3,259 matches
-
deși cu zone de opacitate, mai receptiv față de poezia nouă; în delimitarea unor epoci de dezvoltare a literaturii noastre, recurge nu la criteriul personalităților scriitoricești, ci la acela al apariției revistelor importante („Dacia literară”, „Convorbiri literare”, „Viața românească”). În studiul polemic În jurul teoriei genurilor literare (1930), combătând pe Benedetto Croce și pe Friedrich Gundolf, care contestă existența obiectivă a genurilor literare, criticul nu le consideră deloc a fi o construcție arbitrară. Un flexibil, pertinent exercițiu comparatist îl constituie lucrarea Naturalismul în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285833_a_287162]
-
1839, lui Negruzzi îi apăreau paisprezece traduceri din baladele lui Victor Hugo, a cincisprezecea fiind publicată în 1841, apoi o scrisoare privitoare la discuțiile lingvistice din epocă, un articol despre comerțul din Principate (1840), alte note și articole cu caracter polemic, referitoare mai ales la politică. În A.r. au apărut puține traduceri (din Tasso, Hugo, Silvio Pellico ș.a.), Asachi arătându-se interesat, în primul rând, de publicarea literaturii scriitorilor autohtoni. Ilustrând o perioadă de tranziție caracterizată prin mari frământări sociale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285223_a_286552]
-
său este Ghemuit într-un sâmbure (1998). Rezultat al unei elaborări îndelungate, poezia de aici păstrează numeroase ecouri livrești, de cele mai multe ori sublimate, ce impun o lectură cu trimiteri la marile teme și simboluri ale literaturii. Nu e o raportare polemică, autorul asumându-și experiențe lirice anterioare. Diferite vârste ale poeziei pot fi ușor descoperite în texte condensate, simplificate până la esență, deloc ambiguizante sau ermetice. T. practică o dicție directă, în ciuda faptului că multe fragmente trimit către o poetică a spațiului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290042_a_291371]
-
școala critică zisă formalistă, structuralistă și poststructuralistă. După decembrie 1989, C. a luat apărarea unor mari valori ale literaturii române (Tudor Arghezi, Marin Preda, Marin Sorescu) în fața valului de contestație și a apărat, în genere, valorile democrației, demonstrând un talent polemic (în latura cu precădere morală) remarcabil. Judecățile criticului descind dintr-o precisă unitate de măsură, dintr-un criteriu stabil; raportându-se una la cealaltă, ele se înscriu în serii perfect coerente. Articolul despre un mare scriitor și cel despre proaspătul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286504_a_287833]
-
Sermonem Arrianorum), o Dezbatere cu Maximinus, episcop al arienilor (Collatio cum Maximino Arrianorum episcopo) și o operă împotriva lui Maximinus Arianul (Contra Maximinum Arrianum); de asemenea, cîteva predici și cîteva scrisori trimise arianului Pascențiu (Epist. 238-241). Tot în acest context polemic de combatere a arienilor trebuie plasată și opera Contra dușmanului Legii și al Profeților (Contra adversarium Legis et Prophetarum), scrisă prin 419-420 pentru combaterea unui eretic necunoscut care afirma că creația n-ar fi fost lucrarea adevăratului Dumnezeu, și nici
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
o serie de măsuri polițienești instituite în 405; printre alte măsuri coercitive s-a numărat și aceea de a restitui catolicilor toate proprietățile ecleziastice aflate în posesia schismaticilor. Augustin a adăugat acestor măsuri impuse de autoritatea politică o susținută activitate polemică. Putem să facem doar cîteva referiri la unele din numeroasele tratate din acești ani (400-405): cele trei cărți împotriva epistolei lui Parmenianus (Contra epistulam Parmeniani), donatistul care contestase regulile exegetice ale lui Tyconius (cf. vol. II, t. 1, pp. 270-271
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
iustitiae hominis; De gestis Pelagii; De gratia Christi et de peccato originali: C.F. Urba, I. Zycha); BA 22, 1975 (De gratia Christi... De natura et origine animae: J. Plagnieux, F.-J. Thonnard, A.C. de Veer; cf. și BA 21). 14. Polemica antipelagiană: conflictul cu Iulian de Eclanun în Italia, totuși, condamnarea lui Pelagius a făcut senzație, și nu atît din cauza intervenției autorității imperiale, considerată, în sine, nejustificată, cît mai ales pentru că s-a înțeles că episcopatul african își impusese propria teologie
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Pelagianorum: F.-J. Thonnard, E. Bleuzen, A.C. de Veer); NBA 18, 1985 (Polemica con Giuliano: Le nozze e la concupiscenza, Contro le due lettere dei Pelagiani, intr., trad. it. și note N. Cipriani); 19, 1-2, 1993-1994 (Polemica împotriva lui Iulian: Polemica con Giuliano. Opera incompiuta, intr. și note N. Cipriani, trad. it. I. Volpi). Controversa cu pelagienii a fost ultima în care Augustin și-a angajat energiile intelectuale și a presupus din partea lui cel mai mare efort doctrinal, întrucît se referea
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
