8,496 matches
-
pentru lenjerie, tăblia, cadrul de brad, biblioteca, fără a clinti o carte, vitrina, fără a trezi din somnul de porțelan vreun bibelou sau pahar prăfuit. Când văzu golul perfect, își frecă palmele. Câteva fulgere bătrâne căzură cu trosnet sec pe podea. Mioara îi întinse pânza din cer foșnitor. Pregăti trusa de ace, mare cât un sac cu crose de golf. Și pentru că bătrâna aștepta, Mioara îi vârî ață în acul de aur cu care fuseseră peticite atâtea găuri din Univers și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
lungi, negre, mustața în furculiță pe chipul tău de Charles Bronson, cowboy sau bodyguard al Președintelui, eu alături de tine în rochie de pânză de păianjen, ținându-te de mâna hotărâtă să scoată pistolul țintat cu argint, să nu tragi, Mitică! Podeaua era plină de îngeri. Mișunau gemând de impactul cu podeaua, celui bătrân cu plete triste, îmbrăcat în zdrențe de cer, îi puse atele desprinse din reproducerile albumelor de pictură: din Chagall dezmembră tabloul Timpul este fără margini. Din aripile peștelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Bronson, cowboy sau bodyguard al Președintelui, eu alături de tine în rochie de pânză de păianjen, ținându-te de mâna hotărâtă să scoată pistolul țintat cu argint, să nu tragi, Mitică! Podeaua era plină de îngeri. Mișunau gemând de impactul cu podeaua, celui bătrân cu plete triste, îmbrăcat în zdrențe de cer, îi puse atele desprinse din reproducerile albumelor de pictură: din Chagall dezmembră tabloul Timpul este fără margini. Din aripile peștelui, improviză două atele ajutătoare pentru aripile bătrânului înger. Din arcușul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
protestatare, de încărcare cu energie divină, de descărcarea aghesmelor lacrimilor tuturor celor ce au atins și s-au învelit, au bolit, au transpirat, au zvârcolit acele rufe. Eram tobă de istorie la vârsta de o lună. Ce e aceasta, prin podele au scos capul spice de grâu și iarbă, multă iarbă, nu mai prididesc acum să o smulg, spicele se clătinau fără vânt, le sărutam Doamne, va trebui să le cosesc! cu foarfeca am tuns iarba, cu foarfeca am retezat spicele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
a Dunării până în Insula Mare a Brăilei, celălalt până la Siret. Când crescuse? Unde era camera, nu era ea, camera se afla la locul ei, pe bulevardul Karl Marx nr. 51 cu Mioara Alimentară croind perdeaua de mătase. Abia întinsese pe podea tiparele de carton pentru mâneci, spate și piept. Sutienul trebuia să fie parte întreagă din croială, nu piesă separată. Deșiră din papiota amintirilor albe ale copilăriei, firul pe care avea să-l surfileze la mașină, tivul gulerului. Și în timp ce deșira
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
până la al doilea pătrar de lună din primăvara viitoare. Și acum abia era toamnă, prilej pentru Mamă de a-și coase pe rochia ei de mireasă scoasă din cutie și mirosind a naftalină, ciorchini de struguri negri, de a împodobi podeaua și aleea de la poartă cu frunzele castanilor și teilor de pe bulevardul Karl Marx. Măturătorii, bine plătiți, descărcau basculante cu frunze în curtea Mamei. Bărbații aveau să-i vină. Timpul chemat de Mioara Alimentară întârzia să apară. De fapt, nu putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
-și expună inexistența? Răspuns: N-are decât! Nu mai are mult de trăit. Atunci, în groapa comună a Lumii, nici Dumnezeu nu o va mai ghici. Pentru că Mioara este un eșec al Creației. Da, Mitică! Atunci când gândurile îmi cădeau pe podele, le adunam, le păstrez pentru tine chiar și pe cele strâmbe despre Mama, această greșeală a Creației, care respiră datorită simbiozei dintre mine și scop. Când vrei să faci rău, Dumnezeu te lasă în pace și îți oferă senzația nemuririi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
