5,205 matches
-
se simte, ești la fel de neștiutoare și de nevinovată ca un lup care ar mușca fără dinți; dar mușcătura aceea, gîndește-te, ai Învățat-o cînd erai Înzestrată cu instrumente riguros adaptate la ordinea lumii - ordinea lumii, haosul fericit dospind În spatele acestor pleoape de păpuși adormite. E suficient un copil profet să-și ridice degetul ca să apară pe fiecare chip două găuri negre și tot universul absorbit acolo Înăuntru ca un cuvînt fără litere, ceva ce nu se poate rosti, așa ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
am pus capul pe genunchi și am plâns și-am tot plâns. Când m-am ridicat să intru în casă, pe strada principală se stingea și ultimul neon. Îmi simțeam ochii ciudat din cauză că mi se lipiseră genele și mă dureau pleoapele. N-am încuiat ușa. Nimeni dintre cei care locuiau în vale nu-și închidea ușa noaptea sau altcândva. Semințele dispăruseră de unde le pusese tata, lângă ușa de la bucătărie, probabil că venise să le ia când eu și tanti Mae aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
fusesem lovit. Am fugit până în spatele tejghelei unde știam că domnul Williams ține bandajele. Am luat unul și l-am apăsat pe zgârieturile pe care mi le făcuse cu unghiile. Fața îmi ardea. Mi-am simțit ochii pulsându-mi sub pleoape, ca și cum ar vrea să-mi iasă din orbite, părul mi-l simțeam de lână și vroiam să mi-l smulg din cap ca să mă răcoresc. Când mi-am venit în fire, am început să mă gândesc la ce s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
Tot o cunoșteam îndeajuns de bine. Și nu era beată. Dar băuse? — Da, am recunoscut fără tragere de inimă. A băut doar câteva pahare, ca să spunem așa? D.I. Fincham s-a uitat la mine cu sprâncenele ridicate, așteptându-mi acordul. Pleoapele lui rozalii, alunecând de sus în jos arătau de parcă ar fi fost jupuite, întoarse pe dos, cu genele roșcate abia vizibile. Mă întrebam de ce nu și le vopsește. într-o nuanță de șaten deschis ar arăta chiar autentice. în ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
draga mea! Oamenii se uitau împrejur, pisica își schimase locul și trona acum de pe o etajeră ca o statuie. - E aici cu mine, în lumină albastră, spuse Rudi, după care tăcu. Ochii i se scufundaseră în orbite. Pupilele dispărură în spatele pleoapelor. Dar corpul îi era cald, ca și cum ceva mai ținea încă de viață. Mâinile se odihneau pe piept și șalul de rugăciune forma valuri și imaginea unor pene împietrite. Menora fusese așezată la capul lui Rudi. Unul dintre bărbați spuse: - Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ochi. Îi țineam părul strâns la ceafă și-i priveam de foarte aproape ochii mici, alungiți. O clipă, ochii aceștia plini de o suferință întunecată mă priviră, apoi, probabil, neputând să-și rețină lacrimile zgârcite de bărbat, se ascunseră după pleoape în timp ce între sprâncene se adânci o cută îndărătnică. Imediat ce ochii i se închiseră, auzii un glas necunoscut, tânguitor. - Vadimă Tuă Dragul meuă Tu singur-singurel mă crezi. Și pentru prima dată, simțind cum mâini puternice de bărbat mă prind pe după umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ceafă. Țin ochii mijiți ca un om care se deplasează rapid în întuneric și se teme să nu se lovească de ceva ascuțit. Dar nici clipitul din ochi, nici limpezirea imaginii obiectelor nu-mi aduc vreo ușurare. Închid ochii, însă pleoapele preiau încordarea lor: devin imobile de parcă ar aștepta o lovitură. Stau la masă. Cu cât stau mai mult, cu atât sunt mai rigid, cu atât mai greu îmi este să mă mișc din loc. În această noapte a cocainei, întregul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ce-mi umpleam gura, înghițeam totul, fără să mestec, apoi iar o umpleam, mârâind și fiind în același timp stăpânit de dorința de a râde nervos de propriul mârâit. Când, după ce am terminat de mâncat, au început să mi lipească pleoapele, m-am târât spre divan și m-am culcat, simțind imediat cum în picioarele întinse ceva a tresărit moale. Am visat cum sărmana mea mamă bătrână merge în paltonul ei peticit prin oraș, căutându-mă cu ochii stinși și plini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
