1,866 matches
-
că era urmărit de două femei, Valerie Cossom și, ceva mai în spate, de Diane. În urma celor două femei venea preotul, iar în urma părintelui Bernard, veneam eu. Tom își ținea în palme capul care continua să-i dea senzația că plesnește. Petrecăreții, satisfăcuți de isprava lor, râdeau și țopăiau în jurul lui. Câțiva atinseseră acel stadiu de beție în care a continua să bea și să petreacă devine o necesitate. Rupert Chalmers, fratele lui Maisie și fiul lui Vermont Chalmers, care locuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
vitraliul acela pe care l-a crăpat o piatră. N-ar trebui să-l reparăm? L-a crăpat o cană de bere, nu o piatră, am auzit-o când a căzut. Dar fereastra n-are nimic. Da, totuși geamul e plesnit, ar trebui să spunem cuiva. Crezi că John Robert stă și meditează la povestea asta? Nu, meditează probabil la cartea lui de filozofie și a uitat complet de noi. Uneori mă întreb cât de des își aduce aminte măcar că existăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
doilea strigăt pe care îl auzi Alex în acea seară. Numai că n-a fost un strigăt, ci mai curând un prelung urlet lugubru, ca de animal încolțit. Închise ușa după ea cu asemenea violență, încât o bucată din vitraliul plesnit de pe palier căzu pe pajiște. Simțea o durere care-i sfâșia partea din față a trupului, de parcă fusese despicată cu un cuțit. Intră în dormitorul ei și căzu cu fața în jos, pe pat, ca moartă. Tom sună la ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
I-ai spus lui Hector Gaines. Nu i-am spus. — Ba da. Ești un mincinos abject. Emma ridică o carte (propriu lui exemplar din Istoria războiului peloponesiac de Tucidide) de pe măsuța aflată lângă vasul mov cu roze fanate și-l plesni cu ea pe Tom peste obraz. Instantaneu, se luară la bătaie. Amândoi erau puternici și agili, foarte îndârjiți, dar nici unul dintre ei nu se pricepea la luptă. Tom îi arse un pumn zdravăn în umăr. Emma se năpusti în pieptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
realizeze ceva care păruse să fi devenit pe veci imposibil: să zacă pe spate, cu ochii închiși, să se simtă liniștit, și somnoros, și nesperiat, în deplină pace. Dar în același timp se simțea tulburat și confuz de ciudat. Ceva plesnise, cedase, și era (așa să fi fost oare?) mai bine. Nu voia să examineze îndeaproape noua stare de lucruri, știa că, de acum înainte, nu va mai dori să examineze nimic îndeaproape. Voia să-și petreacă restul vieții în pace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
așa da. La care Niusea o privește pe prietena ei cu o admirație perplexă și spune: Da' tu, draga mea, ai învățat românește ca o adevărată româncă. Numai cum rămâne cu covorul tău de plante de apă? Trestie! Marusia se plesnește cu palma peste frunte, mândră și ușurată că și-a amintit. Covor de trestie? se miră Niusea. Nu, draga mea, tu niciodată nu le nimerești! Covorul de trestie se cheamă rogojină! Uite vezi, și la asta mi-am amintit cum
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de vorbă cu altcineva de-al casei. Sau poate că nu cu cineva de-al casei. Poate că vorbea cu tânărul funcționar, aflat în gazdă, cel care îi întinsese cândva jartiera de pe coapsă și îi dăduse apoi drumul s-o plesnească peste piele? Nu, cealaltă voce era tot feminină. Ba chiar, în chip straniu, desluși ce spunea cealaltă voce: Nu sta în dreptul ușii, Silvia!... Fata care fusese strigată Silvia aruncă o privire fugitivă și indiferentă de pe coridorul luminat spre fereastra dindărătul
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
tăvălească prin toate glodurile și mărăcinii câmpului de instrucție? Drept să spun, la început nici eu nu-l aveam la suflet pe flăcăul acesta. Prea te privea nu știu cum când îi făceai o observație. Îți arunca doar o privire care te plesnea ca o țandără de cremene drept în frunte. Încolo, un executant fără cusur. Și ce trăgător! Am să-l țin lângă mine cu orice preț. Și nici nu știu cum să i-o spun. Da’ ce nevoie e să i-o spun
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
periculoși - a sugerat tânăra. - Noi credem că englezii nu mai au forța să se refacă. Nici moral și nici material. Le- am dat o lovitură prea puternică, ca să nu se învețe minte - a venit cu o contrapropunere unul din comandanți, plesnind de orgoliu, el neconcepând ca o femeie să facă considerații de ordin tactic și să aibă cuvântul hotărâtor în chestiuni militare. Cu toate acestea, prin lovituri succesive, descurajante pentru năvălitori, valea Loarei a fost eliberată chiar în ziua de Paște
