1,760 matches
-
supuse și luă una dintre ele. ― Înghite-o! Clătină negativ din cap. ― Nu înghit chiar orice pilule necunoscute. ― Este pentru protecția ta. Ți-o jur ― o contraotravă. ― Dar n-am luat nici o otravă ― replică răbdător Gosseyn. Prescott închise cutia, care pocni ușor. O băgă la loc în buzunar și făcu un pas înapoi, în timp ce cu mâna cealaltă scoase un revolver. ― Gosseyn ― îi șopti el ― sunt încolțit. Înghite sau te curăț Pericolul părea ireal. Gosseyn se uită la pilulă, apoi la Prescott
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
nu va găsi pe nimeni pe puntea de comandă. Speranța i se spulberă, însă, chiar în clipa când ajunse în dreptul coridorului principal: acesta era plin de oameni. Se ridicaseră baricade, iar în aer plutea un miros caracteristic - de ozon. Armele pocneau, fumegând. Grosvenor privi cu atenție prin grilajul ascensorului, încercând să priceapă ce se întâmpla. Situația era foarte gravă. Cele două intrări ale postului de control erau blocate de zeci de vehicule electrice răsturnate, înapoia cărora stăteau ghemuiți o mulțime de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
vrut să profite de rara ocazie în care bărbatul ei nu părăsește din zori domiciliul conjugal, și-i îmbrățișase umerii cu spătarul scaunului cu tot, plină de toată tandrețea unei dimineți intime de iarnă, cu căldură în casă, lemne care pocnesc alene în sobă și aromă de cafea în încăpere. Dar soțul ei era într-o stare care nu-i permitea visarea. Îi desprinse ușurel mâinile, sărutându-le în căușul palmei, și se cufundă în recitirea știrilor despre Mitropolitul Ghenadie. Doamna
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
pune capăt prostiilor ăstora. Cayle se uită lung la necunoscut și ceasul de alarmă al primejdiei ticăia atât de tare în capul lui încât îi răsuna prin tot creierul. Cred că am să mă duc acasă", murmură el. Cineva îl pocni peste față destul de tare. - Mai lovește-l! strigă dolofanul. Este încă pradă unui acces afectiv. A doua lovitură fu și mai puternică. Cayle se trezi din ceața aceea amețitoare, înțelegând brusc că e într-o primejdie de moarte. - Dar ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
și dumneata, aerul pe care îl deprind acolo... parcă sunt hipnotizați. El era cel care știa totul și, Doamne, ce dificil s-a mai dovedit! Am început să-i spun că nu sunt fraier și m-am trezit că mă pocnește peste picioare. Am făcut o mișcare cam prea rapidă când m-am întors să scot banii din seif și o nouă explozie mi-a retezat o parte din păr. Și arătă o porțiune de chelie în creștetul capului. Hedrock o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
era nevoie să-i ceară să vadă caii. Îi găsi pe toți șase purtați „la coardă“ de băietani echipați după reguli de echitație. I se strânse stomacul a mia oară: așadar doctorița avea șase bărbați, pe care îi chema doar pocnind din degete. Ea tocmai văzuse cum se schimbă la față și îl întrebase: — Ești bine? A, da, mă uitam după Zet. Își făcu ochii roată, să-i zărească adăpostul. Nu se aștepta să îl țină cu ceilalți, dar grajduri erau
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
cu șeaua numai aur, De fuior îi era coada, capul lui era curechi, Avea ochii de neghină și gândaci avea-n urechi, Ș-am pornit pe-un deal de cremeni... picioarele se topeau, Coada pîrîe - ndărătu-i, ochi-n capul lui pocneau. 725Cum văzui că nu-i de bine încălecai pe-o prăjină Și mergând pe ea de-a hale v-am spus și eu o minciună. Și încălecînd pe-o șea, v-am spus-o toată așa. {EminescuOpVI 47} FATA-N
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Dar la frunte retezate, Copilaș în haine strâmte Ușurel mi se mai simte. De ochește-o căprioară Șoimul pe de-asupra-i sboară, De-și întinde mîna-n sus Șoimu-n palmă i s-a pus; Și tot vine chiuind Și din frunză tot pocnind, Și când prinde a cânta Codri - ncep a răsuna, Doina când o tragănă Frunza toată-o leagănă, Că o cântă trăgănat Codrului de legănat. Nime-n juru-i nu era Numai mierla fluera, Iară el se cobora Unde apa tremura. Cucul
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
o ducem. Și pornirăm și venirăm Nu știurăm sama bine Să venim pe drumuri line, Ci ne-am îndreptat pe stele ... De venirăm după ele, Pe fața pământului Pe aburii vântului, Mai bând și mai chiuind Și din bice lungi pocnind, Caii noștri în curând, Pe-a lor nări flacări lăsând Din copite scăpărând. Am sosit și v-am găsit, Cerem floarea să ne-o dați, De unde nu, nu scăpați, Căci cu sape de argint Scoatem floarea din pământ S-o