soartă asemănătoare boschetarului de lângă el. Când Luna se albise la față de oboseală, se încumetă și patronul cârciumii de doi bani să descuie lacătul. Îndreptă cu piciorul o bucată de linoleum care deschidea ca un plic vederea spre cimentul zgrunțuros al podelei și turnă o țuică pentru Cargobot, ca arvună a viitoarelor servicii aduse restaurantului și clienților săi aleși: piețari, băutori de carieră, bromfagiii cartierului de pe vremea copilăriei, colorată cu țigări din mătase de porumb, țuică marca Hambârlai, din porumb și foame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Seara vedeam în pavajul străzii ochi care pândeau. Ființele aveau puterea de a se scufunda în materie. Le-am surprins privindu-mă noaptea din tavan sau dintre cărți. Ochii s-au mutat în podele, în tronul toaletei, în oglinda de la baie. Când am întors pendula, în limba de bronz clipea un ochi. Nu apăreau când străbăteam străzile împreună cu Mama. Nici atunci când, ținută în lesă, culegeam coacăze. De fapt, căutam ochi să-i străpung cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ori nu a crezut nimeni, pentru că se trezește singur. Privește! Grâul spărgea coaja pământului și-și ițea capul înspicat, mișcându-se ca o pendulă spre cer. Un spic, un snop, un lan țâșniră sub tălpile noastre prin asfaltul șoselelor, prin podeaua caselor de la marginea orașului. Mașinile poliției și cele ale pompierilor căutau să se retragă, dar nu mai găseau șoseaua. Zadarnic salvările își activaseră sirenele. Grâul nu se dădea la o parte, blocând cu trupul lui blond toate intrările în oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
vuia timpul în viteză luminoasă, lumina timpului însuși. Î ntâi văzu ușa. Bibelourile încă mai stăteau sub cerul liber, cărțile erau pe rafturi de aer. Pendula, asemenea, pironită pe cer, a clipit și văzu așternându-i-se încet la picioare podeaua. Un perete, încă unul. Dacă mai închide o dată ochii, întâi o aud, apoi o văd pe Mama. N-a fost așa. Mioara era singură în toată căsoaia de pe bulevardul Karl Marx 51. Gratiile dispăruseră odată cu Mama în invizibil. Sărută fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ridică privirea de cărbune stins, scoase încet din buzunar o sticlă pe care scria Mătrăgună, luă o înghițitură și-și aruncă trosnind capul pe spate. O secundă, zece și țâșni răcnind în picioare. Fați mai apucă să vadă băncile goale, podeaua ondulând ca o apă de lemn, mișcare pe care pereții o preluară imediat, valul se propagă dinspre fundul clasei spre ușă. Sticla ferestrelor murdare de praf lunar se topi ca celofanul, prelingându-se ca râme negre pe podea și, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
băncile goale, podeaua ondulând ca o apă de lemn, mișcare pe care pereții o preluară imediat, valul se propagă dinspre fundul clasei spre ușă. Sticla ferestrelor murdare de praf lunar se topi ca celofanul, prelingându-se ca râme negre pe podea și, în timp ce tavanul devenea concav ca o boltă de biserică, Fați se prelinse încet pe lângă tocul ușii, după care, cu un scâncet auzit doar de biletele înnegrite cu blesteme destinate Căpcăunului, ascunse în spatele lambriurilor, își dădu ultima suflare. O mirare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cu nepăsarea nemuririi, cu atât mai înțelepte pentru cei sortiți cu moartea, cuvinte-imagini, cuvinte-cântece, cuvinte-cheie, lacăt și zid, cuvinte care simfonizau uluitor de rapid trecerea. O tânără goală cu nuferi în păr se ghemui la picioarele lui nea Costică, udând podeaua cu apă verde. Se undui spre pieptul bărbatului și-i atârnă de piept un nufăr lung în loc de cravată. Se depărtă încet fără să atingă podeaua și șopti (fără să miște buzele i se păru): Vii când vrei! După trei zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
O tânără goală cu nuferi în păr se ghemui la picioarele lui nea Costică, udând podeaua cu apă verde. Se undui spre pieptul bărbatului și-i atârnă de piept un nufăr lung în loc de cravată. Se depărtă încet fără să atingă podeaua și șopti (fără să miște buzele i se păru): Vii când vrei! După trei zile, nea Costică își reveni din împietrire și muțenie. Luă o sticlă de rachiu făcut de el, o ținea pentru Căpcăunu la aniversarea sfârșitului de an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
machiaj, fără convenție, fără trucaje, fără lumini care să scoată vreun simbol în evidență, fără vreun semn teatral subînțeles. Mesele, oamenii, băutura, cu precădere vodcă, tutunul, de preferință de cel mai prost soi, lumina cețoasă, geamul vopsit cu noapte vomată, podeaua de scânduri reci ca lespedea, murdară de noroi și chiștoace, toate constituiau decorul tridimensional al scenei. Dincolo de realitatea ficțiunii, suprarealitatea era pura realitate a tenebrelor. Animalele umane ardeau pasional, iubeau înfocat și exprimau paginile scrise în afara lor, ca niște mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