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92336]
-
care va vesti sfârșitul rugii de seară a călugărilor... Priveam către fereastra Zânei, unde speram să disting măcar cea mai vagă lumină. Dar... întunericul era a toate stăpânitor... Când răbdarea mea a ajuns la un punct în care ar fi plesnit ca o coardă întinsă peste măsură, clopotul mănăstirii și-a trimis primul dangăt, semn că vecernia a luat sfârșit... Bătrânul a făcut semnul crucii, cum numai călugării știu a-l face, și s-a ridicat în picioare. Cu pas măsurat
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
pe ouate când... ...undeva, departe, îl redescoperim pe Ghelasse, corespondent voluntar la Expresul, tânăr cu originea sănătoasă, mama sa născând corect și patriotic încă patru pramatii. Ghelasse pivotă brusc pentru a salvgarda sticla aproape goală, moment în care ușa îl plesni peste frunte, ca și cum cineva uitase ceva. Interveni Calache, absolvent al unui curs de prim ajutor la pompieri. După primele șase palme Ghelasse se desleșină. Ochiul său valid distinse mai întâi gura sticlei și, peisaj în continuare, cele patru țâțe ale
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
le mai arată fotografii compromițătoare, nu-i mai amenință cu ..., astăzi fotoliile sunt mai moi ca niciodată, iar medaliile sunt făcute din cel mai nobil metal, așa că nu e cazul să asudăm, să fim bănuitori... Limbile de șarpe ale visului plesnesc cum niște bice deasupra podiumului. Vorbele poeților rostogolesc acum zarurile, tocmai acum cînd se Împart medaliile celor merituoși, tocmai acum. Aici, unde luna plină cu vene groase de bou taie cu lama cerul, lăsînd să se scurgă-n pămînt voma
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
de Rimbaud cu-al său Un anotimp În infern ― nu este un corpus poetic detaliat, ci un poem cap- coadă, secvenționat strategic, În care se Încearcă, printre altele, și trasarea unei dimensiuni ludice a fatalității: «Limbile de șarpe ale visului / plesnesc cum niște bice deasupra podiumului. / Vorbele poeților rostogolesc acum zarurile, / tocmai acum cînd se Împart medaliile celor merituoși, / tocmai acum.» sau: «Veniți să dansăm pe scara lui Iacob!,/grădinile-s deschise, / asemeni unor bobine de inducție/ Între polii cărora putem
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
ei de lucru, un carton alb, îmi atrase atenția. Ce-i asta? L-am luat în mână, l-am desfăcut. O invitație-la nuntă, la nunta ta cu Cici. Am simțit cum m-a spintecat o durere groaznică, parcă mi-a plesnit ființa în milioane de bucăți. Camera a început să fugă de sub picioarele mele și m-am prăbușit pe jos, fără cunoștință. Când s-a întors Alexa, nu-mi venisem încă în fire. Îngrijorată, m-a luat în brațe, m-a
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
pe care trebuia să-1 alerge chiar Lică în cursă de stăpân. Ada avu un râs ascuțit, isteric: - Ăsta e cal de regiment, nu de curse . Nu isprăvi cuvântul și țipă cu toată gura. Printr-o mișcare brutală, neprecugetată, Lică o plesnise peste mâini cu cravașa. Dunga albă lăsată de curea se desena pe brațul înroșit. " Tot era să plec așa și așa!" se gândi Lică sumar. Dar de ce tăcea muierea? Mușcîndu-și buzele înroșite, Ada de usturime abia își ținea lacrimile. Dunga
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
și spunîndu-i - nici ea nu știa cum îi veneau cuvintele așa de la locul lor: - Nu mai știi de fie-ta. Mă lași ăstora . Te-ai dat cu prințesele! Să știi că am să mă iubesc cu moșul! Ca să n-o plesnească în stradă, într-o zi de derby, Lică, cu o stăpânire admirabilă, șuierase între dinți: "Moașă-ta!" deși modica Mari nu avea nici o vină. Totul lucra pentru idealul lui Rim! Doctorul Rim era pe cale să-și ajungă idealul! Sia înțelesese
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
și ei. Dar Mini era nervoasă, nu avea poftă nici nimic. - Cum? Crezi că ... Rim ai- fi putut ghici? De ce glumești Nory cu lucruri care nu sunt de glumă? Tu singură ai fost acolo deunăzi. . . - Că-mi venea să-i plesnesc pe toți! brusc la amintirea acelui dejun. - Vezi ... Ai fi putut atunci, și chiar mai demult, să împiedici . - Eu! Asta e bună! Mă scoți acum fi făcut eu? Știi cât era de mulțumită Lina ceea . Lina, de teama unei pri-
