1,274 matches
-
Fostul cămin cultural Devenit „Disco-central”, Dă o muzică nebună, Ca tot satul s-o audă. La programul prelungit, Tineretu-i nelipsit. Și nu este-ngrijorat Că pământu-i nelucrat. Doar persoane vârstnice, Cu puteri bicisnice Trudesc, fără prea mult spor, Pe un petic de ogor. Spre biserica din vale Coboară bătrâni, agale, Pregătind, prin rugăciune, Drumul către altă lume. Școala, care stă să cadă, A rămas fără ogradă, Iar de la un an la altul, Cu crâșme s-a umplut satul. Tinerii nu prea
Parfum de spini by VASILE FETESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91814_a_92973]
-
nici măcar un cuvânt înainte să vină clipa potrivită pentru a-l auzi. Scrise discursul, frază cu frază, în masa cenușie a creierului său, fără martori, plimbându-se pe terasa cea albă când norii de ploaie se îndepărtau, lăsând deasupra mării petice de cer senin. La un moment dat, privind marea, râse. Simțea cum discursul i se imprima în minte. Singurătatea îndelungată dăduse rezultate extraordinare. Se gândea că, la urma urmei, creierul unui om e un pumn de substanță moale, delicată, încrețită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
limbii”. Articolul polemic din 1914 despre „Mișcarea contimporană poetică“: „...anume neologisme și elemente de comparație și alegorii, cîteva corăbii, de pildă, porturi, rade, niște droguri și coloniale, cacao, eucaliptus, opium, eter și hașiș, cîrpesc la spate pantalonii versificatorului cu un petic violent: simbolism. Dar fondul sufletesc al concurenților e aproape același. Aceiași poporaniști sînt cei ce din pricina multor lipsuri de complexiune par incapabili de a asimila altă cultură decît aceea a țării lor. Ceilalți, felurit etichetați, au prins din lecturile în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avocatură Dooley, Donner și Dunne. Spuneți-mi, zice, ce culoare are ciuperca pe care ați contractat-o? Bursuc iese din baie, aplecându-se ca să încapă cu papagal cu tot pe sub pragul de sus; în crăpătura fundului i-a rămas un petic de hârtie. Are pielea buboasă și înroșită. Jumulită. Nici nu vreau să mă gândesc că stă pe veceu cu pasărea pe umăr. Și în capătul celălalt al camerei este Mona. Coacăză. Râde cu Caprifoi. Și-a prins codițele roșii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
E un copac care face flori, toată noaptea petalele trandafirii s-au scuturat și s-au lipit de mașina udă de rouă. Mașina lui Helen e roz ca un car alegoric îmbrăcat în flori, iar eu privesc afară printr-un petic de parbriz pe care florile nu l-au acoperit. Lumina dimineții care pătrunde prin stratul de petale e roz. Trandafirie. Peste Helen, Mona și Stridie, care dorm. În josul străzii, un cuplu în vârstă lucrează la răzoarele de flori de lângă casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
unui flux de energie negativă când omul își pierde „uzul rațiunii”. Pentru a ne elibera de această povară a creierului se recomandă efortul de a gândi sănătos și cu inimă bună. Prostul are o calitate esențială: își dă ireproșabil în petic. Râma se târăște de colo, colo, neavând nici cap, nici picioare. Unii oameni se târăsc pe pământ ca râmele, deși au și cap și picioare. Ciocârlia cântă pentru sporul omului să crească spicul mare și bogat; „omul cântă” de obicei
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
suntem pleava iară ceilalți sunt mai buni. Din grămada de paiațe se ridică azi sticleți, Încropesc o strofă-două și deja se cred poeți; În cuvinte fără noimă schilodesc vocabularul, Inventând neologisme ce descântă-originalul. Nu pot niciun vers așterne pe un petic de hârtie, Că vin snobii și pedanții să mă-nvețe poezie! Trebuie să fiu ca dânșii, altfel risc să par obscen, Convertindu-mi sentimentul în metafore de lemn; Trebuie din copci de ghiață sufletul să-mi fac altar, Ca să nu
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
s-avem parte, Ci să potolim odată setea noastră de dreptate! S-arătăm că românismul este singura simțire Ce îndeplinește țării dreptul ei la fericire! Prea ne-am detașat de toate, închistați în nostalgie, Evocând atâtea nume mari pe-un petic de hârtie; Prea înlocuim cultura cu tradiții-mprumutate Și elogiem eroii inventați de alte state! Ne hrănim cu deznădejdea că trăim declinul țării - Câți s-au ridicat să strige că-s la capătul răbdării?! Cât vom mai dormi-n mocirla denigrării
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