vandalilor; încercările prin care trec creștinii sînt interpretate ca o etapă a justiției lui Dumnezeu; două predici Despre cei ce se apropie de harul dumnezeiesc (De accedentibus ad gratiam) conțin o explicație a simbolului cu funcție antipăgînă, antiiudaică și antiariană. Polemicii antieretice și, totodată, explicării simbolurilor credinței le sînt consacrate predica împotriva iudeilor, păgînilor și arienilor (Contra Iudaeos, Paganos et Arrianos), din 439, și Tratatul împotriva celor cinci erezii (Tractatus adversus quinque haereses), care ar fi păgînismul, iudaismul, maniheismul, sabelianismul și
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
explicării simbolurilor credinței le sînt consacrate predica împotriva iudeilor, păgînilor și arienilor (Contra Iudaeos, Paganos et Arrianos), din 439, și Tratatul împotriva celor cinci erezii (Tractatus adversus quinque haereses), care ar fi păgînismul, iudaismul, maniheismul, sabelianismul și arianismul: această insistență polemică antiariană se explică dacă ținem cont de faptul că vandalii care invadaseră Africa erau arieni; și ulterior în Africa vor avea loc dezbateri cu caracter doctrinal între episcopii ortodocși și episcopii vandali, care erau adepții lui Arie. Oricum, trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
CSEL 11, 1885 (A. Engelbrecht); P. Courcelle, Les lettres grecques..., cit.; E. Fortin, Christianisme et philosophie..., cit. 10. Alți literați din Gallia: Evagrie, Ghenadie, Iulian Pomerius O operă a lui Evagrie foarte răspîndită în Gallia este o scriere cu caracter polemic ce nu conține idei foarte noi (și concluzia este previzibilă: creștinul iese învingător și determină convertirea evreului), intitulată Dispută despre Lege între iudeul Simon și creștinul Teofil (Altercatio legis inter Simonem Iudaeum et Theophilum Christianum). Evagrie a trăit probabil în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și că s-a mutat la Roma după invadarea Africii de către vandali. Arnobiu e autorul unor Comentarii la Psalmi (Commentarii in Psalmos) care conțin o scurtă exegeză alegorizantă a tuturor Psalmilor. Opera e bogată în digresiuni cu caracter doctrinal și polemic prin care sînt combătute diversele erezii și chiar doctrina augustiniană a harului, deși Augustin nu este pomenit niciodată. De aceea Arnobiu aparține largului cerc al așa-numiților semipelagieni: diversitatea de origine și de formație culturală a exponenților acestui curent dovedește
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fi fost foarte însemnată, în special din cauza nivelului intelectual al personajului cu care Fulgențiu intra în polemică; din nefericire, aceasta s-a pierdut în întregime. c) Epistolarul Ca mulți alți scriitori care urmăreau o mai mare răspîndire a propriei producții polemice și teologice, și Fulgențiu ne-a lăsat un epistolar: acesta nu e foarte întins și datează din perioada celui de-al doilea exil al său în Sardinia. în total sînt nouăsprezece scrisori, din care cinci nu sînt compuse de Fulgențiu
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cele trei cărți de Maxime (Sententiarum libri tres) care, potrivit unor studii recente, trebuie plasate în ultimii ani de viață ai scriitorului, adică în perioada conciliului de la Toledo. într-un mod cît se poate de tradițional se articulează în schimb polemica antiiudaică în cele două cărți Contra iudeilor (Contra Iudaeos); însă, dincolo de acest fapt, trebuie să observăm că atît Isidor, cît și sinodul de la Toledo adoptă o atitudine tolerantă față de iudei, afirmînd că nu se poate impune credința cu forța (Maxime
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
conflicte curente, ci într-o tradiție a polemicii teologice a episcopatului alexandrin. Epistola sărbătorească nr. 12 din 424 conține argumentări cristologice privitoare la consubstanțialitatea Fiului cu Tatăl. Comentariul la Ioan, bogat, așa cum am spus, în dezvoltări doctrinale în bună parte polemice, atacă, pe lîngă dualismul cristologic, și arianismul, reproducînd chiar citate din texte ariene (cf. I, 4, PG 73, 56-57: respingerea unor opinii eunomiene; IX, 1, PG 74, 217-221; X, 1, ibidem 316; X, 2, ibidem 337: citate din texte care
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Durand, Schr 97, cit., pp. 522-524. d) Contra lui Iulian în 362-363, iarna, în timp ce pregătea la Antiohia expediția contra parților care avea să-i fie fatală, împăratul Iulian Apostatul scrisese o operă împotriva creștinilor. Din ea, ca din toate scrierile polemice anticreștine, nu ne-au rămas decît fragmente transmise de autorii creștini care au răspuns la aceste atacuri. Nu sîntem siguri nici de titlu și nici de numărul de cărți, dar, în general, cercetătorii sînt de părere că s-ar intitula
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
imorali. De aceea, Iulian combate cu severitate influența creștinilor asupra vieții, culturii și religiei imperiului, considerînd-o periculoasă și degradantă. Religiozitatea lui Iulian este profund marcată de neoplatonism, însă atitudinea sa critică față de creștinism depinde, așa cum s-a demonstrat, de tradiția polemică antiiudaică și de polemiștii anticreștini precedenții, în primul rînd de Discursul adevărat al lui Celsus (despre care cf. vol. I, pp. 321-323) și de Porfiriu din Tyr; însă Iulian, totodată, se poate referi la experiența precedentelor decenii, cînd s-au