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
carne." Aș dezamăgi-o pe Florence. Nu-i plac bărbații fricoși..." Nucu Scarlat aprinse o țigară și aruncă neglijent chibritul. ― Unul din noi va rămâne cu dumneavoastră. Încă o dată vă atrag atenția să vă vedeți de treabă. La prima prostie... Pocni din buze cu o mișcare semnificativă a degetului încîrligat. Se întoarse spre cârn. ― Hai, Dascăle! Lucrăm în schimbul întîi. Cârnul ocoli încăperea și apucă farfuria cu cremă de zahăr ars din fața Melaniei Lupu. ― E grozavă. Bătrâna se bîlbîi: ― Puteți s-o
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
limbajul îl surprindea. ― Mai plouă? ― Plouă. Pe scări maiorul continuă agitat: ― Cel mai mare ghinion pe care poate să-l aibă un anchetator în viața lui e să dea de-o nebună ca asta! Culmea, tocmai pe mine m-a pocnit! Trânti nervos portiera și se adresă șoferului: ― Muzeul Chiusbaian. Tăcu multă vreme privind stropii de apă care se lățeau pe parbriz apoi se răsuci spre Azimioară și declară mocnit, îndesat, pe tonul unei sentințe fără drept de apel: ― Femeia asta
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
fluturilor albaștri / O muscă și un leopard, ha, ha / Jucau de o oră biliard, ha, ha / Mamutul chel și ambițios ha, ha / Dădea cu glaspapir pe jos, ha, ha / O oaie creață pensionară, ha ha... Ridică mâna de pe volan și pocni înciudat din degete: ― Dă-mi o rimă la pensionară. Repede! ― Aeroplan, mormăi Nucu Scarlat. ― Aiurea în tramvai! Unde e rima? Reluă pe melodie: Deci! O oaie creață pensionară ha, ha... ― Dădea cu pudră întîia oară, sugeră sfioasă Melania Lupu. Și
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
de mine în mod special. De fapt, ăsta a fost jocul și n-a gândit rău. Și-a luat toate măsurile ca să nu puteți pune mâna pe ca. Aș fi procedat la fel dacă mi-ar fi venit ideea. Cristescu pocni sâcâit din degete. ― Nu pot înțelege cum v-a convins să intrați într-o astfel de combinație. Telefonul, discuția din confesional, incognito-ul, toate acestea seamănă cu un film candid, un film prost de la care pleci la jumătate. Inginerul se
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mie o surpriză? Ceva în genul celor gustate de Panaitescu și Valerica înainte de a-și da duhul? Grigore Popa clătină din cap edificat. ― Ești prost, băiete ― Altceva mai știi? ― Și ticălos pe deasupra. Iar ticăloșenia și prostia nasc monștri. Sculptorul își pocni palmele cu o expresie de nețărmurită surpriză. ― Uite cine vorbește! Ei nu, că e formidabil! Să-ți spun eu, coană Melania, ce-a fost în stare boșorogul ăsta să facă în timpul războiului? Se întoarse spre bătrîn: Sânt tâmpit, ai? ― Iremediabil
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
atât de sigură de obicei, și pleca grăbită. Într-o dimineață, am căutat-o la administrație, s-o întreb ce se auzea, totuși, cu proiectul cimitirului. Cu cine trebuia să-l discut? ― Dar cine te zorește, domnule sculptor? și-a pocnit ea palmele. Era a doua oară că-mi răspundea la fel. ― Și dacă plec? am încercat eu. Moașa m-a privit șăgalnic și ironic, țuguindu-și buzele suprasaturate de ruj. ― Nu pleci, domnule sculptor. Ca și cum ar fi spus: Lasă că
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Nu mai înțelegeam nimic. Afară, dimineața se vedea frumoasă, strălucitoare, iar marea scânteia. Numai fumul și funinginea îmbolnăveau acea dimineață luminoasă, prin care pescărușii zburau liniștiți, fără să le pese de focul ce mistuia azilul. Un geam s-a spart, pocnind probabil din pricina căldurii. Apoi fumul s-a îngroșat și aproape nu mă mai puteam orienta. Mergând la întîmplare pe coridoarele întunecate de fum, m-am pomenit din nou în pragul sălii cu oglinzi. M-am hotărât să intru și să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
a o lua de la capăt. Rambert s-a dus într-un colț al odăii și a deschis un mic fonograf. \ Ce disc e ăsta ? întreabă Tarrou. Îl cunosc. RAMBERT RĂSPUNDE CĂ ERA SAINT JAMES INFIRMARY. La mijlocul discului, s-au auzit pocnind în depărtare două împușcături. \ UN CÂINE SAU O EVADARE, SPUNE TARROU. Un moment mai târziu, placa se isprăvise și apelul unei ambulanțe devenise limpede, crescuse, trecuse pe sub geamurile odăii de hotel, scăzuse și în fine se stinsese. \ Placa asta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
