒ6ΒβΔΤΦ4Η‑ului și a Judecății de Apoi. Nu există perioada de o mie de ani între acestea două, așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
1‑6 din Apocalipsă. Anticristologia ia forma teologiei politice. Atât prin structura sa administrativă, cât și prin atitudinea sa față de creștini Imperiul Roman anunță viitoarea domnie a lui Anticrist. Acesta își va construi regatul după modelul roman inaugurat de Augustus. Persecuțiile actuale reflectă in paruo groaznicele persecuții care vor avea loc la sfârșitul veacurilor. Cu toate acestea, exegetul nu merge până la identificarea Romei cu domnia lui Anticrist. Roma va fi pedepsită de alte puteri și va dispărea de pe fața pământului înaintea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
forma teologiei politice. Atât prin structura sa administrativă, cât și prin atitudinea sa față de creștini Imperiul Roman anunță viitoarea domnie a lui Anticrist. Acesta își va construi regatul după modelul roman inaugurat de Augustus. Persecuțiile actuale reflectă in paruo groaznicele persecuții care vor avea loc la sfârșitul veacurilor. Cu toate acestea, exegetul nu merge până la identificarea Romei cu domnia lui Anticrist. Roma va fi pedepsită de alte puteri și va dispărea de pe fața pământului înaintea venirii tiranului eshatologic. Un alt aspect
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dar greu de reconstituit. În fiecare pagină se simte prezența unui anumit public, care nu are totuși același tip de interes și nici aceeași anvergură intelectuală ca cel al lui Origen. Hipolit se adresează unei comunități creștine îngrozite de reluarea persecuțiilor și, în consecință, extrem de sensibilă în privința sfârșitului lumii. Comentariul este alcătuit din patru părți, fiecare parte încheindu‑se cu o exortație. Ne propunem, în paginile următoare, clasificarea și analiza unei întregi constelații de teme recurente, care se organizează în jurul așteptării
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
diferă esențial de cea din De Christo..., ci devine doar mai puțin ambiguă și, în același timp, mai radicală. Majoritatea specialiștilor sunt de acord în a situa compunerea seriei de omilii exegetice la Daniel între anii 203 și 205, în timpul persecuției declanșate de Septimius Severus (202‑203). În monografie, figura Anticristului era analizată dintr‑o perspectivă teologică mai mult sau mai puțin abstractă. Aici perspectiva se schimbă radical, starea de tensiune resimțindu‑se în repetate rânduri. Comunitatea trăiește deja „pe propria
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mai mult sau mai puțin abstractă. Aici perspectiva se schimbă radical, starea de tensiune resimțindu‑se în repetate rânduri. Comunitatea trăiește deja „pe propria piele” suferința eshatologică și, de aici, o întreagă serie de teme care stau sub semnul actualității: persecuția, martiriul, răbdarea, întârzierea parusiei. Aceste teme, lansate deja în De Christo..., primesc în noul context o semnificație mult mai profundă. O metafizică antipolitică Una dintre greșelile curente ale exegezei moderne constă în reducerea viziunii metafizice sau teologice a lui Hipolit
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Hipolit este puternic ancorat într‑o viziune de ordin metafizic, caracterizată, la rândul său, de un fel de dualism dinamic, presupunând coexistența pământescului și a cerescului. Nu este, așadar, vorba de o atitudine polemică de circumstanță a exegetului, legată de persecuțiile trăite de comunitatea din care face parte, ci, mai curând, de o atitudine teologică, favorizată de un anumit context, care își găsește temeiuri în cuvintele Scripturii. Succesiunea imperiilor „Împărăția pământească” va dura până la înfrângerea definitivă a Anticristului. În raport cu ceea ce afirmase
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în măsura în care ea reprezintă modelul, pre‑încarnarea regatului lui Anticrist; pe de alta, existența sa este pe deplin acceptată și justificată, în măsura în care ea reprezintă singura speranță în prezent, singura putere menită să poată întârzia, pentru un anumit timp, venirea tiranului eshatologic. Persecuțiile Comentariul la Daniel a fost redactat într‑o atmosferă de tensiune (cu precădere capitolul IV, 51). Hipolit alege această carte profetică tocmai pentru a găsi aici un răspuns concret pentru starea de suferință cumplită în care se afla comunitatea sa
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]