meargă jocu-n vise, dară Să nu știu cât plecat-ai fost! Pasiuni Să cant îmi place, Să joc, Să desenez în culori vii Ceea ce văd peste câmpii. Să pun culoare peste tot, Să bucur ochiul orișicui Cu roșu, verde și gălbui Pe petice de orișice. Iar cu aparatul foto, Ținut aproape, lângă mine Surprind instantanee vii Cu ce se-ntâmplă pe-astă lume. Floare de copilărie Copilăria-i ca o floare de mai. O rogi din suflet: „Mai stai!” Dar ea se grăbește
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
totul de la început, iar la început totul era sterp, lipsit de orice asemănare cu prezentul. Timpul a mai trecut și, încet-încet, apa a luat în stăpânire totul: cât vedeai cu ochii, numai albastrul cerului și al apei. Soarele era un petic auriu pe întinderea de valuri. La un moment dat, pământul a început să tremure, să bolborosească apa, ca și când ceva nu își mai încăpea în piele, voia să iasă... și atunci au început, s-au ridicat fermi, gata să atingă norii
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Aspida. Okurina Sicran. Numele străbunicului Okurina sta ascuns între două foi de pergament negru și-și lăsa umbra fulgurată de lumina obscură a veiozei să se întrevadă vag, ca un semn tainic și amenințător. Sicran mototolea absent cu vârfurile degetelor peticele de hârtie neagră, evitând să le privească, dar senzația lor tactilă îi producea un fior rece și lipicios, un gust amar și inevitabil de materie arsă, sub limbă. Le împingea ușor cu exteriorul palmei la o parte, ca apoi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cea veche a mamei - care era la ani lumină de Porsche-ul lui - și faptul că nu-i mergea radiatorul? Nu știu de ce, dar nu eram în stare să mi-l închipui pe Randall învelindu-se într-una dintre păturile din petice făcute chiar de mama. — Mamă, nu crezi că ar cam fi timpul s-o schimbi pe Nellie? Pe Nellie - mașina - o aveam de când eram eu mică. Își făcuse mai mult decât datoria. — Să renunț la biata Nellie? Niciodată! știi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
bobîrnac chiștocului său care încă mai fumegă, în doi timpi și trei mișcări cei care au fost pe fază și-au împărțit Casa Scînteii între ei, cît este ea de lungă și lată. — Și totuși au mai rămas încă destule petice ale cerului neexplorate, reia Tîrnăcop, știați că de fapt zodiile sînt treisprezece, adică număr cu ghinion? — Nu mai trage de timp, îl întrerupe Gulie, treci la subiect și spune-o pe-a lui Roja. E de bine sau e de
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
cu degetul înspre harta lumii agățată pe perete, îți vine să crezi sau nu, trebuie să le facem jocul, cel puțin pînă la un punct, rînjește. — Voi, regizorii, face Comandantul pe gînditorul, rîzîndu-și în barbă, v-ați dat mereu în petic făcînd pe deștepții, pe rebelii fără cauză. — Arta e artă, spune Regizorașul, dacă nici prin artă nu ieși din tiparele strîmte ale societății, atunci cum altfel s-o faci? încerc să trăiesc fiecare secundă prin artă, spune. — Promite-mi că
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
ia la revedere Patru Ace pe un ton oficial. — Care? întreabă Roja. — Că de la noi încă nimeni n-a plecat în cîștig, spune. Uite că pînă la urmă tot am găsit ce căutam, izbucnește Delfina triumfătoare, dînd la iveală un petic de hîrtie mototolit din buzunarul unei perechi de pantaloni bărbătești puși la spălat, exact în clipa în care Roja dă să iasă pe ușă, s-o întindă înspre cuibușorul lui de nebunii. Ce-o mai fi și asta? face pe
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
am simțit aroma parfumului ei și mi-am mijit ochii până ce-am fost răsplătit cu un chicotit. Pe când mă dezbrăcam, ochii mi s-au obișnuit cu lipsa de lumină și am văzut-o pe Madeleine - un nud luminos pe un petic de cuvertură. Ne-am împreunat atât de viguros, încât arcurile patului au izbit podeaua. Madeleine își croi drum între picioarele mele, podidindu-mă cu sărutări, mi-o întări și apoi se răsuci rapid pe spate. Am pătruns-o, cu gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