care se pătrunde greu în epoca noastră socialistă. Acolo bolnavii sunt internați nu pentru boala lor, ci după folosul pe care îl aduc sau, în cel mai rău caz, îl vor aduce revoluției. Maslennikov asculta cu o mină întunecată. O pleoapă umflată îi acoperea aproape complet ochiul. La întrebarea prevenitoare a medicului-șef dacă are rude sau prieteni care l-ar putea îngriji, a răspuns că nu are. După o scurtă tăcere, a adăugat că mama i-a murit și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
torsului, care îi imobiliza și brațul stâng peste piept. Un tub de drenaj ieșea de sub fâșiile de tifon, coborând undeva alături de pat. Încercă să își dea seama dacă e singur sau mai sunt și alți pacienți în paturile din jur. Pleoapele îi deveneau din ce în ce mai grele și Cristi se lăsă iarăși în voia somnului. Când își reveni, era de acum dimineață. Soarele strălucea puternic și aerul proaspăt de afară pătrundea prin fereastra întredeschisă. Se simțea mai în putere, dar durerea în piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dacă rezistă. Din momentul acela se concentră să se controleze. Știa ce trebuie să facă și se străduia din răsputeri să-și revină. Își încordă toți mușchii, aducându-și-o în gând pe femeia care se afla în spatele său. Închise pleoapele și încercă s-o vadă cu ochii minții pe Ileana. Chipul ei blând îi aduse puțină liniște. Se părea că aceasta era metoda. Își alungă orice alt gând din minte și, își dădu seama că încet, începe să se liniștească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pe terenul ei și astfel să-l prindă în capca nă. Se întoarse cu spatele, recunoscător lui Calistrat care, așa cum era el, se străduise să-l inițieze în tainele muntelui acela blestemat. Zâmbi amar și își strivi o lacrimă între pleoape, îi era dor de Moș Calistrat. Ciudat, în tot acest timp, nu simțise nici o dorință să se întoarcă, iar pe bătrân nu-l mai văzuse de când plecase din Baia de Sus, cu trei ani în urmă. Până la telefonul primit alaltăieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Ileana. Nu credea că va coborî în camera de zi, aspectul feței sale nu era cel mai potrivit pentru o masă în familie. Închisese numai puțin ochii, doar cât să rememoreze evenimentele zilei. Nici nu-și dăduse seama când adormise, pleoapele deveniseră dintr-o dată grele și somnul îl furase pe nesimțite. Cineva se juca cu o oglindă, încăpățânându-se să-l orbească. Deranjat, întoarse capul și deschise ochii supărat. Razele soarelui matinal se strecurau printr-o fantă în perdeaua de la geam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
zile, i-au desfăcut contractul de muncă. Atunci m-am hotărât să merg acasă la Vișinescu. Ți-am spus ce am găsit acolo. Inspectorul rămase tăcut. Era sleit de puteri. Oboseala își spunea cuvântul, îl durea capul și își simțea pleoapele grele. Câteva ore de somn i-ar fi prins foarte bine, înainte de a porni din nou pe munte. Urma o noapte grea. Trebuia să închidă la loc vâlva în bârlog, numai că, de data asta, situația era mult mai dificilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acoperită de rouă. Începea să se întrebe dacă așteptarea sa urma să dea roade. Poate că în noaptea aceea Calistrat nu avea de gând să plece de acasă. Se rezemă ușor de zidul casei, respirând adânc. Parcă avea nisip sub pleoape, era nedormit de multă vreme și îl ajunsese oboseala. Își scutură repede capul, străduindu-se să rămână cu ochii deschiși. Nu avea voie să ațipească nici o clipă. Tresări, devenind dintr-o dată atent. De dincolo de ușă răzbă teau niște lovituri înfundate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
viață. Desigur că nu putea decât să se bucure de acest lucru, însă nu își explica și cauza. De ce tocmai acum și nu mai devreme? Nu mai conta, important era că se putea ajuta de el. Se opri și coborî pleoapele. Strânse cu putere toiagul și își imagină că se află lângă Simion Pop. Senzația de plutire îl făcu să se dezechilibreze ușor. Deschise repede ochii, la timp pentru a vedea spinarea bătrânului la numai o palmă în fața sa. Ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Căderea încetinise, oprindu-se apoi de tot. Acum, o forță căreia nu i se putea opune îl trăgea tot mai repede spre lumină. Nu știa când își revenise în simțiri, trecuse un ceas, poate două, ori numai o bătaie din pleoape. Era un nonsens, însă timpul nu mai exista, știa asta cu certitudine. Întins pe spate, plutea într-un ocean de liniște, netulburat de nimic. Deasupra, era nemărginirea cerului spuzit de stele. Ochii îi avea închiși însă putea vedea fără nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