nu, domnule...? —Mă cheamă Abdel-Aziz. La naiba. De ce trebuise să-și dea numele adevărat? Sunt mii de astfel de obiecte care circulă prin Bagdad în momentul ăsta. Pot să ies afară și să găsesc multe la fel ca ăsta, doar pocnind din degete. Pocni demonstrativ. Dacă vrei să faci afaceri cu altcineva... Se ridică în picioare. Acum fu rândul lui Abdel-Aziz să întindă mâna ca să-l oprească. Te rog. Măcar douăzeci și cinci de dolari? — Îmi pare rău. Douăzeci e deja prea mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
cheamă Abdel-Aziz. La naiba. De ce trebuise să-și dea numele adevărat? Sunt mii de astfel de obiecte care circulă prin Bagdad în momentul ăsta. Pot să ies afară și să găsesc multe la fel ca ăsta, doar pocnind din degete. Pocni demonstrativ. Dacă vrei să faci afaceri cu altcineva... Se ridică în picioare. Acum fu rândul lui Abdel-Aziz să întindă mâna ca să-l oprească. Te rog. Măcar douăzeci și cinci de dolari? — Îmi pare rău. Douăzeci e deja prea mult. — Am o familie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
de pe chei se auzeau jucându-se cu frenezie. Pe râu, cargoboturile care alunecau prin negura ce începea să se ridice răgeau unele la altele, iar glasul adânc al sirenelor de ceață răsunau printre fișierele ruginite din birou. Alături, micul radiator pocnea și trosnea din cauza căldurii care îl făcea să se dilate. Ascultând în mod inconștient toate aceste sunete cu care își începea ziua de douăzeci de ani încoace, își aprinse prima dintre cele zece țigări pe care le fuma în fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
pe trotuar. Dar să se gândească mai bine la problema depozitării. Autobuzul traversă Câmpiile Elizee, înainte ca lui George să-i vină ideea. Asta era! Stătuse tot timpul sub nasul lui și nu-și dăduse seama. Îi venea să se pocnească singur în fluierul piciorului cu vârful ascuțit al cizmelor flamenco. Văzu un compartiment de metal etanș și spațios, un seif portabil pe care nici un agent deghizat din lume, oricât de puternic, nu s-ar gândi să-l deschidă; un seif
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
poți nici măcar vinde crenvurști pe stradă. Clocotea de furie. A spus că i-ai făcut mai multe necazuri decât oricare alt vânzător pe care l-a avut. — Îi displăcea profund concepția mea despre lume. — Taci din gură că iar te pocnesc! țipă doamna Reilly. Și acu’ spune lu’ domnu’ Levy adevăru’. „Ce viață jalnică“, gândi domnul Levy. Femeia aceasta se purta într-adevăr dictatorial cu fiul ei. — Păi i-am spus adevărul, se apără Ignatius. Dă’ să văd scrisoarea, domnu’ Levy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
junglei, protejându-și lentilele de umezeala care picura de sus, în timp ce se uitau prin camere spre copacii de deasupra. Le spusese să păstreze liniștea și, într-adevăr, nimeni nu vorbea. Echipa franceză fuma. Deși echipa germană menținea liniștea, cameramanul își pocnea mereu degetele imperios, făcându-i semne asistentului său să facă una sau alta. Echipa japoneză de la NHK era tăcută, dar, lângă ei, echipa CNN din Singapore șoptea, murmura și schimba lentilele, zăngănind niște cutii de metal. Echipa britanică a canalului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
sunt sigur că vei Înțelege dificultatea situației mele. Poemele mele sunt ecoul imaginației. Le scriu și le public, Însă Îmi e cu neputință să verific cine le citește și cu ce intenții anume. Cu o figură Îngândurată, sergentul și-a pocnit pe rând Încheieturile degetelor. Apoi și-a dres glasul de parcă ar fi vrut să sublinieze importanța lucrurilor pe care avea să le spună. — Înțeleg perfect dilema asta. Totuși, Îți poți controla propriile cuvinte. Tu ești cel care le scrie. Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Zeliha dându-și seama că făcuse, fără să vrea, o descoperire. Ești atât de prost. Puțin Îmi pasă dacă te duci la târfe, e problema ta, mă doare-n cot. Jignit, Mustafa a simțit dintr-odată impulsul de-a o pocni. Trebuia să Înțeleagă că nu-și putea bate joc de el În felul ăla. Zeliha Îl privea cu ochii mijiți, de parcă ar fi Încercat să-i citească gândurile. Nu e treaba ta cum mă Îmbrac și cum trăiesc, a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]