37,317 matches
-
acelei scene unice prin măreție și prin monumentalitatea ei tragică: hieratic și aproape mineral, corpul lui Ion Dumitriu era vegheat doar de Mircea Nedelciu. Captiv în scaunul său cu rotile, ghemuit încă și mai puternic acum din pricina suferinței morale, el plîngea monoton și ofta ritmic. Nu era acolo nici disperare și nici revoltă; pentru întîia oară în aproape douăzeci de ani, l-am văzut pe Mircea înfrînt, zguduit de o realitate pe care n-o mai putea controla. Vocea lui virila
Un statuar tragic by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17751_a_19076]
-
unică și rîsul acela de bărbat care stăpînește lumea fără nici un efort se stinseseră cu totul în fatalitatea suspinului. Această imagine îndurerata și tăcută se înalță din semiobscuritatea bisericii către claritatea unui moment mitic. Asemenea lui Ghilgames, Mircea Nedelciu își plîngea prietenul cel mai apropiat (cel cu care a vînat împreună lei), dar simțea poate și el însuși cît de aproape este răsuflarea necruțătoare a morții. La mai puțin de un an, în aceeași biserică, propriul său trup, chinuit de o
Un statuar tragic by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17751_a_19076]
-
dacă Mircea, scriitorul de succes, n-ar fi putut să aibă asemenea raporturi cu scriitorimea și că redactor la o editură sau la o revistă. Mulți colegi de breaslă erau, pe vremea aceea, de părerea că nu trebuie să-l plîngem pe Nedelciu. Circulau pe seama lui și tot soiul de zvonuri, colportate prostește sau cu rea intenție, pentru a-i diminua puterea de influențare. Pe atunci, n-avea cum să răspundă în scris acestor atacuri pe la spate, alt ghinion pe care
Nedelciu - conspiratie reusită by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/17774_a_19099]
-
aceste două evenimente, trăiesc în public. Era de datoria mea să îi servesc pe ceilalti în acord cu regulile stabilite pentru toți cei în poziția mea: să fiu acolo unde eram chemată, să îmi plec urechea la nevoile altora, să plîng cu ei sau să mă bucur cu ei, după cum erau împrejurările." Așadar, un om al datoriei, aplecat într-atît de mult către ceilalți încît propria să intimitate se dizolvă complet. Și într-adevăr, personajele importante care populează viața Domniței Ileana sînt
O printesă adevărată by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17754_a_19079]
-
sau Palatul Victoria cu cea pe care o văd în fața mea". Nobile (și gastronomice) trăiri! Rămâne numai de văzut dacă regulile politeții permit cuiva invitat la masa (de președintele României sau de prim-ministru, nu contează de cine) să se plângă ulterior de calitatea mâncărurilor. * Topul celor mai bogați scriitori români, publicat în CUVÂNTUL (nr. 6 din iunie 1999) cuprinde zece nume: 1. Adrian Păunescu; 2. Mircea Dinescu; 3. Sânziana Pop; 4. Dinu Săraru; 5. Ion Cristoiu; 6. Corneliu Vadim Tudor
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17773_a_19098]
-
Păunescu; 2. Mircea Dinescu; 3. Sânziana Pop; 4. Dinu Săraru; 5. Ion Cristoiu; 6. Corneliu Vadim Tudor (e scriitor?! - n.n.); 7. Cornel Nistorescu; 8. Gabriel Liiceanu; 9. Ion Vădan; 10. Laurențiu Ulici. Lipsește numele scriitorului Radu Vasile. * "Gândurile mele - se plânge Bujor Nedelcovici în LUCEAFĂRUL (nr. 26 din 7 iulie 1999) - sunt ca niște câini. Nu-mi dau pace zi și noapte. Mă hartuiesc, mă încolțesc... Lătra! Musca! Urlă! Îmi smulg liniștea și bucuria de a fi și a trăi!" Din
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17773_a_19098]
-