însă timpul nu mai exista, știa asta cu certitudine. Întins pe spate, plutea într-un ocean de liniște, netulburat de nimic. Deasupra, era nemărginirea cerului spuzit de stele. Ochii îi avea închiși însă putea vedea fără nici o opreliște prin pielița pleoapelor. Ori poate nu? Nici nu era nevoie să întoarcă capul pentru a ști ce se află în jurul său. Simțea cum se ridică tot mai sus, peste Muntele Rău. Stânca Adevărului era chiar dedesubt, o vedea ridicându-se din marea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Zăceau cu fața-n sus În bezna beznelor din dealul Celionului cu mîinile Împreunate a rugă, precum morții cei morți, ei trei, Dionisie și prietenul său Malhus, iar ceva mai Încolo, Ioan, cuviosul păstor cu al său cîine, Kitmir. Sub pleoapele plumbuite, Îngreunate de oda somnului, sub pleoapele lor aghesmuite cu balsam și cucuta visului, nu se Întrezărea semiluna verzuie a ochilor pieriți, căci bezna era deplină, bezna jilavă a timpului, negura veșnică a grotei. De pe ziduri și din bolta peșterii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
beznelor din dealul Celionului cu mîinile Împreunate a rugă, precum morții cei morți, ei trei, Dionisie și prietenul său Malhus, iar ceva mai Încolo, Ioan, cuviosul păstor cu al său cîine, Kitmir. Sub pleoapele plumbuite, Îngreunate de oda somnului, sub pleoapele lor aghesmuite cu balsam și cucuta visului, nu se Întrezărea semiluna verzuie a ochilor pieriți, căci bezna era deplină, bezna jilavă a timpului, negura veșnică a grotei. De pe ziduri și din bolta peșterii se prelingea apa veșniciei, susurînd lin pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
bolta peșterii se prelingea apa veșniciei, susurînd lin pe vîna stîncii, precum sîngele În venele adormiților, iar uneori stropii cădeau pe trupurile lor trudite, pe chipurile lor Încremenite, rîurind printre ridurile frunții Înspre scoica urechii ori oprindu-se În arcada pleoapelor, după care se scurgeau precum lacrimile În găvanele străvezii ale ochilor, ca apoi să fie zăgăzuite de genele ochilor hieratici. Dar ei tot nu se trezeau. Surzi, cu auzul pecetluit de plumbul somnului și de catranul beznei, zăceau neclintiți, privind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ori de bătrîn neputincios; oare și ăsta fusese tot vis, mîntuirea? Apoi cîntările și ochii tinerilor care-l purtau și care nu se Încumetau să și-i ridice spre el, le vedea doar sprîncenele dese de sub fruntea Îngustă, ca și pleoapele Întredeschise de sub gene; apoi gîturile țepene și dezgolite, iar pe scăfîrliile acelora care-l purtau Înaintea sa pe Malhus se răsfîngea lumina care cădea pieziș din Înălțime, ca din ceruri, ca din rai, În vreme ce mulțimea, aflată pe de lături, ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
dintre copii Îl privea cu niște ochi lumești, și totuși angelici, abia i se păru că unul din ei Îi căuta privirea, nici n-apucă să Întoarcă bine capul spre el, că acesta capitulă, coborînd peste ochi cortina plumburie a pleoapei cu liziera genelor, văzîndu-și mai departe de cîntare, cu ochii mijiți și cu o gură deschisă rotund, ca un pește, Încît Dionisie presimți În privirea camuflată, În gura ca de pește, o anume fățărnicie, o detașare voită, poate considerație, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
sufletului său, vise depărtate ce-i biciuiau ochii ca o văpaie, ca aripile pîrlite ale Îngerilor, Încît el va Închide ochii strîns, dureros de strîns, iată, nu de beznă și năluciri, ci de preaplinul luminii; dar le desluși felurimea de după pleoapele temeinic trase, căci În cuget, la frunte, de după țeastă, chiar Între ochi, chiar În miezul văzului, pîlpîiau rotocoale roșiatice, roșiatice și sinelii, și vineții, și gălbui și verzulii, și iarăși rumenii, care, de bună seamă, tot lumină era, nicidecum nălucire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
săvîrșește pe sine, care se isprăvește În flacără și fum, În pîlpîire și Întețire, În jar și tăciune; Într-adevăr, aceea era lumina! Nu era lumina rece a lunii, ci lumina zilei lui Dumnezeu, lumina soarelui, care oricum răzbate prin pleoapele oblonite, lumina care, aidoma unei rumene văpăi, se strecoară prin Împletitura deasă a genelor, care se vîră sub porii trupului, lumina zilei care se simte cu fiece părticică a trupului ivit din bezna rece a grotei, lumina caldă și blîndă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]