îndeaproape în ochi, ca atunci când te uiți într-o casă prin ferestre, de afară. După ce zăbovi timp de un ceas pe la fiecare, se rezemă obosită de tocul ușii și, lăsându-și trupul înnobilat cu mătăsurile pure să se scurgă pe podea, spuse: N-am văzut nimic. Ăștia sunt morți, nu respiră! Sunt trupurile lor astrale, Mioara! Acum eu le predau ca să știe când vor fi vii, în viitorul lor trecut! răspunse Mihai. Și eu, eu ce sunt? întrebă Mioara Alimentară. Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
una din slujbele acelea interșanjabile pe care le accepți ca să-ți plătești chiria. Preferam de departe meseria intraductibilă a cadavrului meu. Stârnea imaginația. Nu aș învăța niciodată suedeza. Nu voiam să descopăr că eram contabil ori agent de asigurări. Pe podea, scandinavul nu dădea încă semne de rigiditate. Identitatea sa ar părăsi fără poticneli trupul flasc pentru a pune stăpânire pe mine. -Baptiste, îi spusei. Tu ești Baptiste Bordave, eu sunt Olaf Sildur. Mă pătrundeam de această nouă legitimitate. Olaf Sildur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
ferestre, ci goluri cu sticlă. Le detest funcțiunea. Ferestrele le servesc locuitorilor unei case să vadă exteriorul, în vreme ce golul cu sticlă le servește locuitorilor unei vile să fie văzuți din exterior. Dovada este faptul că golul cu sticlă coboară până la podea: or picioarele nu privesc. Asta le permite să le arăți vecinilor că porți pantofi frumoși chiar și atunci când te afli acasă. O vilă comportă o grădină, dacă se pot numi grădini aceste întinderi verde-măr în care ai căuta în zadar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
aer imperial, iritat că trebuie să-i aducă aminte unui slujitor care îi este datoria. Ea se duse în bucătărie, desfăcu o cutie de pateu pentru pisicile de lux pe care o goli într-o farfurie adâncă. O puse pe podea. Ne terminarăm sticla de șampanie privindu-l pe Biscuit cum își devorează tainul. -Eu l-am cules pe Biscuit acum doi ani, la fel cum m-a cules Olaf pe mine. Era un motănel slab și speriat. -S-a schimbat. -Vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
Așa l-am botezat și l-am cumpărat fără să mă informez în legătură cu prețul. Când a devenit al nostru, mi-am instalat colecția acolo. Cum nu aveam încă mobilă, apartamentul semăna cu un muzeu. M-am așezat împreună cu Sigrid pe podea ca să contemplăm acest palat de necrezut. -E casa noastră, spusei. -Ne-ar trebui un pat, zise Sigrid. -Ori mai degrabă două sarcofage. Încetul cu încetul, Sigrid mobilă templul care începea să semene cu Abou-Simbel înainte de a fi fost jefuit. În felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
-te pe forțele proprii, ne așteaptă multe victorii, și chiar dacă ele nu vor fi percepute ca atare de cei în folosul cărora vor fi obținute, tot victorii se vor numi, zice domnul Președinte. — Acuma apăsați accelerația și ambreiajul pînă în podea și țineți contactul pînă vă fac eu semn, zice Sena. — Nu ți-am spus!? Ți-am spus eu! începe să țipe de bucurie domnul Președinte, simțind brusc vibrația motorului turat la maximum zgîlțîind volanul. Nu ți-am spus c-o să
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
altceva. — De cînd și-au luat laba franțujii de pe Uzina de la Pitești, sau mai bine zis de cînd au fost forțați să-și ia tălpășița, avem un Renault în variantă autohtonă de rîsul curcilor, zice Petrică izbind cu călcîiul în podeaua Daciei, încercînd și el să-și îmbunătățească circulația periferică. — în mod sigur că și Geniul ar fi preferat să aibă alături o nevestică ca doamna Mina în locul Scorpiei, reia Sena, pe cineva care să-i prepare cafeluța de dimineață, să
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
ceva trecător. — Sînt calm, zice domnul Președinte, de ce n-aș fi calm? — Și dacă e ceva mai serios? întreabă Monte Cristo, s-au mai văzut tot felul de cazuri. — Parcă nu mai trage deloc, constată Sena, sînt cu pedala în podea și degeaba. — Nu se alimentează, spune Petrică. Ce simți? — Ce simțiți și voi, răspunde Sena, că mergem ca melcul, că acuși ne oprim pe loc. — Nu mai are aer, își dă cu părerea Monte Cristo, dacă asta i problema, lăsați
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
mi-aș fi luat tălpășița și aș fi scăpat toate plicurile astea la primul coș de gunoi, se oțărî Poștașul dînd să intre. — Să te ștergi bine pe picioare, îi tăie Timișoara avîntul, făcîndu-i semn că înăuntru cineva tocmai spăla podeaua. — Aha, făcu Poștășică, simțind brusc nevoia să facă glume, ți-e frică să nu las urme, dar nu știai cum să mi-o spui mai pe ocolite, asta era? — Sincer să fiu, îi răspunse Timișoara făcîndu i loc să intre
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]