a "spiritului de geometrie", în raport cu "spiritul de finețe", o reprezintă năzuința de-a geometriza și ceea ce nu se poate supune măsurii (e aci o melancolie a Formei absolute, intangibile, care sporește lirismul, nefiind extranee, ci implicită substanței acestuia). Idealitatea interzisă plînge, leacul său fiind însă, pentru a spune așa, de natură homeopatica, adică o accentuare a "secetoasei" abstractizări: "atunci îți vine să crezi că și/ cercul varsă pe ascuns/ lacrimi/ și îți zici/ nu ar strică puțină secetă/ prin trădare" (puțină
Retragere si expansiune by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17761_a_19086]
-
aici lîngă rădăcini// cine să fi scris numele tău/ tocmai aici și nici nu te miri/ uite tocmai am terminat cîntecul prăpastiei// eu sînt de partea cenușii le-am zis/ fără false zapezi/ și nu încercați ei pot singuri să plîngă/ deasupra uneltelor// și-am adus o tablă neagră/ să se scrie pe ea esențialul/ doar știți că pe table negre se scrie esențialul" (în unghiul retragerii în vestminte albe). Incapabil a disciplină incomensurabilul, spontanul, inefabilul, nu-i rămîne decît satisfacția
Retragere si expansiune by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17761_a_19086]
-
postulează nu ca pe un reper al neîmplinirii, ci ca pe un cochet prilej al proiectării unui prezent debordînd de vitalitate metaforica: "Tu, departele meu/ mă ții captivă/ că pe o floare între file/ sub statuia de bronz; mi te plîngi/ că e grea libertatea/ de-a fi înălbit culorile toate/ că pînă și sîngele/ la ora această posaca/ e roz;/ visele toate adorm/ învoite/ dinspre ceasul cînd/ gerul devine carnal.// Departele meu/ înghițit de calești/ topite pe străzile calde/ pe
Retragere si expansiune by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17761_a_19086]
-
rezolvat. De vreme ce mobilele tot erau destinate să dispară, le cumpărăm mereu de la tîrgul de vechituri (rămas unul dintre locurile mele de shopping preferate). Totuși, aspectul dezonorant al situației noastre nu îmi scăpa în totalitate, pentru că am văzut-o pe mama plîngînd în momentul în care un portărel i-a ridicat pălăria de vrăjitoare pe care o purtase în Jeanne d'Arc, de Victor Fleming, în scenă în care era condusă la rug de o mulțime dezlănțuita. Mama transformase pălăria în abajur
Socanta Isabella Rossellini by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17788_a_19113]
-
plac, bănuiesc, definițiile, pentru că văd în ele un fel de a impune legi și reguli care sfîrșesc invariabil prin a-i încadra într-un spațiu precis, în care se simt prizonieri. Tata ne povestea de Comenius, care prin 1670, se plîngea de limitele limbajului verbal. "Ca să descrii un elefant unor oameni care n-au văzut în viața lor un elefant, trebuie să folosești o cantitate incredibilă de cuvinte, care, oricum, nu vor fi exacte. Mare, gri, cu trompa, nu sînt decît
Socanta Isabella Rossellini by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17788_a_19113]
-
din acea tabletă: "literatura de sertar", "demascarea comunismului". Dar aceste sintagme nu există în tabletă mea! Cum să te opui torentului de ficțiuni prin care ți se face portretul moral și ți se scrie biografia? Culmea este că dacă te plângi unor cunoscuți, ei nici nu consideră dramatică situația, nu îi sesizează caracterul reprobabil. Și aceasta pentru că în momentul de față, în România, aproape nimeni nu mai pune preț pe calitatea informațiilor. Cu dezinvoltura cu care în alte părți se mănâncă
AFLU DESPRE MINE... by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17825_a_19150]
-