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a duhurilor răului (4, 7, 15, 16, 18, 29), operele de caritate (11), milostenia ca pomană (19, 27) și așa mai departe. înnoirea naturii primăvara oferă prilejul pentru un îndemn la înnoirea sufletului (2, 9). Un subiect potrivit cu Paștile era polemica antiiudaică, fie pentru a califica drept ipocrit postul lor și pentru a recomanda o atitudine neîndurătoare față de ei (1, 21), fie pentru a stigmatiza vinovata lor lipsă de credință (4) sau incapacitatea de a înțelege sensul spiritual al preceptelor Legii
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
un conciliu unde să fie reabilitat. Considerată un fals de către Loofs și de către predecesorii săi, această epistolă trebuie considerată autentică după publicarea Cărții lui Heraclid (cf. infra) cu care are multe similitudini. S-au păstrat fragmente și din două opere polemice. Una este Tragedia, care figurează în lista de opere ale lui Nestorie alcătuită de mitropolitul nestorian de Armenia Ebed Jesu (mort în 1318): era vorba de o autoapologie care prezenta biografia lui Nestorie și conținea critici severe referitoare la procedeele
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de reorganizare a grupării sale; a putut să meargă la Constantinopol în 531/532, profitînd de favorurile acordate monofiziților de către împărăteasa Teodora, dar a trebuit pînă la urmă să se întoarcă în Egipt, unde a și murit. Dar scrierile sale polemice i-au vizat nu doar pe calcedonieni, ci și pe monofiziții radicali, precum gramaticul Sergiu sau Iulian din Halicarnassus care susținea incoruptibilitatea trupului lui Cristos înainte de înviere (cf. pp. 000-000). De fapt, asistăm în această perioadă la o fragmentare a
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ea se proclama în Cristos „unirea potrivit cu alcătuirea sau potrivit cu ipostasul” și se afirma că Isus crucificat în carne „este Dumnezeu adevărat și Domn al slavei”. Forme ale producției literare Producția literară teologico-dogmatică din această perioadă este în mare parte polemică. Pe de o parte, sînt combătute doctrine condamnate deja ca erezii: marcioniții (Teodoret), arienii și eunomienii (Chiril al Alexandriei, Teodoret), macedonienii, care negau caracterul divin al Sfîntului Duh (Teodot din Ancira, Teodoret), apolinariștii (Chiril, Teodoret). Este însă vorba de acțiuni
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
opere teologice de bună calitate, dar numai în măsura în care trebuie să se implice în controverse. Limbajul devine foarte tehnic; retorica și, în special, dialectica cea mai subtilă sînt puse în slujba dezbaterii cristologice. Dintre formele literare, pe lîngă tratatul teologic, adesea polemic, sînt cultivate cele mai potrivite pentru dezvoltarea unor argumentări teologice în contextul unei politici ecleziastice dominat de definirea frontierelor și de căutarea de alianțe, și în primul rînd epistola, de la Chiril la Acaciu de Bereea, de la Ioan de Antiohia la
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Despre întruparea Unului-născut) introducînd un interlocutor personal, însă trecuse imediat (ca și în Dialogurile despre Treime) la desemnarea celor doi interlocutori drept A și B, atît de inconsistentă este figura lor. Și Nestorie compusese sub formă de dialog scrierile sale polemice (Teopaschitul și, cel puțin parțial, Cartea lui Heraclid din Damasc). La fel de convențional este dialogul în Răspuns la silogismele propuse de Sever, scris de Leonțiu din Bizanț. Regăsim această formă în Eranistes al lui Teodoret și în Apocriticul lui Macarie din
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la disputa cristologică, ci se înscrie în tradiția apologetică. Același lucru se poate spune despre tratatul Teofrast al lui Enea din Gaza; și Disputa cu iudeul Herban, legată de numele lui Gregențiu reia o tradiție deja consolidată, aceea a dialogului polemic dintre creștini și iudei. însă genul literar cel mai caracteristic al epocii este florilegiul dogmatic. Producția marilor teologi din secolul al IV-lea dusese la crearea unei vaste biblioteci teologice și crease condițiile pentru folosirea intensivă a argumentului patristic. Am
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
atribuie un rol mîntuitor decisiv. Totodată, stilul și chiar forma citatelor biblice din secvențele atribuite celor doi interlocutori sînt diferite. Fără îndoială, Macarie nu e autorul părților atribuite „filozofului”; el s-a mulțumit să reproducă pasaje extrase dintr-o operă polemică anticreștină, distribuindu-le în forma fictivă a unui dialog de cinci zile. S-au făcut diverse tentative de identificare a acestei scrieri: a fost propus Philalêthês, operă a lui Hierocle din Bitinia (anii 307-310), criticat de Eusebiu de Cezareea, însă
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]