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
în fața ei, fără rost. . . sau pentru că venise pregătită să vorbească și nu cutezase să spună Linei nimic . . . sau pentru ca să afle dacă baba știe . . . sau numai răspunsese întrebării mute pe care i-o făcea baba! Baba întîi rămăsese tâmpă. Apoi își plesnise tare palma aspră peste obrazul zbârcit și ieșise în brânci ca o turbată, mică, cocoșată; cu un petic de șal zdrențuit, cu rochia târâș, alerga pe coridor. Mini se sculase și din ușă se uita după ea. Părea că patinează
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
și-a serbat rotunda vârstă de șaptezeci de ani. Singur, și el. A trăit, cu o femee, mai bine de trei decenii. Nu a rezultat nici un copil. Brusc, familia lor s-a rupt. Ca o coardă, care, fiind excesiv întinsă, plesnește, de la punctul cel mai slab. Cel mai uzat de vreme. Fără alte explicații. Și, s-a mutat, alături cu casa ei. Și-a reparat, acolo, casa bătrânească, de la tatăl său, pe care a făcut-o, ca pe o floare din
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
personajele rămase în suburbii și care trebuiau să participe la ultima masă a Palatinului, pentru care se făceau pregătiri de multă vreme ca pe masa cea de taină să poposească mrene din strâmtoarea Siciliei, mrene grase, mari și cu burțile plesnind de icre coapte, stridii, răsfrânte pe tăvi ca niște gulere de la cămașa de mire, din Maiendros, buze late și grase de crap, cu mustățile încă la vedere, din Skiathos, scoici viu colorate, cu valvele abia deschise, aduse din Paloris și
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93063]
-
pătată, de doc colorat, cefile rase îi atârnau în trei valuri. De o grosime nemaiauzită, fiecare mână și picior al său păreau un stâlp gros, cu degete ca niște cârnați păroși. Peste pantalonii largi, bine umpluți, și sub haina care plesnea la cusături, o flanea roșie, plină de pete slinoase, îi contura tenderul. Cu bărbiile revărsate, fața ciupită lucea de grăsime ; nasul gros și buzele vinete țineau bună companie unor ochi bolovăniți. Afacerea cu golitul haznalei numai Voicea o angaja. După ce
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
clienta și negustorul trecură mai departe. După o cercetare generală, cocoana se întoarse la oglinda de cristal și, brusc, oferi două sute. Zâmbind trist în colțul subțire al buzelor, domnu’ Lupu scoase un hm ! jignit și surprins. Lui ginere-său îi plesneau ochii în cap. Conveniră totuși, în cele din urmă, la două sute zece lei. „Am eu acuma o nevoie de parale !...” Când, în sfârșit, clienta pleacă, bătrânul Lupu își freacă mâinile, iar domnu’ David ține deasupra cheliei grase pălăria șii sărută
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
întuneric i-am simțit privirea bănuitoare. - Ei, zise domol celălalt. Acuma-i mai bine, rău era înainte. Țin minte, tătuța era pușcaș ș-avea o pușcă din cele vechi ; ici era tigăița cu prav : băgai furtuială în țavă și, când plesnea acul, saprindea pravul. Întăi făcea proașcă fumul în ochi și de-acolé pornea de da drumul la glonțuri. - Măi ! râse celălalt. Se vede că erau înapoiați... - Boier era unul Iordache Cananău, continuă bătrânul. Trăia cațaonul c-o muiere. Îl chema pe
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
să Înceapă spectacolul. Juan Lastarria Îi făcu loc ducesei alături de el, sorbi o Înghițitură de whisky și, privind-o cu coada ochiului, porunci să Înceapă spectacolul. Susan se uită și ea la el: ce fericit era vărul Juan, cu pectoralii plesnind sub cămașa de mătase, cu pîntecul umflat pe care Încerca să-l ascundă cu ajutorul croitorului, cu mîna vîrÎtă Între nasturii de la haină, Într-un gest insuportabil, cu mustăcioara dreaptă umbrindu-i buza de sus cum văzuse el În tinerețe În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
recăpătă echilibrul și o lăsă să treacă Întîi pe soția lui, sluta. Acum venea spre ei Susan, cu șuvița blondă la locul ei și o săruta cum se cuvine pe vara ei, iar el se umfla În pene mai-mai să plesnească, Își Înfoia pieptul și se apleca pentru a-i săruta mîna. Și Susan suporta sărutul. Intrînd În marea sala a palatului. Lastarria se gîndi la nenumărații strămoși ai lui Susan și la vechea tradiție a familiei, dar chemarea prezentului era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]