iubirii" care "putrezește în stomacul maimuței", de "șobolanii care au ros biserică până la rădăcini" etc. etc. De la un moment dat indignarea să devine un scop în sine, poetul uitând să mai numească motivele indignării. El seamănă cu un copil care plânge în virtutea inerției, găsind o voluptate în continuarea la nesfârșit a supărării pe întreaga lume. Invocație nimănui, 1971, Elegii de când eram mai tânăr, 1973, Proprietarul de poduri, 1976, La dispoziția dumneavoastră, 1979, Democrația naturii, 1981, cuprind încă și momente de contemplare
Poetul care acuză by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17888_a_19213]
-
numar respectabil de volume, nivelul de trai i-a fost onorabil. I-a văzut lumina tiparului și un Jurnal cu excepționale pagini de polemică - cele, de pildă, în care replică Mariei Banus că dacă cineva n-are voie să se plângă de marginalizare ea este, mi s-au părut antologice și geniale. În mod cert, literatura noastră a câștigat de pe urma pactului. Starea morală a celui care semnase poate fi ghicita din aceea că, la un moment dat, părăsind întreaga agoniseală a
Firul cu multe noduri al Ariadnei by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17905_a_19230]
-
prin Postmodernismul românesc. În lucrarea să, literatura apare mereu ca subiect. Autorul se străduiește să răspundă la întrebarea " Ce a mai făcut literatura în ultima vreme?". În sfârșit, ar mai fi multe de spus despre eroizarea generației ^80. Mircea Cărtărescu plânge pe umerii celor care n-au găsit loc imediat după terminarea facultății în redacțiile revistelor literare sau au reușit cu greu să publice cărți. O adevarată nenorocire i se pare faptul că unii dintre optzeciști făceau naveta la țară, ca
Mircea Cărtărescu, critic literar by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17906_a_19231]
-
câțiva ani în Orient. Adoram muzica indiană. Însă o altă muzică a fost cea care m-a acaparat. Eram într-un aeroport, în China, într-o localitate mică, departe de lume și am auzit cântându-se Bach. Am început să plâng și traducătorul meu nu înțelegea de ce. Răsfoind unul dintre albumele dvs. - cel realizat în 1982 de către Fundația Națională a fotografiei - mi-a atras atenția tocmai un anume spirit contrapunctic ce domină "compozițiile" dvs. fotografice: un contrapunct al figurilor, al locurilor
Henri Cartier-Bresson - "Pentru mine intuiția e capitală" by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/17167_a_18492]
-
Gulagul. Dar folosea următorii termeni: "amalgamul hidos făcut azi între Shoah și durerea românească din vremea celor patru decenii de impostură." Amalgamul hidos ar fi opera celor care cutează să alăture comunismul de fascism. Așadar, dacă victimele Holocaustului se pot plînge de crime, victimele comunismului românesc ar trebui să aibă calmul de a recunoaște că regimul cu pricina a însemnat doar o impostură dureroasă. Atît și nimic mai mult. Dl Reichmann nu-și reneagă, cum se vede, duioșia față de Ceaușescu și
Precizări necesare by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17205_a_18530]
-
colorată de cîteva cuvinte englezești, ei speră de fapt într-un miracol, cel al unei liniștiri și senine asumări de sine, așa cum în Rusia speraseră în miracolul vindecării lui Menuhim. Cînd Mendel, în ziua în care îl mustrase, începe să plîngă, țăranul îl consolează în cel mai simplu mod posibil. Atingîndu-I umerii firavi, el îi șoptește: "Dormi, dragă evreule, dormi și te odihnește!" Somnul pe care i-l recomandă Sameșkin poate fi interpretat și ca moarte, ca abandon al eforturilor de
Religia suferinței by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17202_a_18527]
-
chip tradițional-ceremonios, poeta înregistrează moartea în chip stilizat, de ritual, ascunzîndu-i, pînă la un punct, miza reală: "La șapte ani se dezgorapă morții,/ Se pune os lîngă os în cutii,/ Și chiar cînd osul frunții li s-a ros/ Se plîng ca oamenii întregi și vii.// Trei zile stau la loc de închinare/ Și se-aduc flori la capetele lor/ Și li se spune cine s-a mai născut/ Și li se dau în grijă cei ce mor.// Apoi începe să