în altul, fiind când prea rezervat, când prea îndrăzneț. Cauza gafelor fiind mereu aceeași: nu mă gândeam decât la mine, nu judecam decât din punctul meu de vedere. Dar parcă niciodată nu mi-am dat, mai rău ca atunci, în petic. În fâșia de lumină care pătrundea de-afară prin ușa rămasă deschisă, am zărit o femeie căutând înfrigurată ceva. „Ce vrei? Ce cauți aici?” mi se adresă ea pe un ton înfricoșat și răstit. Am înțeles imediat ce căuta: un obiect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în multe locuri plămădindu-și creația, trebuie să recunosc că acolo și-a dat măsura adevărată. Văzând dunele de marmură inima mi-a bătut cu putere și mi s-a tăiat respirația. Fulgerau albe în lumină, deasupra ierburilor crescute pe peticele de pământ dintre stânci. Păreau puse acolo anume ca să le aducă aminte bătrânilor că nu trăiau într-o lume oarecare, că nu trebuiau s-o judece după azilul lor mizerabil. Dincolo de zidurile între care Arhivarul strângea hârțoage pentru o istorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a observat gestul și a zâmbit. „Nu te așteptai să mă mai vezi, nu-i așa, domnule sculptor? Mai ales după ce Francisc nu ți-a dat voie să treci”. „Da, așa e”, am bâiguit eu. Pe geam se zărea un petic de cer înstelat, cu o lună enormă, roșie, și am auzit respirația obosită a mării. Bătrânul s-a așezat pe marginea patului; avea fața încă mai plină de pete, semn că boala de la ficat evolua; apoi s-a ridicat, ferindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de aceea avea acum o Înfățișare neobișnuită, bălțată, jumătate stucatură georgiană crem, jumătate cărămidă victoriană cafenie. La exterior era mai pretențioasă decât o justifica interiorul, iar curte nu avea aproape deloc - doar una Împrejmuită cu zid, În spate, cu un petic de iarbă care abia dacă merita numele de grădină. Dar Întinderea vastă și vântoasă a câmpiei era la doar zece minute depărtare. Pentru Du Maurier, principala calitate fusese, În mod evident, salonul spațios, saturat cu lumină, pe care Îl folosea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
dramaturg: „A fost un vis, dar visul s-a sfârșit!“ Din cerul Întunecat Începu să curgă o ploaie subțire și rece. Lămpile de gaz se Înșirau Înaintea lui pe un Piccadilly aproape pustiu, azvârlind bălți de lumină pe trotuar, cu petice de Întuneric Între ele. Se Îndreptă hotărât spre Kensington. 3 Așa Începu convalescența lentă a spiritului. Duminică dimineață se trezi cu mult Înaintea zorilor cu un oribil sentiment de depresie și Își aminti imediat și cauza. Fără speranța de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
și de alta a 2 bulevarde lungi, pe unul compact și pe celălalt turn, cu bisericuțe scumpe și magazine cu vitrine moderne. La munte aerul cald și cel rece se rânduiesc, culmile crestate ale României sunt pline de zăpadă în petice estetice. Aerul e proaspăt. În V. Occidentul și-a pus amprenta pe stil de viață al persoanelor, pe educație, arhitectură și întrunirile la nivel înalt. Noi, cei tineri suntem inteligenți, puternici, bine pregătiți. Depinde de noi să salvăm lumea. Noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Cramm, pe cât de îndepărtată era China. Și totuși era prietenoasă. Zgomote de afară: ciripitul păsărilor. Un foșnet de arbuști stufoși. Urletele sporadice, îndepărtate, ale vreunui câine sălbatic. Nici o urmă de pași, nici un semn al prezenței umanității. O fereastră cu un petic de sac pe post de geam, fluturând în vânt. O ușă acoperită în același fel. Era locuința unui sălbatic, a unui naufragiat. Virgil Jones se integra în acea încăpere la fel de bine ca un elefant într-o solniță. Indul stătea așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
în păr, dar restul veșmintelor erau cu totul diferite. Pe deasupra pieptului gol purta o jachetă în dungi la un singur rând de nasturi. Pielea îi era cadaveric de albă. în jurul mijlocului avea un șir de mărgele de care atârnau două petice pătrate de material: un pătrat galben îi acoperea organele genitale și un pătrat albastru îi flutura peste fund. în rest era gol. Avea cercei de femei în urechi, fard roșu de femei pe obraji, ruj de femei pe buze. Sprâncenele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cer și stele, oceanul, universul; El nu-mi zărește ochii, el nu-mi aude mersul Ce-l sperie - trecutul - gigant cu visuri sumbre. Viitorul gol, nimica și umbra unei umbre. A clipelor cadavre din cărți el stă s-adune, În petice de vreme cătând înțelepciune. Ce înțeles au ele... ce este a lor fire? Nimicnicie, umbră, miserie, peire. Nu vrei s-asculți de mine. - Nu știi s-asculți. - Mi-e milă. Nu este dat ca omul cel muritor, în silă Să
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]