Poezia Ilenei Mălăncioiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17193_a_18518]
-
ielelor). Stihia morții suflă cu putere, împietrind alaiul nupțial: " Să bem vinul, de nuntă, mirele a murit,/ Mireasa a murit și ea,/ Nuntașii toți sînt morți și în pămînt am simțit/ Cum hora miresei se învîrtea" (Taci, mireasă, nu mai plînge). Viziunea trece nemijlocit în coșmar, sub imboldul aceleiași dorințe irepresibile de-a percepe stagnarea vieții, fixitatea mortuară: "Aplecați asupra mea stau ochii tăi/ Ca desprinși din fruntea visătoare,/ Într-un dulce haos se-nvîrtesc tăcuți/ Cu priviri apăsătoare.// Mă trezesc înspăimîntată
Poezia Ilenei Mălăncioiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17193_a_18518]
-
va să vină/ Și mă gîndeam cum să fac să-ntind mîna/ Spre cele două canale de vid/ Și să le-nchid" (Stăm față-n față). Zeul fals al proslăvirii comuniste nu e decît un canibal: Nu pot să mă plîng de foame,/ Hrana mea din ceruri vine,/ Dar mi-e teamă pentru zeul/ Ce se va hrăni cu mine" (Nu pot să mă plîng). Teama thanatică dobîndește o valență antitotalitară. Din nou revine tonul bacovian, înhămat la carul prezentului: "Întreg
Poezia Ilenei Mălăncioiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17193_a_18518]
-
-n față). Zeul fals al proslăvirii comuniste nu e decît un canibal: Nu pot să mă plîng de foame,/ Hrana mea din ceruri vine,/ Dar mi-e teamă pentru zeul/ Ce se va hrăni cu mine" (Nu pot să mă plîng). Teama thanatică dobîndește o valență antitotalitară. Din nou revine tonul bacovian, înhămat la carul prezentului: "Întreg orașul era plin de morți,/ Ieșiseră în strada principală/ Așa-mbrăcați în hainele de gală/ Pe care cît ești viu nu prea le porți
Poezia Ilenei Mălăncioiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17193_a_18518]
-
povestit, dar de ce s-ar fi gîndit bărbatul să-i aducă tocmai o oglindă?! Dacă ar fi fost ca ea să-și vadă urîțenia, ea asta ar fi văzut, fără probleme și atunci poate că nu și-ar mai fi plîns propria soartă, ci bărbatul, care - ce lipsă de gust! - îi preferă o rivală neatrăgătoare. În povești, oglinzile sînt obiective. Știm asta de cînd cu Albă-ca-Zăpada. Dacă te ajută un prieten, ce te ia de mînă și te duce la oglindă
Chipul, moartea si oglinda by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/17186_a_18511]
-
vîrfuri. Un alt istoric literar consideră a putea afla o similitudine între poemul lui N. Nicoleanu, Secreta mea durere, și Melancolia lui Eminescu. Reproducem textul lui N. Nicoleanu: "Secreta mea durere se va-ngropa cu mine/ Și nimeni nu va plînge la capu-mi arzător,/ Un plîns de vecinic doliu, de vecinice suspine,/ căci vieața-mi fu o lungă oftare de amor/ Zadarnică, perdută ca și cum n-ar fi fost!// Căci razele speranții și glasul mîngîierii/ Nu și-au vărsat lumina pe sufletu
Contemporani cu Eminescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17208_a_18533]
-
local și o coloratură precisă. N-au nimic global, e adevărat, dar cel puțin au autenticitate și vorbesc întregii lumi, pentru că ele se adresează cuiva anume, unui anumit public, care poate vibra recunoscându-și emoțiile și necazurile, poate să se plângă pe sine și să râdă de sine însuși. Și dacă, din pornire, portretul schițat seamănă, lumea întreagă se va recunoaște. Pentru că universalitatea unui text de teatru nu constă în locul unde acest text a fost scris, ci în umanitatea care se
27 martie, Ziua Mondială a Teatrului by Michel Tremblay () [Corola-journal/Journalistic/17232_a_18557]